- Peisajele sudice și exotice au molipsit vacanțele majorității românilor. Dacă nu vă numărați printre ei și vă place, mai degrabă, să descoperiți frumusețile autohtone, treceți Prutul și bucurați-vă de magia naturii basarabene. Călăuză vă este scriitorul Alecu Reniță, un împătimit al locurilor natale -
Am rămas, de câteva ori, peste noapte, în împărăția plină de mistere a movilelor înșiruite de-a lungul malului stâng al Prutului. Starea pe care o trăiești acolo e de nedescris. Pe nevrute, îți amintești de mărturisirile lugubre ale călătorilor antici, purtați prin ținuturile basarabene, pe vremea când oamenii evitau drumurile spre imensul cimitir, numit popular "Suta de Morminte", înspăimântați de dispariții inexplicabile de animale și de păstori rătăciți printre movile. O senzație ciudată, neînțeleasă, te învăluie, înainte ca Luna să se ivească și să îmbrace în lumină un peisaj ireal. Abia de cade întunericul, și peste întinderea înghițită de umbre se dezlănțuie țipetele sfâșietoare ale păsărilor de pradă, vântul pornește să miște ierburile înalte ce încarcă atmosfera de foșnete bizare, urletul sinistru al buhaiului de baltă îți îngheață sângele, stufăriile din smârcuri scâncesc pe mii de voci pițigăiate, bezna e străbătută de sute de aripi invizibile, iar cortul se zdruncină de parcă e încolăcit de șerpi. Rămâi încremenit și nu știi ce să faci: ți-e frică să scaperi un chibrit sau să aprinzi lanterna, fiindcă deja simți cum coboară spre tine, de pe movilele nevăzute, stafii singuratice care vânează de secole călătorii întârziați. Și când inima e gata să-ți sară din piept și aștepți cu spaimă să te atingă pe umăr o nălucă, dintre movile începe să iasă, "ca o tavă de jăratic", Luna. Una după alta, movilele încep să prindă contur, să iradieze lumină, să se acopere cu licurici, să strălucească până sus, în ceruri. Cimitirul arhaic dispare, iar pământul scapă de farmecele ancestrale și respiră liber. Pe dată, și vântul dispare, după cum dispar și țipetele înfricoșătoare ale păsărilor de noapte, ierburile și stufăriile se liniștesc, iar regina nopții se oprește pe cer și devine singura stăpână a movilelor și a tărâmului încărcat de mistere. Astfel se încheie prima parte a spectacolului de la Movile și nu îți vine a crede că ai fost mai fricos decât un iepure și ai tras o spaimă soră cu moartea. În fața ochilor se deschide o fărâmă din Grădina Raiului. Luna luminează peisajul până dincolo de movile, bolta cerească se transformă într-un uriaș candelabru cu miriade de stele, iarba așternută în cort îți aduce mirosul casei părintești, văzduhurile se încarcă de aromele florilor sălbatice, care numai aici mai pot fi admirate și inhalate. Începe cea mai frumoasă noapte pe care ți-a fost sortit s-o trăiești!
"O vastă necropolă a regilor"
Și până la Dimitrie Cantemir, și după, în jurul landșaftului "Suta de Movile" s-au țesut legende, mituri și povești, s-au spus lucruri terifiante. Din generație în generație, s-au transmis întâmplări ciudate cu dispariții care au aprins imaginația populară. Se credea și se mai crede și azi că în timpurile foarte îndepărtate, când vechea Dacie era cea mai puternică și frumoasă țară din Europa, hoardele lacome din pustiurile nesfârșite ale Asiei au dat năvală peste strămoșii noștri, ca să le ia pământul, aurul și femeile, iar aici, pe malul stâng al Prutului, lângă Cheile Doamnei, s-a vărsat foarte mult sânge, până când străinii au fost făcuți o apă și-un pământ. Dar și vitejii daci și-au pierdut pe cei mai dârji dintre luptători. Drept recunoștință, poporul le-a ridicat morminte înalte, ca să se vadă din Carpați și până dincolo de Nistru, până la Dunărea cea albastră și la Marea cea Neagră, că Dacia nu se lasă înfrântă și va rămâne de-a pururi o țară a oamenilor liberi, demni și curajoși.
