"Stilul de viaţă contemporan ne îndreaptă spre o catastrofă medicală, cauzată nu de cancer sau de infecţii, ci de bolile cardiovasculare şi de cele emoţionale"
- Sunteţi medic cardiolog şi promotor al terapiilor naturale, pe care le folosiţi cu mult succes în tratamentul hipertensiunii. Care credeţi că este cel mai bun remediu contra acestei boli?
- Cea mai bună este prevenţia. Mai mult de 90% din cazurile de hipertensiune care conduc la infarct, la accident vascular cerebral, la arteriopatii, pot fi prevenite. Din păcate, modul de viaţă american, consumist, adoptat cu entuziasm de românii noştri, este o adevărată otravă pentru aparatul cardiovascular. În anii '90, eram uimiţi când veneau la clinica de cardiologie tineri de 30-40 de ani cu hipertensiune, apărută din cauza stresului, a nesiguranţei zilei de mâine. Acum îmi vin la consultaţii copii de 12-13-14 ani cu hipertensiune produsă de obezitate, de sedentarism şi de dezechilibre emoţionale. Eu sunt specializată atât în cardiologie, cât şi în pediatrie, iar în această dublă calitate, vă pot spune că stilul de viaţă contemporan ne îndreaptă spre o catastrofă medicală, cauzată nu de cancer sau de infecţii, ci de bolile cardiovasculare şi de cele emoţionale.
- Şi cum s-ar putea face această prevenţie a bolilor cardiovasculare?
- Prin educaţie sistematică şi inteligentă. La noi, singura "educaţie" se face prin spoturi insipide la TV, care spun: "Evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi" sau "Faceţi minimum 30 de minute de mişcare zilnic". Nu ajunge! Trebuie făcute de urgenţă programe de educaţie în şcoli, la televiziune, în care să se explice rolul alimentaţiei cu produse vegetale proaspete, cu alimente obţinute prin agricultură curată, ecologică. Apoi, ar trebui create, cu minimum de investiţii, mijloace prin care copiii, dar şi adulţii şi cei în vârstă, să poată face mişcare, sport, în mod curent şi... fără a părea ridicoli. Hipertensiunea arterială, cu complexitatea sa de simptome, apare din doar trei cauze: * Alimentaţie incorectă. * Stres şi emoţii negative în exces. * Efort fizic insuficient şi inadecvat. Atât şi nimic mai mult. Dacă s-ar insista prin educaţie, prin programe concrete pe aceşti trei factori, rata hipertensiunii ar scădea, în zece ani, de la 30-35%, cât este acum, la mai puţin de 20%. Din păcate, nici statul şi nici măcar organismele europene nu fac nimic eficient în această direcţie. Fără să vreau să vă flatez, "Formula AS" a făcut prin articolele sale mai multă educaţie de prevenţie a hipertensiunii decât toate agenţiile Ministerului Sănătăţii la un loc, în ultimii 20 de ani.
"În România, vorbim de milioane de hipertensivi"
- Prevenţia este un proiect pe termen lung. Ce pot face acum sutele de mii români care deja suferă de această boală?
- În România, nu vorbim de sute de mii de hipertensivi, ci de milioane! Conform ultimelor date, aproximativ 6 milioane de conaţionali suferă de această boală, iar programele de tratament sunt, cel puţin aparent, foarte bine puse la punct. Orice asigurat la Casa de Sănătate primeşte, la un preţ accesibil, medicamente de sinteză care scad colesterolul, scot excesul de apă din organism, blochează anumiţi neurotransmiţători care produc creşterea tensiunii arteriale etc. Totul pare perfect, până când ajungi să studiezi fenomenul în profunzime şi îţi dai seama că un om care începe acum un tratament cu aceste medicamente este condamnat, peste 10-15 ani, la probleme serioase de sănătate.
- Vreţi să spuneţi că tratamentele care se fac acum contra hipertensiunii ar fi nocive?
- Nu trebuie să o spun eu. Ajunge să citiţi prospectul medicamentelor de sinteză şi veţi vedea riscurile uriaşe ale tratamentului alopat în această boală. Ajung la mine zeci de pacienţi cu anemie cronică, după administrarea diureticelor de sinteză, cu probleme hepatice şi renale, după tratamentele cu statine contra colesterolului, cu insomnie şi depresie, după betablocante. Datorită acestor pacienţi am ajuns să studiez terapiile naturale.
