Apoi a fost rândul secretarului Apărării, Chuck Hagel. În fine, cu mai puţin impact la nivel diplomatic, dar cu mai multă transparenţă a mesajului, a fost vizita la Bucureşti a celor trei congresmani americani, John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy. Între timp, Uniunea Europeană pare mai preocupată de micile reglări de conturi post-europarlamentare şi de jocurile de culise pentru alegerea noului preşedinte al Comisiei Europene. Dacă asculţi discursurile unora dintre liderii europeni, înţelegi că adevăratul pericol la adresa stabilităţii continentului îl reprezintă emigranţii români şi bulgari, şi nu imixtiunea făţişă a Rusiei în Ucraina, ori ameninţările la adresa altor state foste membre ale URSS. În vreme ce marile puteri europene tratează criza din Ucraina de parcă s-ar petrece la Polul Nord, şi nu la graniţele Uniunii, Statele Unite ale Americii fac o demonstraţie de implicare şi de forţă exact în momentul când era mai mare nevoie de ea.
Reprezentanţi ai SUA la cel mai înalt nivel, de la preşedintele Obama şi vicepreşedintele Biden, la o întreagă armată de experţi au făcut, în ultima vreme, turul capitalelor din estul Europei. Mesajul e dublu: întâi de toate, un sprijin intern adresat vectorilor pro-occidentali, într-un context în care Rusia îşi vâră mai mult ca oricând agenţii de influenţă în regiune, apoi - transmiterea cât mai clară a mesajului că SUA nu îşi vor abandona aliaţii din cadrul NATO în cazul unui scenariu de agresiune din partea Rusiei. Mai e, spun analiştii, şi un mesaj implicit către Rusia, acela că Statele Unite sunt capabile să fortifice, la nevoie, capacitatea de reacţie militară a principalilor săi aliaţi din zonă, Polonia şi România.
"Washingtonul şi-a petrecut ultimele câteva săptămâni, indicându-şi angajamentul faţă de două ţări-cheie: Polonia şi România. Preşedintele Barack Obama a mers în Polonia, în timp ce vicepreşedintele Joe Biden a călătorit în România, şi ambii lideri au subliniat angajamentul absolut de la Washington faţă de securitatea naţională a Poloniei şi României. Statele Unite încep să adopte o strategie la Marea Neagră, centrată pe România. O strategie care îmbunătăţeste capacitatea navală a României şi aduce avioane americane în regiune va reprezenta o ameninţare pentru flota rusă. Ar extinde, de asemenea, capacităţile defensive ale Georgiei şi ar proteja traseul indispensabil pentru orice conducte care pleacă din Azerbaidjan", se arată într-o recentă analiză Stratfor, semnată de George Friedman.
Ceea ce preşedintele Traian Băsescu enunţa de ani de zile, se petrece acum sub ochii noştri: parteneriatul cu America, celebra Axă Bucureşti - Washington, criticată de mulţi adversari ai preşedintelui, prinde contur de-adevăratelea. Marea Neagră a devenit un punct strategic pentru SUA, iar România devine un jucător-cheie în regiune, alături de Polonia. Vizitele oficialilor SUA din ultima vreme au întărit garanţiile de securitate la adresa ţării noastre. Numai că - iar aici mesajul americanilor a fost tranşant - e important ca şi noi să fim la înălţimea încrederii care ni se oferă. Iar pentru asta trebuie să începem prin a ne rezolva problemele interne. Orice derapaj de la principiile parteneriatului cu SUA şi cu UE înseamnă, în contextul actual, un potenţial factor de dezechilibru pentru întreaga regiune.