- Ca și liderul PNL, Klaus Johannis, domnul Blaga este confruntat cu o acută criză de timp. Fuziunea PNL-PDL trebuie să se facă rapid, înainte ca manevrele și presiunile PSD, pe de o parte, și ale tandemului Elena Udrea-Traian Băsescu, pe de altă parte, să destructureze ce a mai rămas din partidele lor. Asistăm în ultima vreme la o avalanșă de demersuri agresive din partea PSD, cu precădere la adresa PNL și a noului său lider, despre care foștii aliați (PSD și PC) sau curtezani (PMP și Președinția) descoperă tot felul de lucruri rușinoase și compromițătoare, cum ar fi de pildă metodele de îmbogățire ale primarului Sibiului, lucruri care fuseseră perfect acceptabile atâta vreme cât PNL era în interiorul USL sau era un potențial aliat pentru PMP. Devine foarte limpede că PSD nu s-a aliat cu PNL decât pentru a slăbi opoziția, blocând formarea unui partid puternic de dreapta. Partidul domnului Ponta ține minte bine că în 2004, când PDL și PNL erau unite în Alianța D.A., au câștigat alegerile prezidențiale și au reușit să-i îndepărteze de la guvernare. La fel de bine știe PSD că majoritatea covârșitoare câștigată la alegerile din 2012 nu se datorează meritelor sale, ci faptului că PDL se afla într-o criză internă și că era singurul său concurent, fosta Alianță D.A. fiind dezbinată cu succes încă din 2007. Rezultatul obținut de PSD la alegerile europarlamentare, de numai 37%, demonstrează încă o dată că partidul domnului Ponta nu se poate baza decât pe voturile unui electorat îmbătrânit și needucat, dependent de stat și sensibil la mita electorală și la presiunile autorităților locale, presiuni pe care domnul Dragnea știe să le exercite cu multă eficiență. Or, un electorat blocat la 37% din total nu poate asigura câștigarea alegerilor prezidențiale. Totodată, după realizarea alianței dintre PDL și PNL la nivel central și local, PSD a pierdut majoritatea în mai multe consilii județene, iar PP-DD nu s-a dovedit un partid pe care PSD să se poată baza ca aliat. Cu atât mai mult se va mobiliza, așadar, partidul domnului Ponta, cu ajutorul mașinăriei mediatice a lui Dan Voiculescu, pentru zădărnicirea fuziunii dintre PNL și PDL. Pe de altă parte, domnul Blaga își amintește probabil foarte bine că în 2007, Alianța D.A. a fost dezbinată prin voința PNL, care s-a dovedit întotdeauna predispus la colaborarea cu PSD. Este deci important acum pentru liderul PDL să nu lase timp PSD să seducă un număr prea important de pnl-iști și să saboteze iremediabil proiectul de fuziune. Este posibil, de asemenea, ca domnul Blaga să dorească și propria salvare politică, căci este contestat în interiorul propriului său partid, unde unele voci îi reproșează slaba performanță a partidului și slabele sale rezultate din ultimii doi ani. Oricum ar sta lucrurile, fuziunea PNL-PDL pare singura soluție pentru blocarea înstăpânirii totale a PSD și PC asupra instituțiilor statului și întoarcerii României la momentul 2004.
- Liberalii nemulțumiți de unirea cu PDL sau de ruperea USL se adună în jurul lui Tăriceanu. Li se mai adaugă și vreo 200 de primari și consilieri locali. Credeți că mișcarea "în numele adevăratelor valori liberale" are vreo șansă? Ar putea încurca fuziunea PNL-PDL?
- Fără îndoială, mișcarea domnului Tăriceanu este menită să saboteze proiectele politice ale actualei conduceri a PNL, dar pretenția fostului premier de a se prezenta drept apărătorul "identității liberale" este poate cea mai proastă glumă a politicii românești din toate timpurile. Cum poate un fost lider de partid și șef de guvern care a scos partidul său dintr-o alianță de dreapta, cu care câștigase alegerile prezidențiale, pentru a guverna cu ajutorul fostului adversar politic, PSD, un inamic declarat al liberalismului, să pretindă că este apărătorul valorilor liberale? Unde a văzut domnul Tăriceanu valori liberale în USL, alianță dominată de PSD și condusă de fapt de Dan Voiculescu și pe care domnul Tăriceanu dorește s-o resusciteze? Faptul că îl urmează exemplare compromise din PNL, ca Radu Stroe și Daniel Chițoiu, ar trebui să-l compromită din start și pe el, dar lipsa de cultură și de principii din viața publică românească face ca aceste personaje să fie încă luate în serios. Or, adevărul este că domnul Tăriceanu este mai degrabă un trădător al liberalismului decât un apărător al lui. Să nu uităm că domnul Tăriceanu a mai folosit discursul identității liberale și în 2007, când a distrus Alianța D.A. și se războia cu Traian Băsescu, președintele care nu a vrut să-l ajute pe Dinu Patriciu cu o intervenție la Parchet și care a promovat o salvatoare reformă a justiției. Dacă Traian Băsescu era prezentat drept un pericol la adresa identității liberale, în schimb, domnii Voiculescu și Iliescu erau cultivați ca aliați de nădejde, deși ambii erau succesorii celor care îi persecutaseră pe Brătieni și pe urmașii lor. Atât de convins apărător al liberalismului a fost domnul Tăriceanu, încât în 2008 a refuzat să guverneze cu PDL, forțând acest partid să se alieze cu PSD. Până la urmă, toată agitația în jurul identității liberale nu este altceva decât o manevră a PSD pentru dezbinarea PNL și zădărnicirea fuziunii cu PDL, fuziune care reprezintă singura speranță a dreptei, deși reunește două partide uzate și în mare măsură compromise, iar Călin Popescu Tăriceanu nu este altceva decât o marionetă a lui Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc și Dan Voiculescu. Într-o societate normală, cu o cultură democratică solidă, nici măcar nu ar trebui luat în seamă.
Din păcate, PNL nu este imun la cântecul de sirenă al PSD, după cum s-a văzut în recenta sa istorie, căci oamenii care astăzi par să asculte de Klaus Johannis sunt aceiași care ascultau de domnul Tăriceanu și de Crin Antonescu atunci când liderii lor îi duceau spre alianța contra naturii cu PSD. Nu putem avea încredere în ei nici acum, chiar dacă ne dorim apariția unei forțe politice de dreapta, capabile să pună capăt dominației dezastruoase a PSD asupra României. Putem doar să sperăm că vor ră-mâne fideli propriilor calcule politice, favorabile în acest moment, fuziunii.