"Terapia naturală funcţionează fantastic în hipertensiune"
- Şi poate înlocui terapia naturală aceste medicamente care, cel puţin până la un punct, au o eficienţă demonstrată?
- Şi mie mi-a venit greu la început să cred, dar terapia naturală funcţionează fantastic în hipertensiune. Am observat pentru prima oară acest lucru cu mai bine de treizeci de ani în urmă, când am avut ocazia să lucrez cu un cardiolog eminent: domnul doctor Florenţiu Radu. Domnia sa era printre puţinii care puteau trata eficient pacienţii cu hipertensiune "fără speranţă". Aceştia erau bolnavi care, după 10-15 ani de administrare a medicamentelor alopate, ajungeau să nu mai răspundă la tratament, deoarece organismul se obişnuise cu drogul chimic. În asemenea cazuri, pacientul vine la consultaţie cu o tensiune care-i pune viaţa în pericol, şi medicul nu mai are ce-i face, pentru că a ajuns cu pastilele chimice la doza maximă, dincolo de care organele interne ar ceda. Acestor pacienţi domnul doctor le prescria un regim pe cât de dur, pe atât de simplu: timp de o săptămână-zece zile mâncau numai orez, fără niciun pic de sare, ulei sau alte adaosuri. Pacienţii care rezistau la acest regim draconic îşi reglau tensiunea arterială şi, pentru o perioadă de timp, rămâneau stabili. Practic, viaţa le era salvată, fără niciun medicament în plus, doar cu regim. Pornind de la această observaţie, am studiat nu doar alimentaţia, ci şi plantele medicinale, reflexoterapia şi chiar psihoterapia, reuşind pas cu pas să descifrez multe din tainele tratării hipertensiunii, dar şi ale bolilor cardiovasculare conexe.
- Dintre toate terapiile pe care le-aţi enumerat, care credeţi că este cea mai eficientă pentru pacienţii cu hipertensiune?
- Eficiente sunt toate, dar cel mai rapid efect îl au plantele medicinale. Ca medic, fac parte dintr-un colectiv care a studiat vreme de mai mulţi ani diverse combinaţii de plante şi minerale, descoperind medicamente 100% naturale, care surclasează multe din drogurile chimice folosite astăzi contra acestei afecţiuni. De altfel, în ultimul deceniu, fitoterapia a făcut un salt uriaş, prin folosirea extractelor uscate din plante, care sunt de zeci de ori mai puternice decât planta folosită ca atare sau sub formă de ceai. De exemplu, talpa-gâştei (Leonurus cardiaca) sub formă de extract are, în doze mai mici de un gram pe zi, o acţiune hipotensoare mai puternică decât un litru de ceai din aceeaşi plantă, dar şi decât multe medicamente de sinteză. Efectul creşte şi mai mult prin asocierea extractelor din diferite plante, în baza unor compatibilităţi. După ani de studii, s-a ajuns la o formulă care acum este comercializată sub formă de capsule în farmacii şi magazine naturiste şi care are o denumire sugestivă: "TENSIO".
- Vreţi să spuneţi că acest produs din plante este mai puternic decât medicamentele chimice folosite în hipertensiune?
- "TENSIO" este foarte complex ca formulă şi ca acţiune. El este format din nu mai puţin de şase specii de plante medicinale, la care se adaugă un mineral natural - magneziul. Plantele medicinale au efect de scădere a tensiunii arteriale (talpa-gâştei, păducelul), de scădere a colesterolului (frunzele de măslin), de eliminare a surplusului de apă din corp (coada-calului şi păpădia). Apoi, magneziul de origine naturală ajută la stabilizarea activităţii cardiace şi, în plus, contribuie la stabilizarea stării psihice. Pot spune, cu toată răspunderea, că puţine medicamente naturale sau de sinteză se pot compara cu acest produs conceput 100% în România.
"Riscurile renunţării bruşte la unele medicamente sunt enorme"
- Să înţeleg din aceasta că medicamentele folosite până acum în hipertensiune pot fi înlocuite de acest produs?
