Drept urmare, echipa FMI și-a strâns bagajele și a plecat, pentru că nu agreează măsura, considerând că nu există bani la buget pentru ea.
Ca să vorbim despre această relaxare fiscală care urmează să fie votată de parlament luna viitoare ar trebui să ținem cont de două realități. În primul rând, e nevoie să ne amintim mereu că în România munca este foarte taxată. Și când spun "foarte", mă gândesc la locul șase din Uniunea Europeană. Iar dacă e să ne comparăm cu țările din estul european, acolo unde ne e locul de fapt, atunci suntem pe locul doi, după Ungaria. La vecinii din Budapesta, munca e taxată cu 49%, iar la noi cu 45%. Vă vine să credeți sau nu, dar sub noi se află Suedia, cu 42,9%, Olanda, cu 36.9% sau Polonia, cu 35.6%! Acestea nu sunt taxe pe bogăție, ci pe sudoarea frunții. Nu-i afectează pe cei cu averi, ci pe noi toți și economia în ansamblu, pentru că investitorii fug de taxe, or, fără ei, e greu să creezi noi locuri de muncă.
În al doilea rând, rolul FMI-ului nu e acela de arhitect, ci de pompier bancar. Experții FMI nu îți pot construi o țară și nici măcar un sistem de taxe. Pot însă, și asta fac și cu noi, și cu Grecia, să intervină atunci când ți-ai dat foc la buget din populism și/sau hoție. Și nu vin ca să îți dea bani gratis, pentru că nu sunt o organizație de caritate. Când aterizează într-o țară, specialiștii FMI vin ca să se asigure că incendiul financiar nu se va extinde și la alții și, dacă pot, încearcă să îl stingă. Și atunci îți dau bani cu dobânzi foarte bune, bani pe care piața internațională nu vrea să ți-i mai împrumute (cine ar da bani unor piromani?) și apoi încep să aplice constrângeri, ca să fie siguri că tu cheltuiești exact cât te ține plapuma. Și când e vorba de constrângeri, cei de la FMI nu sunt prea inventivi. Ei nu-și pot asuma luxul de a nu-și lua banii înapoi. Banii plus dobânda! Așa că, la o adică, te poți baza pe ei, dar, odată trecut hopul, după ce ai stins incendiul, trebuie să te apuci de construit. Iar aici există multe riscuri, pentru că noua casă poate să fie șubredă și se poate prăvăli la orice vânt.
Revenind la taxa noastră... Scăderea CAS e o măsură bună și așteptată. Ea ar putea scoate la lumină munca la negru, ar putea da o gură de oxigen firmelor în dificultate și, teoretic, ar putea chiar să ducă la încasări bugetare mai mari. Tot teoretic ea poate produce și o mare gaură în buget, una de 1 miliard de euro anual! Adică, poate să trezească economia sau... să o îngroape.
Și dacă ne amintim de frenezia cu care guvernul Tăriceanu cheltuia bani electorali înaintea crizei, tocmai pentru că nu mai avea controlul FMI, parcă îți vine să te gândești de două ori înainte de a-i pune pe fugă pe specialiștii de peste ocean. Nu de alta, dar cu guvernanți ca ai noștri, gata mereu să se dedea la pomeni electorale, parcă un căpăstru de gât, chiar dacă e prea strâns și tinde să te sufoce, e necesar.