Festivalul International de Teatru Sibiu 2014

Constantin Chiriac - "Ne bucurăm să avem artiști uriași lângă noi la această ediție”

Unicitate în diversitate

- Mă gândesc că nu e tocmai ușor să dai o direcție, să găsești, an de an, un mesaj pentru un festival internațional de teatru, care promovează va­lori de excepție. Ce-ați mai pus la cale anul acesta?

- Împlinim anul acesta 21 de ani de existență, un fel de majorat pe stil american. Pe parcursul tuturor acestor ediții, noi am încercat în primul rând să adu­cem calitate și excelență. Dacă sloga­nul Uniunii Europene este Unitate în diversitate, noi, în cei 21 de ani, am con­struit o diversitate de valori pe care cred că e important să o punc­tăm cu titlul Unicitate în diversitate. Pentru că încercăm să construim aceas­tă unitate culturală extraordinară, din lucruri unice. Este unul dintre motivele pentru care ne-am străduit să avem îm­preună la Sibiu trei nume mari ale tea­trului mon­dial: Andrej Jolta din Ucrai­na, Lev Dodin din Rusia și Krystian Lupa din Polonia. Există această nebu­nie care se întâmplă în Ucraina. A­ceastă dispută. Rusia este privită din nou ca un mon­stru și e clar că se creio­nează o nouă cortină de fier. Cu toții, și ei și noi, vom suferi. Nu ai cum să nu rămâi în dialog cu marea artă rusă, cu marii făcători de teatru și balet, cu marii scriitori și gândi­tori. I-am invitat pentru a arăta că suntem oameni normali, că avem dialog și ne unește arta, chiar dacă suntem diferiți.

- Am văzut că dansul ocupă anul acesta un loc important. Vom avea și un tur al lumii în pași de dans?

- Avem 381 de evenimente anul aces­ta! Nu a fost scopul nos­tru să fa­cem scor, dar comple­xitatea evenimen­tu­lui ne-a dus aici, pentru că avem ex­po­ziții, proiecții, târg de carte, dialoguri deschise, conferințe, ateliere și multe altele, pe lângă spectacole. Ne bucurăm să avem artiști uriași lângă noi la această ediție. Va fi prezent Peter Brook, o stea mon­dială a teatrului, căruia îi vom oferi un omagiu cu multe proiecții și câteva piese montate aici. Îl vom avea pe Wajdi Mouawad, pe care mă străduiesc de câțiva ani să îl aduc, fiind unul dintre cei mai con­troversați și doriți artiști din lume: un libanez reven­dicat și de canadieni, și de francezi. Este implicat în programul festivalului de la Avignon. Olivier Dubois, unul dintre marii balerini și coregrafi ai Franței, va fi și el cu noi. Nu în ultimul rând, îl amintesc pe Neil LaBute, unul dintre starurile momentului în America, un artist complex, ce ne va împărtăși din experiența sa, pe parcursul mai multor ateliere de creație. Cât despre dans, este o zonă pe care o iubesc și care poate avea un impact ex­traordinar asupra publicului. Maria Pages și Cisne Negro, Polish Dance, Angelica Lidell, Jesus Car­mona sunt spectacole absolut extraordinare. Sunt fericit pentru această secțiune, pentru că ea face o punte frumoasă cu teatrul, legăm arte în care corpul și muzica aduc magie.

- Credeți că festivalul are deja format un public al său?

- Absolut. Sunt oameni care vin din toată țara, oameni care își iau concediu special pentru acest eve­niment de la Sibiu. Există un public și din afara țării. Noi am păstrat această politică de protejare a publi­cului prin prețul biletelor, media unui bilet fiind de 25 de lei. Sunt foarte mulți străini care cumpără, pen­tru că prețul este foarte bun. Ca să vă dau un exemplu, anul trecut, Sacha Waltz a avut aici un spectacol. Bile­tul la premiera sa, în Berlin, a costat 800 de euro. Au fost mulți berlinezi care au preferat cu banii aceștia să vină cu avionul să îl vadă la Sibiu și să își plă­tească și o vacanță în acest oraș minunat. Poa­te nu ar trebui să vorbim atât despre bani, dar iată că, totuși, partea finan­ciară poate să conteze, și noi suntem bucuroși să oferim spectacole ex­cepționale, la un preț obișnuit, deci oferim acces la cultură de calitate, tuturor. Anul acesta avem deja mai bine de jumătate din bilete vândute și cred că va fi o bătălie să mai găsești locuri în timpul festivalului.

"Un festival serios nu se face pe genunchi”

- Ce alegeți mai întâi, tema festivalului sau artiștii?

- O ediție de festival serios nu se face cu hei-rup. Deja, edi­ția din 2015 e gata în pro­por­ție de 80 la sută, iar cea din 2016 e gata 60 la sută. Alegem mai întâi artiștii. Temele țin de opor­tunita­tea acelui an, de cum s-a conturat lista invi­taților, pentru care câteodată tre­buie să lupți, de­oa­rece sunt costuri foarte mari și adesea e nevoie să creezi turnee regionale sau să găsești finanțări europene, pentru a avea o anumită tru­pă sau un anumit artist. E o muncă de marketing uriașă, care ține de continui­tate. În timpul festivalului, am întâlniri din sfert în sfert de ceas, pentru că dis­cu­tăm proiecte, programe viitoare. Fes­­tivalul e și un loc în care se nasc oportunități, se leagă parte­ne­riate in­ter­naționale, e o perioadă foarte rod­nică și trebuie să profităm de ea. Toate se leagă între ele, festivalul cu teatrul, cu universitatea și cu politicile europe­ne și programele internaționale, așa că nu ai cum să faci pe genunchi ceva în acest context. Totul tre­buie gândit și programat cu mare atenție, din timp.

