- Când renegarea democraţiei liberale vine din partea unui lider care a operat deja schimbări legislative menite să vicieze procesul electoral şi să ştirbească independenţa băncii centrale, a magistraţilor şi a mass media, ne gândim la o ameninţare reală, la adresa valorilor democratice, nicidecum la vorbe goale. De altfel, Viktor Orban este izolat pe plan diplomatic în Europa, iar analiştii occidentali identifică în autoritarismul promovat de Ungaria - dar şi de alte state - o strategie menită să-i asigure avantajele economice ale globalizării, fără însă a-şi reduce controlul politic şi ideologic asupra populaţiei. Discursul premierului ungar se aseamănă, din păcate, cu cel promovat de extrema dreaptă europeană, ai cărei lideri au exprimat deschis admiraţie faţă de "forţa" lui Vladimir Putin şi au susţinut simulacrul de referendum din Crimeea. Desigur, orice stat vecin Ungariei, pe al cărui teritoriu trăiesc etnici maghiari, se poate întreba cu oarecare îngrijorare dacă interesul atât de viu al premierului ungar pentru "modelul Putin" include şi imperialismul revanşist reanimat de Kremlin. Se gândeşte oare Viktor Orban că Harghita şi Covasna, locuite majoritar de maghiari, aşa cum Crimeea este locuită majoritar de etnici ruşi, ar putea fi anexate Ungariei, după modelul rusesc? Poate că acum nu, dar nimic nu ne garantează că nu o va face în viitor, de vreme ce domnului Orban i-a reuşit deja propria transformare, dintr-un opozant curajos al regimului comunist, cum era în anii 1980, într-un lider politic autoritar. Vladimir Tismăneanu asemăna chiar această nefericită convertire cu transformarea lui Mussolini, "acum un veac, din socialist internaţionalist, în fascist naţionalist". Evocând acea perioadă nefastă a secolului XX, trebuie să ne amintim şi de acei occidentali care admirau dinamismul şi unitatea de acţiune pe care credeau că le găsesc în Rusia lui Stalin, Germania lui Hitler sau Italia lui Mussolini. Astăzi, însă, ştim unde au dus fascismul, nazismul şi comunismul şi nu avem nicio scuză pentru a ignora atentatele la adresa democraţiei liberale, singurul sistem care asigură, fie şi imperfect, o reprezentare a tuturor categoriilor sociale, inclusiv a minorităţilor, un echilibru al intereselor existente în societate şi statul de drept. Ştim deja că dictaturile debutează de regulă cu astfel de derapaje.
În plus, discursul pro-Putin este intens promovat de Jobbik, partid extremist ungar, convertit recent la ideologia eurasiatică a lui Aleksandr Dughin. Poate că Viktor Orban nu merge chiar atât de departe, dar şi lui îi convine să menţină viu fermentul autonomist în Ţinutul Secuiesc, chiar dacă el ameninţă stabilitatea României, aşa cum doreşte Kremlinul. Într-o Europă care a început - cu greu, ce-i drept - să priceapă pericolul politicii promovate de Vladimir Putin, mai ales după tragedia avionului malaezian doborât de separatiştii ruşi în Ucraina, viitorul autoritarismului este incert. Dar noi, românii, avem totuşi datoria să ne întrebăm, mai ales într-un an electoral, dacă nu cumva politica anti-democratică a lui Viktor Orban nu este şi cea a PSD, indiferent cine îl conduce, şi dacă elita noastră politică, de la Victor Ponta la Klaus Johannis, nu a capitulat deja, discret, în faţa lui Putin. Pariez că o analiză atentă va duce la concluzii tulburătoare.
- Cum apreciaţi atitudinea PDL faţă de intenţia Monicăi Macovei de a candida la preşedinţie? De ce sunt aşa de urâţi intelectualii în partidul lui Blaga?
- Aproape toţi politicienii îi urăsc pe intelectualii - şi pe jurnaliştii - care nu se lasă corupţi de ei. De fapt, cel mai mare duşman al politicianului din România este omul cu principii şi cu forţa morală de a le susţine. Aici, în susţinerea neabătută a independenţei Justiţiei, a integrităţii în viaţa publică şi a măsurilor anti-corupţie, trebuie căutată aversiunea pe care Monica Macovei o stârneşte în toate partidele, fie că sunt conduse de Vasile Blaga, Klaus Johannis sau Victor Ponta. Cu riscul de a fi incorectă din punct de vedere politic, voi spune că majoritatea populaţiei se situează pe aceleaşi coordonate morale şi intelectuale cu clasa politică, iar cei care gândesc altfel sunt - deocamdată, cel puţin - o minoritate în România. Tocmai de aceea, deşi eu însămi sunt o susţinătoare a Monicăi Macovei, nu-i dau mari şanse dacă va candida independent la preşedinţie, în România anului 2014. Totodată, nu dau nicio şansă nici dreptei, nici democraţiei româneşti, dacă ACL îl va desemna pe Klaus Johannis candidat la preşedinţie. Iar dacă domnul Johannis va câştiga, atunci nu mai dau nicio şansă României pe termen lung, nu în ultimul rând pentru că în discursul său nu am auzit niciun strigăt de luptă împotriva lui Victor Ponta, ci doar critici la adresa lui Traian Băsescu. Tare mă tem că, sub pretextul unui "ton civilizat", Klaus Johannis plănuieşte o campanie inofensivă şi ineficientă şi că este doar un "iepure" bine deghizat a ceea ce Traian Băsescu a numit, mai demult, "coaliţia Grivco".
PDL are o justificare procedurală pentru a refuza includerea Monicăi Macovei în măsurătorile sociologice menite să susţină desemnarea candidatului la preşedinţie: partidul şi-a desemnat deja candidatul în persoana lui Cătălin Predoiu, în urma unui amplu proces de consultare a filialelor. Poate că era mai bine dacă Monica Macovei se înscria şi ea în acest proces. PDL nu are însă nicio scuză pentru mojicia de la congresul din 26 iulie, când i-a tăiat doamnei Macovei accesul la tribună. Problema este însă alta şi e de fond: este, oare, popularitatea de moment, înregistrată de sondaje, un procedeu legitim pentru desemnarea unui candidat la prezidenţiale? Eu cred că nu este şi că sondajele sunt folosite doar ca un paravan menit să mascheze un târg politic între PNL şi PDL, care se pare că şi-au împărţit deja tot felul de posturi şi demnităţi, chiar dacă nu le au, şi că reprezintă abdicarea de la responsabilitatea politică a liderilor celor două partide, de a evalua potenţialul şi performanţa candidaţilor, în funcţie de cerinţele demnităţii prezidenţiale, nu ale unei primării de provincie. Aceasta este de fapt marea problemă! În ceea ce o priveşte pe Monica Macovei, în loc să se uzeze în lupte politice fără şanse, căci un preşedinte nu poate face reformele fără Parlament, după cum s-a văzut în mandatele lui Traian Băsescu, cred că am avea cu toţii mai mult de câştigat, dacă ar continua să fie un critic atent şi exigent al derapajelor puterii politice. România are acum o nevoie acută de spirite libere, critice şi integre.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
