Descoperiți Basarabia!

Alecu Renita
Suta de Movile Împărăția misterelor

- Peisajele sudice și exotice au molipsit vacanțele majorității românilor. Dacă nu vă numărați printre ei și vă place, mai degrabă, să descoperiți frumusețile autohtone, treceți Prutul și bucurați-vă de magia naturii basarabene. Călăuză vă este scriitorul Alecu Reniță, un împătimit al locurilor natale -

Am rămas, de câteva ori, peste noapte, în împărăția plină de mistere a movilelor înșiruite de-a lungul malului stâng al Prutului. Starea pe care o trăiești acolo e de nedescris. Pe nevrute, îți amintești de mărturisirile lugubre ale călătorilor antici, purtați prin ținuturile basarabene, pe vremea când oamenii evitau drumurile spre imen­sul cimitir, numit popular "Suta de Morminte", înspăi­mântați de dispariții inexplicabile de animale și de păstori rătăciți printre movile. O senzație ciu­dată, neînțeleasă, te învăluie, înainte ca Luna să se ivească și să îmbrace în lumină un peisaj ireal. Abia de cade întunericul, și peste întinderea înghițită de umbre se dezlănțuie țipetele sfâșietoare ale păsărilor de pradă, vântul pornește să miște ierburile înalte ce încarcă atmosfera de foșnete bizare, urletul sinistru al buhaiului de baltă îți îngheață sângele, stufăriile din smârcuri scâncesc pe mii de voci pițigăiate, bezna e străbătută de sute de aripi invizibile, iar cortul se zdruncină de parcă e încolăcit de șerpi. Rămâi încremenit și nu știi ce să faci: ți-e frică să scaperi un chibrit sau să aprinzi lanterna, fiindcă deja simți cum coboară spre tine, de pe movilele nevăzute, stafii sin­guratice care vânează de secole călătorii întârziați. Și când inima e gata să-ți sară din piept și aștepți cu spaimă să te atingă pe umăr o nălucă, dintre movile începe să iasă, "ca o tavă de jăratic", Luna. Una după alta, movilele încep să prindă contur, să iradieze lumină, să se acopere cu licurici, să strălucească până sus, în ceruri. Cimitirul arhaic dispare, iar pământul scapă de farmecele ancestrale și respiră liber. Pe dată, și vântul dispare, după cum dispar și țipetele în­fri­coșătoare ale păsărilor de noapte, ierburile și stufă­riile se liniștesc, iar regina nopții se oprește pe cer și devine singura stăpână a movilelor și a tărâmului încărcat de mistere. Astfel se încheie prima parte a spectacolului de la Movile și nu îți vine a crede că ai fost mai fricos decât un iepure și ai tras o spaimă soră cu moartea. În fața ochilor se deschide o fărâmă din Grădina Raiului. Luna luminează peisajul până dincolo de movile, bolta cerească se transformă în­tr-un uriaș candelabru cu miriade de stele, iarba aș­ternută în cort îți aduce mirosul casei părintești, văzduhurile se încarcă de aromele florilor sălbatice, care numai aici mai pot fi ad­mi­rate și inhalate. Începe cea mai frumoasă noapte pe care ți-a fost sortit s-o trăiești!

"O vastă necropolă a regilor"

