Festivalul International de Teatru Sibiu 2014

Constantin Chiriac - "Ne bucurăm să avem artişti uriaşi lângă noi la această ediţie”

Unicitate în diversitate

- Mă gândesc că nu e tocmai uşor să dai o direcţie, să găseşti, an de an, un mesaj pentru un festival internaţional de teatru, care promovează va­lori de excepţie. Ce-aţi mai pus la cale anul acesta?

- Împlinim anul acesta 21 de ani de existenţă, un fel de majorat pe stil american. Pe parcursul tuturor acestor ediţii, noi am încercat în primul rând să adu­cem calitate şi excelenţă. Dacă sloga­nul Uniunii Europene este Unitate în diversitate, noi, în cei 21 de ani, am con­struit o diversitate de valori pe care cred că e important să o punc­tăm cu titlul Unicitate în diversitate. Pentru că încercăm să construim aceas­tă unitate culturală extraordinară, din lucruri unice. Este unul dintre motivele pentru care ne-am străduit să avem îm­preună la Sibiu trei nume mari ale tea­trului mon­dial: Andrej Jolta din Ucrai­na, Lev Dodin din Rusia şi Krystian Lupa din Polonia. Există această nebu­nie care se întâmplă în Ucraina. A­ceastă dispută. Rusia este privită din nou ca un mon­stru şi e clar că se creio­nează o nouă cortină de fier. Cu toţii, şi ei şi noi, vom suferi. Nu ai cum să nu rămâi în dialog cu marea artă rusă, cu marii făcători de teatru şi balet, cu marii scriitori şi gândi­tori. I-am invitat pentru a arăta că suntem oameni normali, că avem dialog şi ne uneşte arta, chiar dacă suntem diferiţi.

- Am văzut că dansul ocupă anul acesta un loc important. Vom avea şi un tur al lumii în paşi de dans?

- Avem 381 de evenimente anul aces­ta! Nu a fost scopul nos­tru să fa­cem scor, dar comple­xitatea evenimen­tu­lui ne-a dus aici, pentru că avem ex­po­ziţii, proiecţii, târg de carte, dialoguri deschise, conferinţe, ateliere şi multe altele, pe lângă spectacole. Ne bucurăm să avem artişti uriaşi lângă noi la această ediţie. Va fi prezent Peter Brook, o stea mon­dială a teatrului, căruia îi vom oferi un omagiu cu multe proiecţii şi câteva piese montate aici. Îl vom avea pe Wajdi Mouawad, pe care mă străduiesc de câţiva ani să îl aduc, fiind unul dintre cei mai con­troversaţi şi doriţi artişti din lume: un libanez reven­dicat şi de canadieni, şi de francezi. Este implicat în programul festivalului de la Avignon. Olivier Dubois, unul dintre marii balerini şi coregrafi ai Franţei, va fi şi el cu noi. Nu în ultimul rând, îl amintesc pe Neil LaBute, unul dintre starurile momentului în America, un artist complex, ce ne va împărtăşi din experienţa sa, pe parcursul mai multor ateliere de creaţie. Cât despre dans, este o zonă pe care o iubesc şi care poate avea un impact ex­traordinar asupra publicului. Maria Pages şi Cisne Negro, Polish Dance, Angelica Lidell, Jesus Car­mona sunt spectacole absolut extraordinare. Sunt fericit pentru această secţiune, pentru că ea face o punte frumoasă cu teatrul, legăm arte în care corpul şi muzica aduc magie.

- Credeţi că festivalul are deja format un public al său?

- Absolut. Sunt oameni care vin din toată ţara, oameni care îşi iau concediu special pentru acest eve­niment de la Sibiu. Există un public şi din afara ţării. Noi am păstrat această politică de protejare a publi­cului prin preţul biletelor, media unui bilet fiind de 25 de lei. Sunt foarte mulţi străini care cumpără, pen­tru că preţul este foarte bun. Ca să vă dau un exemplu, anul trecut, Sacha Waltz a avut aici un spectacol. Bile­tul la premiera sa, în Berlin, a costat 800 de euro. Au fost mulţi berlinezi care au preferat cu banii aceştia să vină cu avionul să îl vadă la Sibiu şi să îşi plă­tească şi o vacanţă în acest oraş minunat. Poa­te nu ar trebui să vorbim atât despre bani, dar iată că, totuşi, partea finan­ciară poate să conteze, şi noi suntem bucuroşi să oferim spectacole ex­cepţionale, la un preţ obişnuit, deci oferim acces la cultură de calitate, tuturor. Anul acesta avem deja mai bine de jumătate din bilete vândute şi cred că va fi o bătălie să mai găseşti locuri în timpul festivalului.

"Un festival serios nu se face pe genunchi”

- Ce alegeţi mai întâi, tema festivalului sau artiştii?

- O ediţie de festival serios nu se face cu hei-rup. Deja, edi­ţia din 2015 e gata în pro­por­ţie de 80 la sută, iar cea din 2016 e gata 60 la sută. Alegem mai întâi artiştii. Temele ţin de opor­tunita­tea acelui an, de cum s-a conturat lista invi­taţilor, pentru care câteodată tre­buie să lupţi, de­oa­rece sunt costuri foarte mari şi adesea e nevoie să creezi turnee regionale sau să găseşti finanţări europene, pentru a avea o anumită tru­pă sau un anumit artist. E o muncă de marketing uriaşă, care ţine de continui­tate. În timpul festivalului, am întâlniri din sfert în sfert de ceas, pentru că dis­cu­tăm proiecte, programe viitoare. Fes­­tivalul e şi un loc în care se nasc oportunităţi, se leagă parte­ne­riate in­ter­naţionale, e o perioadă foarte rod­nică şi trebuie să profităm de ea. Toate se leagă între ele, festivalul cu teatrul, cu universitatea şi cu politicile europe­ne şi programele internaţionale, aşa că nu ai cum să faci pe genunchi ceva în acest context. Totul tre­buie gândit şi programat cu mare atenţie, din timp.