- E o concluzie pripită! Lucrurile sunt mai nuanţate, mai ales la pacienţii care iau deja medicaţie alopată. În niciun caz nu recomand hipertensivilor să renunţe de capul lor la medicamentele prescrise, chiar şi având la îndemână "TENSIO". Din experienţa de până acum, cea mai bună este asocierea medicaţiei de sinteză cu acest produs natural. Avem zeci de cazuri de pacienţi care nu mai răspundeau la niciun medicament de sinteză şi care şi-au adus la normal tensiunea cu "TENSIO", în condiţiile în care medicamentele pe care le luau până atunci au fost reduse cu 50-70%. Reducerea acestora se poate face însă doar la recomandarea medicului specialist, deoarece riscurile renunţării bruşte la unele medicamente (betablocante mai ales) sunt enorme.
- Aşadar, recomandaţi administrarea "Tensio" împreună cu medicamentele folosite curent în hipertensiune?
- Odată ce organismul s-a deprins să funcţioneze vreme de ani doar cu ajutorul unor droguri chimice, renunţarea la acestea poate avea efecte grave, mergând până la deces. "TENSIO" poate ajuta aparatul cardiovascular să funcţioneze normal, dar nu poate să schimbe peste noapte obişnuinţe create în ani şi zeci de ani. În schimb, poate salva mii de vieţi, pentru că normalizează tensiunea arterială colaborând cu medicamente de sinteză care altfel nu ar mai funcţiona. Mai mult, el face posibilă reducerea progresivă a dozelor medicamentelor chimice, scutind astfel organismul de nenumăratele efecte adverse ale acestora.
"Pe lângă plantele medicinale, pacienţii trebuie să-şi corecteze alimentaţia"
- În afară de fitoterapie, bolnavilor de hipertensiune le mai sunt necesare şi alte terapii?
- Eu le zic pacienţilor mei cu hipertensiune sau cu boală coronariană că nu suferă de o afecţiune, ci de un stil de viaţă incorect. Percepţia medicinei alopate cum că hipertensiunea arterială este o afecţiune care răspunde la cutare substanţe este foarte îngustă! La fel ca şi cancerul, hipertensiunea apare în ani şi zeci de ani, din cauza unui cumul de factori. De aceea, pe lângă tratamentul cu plante medicinale, pacienţii trebuie să îndrepte pas cu pas multe din erorile făcute în diverse domenii ale vieţii. Primul şi cel mai simplu pas este să-şi corecteze alimentaţia.
- Dacă îmi permiteţi o glumă, până la urmă ajungem tot la sloganul: "Evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi", din clipurile publicitare de care aminteaţi.
- E prea puţin ce se recomandă în acel spot! Schimbările de alimentaţie la hipertensivi trebuie să fie destul de radicale şi, tocmai de aceea, este necesar să fie făcute în trepte. Prima oară, îndemn pacientul nu să renunţe la hrana cu care este obişnuit, ci să introducă tot mai multe alimente sănătoase în alimentaţia de zi cu zi. Astfel, el se obişnuieşte liniştit, fără forţări, cu hrana sănătoasă, care va ajunge să-i placă. Tot în prima fază, recomand alimentele foarte bogate în clorofilă, cum ar fi salatele, zarzavaturile proaspete, urzicile. Clorofila şi suplimentele alimentare pe bază de zeolit sunt mijloacele cele mai rapide de detoxifiere în bolile cardiovasculare. În faza a doua, recomand înlocuirea proteinelor din carne şi din produsele din carne cu cele vegetale, din leguminoase, seminţe şi ouă. Iar în faza a treia, recomand înlocuirea zahărului şi îndulcitorilor artificiali, dar şi a făinii albe, care mi se par cele mai periculoase pentru hipertensivi, pe termen lung.
- Mişcarea, efortul fizic sunt indicate sau contraindicate la persoanele cu hipertensiune?
- Înainte de a vorbi despre efort fizic, trebuie spuse câteva cuvinte despre respiraţie, care are o importanţă crucială în sănătatea inimii şi a vaselor de sânge. Eu îmi învăţ pacienţii să respire complet, folosind toate compartimentele pulmonare, dar fără a forţa. O respiraţie corectă este amplă, foarte lentă şi silenţioasă, curgând lin şi fără zgomot. Odată stăpânită, bolnavul de hipertensiune poate face mişcare, efort fizic moderat, fără niciun fel de risc. Eu recomand măcar 30 de minute de gimnastică pe zi, dar şi mersul pe jos. Mai ales în dimineţile de vară, când aerul este răcoros şi bine oxigenat, o plimbare de cinci kilometri prin natură este sănătate curată pentru vasele de sânge şi inimă. Iar mersul pe jos, combinat cu respiraţia completă, conduce la o oxigenare extraordinară, extrem de utilă. Aerul bine oxigenat este cel mai ieftin şi printre cele mai bune medicamente.
