Războiul pentru justiție

Toma Roman
După "marțea neagră", când parlamentarii puterii au în­cercat să impună legal salvarea corupților con­damnați sau condamnabili, scriam că PSD-ul nu a renunțat și nu va renunța niciodată la proiectul dominării totale a statului român.

Eșecul loviturii de stat parlamentare din vara lui 2012 nu a făcut decât să impună schimbarea tacticii prin care statul trebuia confiscat. Nici măcar ruperea USL-ului și retragerea din joc a "tovarășilor de drum" liberali nu i-a abătut pe Ponta și băieții lui din urmărirea țintei de dobândire a puterii absolute. Liberalii au realizat târziu că ro­lul lor se reducea la conferirea unei anume onorabilități găștii de putere formate în jurul și în sprijinul liderului PSD. Ge­nerația acestuia, alcătuită majoritar din indivizi care pe vremea lui Ceaușescu au fost cel mult "șoimi ai patriei", este mult mai lipsită de scrupule decât înaintașii lor, foștii UTC-iști, care au urmat la putere "dinozaurilor" lui Ion Iliescu. Mo­delul lor este, de altfel, chiar Victor Pon­ta, obișnuit "să mintă cum respiră", amestec ciudat de obrăz­nicie, duplicitate și parvenitism. Sco­pul "generației Ponta" este reîntoarcerea la formula partidului-stat, prin ca­re toate instituțiile societății devin dependente de stă­pânii vremelnici ai puterii. Susți­nă­torii principali ai "echi­pei" sunt baronii PSD-iști, amenințați de Justiție, care - orice s-ar spune - și-a dobândit indepen­den­ța sub "re­gimul Bă­ses­cu". Pentru "generația Ponta" din PSD, ori­­ce instituție socială autonomă reprezintă o primejdie. "Du­blul adevăr" (unul pen­tru exterior, altul pentru interior) nu de­vi­­ne funcțional în lipsa controlului absolut al institu­țiilor so­cie­­tății. Cu legisla­tivul de partea lui, controlând exe­cutivul, Pon­ta mai are nevoie doar de confiscarea juridi­cului, pentru a do­mina total societatea, la fel ca înaintașii lui, liderii co­mu­niști.
Pentru a-și masca aspirația totalitară, Ponta și maeștrii lui păpușari au inventat o țintă predilectă. De vină pentru răul curs al societății nu sunt nici corupția generalizată, nici oli­garhia locală de tip feudal, nici măcar "obiș­nuin­țele" formate în anii guvernării PSD-iste, ci "tiranul Bă­ses­cu". Traian Bă­sescu a potențat Justiția să devină inde­pendentă, urmarea fiind că, în ultimii ani, "nume mari" din inedita ierarhie socială românească i-au căzut victimă pen­tru corupție, abuz de pute­re, deturnări de fonduri europene etc. Însă după lecția "cla­sică" a comuniștilor, Ponta nu a atacat direct Justiția, ci pe cel care i-a susținut inde­pen­dența, i-a asigurat funcționarea autonomă. E drept că, afir­mându-se ca președinte-jucător, Traian Băsescu i-a oferit lui și ortacilor săi destule motive de diversiune. Asaltul mas­cat împotriva independenței Justiției a continuat, așa­dar, mereu. Pe neașteptate, lucrurile au părut că se schim­bă. Dovada cea mai clară a țintei reale a grupului partinic condus de Victor Ponta s-a vădit ultimul atac împo­triva "împărțitorilor dreptății", ocazionat de scandalul de corup­ție în care este implicat fratele președintelui, Mircea Bă­ses­cu. Un caz destul de banal de trafic de influență, amen­dat prompt și nepartizan de instituțiile judiciare, a devenit, peste noapte, prilejul pentru un asalt generalizat, nu îm­potriva "re­gimului Băsescu", aflat aproape de sfârșitul lui legal, ci împotriva Justiției însăși, a "vârfurilor" ei, acuzate - până acum - de aservire față de președinția țării. Faptul că preșe­dintele a declinat public orice intervenție în fa­voarea propriu­lui frate și faptul că Justiția i-a aplicat aceluia procedurile