Drept urmare, echipa FMI şi-a strâns bagajele şi a plecat, pentru că nu agreează măsura, considerând că nu există bani la buget pentru ea.
Ca să vorbim despre această relaxare fiscală care urmează să fie votată de parlament luna viitoare ar trebui să ţinem cont de două realităţi. În primul rând, e nevoie să ne amintim mereu că în România munca este foarte taxată. Şi când spun "foarte", mă gândesc la locul şase din Uniunea Europeană. Iar dacă e să ne comparăm cu ţările din estul european, acolo unde ne e locul de fapt, atunci suntem pe locul doi, după Ungaria. La vecinii din Budapesta, munca e taxată cu 49%, iar la noi cu 45%. Vă vine să credeţi sau nu, dar sub noi se află Suedia, cu 42,9%, Olanda, cu 36.9% sau Polonia, cu 35.6%! Acestea nu sunt taxe pe bogăţie, ci pe sudoarea frunţii. Nu-i afectează pe cei cu averi, ci pe noi toţi şi economia în ansamblu, pentru că investitorii fug de taxe, or, fără ei, e greu să creezi noi locuri de muncă.
În al doilea rând, rolul FMI-ului nu e acela de arhitect, ci de pompier bancar. Experţii FMI nu îţi pot construi o ţară şi nici măcar un sistem de taxe. Pot însă, şi asta fac şi cu noi, şi cu Grecia, să intervină atunci când ţi-ai dat foc la buget din populism şi/sau hoţie. Şi nu vin ca să îţi dea bani gratis, pentru că nu sunt o organizaţie de caritate. Când aterizează într-o ţară, specialiştii FMI vin ca să se asigure că incendiul financiar nu se va extinde şi la alţii şi, dacă pot, încearcă să îl stingă. Şi atunci îţi dau bani cu dobânzi foarte bune, bani pe care piaţa internaţională nu vrea să ţi-i mai împrumute (cine ar da bani unor piromani?) şi apoi încep să aplice constrângeri, ca să fie siguri că tu cheltuieşti exact cât te ţine plapuma. Şi când e vorba de constrângeri, cei de la FMI nu sunt prea inventivi. Ei nu-şi pot asuma luxul de a nu-şi lua banii înapoi. Banii plus dobânda! Aşa că, la o adică, te poţi baza pe ei, dar, odată trecut hopul, după ce ai stins incendiul, trebuie să te apuci de construit. Iar aici există multe riscuri, pentru că noua casă poate să fie şubredă şi se poate prăvăli la orice vânt.
Revenind la taxa noastră... Scăderea CAS e o măsură bună şi aşteptată. Ea ar putea scoate la lumină munca la negru, ar putea da o gură de oxigen firmelor în dificultate şi, teoretic, ar putea chiar să ducă la încasări bugetare mai mari. Tot teoretic ea poate produce şi o mare gaură în buget, una de 1 miliard de euro anual! Adică, poate să trezească economia sau... să o îngroape.
Şi dacă ne amintim de frenezia cu care guvernul Tăriceanu cheltuia bani electorali înaintea crizei, tocmai pentru că nu mai avea controlul FMI, parcă îţi vine să te gândeşti de două ori înainte de a-i pune pe fugă pe specialiştii de peste ocean. Nu de alta, dar cu guvernanţi ca ai noştri, gata mereu să se dedea la pomeni electorale, parcă un căpăstru de gât, chiar dacă e prea strâns şi tinde să te sufoce, e necesar.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