"Aparatul cardiovascular este incredibil de receptiv la emoţiile şi gândurile pe care le trăim predominant"
- Ce ne puteţi spune despre factorul psihic în cazul hipertensiunii?
- Este poate cel mai important element în terapia hipertensiunii şi, totodată, cel mai dificil de abordat de către medic. Am avut sute de pacienţi care răspundeau minunat la tratamentul cu plante şi la dietă, pierzând însă toate progresele, când treceau printr-o pasă emoţională mai proastă. E suficientă o perioadă de timp mai tensionată, cu crize de furie sau cu accese de teamă, de anxietate intensă, pentru ca hipertensiunea să se agraveze fantastic. Aparatul cardiovascular este incredibil de receptiv la emoţiile şi gândurile pe care le trăim predominant. Dacă celorlalţi oameni le putem ascunde perioadele noastre proaste, adevăratele noastre stări, propriul organism va şti întotdeauna adevărul şi va reacţiona ca atare. Atunci când suntem speriaţi, deprimaţi, geloşi sau invidioşi, musculatura netedă a vaselor de sânge se contractă, presiunea arterială creşte, iar inima începe să bată haotic, neregulat. La polul opus, când suntem relaxaţi, afectuoşi, cu inima deschisă, cum se spune în popor, tensiunea arterială se normalizează, inima este mai bine aprovizionată cu sânge şi bate regulat.
- Şi cum puteţi ajuta pacienţii să îşi schimbe modul de a trăi şi de a simţi?
- În primă fază, caut să am o discuţie sinceră, deschisă cu ei. Pe termen scurt, simplul demers de "a spune ce ai pe suflet" conduce la o îmbunătăţire a stării psihice. Ulterior, administrez nişte remedii naturale cu acţiune asupra psihicului. Contra anxietăţii şi a stărilor de iritabilitate sau furie, administrez combinaţia dintre extractul de passiflora şi magneziul natural, sub formă de capsule. În cazurile mai grave, folosesc o combinaţie din: lăptişor de matcă, miere, extract de sunătoare, ginseng indian şi alte câteva extracte de plante. Toate acestea ajută la o echilibrare emoţională pe termen mediu, dar nu sunt suficiente. Cea mai importantă bătălie a pacientului este cu schimbarea atitudinii sale faţă de ceilalţi, faţă de sine însuşi, faţă de viaţă, în ultimă instanţă.
- Pare un demers de mare anvergură. Cum puteţi reuşi acest lucru prin câteva consultaţii?
- Experienţa de zeci de ani ca medic m-a condus la ideea că boala ne-a fost dată de Dumnezeu ca un fel de ultimă soluţie, pentru a ne îndrepta viaţa, pentru a înţelege ceva. Pacienţii cu hipertensiune cărora viaţa le este pusă în pericol, au o motivaţie de a se vindeca pe care omul sănătos nu o poate înţelege. Este adevărat, am doar câteva întâlniri cu aceşti pacienţi, dar receptivitatea multora dintre ei este de-a dreptul impresionantă. Un exerciţiu simplu, de liniştire a gândurilor, de relaxare completă, face adevărate minuni asupra stării lor emoţionale, mai ales prin repetare sistematică. Apoi, unde există receptivitate, recomand terapii mai puţin folosite, cum ar fi cele cu muzică sau cu lumină colorată. Starea emoţională este foarte receptivă şi la acestea. De departe, însă, cel mai eficient remediu pentru pacientul cu afecţiuni cronice grave este rugăciunea. Recomand să fie făcută zilnic, în singurătate, şi cu maximum de sinceritate. Vă spuneam că deschiderea sufletului faţă de medic conduce la îmbunătăţiri simţitoare ale stării psihice. Ei bine, deschiderea zilnică a sufletului, în rugăciune, faţă de Dumnezeu, este medicamentul cel mai puternic din lume.
Doamna doctor Floria Dărmănescu poate fi contactată la tel. 0736/65.86.46 sau 0744/76.54.10. La aceleaşi numere poate fi comandat produsul TENSIO, conceput de doamna doctor.