normale în oricare caz de infracțiune dovedită l-au împins, până la urmă, pe Ponta să declare că Justiția e - totuși - inde­pendentă, iar Traian Băsescu trebuie lăsat să-și ducă la capăt ultimele luni de mandat. Ce a deter­mi­nat oare această ne­așteptată "schimbare la față" a prin­ci­palului beneficiar al unei răsturnări forțate de regim? Răs­punsul se află în acțiunile principalului său susținător, Dan Voi­culescu, care nu face par­te din gașca tinerilor lupi apro­piați premierului, și nici măcar din masa baronilor locali aferenți partidului. Dan Voiculescu, bătrânul turnător la Securitate, are propriul lui partid și, mai ales, propriile mijloace mediatice. Atât partidul, cât și An­tenele, au fost și sunt negociabile în funcție de interesele pa­tro­nului lor. Cu o echipă de mercenari extrem de bine plătiți, "Antena 3" a devenit un berbece mediatic foarte puternic, repetarea insinuantă a unor știri neprobate și calomnia grosieră fiind principalele ei tehnici. Ca pe vremuri "România Mare" a lui C. V. Tudor, "Antena 3" provoacă public prin ab­sur­di­ta­tea și enormitatea acuzațiilor, putând - în orice clipă - să facă din alb negru și invers. A simțit-o pe pielea lui fostul lider liberal, C. Antonescu, transformat brusc din erou în de­mon. "Antena 3" și-a creat un public fidel, pentru care pican­teriile din "dezvăluiri" înlocuiesc orice judecată rațională. În orice campanie electorală, oficina lui Voicu­lescu este un instrument eficace, deși patronul ei este în vizorul Justiției din motive de mare corupție (numai "afacerea ICA" valorează peste 60 de milioane de euro). Deși sentința judecătorească întârzie, momentul adevărului va veni pentru Voiculescu, fapt care îi împinge pe merce­narii angajați la "Antena 3" să ducă o campanie dincolo de limitele oricărei decențe împo­triva președintelui Băses­cu, în speranța că acesta va fi demis, în urma unei suspen­dări votate de majoritatea parlamentarilor, amenințați în "micile lor afaceri" de ANI, DNA, ICCJ, prin­cipalele ins­tituții ale Justiției. O schimbare de regim, prin accesul la președinție al unui politician îndatorat financiar și mediatic lui Voiculescu, ar fi putut duce la repolitizarea aces­tei Justiții și la obținerea "iertării prezidențiale" - cu păstrarea bunurilor dobândite - de către cel interesat și companionii lui în ale raptului nemilos al averilor publice. N-a fost să fie așa. Justiția a dejucat total planul de răsturnare, pe ul­tima sută de metri, a "regimului Băsescu", prin arestarea nediscriminatorie a fratelui președintelui. Vina, mai mult sau mai puțin gravă, a lui Mircea Băsescu aproape nu a mai contat, rezolvarea si­tuației lui căpătând o valoare exem­plară. Justiția și-a de­mons­trat, astfel, independența, o atitudine exemplară, care l-a determinat pe Victor Ponta să se replieze subtil, renunțând la sus­pendarea sau/și de­mi­terea președintelui, dar lăudând sin­gurele instituții - cele juridice - care nu sunt total supuse lui. Ponta a câștigat astfel un nou punct electoral, lăsându-și com­petitorii din alte partide și, neașteptat, pe colaboratorul principal, D. Voiculescu, în ofsaid. Dar cu toate că Victor Ponta a renunțat la demolarea instituțiilor juridice pe motiv de "bă­sism", asaltul direct împotriva lor a fost preluat de An­tena 3 și Dan Voiculescu. Probabil, patronul securist a realizat că diversele motive pentru amânarea pronunțării ju­diciare în cazul lui s-au epuizat, iar speranța că aliatul său, Victor Ponta, ajuns președinte, îl va grația nu e tocmai sigură. Justiția, acu­zată cu cea mai rea credință posibilă, tre­buie, tocmai de aceea, să-și urmeze cursul.