Descoperiţi Basarabia!

Suta de Movile Împărăţia misterelor

- Peisajele sudice şi exotice au molipsit vacanţele majorităţii românilor. Dacă nu vă număraţi printre ei şi vă place, mai degrabă, să descoperiţi frumuseţile autohtone, treceţi Prutul şi bucuraţi-vă de magia naturii basarabene. Călăuză vă este scriitorul Alecu Reniţă, un împătimit al locurilor natale -

Am rămas, de câteva ori, peste noapte, în împărăţia plină de mistere a movilelor înşiruite de-a lungul malului stâng al Prutului. Starea pe care o trăieşti acolo e de nedescris. Pe nevrute, îţi aminteşti de mărturisirile lugubre ale călătorilor antici, purtaţi prin ţinuturile basarabene, pe vremea când oamenii evitau drumurile spre imen­sul cimitir, numit popular "Suta de Morminte", înspăi­mântaţi de dispariţii inexplicabile de animale şi de păstori rătăciţi printre movile. O senzaţie ciu­dată, neînţeleasă, te învăluie, înainte ca Luna să se ivească şi să îmbrace în lumină un peisaj ireal. Abia de cade întunericul, şi peste întinderea înghiţită de umbre se dezlănţuie ţipetele sfâşietoare ale păsărilor de pradă, vântul porneşte să mişte ierburile înalte ce încarcă atmosfera de foşnete bizare, urletul sinistru al buhaiului de baltă îţi îngheaţă sângele, stufăriile din smârcuri scâncesc pe mii de voci piţigăiate, bezna e străbătută de sute de aripi invizibile, iar cortul se zdruncină de parcă e încolăcit de şerpi. Rămâi încremenit şi nu ştii ce să faci: ţi-e frică să scaperi un chibrit sau să aprinzi lanterna, fiindcă deja simţi cum coboară spre tine, de pe movilele nevăzute, stafii sin­guratice care vânează de secole călătorii întârziaţi. Şi când inima e gata să-ţi sară din piept şi aştepţi cu spaimă să te atingă pe umăr o nălucă, dintre movile începe să iasă, "ca o tavă de jăratic", Luna. Una după alta, movilele încep să prindă contur, să iradieze lumină, să se acopere cu licurici, să strălucească până sus, în ceruri. Cimitirul arhaic dispare, iar pământul scapă de farmecele ancestrale şi respiră liber. Pe dată, şi vântul dispare, după cum dispar şi ţipetele în­fri­coşătoare ale păsărilor de noapte, ierburile şi stufă­riile se liniştesc, iar regina nopţii se opreşte pe cer şi devine singura stăpână a movilelor şi a tărâmului încărcat de mistere. Astfel se încheie prima parte a spectacolului de la Movile şi nu îţi vine a crede că ai fost mai fricos decât un iepure şi ai tras o spaimă soră cu moartea. În faţa ochilor se deschide o fărâmă din Grădina Raiului. Luna luminează peisajul până dincolo de movile, bolta cerească se transformă în­tr-un uriaş candelabru cu miriade de stele, iarba aş­ternută în cort îţi aduce mirosul casei părinteşti, văzduhurile se încarcă de aromele florilor sălbatice, care numai aici mai pot fi ad­mi­rate şi inhalate. Începe cea mai frumoasă noapte pe care ţi-a fost sortit s-o trăieşti!

"O vastă necropolă a regilor"

