Războiul pentru justiţie

După "marţea neagră", când parlamentarii puterii au în­cercat să impună legal salvarea corupţilor con­damnaţi sau condamnabili, scriam că PSD-ul nu a renunţat şi nu va renunţa niciodată la proiectul dominării totale a statului român.

Eşecul loviturii de stat parlamentare din vara lui 2012 nu a făcut decât să impună schimbarea tacticii prin care statul trebuia confiscat. Nici măcar ruperea USL-ului şi retragerea din joc a "tovarăşilor de drum" liberali nu i-a abătut pe Ponta şi băieţii lui din urmărirea ţintei de dobândire a puterii absolute. Liberalii au realizat târziu că ro­lul lor se reducea la conferirea unei anume onorabilităţi găştii de putere formate în jurul şi în sprijinul liderului PSD. Ge­neraţia acestuia, alcătuită majoritar din indivizi care pe vremea lui Ceauşescu au fost cel mult "şoimi ai patriei", este mult mai lipsită de scrupule decât înaintaşii lor, foştii UTC-işti, care au urmat la putere "dinozaurilor" lui Ion Iliescu. Mo­delul lor este, de altfel, chiar Victor Pon­ta, obişnuit "să mintă cum respiră", amestec ciudat de obrăz­nicie, duplicitate şi parvenitism. Sco­pul "generaţiei Ponta" este reîntoarcerea la formula partidului-stat, prin ca­re toate instituţiile societăţii devin dependente de stă­pânii vremelnici ai puterii. Susţi­nă­torii principali ai "echi­pei" sunt baronii PSD-işti, ameninţaţi de Justiţie, care - orice s-ar spune - şi-a dobândit indepen­den­ţa sub "re­gimul Bă­ses­cu". Pentru "generaţia Ponta" din PSD, ori­­ce instituţie socială autonomă reprezintă o primejdie. "Du­blul adevăr" (unul pen­tru exterior, altul pentru interior) nu de­vi­­ne funcţional în lipsa controlului absolut al institu­ţiilor so­cie­­tăţii. Cu legisla­tivul de partea lui, controlând exe­cutivul, Pon­ta mai are nevoie doar de confiscarea juridi­cului, pentru a do­mina total societatea, la fel ca înaintaşii lui, liderii co­mu­nişti.
Pentru a-şi masca aspiraţia totalitară, Ponta şi maeştrii lui păpuşari au inventat o ţintă predilectă. De vină pentru răul curs al societăţii nu sunt nici corupţia generalizată, nici oli­garhia locală de tip feudal, nici măcar "obiş­nuin­ţele" formate în anii guvernării PSD-iste, ci "tiranul Bă­ses­cu". Traian Bă­sescu a potenţat Justiţia să devină inde­pendentă, urmarea fiind că, în ultimii ani, "nume mari" din inedita ierarhie socială românească i-au căzut victimă pen­tru corupţie, abuz de pute­re, deturnări de fonduri europene etc. Însă după lecţia "cla­sică" a comuniştilor, Ponta nu a atacat direct Justiţia, ci pe cel care i-a susţinut inde­pen­denţa, i-a asigurat funcţionarea autonomă. E drept că, afir­mându-se ca preşedinte-jucător, Traian Băsescu i-a oferit lui şi ortacilor săi destule motive de diversiune. Asaltul mas­cat împotriva independenţei Justiţiei a continuat, aşa­dar, mereu. Pe neaşteptate, lucrurile au părut că se schim­bă. Dovada cea mai clară a ţintei reale a grupului partinic condus de Victor Ponta s-a vădit ultimul atac împo­triva "împărţitorilor dreptăţii", ocazionat de scandalul de corup­ţie în care este implicat fratele preşedintelui, Mircea Bă­ses­cu. Un caz destul de banal de trafic de influenţă, amen­dat prompt şi nepartizan de instituţiile judiciare, a devenit, peste noapte, prilejul pentru un asalt generalizat, nu îm­potriva "re­gimului Băsescu", aflat aproape de sfârşitul lui legal, ci împotriva Justiţiei însăşi, a "vârfurilor" ei, acuzate - până acum - de aservire faţă de preşedinţia ţării. Faptul că preşe­dintele a declinat public orice intervenţie în fa­voarea propriu­lui frate şi faptul că Justiţia i-a aplicat aceluia procedurile normale