Cum eternitatea s-a născut la ţară, e lesne de închipuit că un sfert de veac din viaţa unei comune din România nu poate aduce prea multe schimbări. Din 1989 şi până astăzi, comuna Topliţa din judeţul Hunedoara s-a încadrat lejer în acest tipar după care se dezvoltă sau, mai bine spus, se agaţă de timp zonele tradiţionale. Topliţa, fostă vatră metalurgică a Imperiului Austriac, se ascunde printre dealuri înalte, împădurite, risipindu-şi casele şi bisericile pe culmi şi pe văi, ca într-un dans al destinului românesc, aflat cândva sub stăpâniri străine. Suntem în inima Ţinutului Pădurenilor, o zonă folclorică şi culturală încă puternică, ce se întinde pe versantul vestic al Munţilor Poiana Ruscă, între Valea Cernei şi Valea Mureşului, o zonă de rezervaţii şi parcuri naturale, scăpată până acum, parţial, de furia oarbă a mafiei lemnului. Locuitorii au fost numiţi "pădureni" şi nici nu se putea găsi un nume mai potrivit, devreme ce nu poţi ajunge aici, din orice parte ai veni, fără să traversezi o pădure. E vremea grăbită a fânului. Topliţenii se strecoară la propriu printre reprizele nervoase de ploaie care nu se mai termină, ca să-şi pună la adăpost fânaţurile mai bogate ca niciodată. Este fân, sunt vaci şi oi şi capre, sunt stâne şi grajduri sătule, sunt pădureni mulţumiţi. Şi chiar primari. Iată-l pe Cerişer Nicolae, un lucrător al câmpului de când se ştie, cosaş, culegător, plugar, îngrijitor de animale; un lucrător şcolit, absolvent al unei facultăţi de filosofie-istorie, fost director, vreme de 14 ani, al Castelului-muzeu al Huniazilor din Hunedoara. Are experienţă de manager, dar şi de om al cărţii şi de ecologist, iubind "talpa ţării" şi satul tradiţional. Acolo, la Topliţa, locuieşte, frumoasă, cu ochi albaştri şi cu "mânurile" mirosind a cocă de plăcinte, mama sa, în vârstă de 81 de ani, nana Maria, o ţărancă iubitoare de animale şi mândră de a fi dat satului, într-o perioadă tristă din istoria sa, când din trei mii de locuitori au mai rămas şapte-opt sute, un primar vrednic şi respectuos, pe care-l salută în cor chiar şi cei 40 de bucheri care au mai rămas în şcoala primară.
"Sunt istoric şi voi fi un primar mai bun decât ei"
- Cum aţi reuşit, ca independent cu vederi liberale, să-i învingeţi pe ceilalţi contracandidaţi, susţinuţi de partide, la scaunul de primar al Topliţei?
- Nu am făcut promisiuni extraordinare, nu am insistat pe criticarea fostului edil, nu am atacat pe nimeni. Am zis doar atât: asta e formaţia mea culturală, sunt istoric şi voi fi un primar mai bun decât ei! Sunt născut aici, cunosc bine povestea satului, mă doare părăsirea lui de către tineri, mă întristează închiderea furnalului medieval de fontă şi a celorlalte obiective economice. Am mai spus: şansa acestei comunităţi este turismul, prin crearea câtorva atracţii, printre care a unui muzeu etnografic pădurenesc şi a unui muzeu de istorie, cu accent pe reconstruirea furnalului.
- Aţi venit fără experienţă administrativă, direct dintr-un post cu mare vizibilitate, acela de director al Castelului Huniazilor, şi ca fost profesor de istorie. Există ceva în comun între cele trei funcţii?
- Lucrul cu oamenii, gestionarea unui buget mai mare decât al comunei Topliţa, fiindcă muzeul avea mai mulţi bani pentru restaurare decât comuna noastră; preocuparea pentru şcoală şi pentru copii, încrederea acordată colaboratorilor, o atitudine neconflictuală, respectul pentru consilieri, neimplicarea partinică în viaţa instituţiilor, convingerile ecologiste şi pro-turistice, respectul pentru trecut şi pentru tradiţii, patriotismul şi respectul valorilor şi al caracterelor. Acestea sunt, la o primă apreciere, calităţile şi, poate, defectele mele de manager ajuns primar. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni, dar mai ales pe buna mea mamă.
"Locul tinerilor este aici, în sat, nu în grădinile şi livezile de prin străinătate"
- Într-un sat pădurenesc de culme, aproape părăsit, numit Alunu, un tânăr refuză să plece la oraş şi îşi construieşte o fermă de vaci cu bani europeni. Cum se manifestă acest fenomen în Topliţa?