- Câteva zile la rând, se va recita din poetul Cezar Ivănescu. De ce aţi simţit nevoia unui astfel de omagiu?

- În primul rând, pentru că Cezar Ivănescu este un mare poet. Un scriitor excepţional, care îşi psalmodia poemele. Avea un fel de a le cânta cu o voce răguşită, dar cu o frumuseţe nebună. Era jumătate ţigan, un sfert evreu, un sfert tătar, era, aşa cum spunea el, un amestec de sângiuri. Un tip urât fizic, dar extraor­dinar de expresiv, cu o lumină interioară fascinantă. E bine să aducem pe prima pagină artişti români şi să îi punem alături de marii artişti ai lumii. Numai într-un astfel de dialog poţi să recunoşti ce ai va­loros acasă, să arăţi că avem scriitori la fel de importanţi ca în orice altă mare cultură.

În spate cu durerea lumii

- Unul dintre momentele aştep­tate ale fes­ti­valului este premiera tragediei greceşti Oedip, în regia lui Silviu Purcărete, în care dvs. aveţi ro­lul principal. Ce aduce nou această punere în scenă şi ce în­seamnă această experienţă pentru dvs.?

- E o experienţă care abia a în­ceput. Specta­colul e încă crud, are nevoie de maturizare. Sunt căutări, şlefuiri, precizii de făcut. Este o experien­ţă marcantă pentru mine. Am trecut prin chinuri groaznice, pentru că rolul te obligă să cari în spate durerea lumii. Am avut rău fizic, nu am dormit nop­ţile, o perioadă foarte grea. Spectacolul e... to­tal altceva decât am făcut eu până acum. Poate de asta a fost şi dificil, că a fost ceva dincolo de limi­tele mele. Silviu mi-a cerut să nu mai văd ni­mic din Chiriacul pe care îl ştiam, să fiu eu însumi din­colo de mine. Mă bucur că fac parte dintr-un asemenea proiect. Este în primul rând o nouă tra­ducere din gre­ceşte, comandată la şase profesori uni­versitari, şi este pri­ma oară, după 16 ani, când Sil­viu Purcărete mon­tează din nou o tragedie antică. A ieşit un spectacol rafinat şi mişcător de profund, vio­lent şi atât de plin de poezie, totodată.

Un "acasă” pentru Purcărete

- Purcărete este un regizor pe care orice teatru mare din lume visează să îl aibă. Cum aţi reuşit să îl aduceţi la Sibiu şi, mai ales, cum aţi reuşit să îl păstraţi?

- L-am păstrat pentru că am creat centrul lumii aici pentru el. De aici pleacă. Luni se duce în Rusia, unde întotdeauna şi-a dorit să monteze, de dragul mis­ticismului actorilor ruşi. Apoi va monta la Tokyo Me­tropolitan, şi piesele sale sunt deja programate în An­glia şi Suedia etc. Am încercat să îi ofer aici două lu­cruri pentru a rămâne: libertate totală de creaţie şi pro­movarea lui ca artist pe marile scene ale lumii. L-am pus în valoare şi l-am dus în cele mai impor­tan­te locuri. Să cucerim lumea în excelenţa ei, asta i-am oferit lui Silviu. În plus, are în Sibiu actori foar­te buni, are o echipă de marketing, are tot ce îşi do­reşte ca să facă teatru de cea mai înaltă perfor­manţă. Nu e nimic neobişnuit până la urmă: unui astfel de regizor, aşa condiţii trebuie să îi oferi. Spectacolele lui pleacă peste tot în lume şi el împreună cu ele, dar mereu va avea aici un acasă unde să se întoarcă şi unde să creeze în cele mai bune condiţii posibile. Şi mai e ceva. Nu poţi să trăieşti ca artist singur, pe o insulă. Succesul acestui teatru e construit cu mult mai mulţi regizori: Măniuţiu, Kordonsky etc., e o maşi­nărie mai complexă, o şansă uriaşă şi pentru actori. Ce actor nu şi-ar dori să joace cu asemenea regizori? Urmează să vină Armin Petras, apoi vine Kushida, din Japonia. Sunt lucruri negociate depatru ani. Aşa se menţine valoarea, să dai probe în faţa unor astfel de regizori. 89 de titluri se joacă acum doar în teatrul Sibiului, şi e bine că actorii trebuie să lupte, să mear­gă la castinguri încă de pe băncile şcolii. Am avut doar într-o singură piesă patru debuturi, direct în ro­luri principale! Asta e o şansă de egalitate pentru toţi, deşi în teatru nimeni nu e egal, e în funcţie de harul pe care îl are. Nu poţi să ai un mare regizor, oricare ar fi el, şi în jurul său să fie pustiu. Îţi trebuie o lume ca­re să îl înconjoare şi să formeze un mediu potrivit creaţiei.