Călătorul polonez Krazevsky nota în jurnalul său de drum prin Moldova lui Ștefan cel Mare că "Suta de Movile" nu-i altceva decât "o vastă necropolă a regilor", adică un panteon al zeilor și al celor care au stăpânit pământurile Daciei, în vremuri îndepărtate, înainte de invazia lui Traian. Și eruditul cărturar Zamfir C. Arbure, în celebra sa monografie "Basarabia în secolul XIX", înclină să creadă că movilele sunt înălțate de mâna omului. Iar dacă bătrânul Herodot spunea că "geto-dacii se cred nemuritori... și, atunci când tună și fulgeră, ei trag cu săgeți în sus, spre cer, amenințând pe zeu", de ce nu am vedea în "Suta de Movile" un loc de cult al strămoșilor, un loc de ritualuri dacice, poate chiar un panteon uriaș, de unde geto-dacii comunicau direct cu cerul, cu zeii, cu Zamolxis. Dar oricât de frumoase sunt poveștile și legendele vechi, cercetările existente până în prezent nu le confirmă adevărul. În ciuda numeroaselor opinii, studii și comentarii scrise de-a lungul timpului, acum, la începutul mileniului trei, în vara anului 2014, nu există un punct de vedere comun, argumentat științific, despre originea landșaftului "Suta de Movile". Deocamdată, ele rămân una din marile enigme ale Moldovei.
Colonii de negară și tufe de tamarix
"Suta de Movile" e un valoros monument natural care face parte din rezervația științifică "Pădurea Domnească", aflată pe malul stâng al Prutului, în raionul Glodeni, la o distanță de 200 km de Chișinău și la 50 de kilometri de Botoșani. Văzut de sus, de la înălțimea zborului de pasăre, terenul acoperit cu peste trei mii de movile și movilițe are forma unei figuri trapezoidale și se întinde pe o lungime de 11 km și o lățime, în medie, de doi km. În 1937, suprafața totală era de 1600 ha, pentru ca în perioada ocupației sovietice (1944-1991), o parte considerabilă din movile să dispară sub plugul colhoznic, astfel încât, astăzi, arealul protejat se întinde pe 962 ha. Formele diversificate de relief - cornișe, țiglăie, depresiuni, movile - separate sau înlănțuite în șiraguri, tumuli, terase, pâlnii, trepte, gorgane, văgăuni - adunate pe o suprafață restrânsă, conferă peisajului o configurație neobișnuită, bizară, selenară. Între movile, pot fi văzute și astăzi lacuri mai mari și mai mici, smârcuri, mocirle, băltoace, șanțuri uscate sau mlăștinoase, stufării sau păpurișuri, colonii de negară, câte un arbore pipernicit și, pe alocuri, tufe de tamarix (cătină mică). O șosea peticită și găurită, străjuită de un lanț de stâlpi semiprăvăliți, prinși unul de altul în sârme de telegraf, spintecă peisajul în două și îi fură din frumusețe.
Acestea ar fi datele generale, dar merită să adăugăm că "Suta de Movile" se învecinează cu alte o sută de bijuterii naturale, pe care le poți admira în două-trei zile, dacă ai ochi de văzut și știi unde să-ți instalezi cortul. Nu încerca să te amăgești că poți descoperi "Pădurea Domnească" și frumusețile Prutului de Mijloc, chinuind automobilul pe drumuri de țară. Ia-o pe jos, înainte de răsăritul soarelui, până la "Stânca Mare", și de acolo, pe malurile de piatră ale râulețului Camca, până la Butești, la celebra grotă preistorică. Iar mai departe, ține calea până la Duruitoarea Veche, la Druță, și coboară pe râul Ciuhur, spre Horodiște și Văratic. Acolo intri în împărăția recifurilor coraliere, a stâncilor numite toltre, care au o vechime de 12-20 milioane de ani. Ce o să vezi pe acel tărâm fabulos vei ține minte o viață. Eventual, dacă ai încâlcit drumurile și ai descoperit locuri despre care încă nu am scris, așteptăm notițele tale de călătorie.
O vară de descoperiri să aveți și călătorii de neuitat, prin Moldova dintre Prut și Nistru!
Fotografiile autorului