- Câteva zile la rând, se va recita din poetul Cezar Ivănescu. De ce ați simțit nevoia unui astfel de omagiu?

- În primul rând, pentru că Cezar Ivănescu este un mare poet. Un scriitor excepțional, care își psalmodia poemele. Avea un fel de a le cânta cu o voce răgușită, dar cu o frumusețe nebună. Era jumătate țigan, un sfert evreu, un sfert tătar, era, așa cum spunea el, un amestec de sângiuri. Un tip urât fizic, dar extraor­dinar de expresiv, cu o lumină interioară fascinantă. E bine să aducem pe prima pagină artiști români și să îi punem alături de marii artiști ai lumii. Numai într-un astfel de dialog poți să recunoști ce ai va­loros acasă, să arăți că avem scriitori la fel de importanți ca în orice altă mare cultură.

În spate cu durerea lumii

- Unul dintre momentele aștep­tate ale fes­ti­valului este premiera tragediei grecești Oedip, în regia lui Silviu Purcărete, în care dvs. aveți ro­lul principal. Ce aduce nou această punere în scenă și ce în­seamnă această experiență pentru dvs.?

- E o experiență care abia a în­ceput. Specta­colul e încă crud, are nevoie de maturizare. Sunt căutări, șlefuiri, precizii de făcut. Este o experien­ță marcantă pentru mine. Am trecut prin chinuri groaznice, pentru că rolul te obligă să cari în spate durerea lumii. Am avut rău fizic, nu am dormit nop­țile, o perioadă foarte grea. Spectacolul e... to­tal altceva decât am făcut eu până acum. Poate de asta a fost și dificil, că a fost ceva dincolo de limi­tele mele. Silviu mi-a cerut să nu mai văd ni­mic din Chiriacul pe care îl știam, să fiu eu însumi din­colo de mine. Mă bucur că fac parte dintr-un asemenea proiect. Este în primul rând o nouă tra­ducere din gre­cește, comandată la șase profesori uni­versitari, și este pri­ma oară, după 16 ani, când Sil­viu Purcărete mon­tează din nou o tragedie antică. A ieșit un spectacol rafinat și mișcător de profund, vio­lent și atât de plin de poezie, totodată.

Un "acasă” pentru Purcărete

- Purcărete este un regizor pe care orice teatru mare din lume visează să îl aibă. Cum ați reușit să îl aduceți la Sibiu și, mai ales, cum ați reușit să îl păstrați?

- L-am păstrat pentru că am creat centrul lumii aici pentru el. De aici pleacă. Luni se duce în Rusia, unde întotdeauna și-a dorit să monteze, de dragul mis­ticismului actorilor ruși. Apoi va monta la Tokyo Me­tropolitan, și piesele sale sunt deja programate în An­glia și Suedia etc. Am încercat să îi ofer aici două lu­cruri pentru a rămâne: libertate totală de creație și pro­movarea lui ca artist pe marile scene ale lumii. L-am pus în valoare și l-am dus în cele mai impor­tan­te locuri. Să cucerim lumea în excelența ei, asta i-am oferit lui Silviu. În plus, are în Sibiu actori foar­te buni, are o echipă de marketing, are tot ce își do­rește ca să facă teatru de cea mai înaltă perfor­manță. Nu e nimic neobișnuit până la urmă: unui astfel de regizor, așa condiții trebuie să îi oferi. Spectacolele lui pleacă peste tot în lume și el împreună cu ele, dar mereu va avea aici un acasă unde să se întoarcă și unde să creeze în cele mai bune condiții posibile. Și mai e ceva. Nu poți să trăiești ca artist singur, pe o insulă. Succesul acestui teatru e construit cu mult mai mulți regizori: Măniuțiu, Kordonsky etc., e o mași­nărie mai complexă, o șansă uriașă și pentru actori. Ce actor nu și-ar dori să joace cu asemenea regizori? Urmează să vină Armin Petras, apoi vine Kushida, din Japonia. Sunt lucruri negociate de patru ani. Așa se menține valoarea, să dai probe în fața unor astfel de regizori. 89 de titluri se joacă acum doar în teatrul Sibiului, și e bine că actorii trebuie să lupte, să mear­gă la castinguri încă de pe băncile școlii. Am avut doar într-o singură piesă patru debuturi, direct în ro­luri principale! Asta e o șansă de egalitate pentru toți, deși în teatru nimeni nu e egal, e în funcție de harul pe care îl are. Nu poți să ai un mare regizor, oricare ar fi el, și în jurul său să fie pustiu. Îți trebuie o lume ca­re să îl înconjoare și să formeze un mediu potrivit creației.