Textul întreg sună așa: "Dear Europe, we are sorry. With much love, France (The pro-Europe one)" - "Dragă Europă, ne pare rău. Cu multă dragoste, Franța (cea pro-europeană)".
Un vot cât o furie, care a cuprins continentul, de la nord la sud și de la est la vest. "Huffington Post" a numărat nu mai puțin de nouă partide extremiste care au reușit să treacă pragul electoral și să intre în parlamentul european. Oferta lor este foarte clară, îngustă chiar. De la neo-naziștii din Ungaria, Germania sau Grecia și până la populiștii din Olanda, noii intrați se remarcă prin câteva poziții limpede definite. În primul rând, ei nu vor mai multă Europă, ci mai puțină. Marine Le Pen, șefa partidului Frontul Național din Franța, a ajuns până acolo încât a declarat că vrea să scoată țara din zona euro și să o întoarcă la franc. Apoi, toate partidele acestea extremiste au o agendă comună anti-emigrație. Criza a generat un val de șomeri tineri în țările occidentale. Lor li s-au adresat liderii extremiști, diabolizând emigranții, care vin, chipurile, să le ia băștinașilor slujbele, lucrând pe mai puțini bani. Campania dusă de partidul UKIP (care a câștigat alegerile europarlamentare din Marea Britanie, cu 27,5% din voturi), condus de Nigel Farage, a vorbit de valuri de sute de mii de emigranți români și bulgari, care vor mătura Regatul Unit. Realitatea a dovedit că sutele de mii de nou-veniți sunt doar câteva mii și că propaganda UKIP a fost o minciună bine gândită, care însă a dus partidul până în Parlamentul Europei.
Și aici ajungem la punctul nevralgic al acestor partide. Fibra lor internă, axul în jurul căruia se învârt mașinile lor de propagandă, este foarte populist. Soluțiile lor la problemele economice nu sunt reforme care să aducă prosperitate, ci spaime care se vând foarte bine. Analiștii economici vorbesc despre o serie de factori care au generat și perpetuat actuala criză economică a continentului. Între aceștia, unii sunt pur economici (o uniune monetară care a fost creată fără a se lua în considerare diferențele de competitivitate dintre țări), iar alții au implicații politice - există o singură monedă în zona euro, dar nu și o singură politică fiscală în țările membre. E cert, însă, că dezbaterile acestea politice și economice sunt greu asimilate de către marile mase. Și atunci, e mult mai comod să inventezi un țap ispășitor. Unul sau mai mulți. Pe asta s-a bazat rețeta care i-a adus în Parlamentul European pe naziști, alături de eurosceptici.
Și ar mai fi ceva, un lucru despre care nu se vorbește (din teamă?) - falimentul corectitudinii politice, proiectul politic și cultural al stângii care a vrut să le ofere minorităților un spațiu confortabil în fața majorităților. Doar că, uneori, poate de prea multe ori, minoritățile au abuzat de acest spațiu și s-au tolănit golănește pe spațiul public al majorității, sfidând regulile jocului și bunul simț. Or, toleranța umană are o limită. Oamenilor nu li se pot vinde la nesfârșit gogoși despre comunități care, chipurile, nu sunt nocive, ci sunt doar "altfel". Ele s-au dovedit atât de "altfel", încât i-au scos pe europeni din felul lor de a fi - moderat și tolerant. Așa a ajuns Geert Wilders, liderul Partidului Libertății din Olanda, să câștige mandate de europarlamentar, spunând în public o frază care, cu câțiva ani în urmă, ar fi fost de neacceptat - "Nu urăsc musulmanii, urăsc islamul". Sau neonaziștii de la Partidul Național Democratic din Germania, care au avut ca slogan în alegeri - "Bani pentru bunicuța, în loc de Rromi".
Aș încheia cu un fapt despre care, din nou, nu vorbește nimeni, nici la noi și nici afară: România, așa săracă și înapoiată cum este în ochii unora, nu a trimis la Bruxelles niciun extremist. E un semn că putem fi mult mai europeni decât alții. Și că, uneori, avem mai mult bun simț decât ei. De data aceasta, nu avem să spunem decât: "Dragă Europă, ne pare rău".