Și până la Di­mitrie Cantemir, și după, în jurul landșaftului "Suta de Movile" s-au țesut le­gen­de, mituri și po­vești, s-au spus lucruri terifiante. Din generație în generație, s-au transmis întâmplări ciudate cu dispariții care au aprins imaginația popu­lară. Se credea și se mai crede și azi că în timpurile foarte îndepărtate, când vechea Dacie era cea mai puternică și frumoasă țară din Europa, hoardele lacome din pustiurile nesfârșite ale Asiei au dat năvală peste strămoșii noștri, ca să le ia pământul, aurul și femeile, iar aici, pe malul stâng al Prutului, lângă Cheile Doamnei, s-a vărsat foar­te mult sânge, până când stră­i­nii au fost făcuți o apă și-un pă­mânt. Dar și vitejii daci și-au pier­dut pe cei mai dârji dintre luptă­tori. Drept recu­noș­tință, poporul le-a ridicat morminte înal­te, ca să se vadă din Carpați și până din­colo de Nistru, până la Dunărea cea albastră și la Marea cea Nea­gră, că Dacia nu se lasă înfrântă și va rămâne de-a pu­ruri o țară a oa­menilor liberi, demni și curajoși.
Călătorul polonez Krazevsky nota în jurnalul său de drum prin Moldova lui Ștefan cel Mare că "Suta de Movile" nu-i altceva decât "o vastă necropolă a regi­lor", adi­că un panteon al zeilor și al celor care au stăpânit pămân­tu­rile Daciei, în vremuri îndepărtate, îna­inte de invazia lui Traian. Și eruditul căr­turar Zamfir C. Arbure, în celebra sa monografie "Basa­rabia în seco­lul XIX", înclină să creadă că mo­vilele sunt înălțate de mâna omului. Iar dacă bătrânul Herodot spunea că "geto-dacii se cred nemuritori... și, atunci când tună și fulgeră, ei trag cu săgeți în sus, spre cer, amenin­țând pe zeu", de ce nu am vedea în "Suta de Movile" un loc de cult al strămo­șilor, un loc de ritualuri da­cice, poate chiar un panteon uriaș, de unde geto-dacii comunicau direct cu cerul, cu zeii, cu Zamolxis. Dar oricât de frumoase sunt poveștile și legendele vechi, cercetările existente până în prezent nu le confirmă adevărul. În ciuda numeroaselor opi­nii, studii și comentarii scrise de-a lungul tim­pu­lui, acum, la începutul mileniului trei, în vara anului 2014, nu există un punct de vedere comun, argu­mentat științific, despre originea landșaftului "Suta de Movile". Deocamdată, ele rămân una din marile enigme ale Mol­do­vei.

Colonii de negară și tufe de tamarix

"Suta de Mo­vile" e un va­lo­ros monument na­tu­ral care face parte din rezer­vația științifică "Pădurea Dom­nească", aflată pe malul stâng al Prutului, în raio­nul Glodeni, la o distanță de 200 km de Chi­șinău și la 50 de kilometri de Bo­to­șani. Văzut de sus, de la înălțimea zborului de pasăre, terenul acoperit cu peste trei mii de movile și movilițe are forma unei figuri trapezoidale și se întinde pe o lungime de 11 km și o lățime, în medie, de doi km. În 1937, supra­fața totală era de 1600 ha, pentru ca în perioada ocu­pației sovietice (1944-1991), o parte consi­de­rabilă din movile să dispară sub plugul colhoznic, astfel încât, astăzi, arealul protejat se întinde pe 962 ha. Formele diversificate de relief - cornișe, țiglăie, de­presiuni, movile - separate sau înlănțuite în șira­guri, tumuli, terase, pâlnii, trepte, gorgane, văgăuni - adunate pe o suprafață restrânsă, conferă peisajului o configurație neobișnuită, bizară, selenară. Între movile, pot fi văzute și astăzi lacuri mai mari și mai mici, smârcuri, mocirle, băltoace, șanțuri uscate sau mlăștinoase, stufării sau păpurișuri, colonii de ne­gară, câte un arbore pipernicit și, pe alocuri, tufe de ta­marix (cătină mică). O șosea peticită și găurită, străjuită de un lanț de stâlpi semiprăvăliți, prinși unul de altul în sârme de telegraf, spintecă peisajul în două și îi fură din frumusețe.
Acestea ar fi datele generale, dar merită să adău­găm că "Suta de Movile" se învecinează cu alte o sută de bijuterii naturale, pe care le poți admira în două-trei zile, dacă ai ochi de văzut și știi unde să-ți instalezi cortul. Nu încerca să te amăgești că poți des­coperi "Pădurea Domnească" și frumusețile Prutului de Mijloc, chinuind automobilul pe drumuri de țară. Ia-o pe jos, înainte de răsăritul soarelui, până la "Stânca Mare", și de acolo, pe malurile de piatră ale râulețului Camca, până la Butești, la celebra grotă preistorică. Iar mai departe, ține calea până la Du­ruitoarea Veche, la Druță, și coboară pe râul Ciuhur, spre Horodiște și Văratic. Acolo intri în împărăția recifurilor coraliere, a stâncilor numite toltre, care au o vechime de 12-20 milioane de ani. Ce o să vezi pe acel tărâm fabulos vei ține minte o viață. Eventual, dacă ai încâlcit drumurile și ai descoperit locuri des­pre care încă nu am scris, așteptăm notițele tale de călătorie.
O vară de descoperiri să aveți și călătorii de neui­tat, prin Moldova dintre Prut și Nistru!

Fotografiile autorului