- Şi la noi sunt câteva cazuri similare. Fenomenul creşte în toată zona. Cei 40.000 de euro gratis îi tentează pe mulţi, dar mai mult decât banii, pe aceşti tineri îi fericeşte faptul că îşi găsesc, în sfârşit, un rost. Unii se întorc din străinătate, alţii din marile oraşe, iar alţii nu mai pleacă, i-a găsit vârsta eligibilă acasă la părinţi. Cine n-ar încerca să devină un fermier respectat, ca să nu zic un ţăran, ca şi părinţii lui, pornind la drum cu salariul mediu din România pe aproximativ opt ani? În acest context, rostul primăriei este să ajute, să convingă, să informeze, să contribuie cu ceva, cu publicitatea, de exemplu. Noi pornim de la convingerea că locul tinerilor este aici, în sat, nu în grădinile şi livezile de prin străinătate. Urmează acum noile strategii de finanţare pentru dezvoltarea rurală, 2014-2020, când sume importante vor fi alocate pentru stabilirea tineretului în sate, în ferme de subzistenţă, păstrând astfel tradiţia naţională şi aducând la viaţă o parte din satele părăsite.
- Vorbind de bani europeni, cum stă primăria la capitolul proiecte finanţate de UE pentru dezvoltare rurală?
- Am reuşit să atragem peste două milioane de euro, în diverse proiecte finalizate: asfaltare de drumuri comunale şi vicinale, modernizarea şcolii generale, crearea unui centru de zi de tip "după şcoală" (after school), dotat la cel mai înalt standard european, cu care se mândreşte toată suflarea comunei şi a Văii Cernei. Avem un proiect pentru reabilitarea unui cămin cultural, întrucât viaţa culturală a comunei, dacă vrei să-i aduci pe tineri înapoi, este musai să se învioreze.
- Dacă ar fi să comparaţi Topliţa de acum 25 de ani cu Topliţa de azi, ce diferenţe aţi găsi?
- Prin ce este Topliţa o localitate europeană?
- Programele europene, chiar dacă, personal, am avut nişte experienţe triste cu ele, sunt singurele măsuri benefice care vor revigora activitatea rurală. Dacă Bruxelles-ul va face ceva, şi face, rămâne bun făcut; Bucureştiul nu ştie mare lucru despre soarta noastră. Ne-am gândit să-i stimulăm pe cei 30 de şomeri din sat să-şi pună casele la dispoziţia turiştilor. Să repare, să dezvolte, să renoveze măcar câte o cameră şi o baie. Primăria are studiile de fezabilitate finalizate privind aducţiunile de apă, canalizarea şi toată infrastructura. Pe de altă parte, nu vrem să fim mai europeni decât...papa, cum se spune. Preferăm să ne menţinem identitatea, să purtăm respectul pădurii, al tradiţiilor şi al ospeţiei, care ne vor aduce dezvoltare fără şocuri. Turismul la Topliţa, astăzi şi apoi, să fie turismul odihnei, al relaxării şi al hranei biologice. Îi întâlnim uneori pe cei plecaţi din sat în Italia, Spania sau Germania. Nu se consideră favorizaţi în comparaţie cu consătenii rămaşi pe loc, decât, eventual, prin buzunarele ceva mai rotunjite cu banii câştigaţi cu atâta sudoare. De aceea, speranţa noastră este că mulţi dintre ei se vor întoarce şi vor construi Europa aici.
- De la Hunedoara la Topliţa, o şosea ca-n palmă te duce până la izvoarele Cernei, într-un loc al paradisului natural, neafectat de intervenţia omului. De ce nu vin turiştii?
- Turiştii vin, dar am dori să vină şi mai mulţi. Vrem să afle toată lumea că drumuri bune ca ale noastre, de la Topliţa la Lunca Cernei, nu sunt altele în judeţ. Iar păduri ca la noi, la pădureni, unde aţi mai pomenit? Poate doar în jungla Amazonului... Există însă o categorie de "cunoscători" din oraşe care şi-au construit şi încă îşi construiesc case de vacanţă în comuna noastră. Pentru noi, ei sunt cei mai buni turişti: vin, stau două-trei săptămâni, o vară întreagă sau definitiv, plătesc impozite la primărie, cumpără lapte, carne, brânză şi ouă de la gospodarii topliţeni, astfel încât aşezarea se înviorează, sătenii au cui să-şi vândă produsele, toată lumea e mulţumită. Asistăm la o migraţie inversă, la o revigorare a modelului cultural al ruralului, care se înscrie într-o tendinţă mondială.
- Cum veţi încheia mandatul în 2016, din punctul de vedere al proiectelor finalizate?
- A fi primar este o adevărată aventură: ştii de unde pleci, dar nu ştii unde ajungi. Am reuşit, cu toate acestea, să finalizez proiecte remarcabile, şcoala, căminul cultural, asfaltul pe 20 km de drumuri comunale. Până în 2016, vom demara lucrările la programele de canalizare şi aducţiuni de apă, iar vechiul furnal austriac va fi reconstruit şi transformat, cum spuneam, într-un muzeu de istorie a tehnicii din zonă. Ca istoric, nu pot trece pe lângă ruine medievale fără să tresar, întrucât am învăţat că, studiind trecutul, pui în lumină prezentul şi viitorul. Eu sunt de părere că toţi primarii din ţară ar trebui să aibă o bună cultură generală, dacă nu chiar studii superioare, pentru a înţelege la dreapta valoare patrimoniul cultural şi istoric pe care-l gestionează. Altminteri, ajungem ca în Bucureşti, unde, pentru a croi un bulevard care aduce şi mai mult trafic în centru, primăria a demolat importante monumente istorice, printre care Hala Matache.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
