- Când renegarea democrației liberale vine din partea unui lider care a operat deja schimbări legislative menite să vicieze procesul electoral și să știrbească independența băncii centrale, a magistraților și a mass media, ne gândim la o amenințare reală, la adresa valorilor democratice, nicidecum la vorbe goale. De altfel, Viktor Orban este izolat pe plan diplomatic în Europa, iar analiștii occidentali identifică în autoritarismul promovat de Ungaria - dar și de alte state - o strategie menită să-i asigure avantajele economice ale globalizării, fără însă a-și reduce controlul politic și ideologic asupra populației. Discursul premierului ungar se aseamănă, din păcate, cu cel promovat de extrema dreaptă europeană, ai cărei lideri au exprimat deschis admirație față de "forța" lui Vladimir Putin și au susținut simulacrul de referendum din Crimeea. Desigur, orice stat vecin Ungariei, pe al cărui teritoriu trăiesc etnici maghiari, se poate întreba cu oarecare îngrijorare dacă interesul atât de viu al premierului ungar pentru "modelul Putin" include și imperialismul revanșist reanimat de Kremlin. Se gândește oare Viktor Orban că Harghita și Covasna, locuite majoritar de maghiari, așa cum Crimeea este locuită majoritar de etnici ruși, ar putea fi anexate Ungariei, după modelul rusesc? Poate că acum nu, dar nimic nu ne garantează că nu o va face în viitor, de vreme ce domnului Orban i-a reușit deja propria transformare, dintr-un opozant curajos al regimului comunist, cum era în anii 1980, într-un lider politic autoritar. Vladimir Tismăneanu asemăna chiar această nefericită convertire cu transformarea lui Mussolini, "acum un veac, din socialist internaționalist, în fascist naționalist". Evocând acea perioadă nefastă a secolului XX, trebuie să ne amintim și de acei occidentali care admirau dinamismul și unitatea de acțiune pe care credeau că le găsesc în Rusia lui Stalin, Germania lui Hitler sau Italia lui Mussolini. Astăzi, însă, știm unde au dus fascismul, nazismul și comunismul și nu avem nicio scuză pentru a ignora atentatele la adresa democrației liberale, singurul sistem care asigură, fie și imperfect, o reprezentare a tuturor categoriilor sociale, inclusiv a minorităților, un echilibru al intereselor existente în societate și statul de drept. Știm deja că dictaturile debutează de regulă cu astfel de derapaje.
În plus, discursul pro-Putin este intens promovat de Jobbik, partid extremist ungar, convertit recent la ideologia eurasiatică a lui Aleksandr Dughin. Poate că Viktor Orban nu merge chiar atât de departe, dar și lui îi convine să mențină viu fermentul autonomist în Ținutul Secuiesc, chiar dacă el amenință stabilitatea României, așa cum dorește Kremlinul. Într-o Europă care a început - cu greu, ce-i drept - să priceapă pericolul politicii promovate de Vladimir Putin, mai ales după tragedia avionului malaezian doborât de separatiștii ruși în Ucraina, viitorul autoritarismului este incert. Dar noi, românii, avem totuși datoria să ne întrebăm, mai ales într-un an electoral, dacă nu cumva politica anti-democratică a lui Viktor Orban nu este și cea a PSD, indiferent cine îl conduce, și dacă elita noastră politică, de la Victor Ponta la Klaus Johannis, nu a capitulat deja, discret, în fața lui Putin. Pariez că o analiză atentă va duce la concluzii tulburătoare.
- Cum apreciați atitudinea PDL față de intenția Monicăi Macovei de a candida la președinție? De ce sunt așa de urâți intelectualii în partidul lui Blaga?
- Aproape toți politicienii îi urăsc pe intelectualii - și pe jurnaliștii - care nu se lasă corupți de ei. De fapt, cel mai mare dușman al politicianului din România este omul cu principii și cu forța morală de a le susține. Aici, în susținerea neabătută a independenței Justiției, a integrității în viața publică și a măsurilor anti-corupție, trebuie căutată aversiunea pe care Monica Macovei o stârnește în toate partidele, fie că sunt conduse de Vasile Blaga, Klaus Johannis sau Victor Ponta. Cu riscul de a fi incorectă din punct de vedere politic, voi spune că majoritatea populației se situează pe aceleași coordonate morale și intelectuale cu clasa politică, iar cei care gândesc altfel sunt - deocamdată, cel puțin - o minoritate în România. Tocmai de aceea, deși eu însămi sunt o susținătoare a Monicăi Macovei, nu-i dau mari șanse dacă va candida independent la președinție, în România anului 2014. Totodată, nu dau nicio șansă nici dreptei, nici democrației românești, dacă ACL îl va desemna pe Klaus Johannis candidat la președinție. Iar dacă domnul Johannis va câștiga, atunci nu mai dau nicio șansă României pe termen lung, nu în ultimul rând pentru că în discursul său nu am auzit niciun strigăt de luptă împotriva lui Victor Ponta, ci doar critici la adresa lui Traian Băsescu. Tare mă tem că, sub pretextul unui "ton civilizat", Klaus Johannis plănuiește o campanie inofensivă și ineficientă și că este doar un "iepure" bine deghizat a ceea ce Traian Băsescu a numit, mai demult, "coaliția Grivco".
PDL are o justificare procedurală pentru a refuza includerea Monicăi Macovei în măsurătorile sociologice menite să susțină desemnarea candidatului la președinție: partidul și-a desemnat deja candidatul în persoana lui Cătălin Predoiu, în urma unui amplu proces de consultare a filialelor. Poate că era mai bine dacă Monica Macovei se înscria și ea în acest proces. PDL nu are însă nicio scuză pentru mojicia de la congresul din 26 iulie, când i-a tăiat doamnei Macovei accesul la tribună. Problema este însă alta și e de fond: este, oare, popularitatea de moment, înregistrată de sondaje, un procedeu legitim pentru desemnarea unui candidat la prezidențiale? Eu cred că nu este și că sondajele sunt folosite doar ca un paravan menit să mascheze un târg politic între PNL și PDL, care se pare că și-au împărțit deja tot felul de posturi și demnități, chiar dacă nu le au, și că reprezintă abdicarea de la responsabilitatea politică a liderilor celor două partide, de a evalua potențialul și performanța candidaților, în funcție de cerințele demnității prezidențiale, nu ale unei primării de provincie. Aceasta este de fapt marea problemă! În ceea ce o privește pe Monica Macovei, în loc să se uzeze în lupte politice fără șanse, căci un președinte nu poate face reformele fără Parlament, după cum s-a văzut în mandatele lui Traian Băsescu, cred că am avea cu toții mai mult de câștigat, dacă ar continua să fie un critic atent și exigent al derapajelor puterii politice. România are acum o nevoie acută de spirite libere, critice și integre.