Şi până la Di­mitrie Cantemir, şi după, în jurul landşaftului "Suta de Movile" s-au ţesut le­gen­de, mituri şi po­veşti, s-au spus lucruri terifiante. Din generaţie în generaţie, s-au transmis întâmplări ciudate cu dispariţii care au aprins imaginaţia popu­lară. Se credea şi se mai crede şi azi că în timpurile foarte îndepărtate, când vechea Dacie era cea mai puternică şi frumoasă ţară din Europa, hoardele lacome din pustiurile nesfârşite ale Asiei au dat năvală peste strămoşii noştri, ca să le ia pământul, aurul şi femeile, iar aici, pe malul stâng al Prutului, lângă Cheile Doamnei, s-a vărsat foar­te mult sânge, până când stră­i­nii au fost făcuţi o apă şi-un pă­mânt. Dar şi vitejii daci şi-au pier­dut pe cei mai dârji dintre luptă­tori. Drept recu­noş­tinţă, poporul le-a ridicat morminte înal­te, ca să se vadă din Carpaţi şi până din­colo de Nistru, până la Dunărea cea albastră şi la Marea cea Nea­gră, că Dacia nu se lasă înfrântă şi va rămâne de-a pu­ruri o ţară a oa­menilor liberi, demni şi curajoşi.
Călătorul polonez Krazevsky nota în jurnalul său de drum prin Moldova lui Ştefan cel Mare că "Suta de Movile" nu-i altceva decât "o vastă necropolă a regi­lor", adi­că un panteon al zeilor şi al celor care au stăpânit pămân­tu­rile Daciei, în vremuri îndepărtate, îna­inte de invazia lui Traian. Şi eruditul căr­turar Zamfir C. Arbure, în celebra sa monografie "Basa­rabia în seco­lul XIX", înclină să creadă că mo­vilele sunt înălţate de mâna omului. Iar dacă bătrânul Herodot spunea că "geto-dacii se cred nemuritori... şi, atunci când tună şi fulgeră, ei trag cu săgeţi în sus, spre cer, amenin­ţând pe zeu", de ce nu am vedea în "Suta de Movile" un loc de cult al strămo­şilor, un loc de ritualuri da­cice, poate chiar un panteon uriaş, de unde geto-dacii comunicau direct cu cerul, cu zeii, cu Zamolxis. Dar oricât de frumoase sunt poveştile şi legendele vechi, cercetările existente până în prezent nu le confirmă adevărul. În ciuda numeroaselor opi­nii, studii şi comentarii scrise de-a lungul tim­pu­lui, acum, la începutul mileniului trei, în vara anului 2014, nu există un punct de vedere comun, argu­mentat ştiinţific, despre originea landşaftului "Suta de Movile". Deocamdată, ele rămân una din marile enigme ale Mol­do­vei.

Colonii de negară şi tufe de tamarix

"Suta de Mo­vile" e un va­lo­ros monument na­tu­ral care face parte din rezer­vaţia ştiinţifică "Pădurea Dom­nească", aflată pe malul stâng al Prutului, în raio­nul Glodeni, la o distanţă de 200 km de Chi­şinău şi la 50 de kilometri de Bo­to­şani. Văzut de sus, de la înălţimea zborului de pasăre, terenul acoperit cu peste trei mii de movile şi moviliţe are forma unei figuri trapezoidale şi se întinde pe o lungime de 11 km şi o lăţime, în medie, de doi km. În 1937, supra­faţa totală era de 1600 ha, pentru ca în perioada ocu­paţiei sovietice (1944-1991), o parte consi­de­rabilă din movile să dispară sub plugul colhoznic, astfel încât, astăzi, arealul protejat se întinde pe 962 ha. Formele diversificate de relief - cornişe, ţiglăie, de­presiuni, movile - separate sau înlănţuite în şira­guri, tumuli, terase, pâlnii, trepte, gorgane, văgăuni - adunate pe o suprafaţă restrânsă, conferă peisajului o configuraţie neobişnuită, bizară, selenară. Între movile, pot fi văzute şi astăzi lacuri mai mari şi mai mici, smârcuri, mocirle, băltoace, şanţuri uscate sau mlăştinoase, stufării sau păpurişuri, colonii de ne­gară, câte un arbore pipernicit şi, pe alocuri, tufe de ta­marix (cătină mică). O şosea peticită şi găurită, străjuită de un lanţ de stâlpi semiprăvăliţi, prinşi unul de altul în sârme de telegraf, spintecă peisajul în două şi îi fură din frumuseţe.
Acestea ar fi datele generale, dar merită să adău­găm că "Suta de Movile" se învecinează cu alte o sută de bijuterii naturale, pe care le poţi admira în două-trei zile, dacă ai ochi de văzut şi ştii unde să-ţi instalezi cortul. Nu încerca să te amăgeşti că poţi des­coperi "Pădurea Domnească" şi frumuseţile Prutului de Mijloc, chinuind automobilul pe drumuri de ţară. Ia-o pe jos,înainte de răsăritul soarelui, până la "Stânca Mare", şi de acolo, pe malurile de piatră ale râuleţului Camca, până la Buteşti, la celebra grotă preistorică. Iar mai departe, ţine calea până la Du­ruitoarea Veche, la Druţă, şi coboară pe râul Ciuhur, spre Horodişte şi Văratic. Acolo intri în împărăţia recifurilor coraliere, a stâncilor numite toltre, care au o vechime de 12-20 milioane de ani. Ce o să vezi pe acel tărâm fabulos vei ţine minte o viaţă. Eventual, dacă ai încâlcit drumurile şi ai descoperit locuri des­pre care încă nu am scris, aşteptăm notiţele tale de călătorie.
O vară de descoperiri să aveţi şi călătorii de neui­tat, prin Moldova dintre Prut şi Nistru!

Fotografiile autorului