- Ca şi liderul PNL, Klaus Johannis, domnul Blaga este confruntat cu o acută criză de timp. Fuziunea PNL-PDL trebuie să se facă rapid, înainte ca manevrele şi presiunile PSD, pe de o parte, şi ale tandemului Elena Udrea-Traian Băsescu, pe de altă parte, să destructureze ce a mai rămas din partidele lor. Asistăm în ultima vreme la o avalanşă de demersuri agresive din partea PSD, cu precădere la adresa PNL şi a noului său lider, despre care foştii aliaţi (PSD şi PC) sau curtezani (PMP şi Preşedinţia) descoperă tot felul de lucruri ruşinoase şi compromiţătoare, cum ar fi de pildă metodele de îmbogăţire ale primarului Sibiului, lucruri care fuseseră perfect acceptabile atâta vreme cât PNL era în interiorul USL sau era un potenţial aliat pentru PMP. Devine foarte limpede că PSD nu s-a aliat cu PNL decât pentru a slăbi opoziţia, blocând formarea unui partid puternic de dreapta. Partidul domnului Ponta ţine minte bine că în 2004, când PDL şi PNL erau unite în Alianţa D.A., au câştigat alegerile prezidenţiale şi au reuşit să-i îndepărteze de la guvernare. La fel de bine ştie PSD că majoritatea covârşitoare câştigată la alegerile din 2012 nu se datorează meritelor sale, ci faptului că PDL se afla într-o criză internă şi că era singurul său concurent, fosta Alianţă D.A. fiind dezbinată cu succes încă din 2007. Rezultatul obţinut de PSD la alegerile europarlamentare, de numai 37%, demonstrează încă o dată că partidul domnului Ponta nu se poate baza decât pe voturile unui electorat îmbătrânit şi needucat, dependent de stat şi sensibil la mita electorală şi la presiunile autorităţilor locale, presiuni pe care domnul Dragnea ştie să le exercite cu multă eficienţă. Or, un electorat blocat la 37% din total nu poate asigura câştigarea alegerilor prezidenţiale. Totodată, după realizarea alianţei dintre PDL şi PNL la nivel central şi local, PSD a pierdut majoritatea în mai multe consilii judeţene, iar PP-DD nu s-a dovedit un partid pe care PSD să se poată baza ca aliat. Cu atât mai mult se va mobiliza, aşadar, partidul domnului Ponta, cu ajutorul maşinăriei mediatice a lui Dan Voiculescu, pentru zădărnicirea fuziunii dintre PNL şi PDL. Pe de altă parte, domnul Blaga îşi aminteşte probabil foarte bine că în 2007, Alianţa D.A. a fost dezbinată prin voinţa PNL, care s-a dovedit întotdeauna predispus la colaborarea cu PSD. Este deci important acum pentru liderul PDL să nu lase timp PSD să seducă un număr prea important de pnl-işti şi să saboteze iremediabil proiectul de fuziune. Este posibil, de asemenea, ca domnul Blaga să dorească şi propria salvare politică, căci este contestat în interiorul propriului său partid, unde unele voci îi reproşează slaba performanţă a partidului şi slabele sale rezultate din ultimii doi ani. Oricum ar sta lucrurile, fuziunea PNL-PDL pare singura soluţie pentru blocarea înstăpânirii totale a PSD şi PC asupra instituţiilor statului şi întoarcerii României la momentul 2004.
- Liberalii nemulţumiţi de unirea cu PDL sau de ruperea USL se adună în jurul lui Tăriceanu. Li se mai adaugă şi vreo 200 de primari şi consilieri locali. Credeţi că mişcarea "în numele adevăratelor valori liberale" are vreo şansă? Ar putea încurca fuziunea PNL-PDL?
- Fără îndoială, mişcarea domnului Tăriceanu este menită să saboteze proiectele politice ale actualei conduceri a PNL, dar pretenţia fostului premier de a se prezenta drept apărătorul "identităţii liberale" este poate cea mai proastă glumă a politicii româneşti din toate timpurile. Cum poate un fost lider de partid şi şef de guvern care a scos partidul său dintr-o alianţă de dreapta, cu care câştigase alegerile prezidenţiale, pentru a guverna cu ajutorul fostului adversar politic, PSD, un inamic declarat al liberalismului, să pretindă că este apărătorul valorilor liberale? Unde a văzut domnul Tăriceanu valori liberale în USL, alianţă dominată de PSD şi condusă de fapt de Dan Voiculescu şi pe care domnul Tăriceanu doreşte s-o resusciteze? Faptul că îl urmează exemplare compromise din PNL, ca Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu, ar trebui să-l compromită din start şi pe el, dar lipsa de cultură şi de principii din viaţa publică românească face ca aceste personaje să fie încă luate în serios. Or, adevărul este că domnul Tăriceanu este mai degrabă un trădător al liberalismului decât un apărător al lui. Să nu uităm că domnul Tăriceanu a mai folosit discursul identităţii liberale şi în 2007, când a distrus Alianţa D.A. şi se războia cu Traian Băsescu, preşedintele care nu a vrut să-l ajute pe Dinu Patriciu cu o intervenţie la Parchet şi care a promovat o salvatoare reformă a justiţiei. Dacă Traian Băsescu era prezentat drept un pericol la adresa identităţii liberale, în schimb, domnii Voiculescu şi Iliescu erau cultivaţi ca aliaţi de nădejde, deşi ambii erau succesorii celor care îi persecutaseră pe Brătieni şi pe urmaşii lor. Atât de convins apărător al liberalismului a fost domnul Tăriceanu, încât în 2008 a refuzat să guverneze cu PDL, forţând acest partid să se alieze cu PSD. Până la urmă, toată agitaţia în jurul identităţii liberale nu este altceva decât o manevră a PSD pentru dezbinarea PNL şi zădărnicirea fuziunii cu PDL, fuziune care reprezintă singura speranţă a dreptei, deşi reuneşte două partide uzate şi în mare măsură compromise, iar Călin Popescu Tăriceanu nu este altceva decât o marionetă a lui Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc şi Dan Voiculescu. Într-o societate normală, cu o cultură democratică solidă, nici măcar nu ar trebui luat în seamă.
Din păcate, PNL nu este imun la cântecul de sirenă al PSD, după cum s-a văzut în recenta sa istorie, căci oamenii care astăzi par să asculte de Klaus Johannis sunt aceiaşi care ascultau de domnul Tăriceanu şi de Crin Antonescu atunci când liderii lor îi duceau spre alianţa contra naturii cu PSD. Nu putem avea încredere în ei nici acum, chiar dacă ne dorim apariţia unei forţe politice de dreapta, capabile să pună capăt dominaţiei dezastruoase a PSD asupra României. Putem doar să sperăm că vor ră-mâne fideli propriilor calcule politice, favorabile în acest moment, fuziunii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