în oricare caz de infracţiune dovedită l-au împins, până la urmă, pe Ponta să declare că Justiţia e - totuşi - inde­pendentă, iar Traian Băsescu trebuie lăsat să-şi ducă la capăt ultimele luni de mandat. Ce a deter­mi­nat oare această ne­aşteptată "schimbare la faţă" a prin­ci­palului beneficiar al unei răsturnări forţate de regim? Răs­punsul se află în acţiunile principalului său susţinător, Dan Voi­culescu, care nu face par­te din gaşca tinerilor lupi apro­piaţi premierului, şi nici măcar din masa baronilor locali aferenţi partidului. Dan Voiculescu, bătrânul turnător la Securitate, are propriul lui partid şi, mai ales, propriile mijloace mediatice. Atât partidul, cât şi An­tenele, au fost şi sunt negociabile în funcţie de interesele pa­tro­nului lor. Cu o echipă de mercenari extrem de bine plătiţi, "Antena 3" a devenit un berbece mediatic foarte puternic, repetarea insinuantă a unor ştiri neprobate şi calomnia grosieră fiind principalele ei tehnici. Ca pe vremuri "România Mare" a lui C. V. Tudor, "Antena 3" provoacă public prin ab­sur­di­ta­tea şi enormitatea acuzaţiilor, putând - în orice clipă - să facă din alb negru şi invers. A simţit-o pe pielea lui fostul lider liberal, C. Antonescu, transformat brusc din erou în de­mon. "Antena 3" şi-a creat un public fidel, pentru care pican­teriile din "dezvăluiri" înlocuiesc orice judecată raţională. În orice campanie electorală, oficina lui Voicu­lescu este un instrument eficace, deşi patronul ei este în vizorul Justiţiei din motive de mare corupţie (numai "afacerea ICA" valorează peste 60 de milioane de euro). Deşi sentinţa judecătorească întârzie, momentul adevărului va veni pentru Voiculescu, fapt care îi împinge pe merce­narii angajaţi la "Antena 3" să ducă o campanie dincolo de limitele oricărei decenţe împo­triva preşedintelui Băses­cu, în speranţa că acesta va fi demis, în urma unei suspen­dări votate de majoritatea parlamentarilor, ameninţaţi în "micile lor afaceri" de ANI, DNA, ICCJ, prin­cipalele ins­tituţii ale Justiţiei. O schimbare de regim, prin accesul la preşedinţie al unui politician îndatorat financiar şi mediatic lui Voiculescu, ar fi putut duce la repolitizarea aces­tei Justiţii şi la obţinerea "iertării prezidenţiale" - cu păstrarea bunurilor dobândite - de către cel interesat şi companionii lui în ale raptului nemilos al averilor publice. N-a fost să fie aşa. Justiţia a dejucat total planul de răsturnare, pe ul­tima sută de metri, a "regimului Băsescu", prin arestarea nediscriminatorie a fratelui preşedintelui. Vina, mai mult sau mai puţin gravă, a lui Mircea Băsescu aproape nu a mai contat, rezolvarea si­tuaţiei lui căpătând o valoare exem­plară. Justiţia şi-a de­mons­trat, astfel, independenţa, o atitudine exemplară, care l-a determinat pe Victor Ponta să se replieze subtil, renunţând la sus­pendarea sau/şi de­mi­terea preşedintelui, dar lăudând sin­gurele instituţii - cele juridice - care nu sunt total supuse lui. Ponta a câştigat astfel un nou punct electoral, lăsându-şi com­petitorii din alte partide şi, neaşteptat, pe colaboratorul principal, D. Voiculescu, în ofsaid. Dar cu toate că Victor Ponta a renunţat la demolarea instituţiilor juridice pe motiv de "bă­sism", asaltul direct împotriva lor a fost preluat de An­tena 3 şi Dan Voiculescu. Probabil, patronul securist a realizat că diversele motive pentru amânarea pronunţării ju­diciare în cazul lui s-au epuizat, iar speranţa că aliatul său, Victor Ponta, ajuns preşedinte, îl va graţia nu e tocmai sigură. Justiţia, acu­zată cu cea mai rea credinţă posibilă, tre­buie, tocmai de aceea, să-şi urmeze cursul.