Dimineaţă rece de vară. Pe pragul grajdului, aştept cu cana de tablă în mână. Buna îşi ia scăuneşul cu trei picioare şi se aşează pe el. Spală cu apa adusă în doniţă ţâţele vacii, îi leagă coada de-un picior ca să nu şi-o bage în oala cu lapte şi începe să mulgă. Mulge repede, cu amândouă mâinile, în doniţa de pe genunchi. Ţârâitul ascuţit al laptelui care cade în vas se îngroaşă după cum creşte spuma albă. Când e cam la jumătatea mulsului, mă cheamă: "No, hai", zice, şi atunci mă scol de pe prag şi intru în aerul cald din grajd, îi întind cana şi mi-o umple de lapte. Şi, când spuma se ridică în cană ca o creastă de deal cu zăpezi, mi-o întinde: "Ţâne bine cu mânurile amândouă!". În dimineaţa rece de vară, mâinile se-ncălzesc de cana albastră, de tablă. Şed pe pragul grajdului şi beau lapte proaspăt. Buna mulge mai departe pe Suruca. De după stâncile din Săcături, lumina se face tot mai mare şi mai caldă. De picioarele mele zgribulite, Motanu îşi freacă blana tărcată şi-şi ridică într-un semn de întrebare coada. Dar curiozitatea mea-i şi mai mare. Ca să beau cuminte cana cu lapte, Buna trebuie să-mi povestească, dimineaţă de dimineaţă, despre vrăjitoarele care fură laptele în sat. Poveşti înfricoşătoare, care îmi vor bântui visele, dar pe care vreau neapărat să le ascult. Poveşti cu personaje adevărate, care îmi taie drumul pe uliţă, când Buna mă trimite cu vreo treabă prin sat.
Poalele Maicii Domnului
"Era o femeie despre care se ştia că fură laptele de la vaci. O prins-o şi mosu-tău, Gheorghe, când mergea de la grajd cu spatele înainte, aplecată, cu o oală de lut în mână, şi tăt culegea de pe jos ceva şi băga în oală. Aşa fac bosorcăile, vrăjitoarele. Iară când o murit femeia aceea, când o-nceput a trage clopotele la biserică după ea, s-o rupt toarta clopotului şi-o picat jos. O fost gata să-l omoare pe clopotar. Şi-apoi, n-o putut clopoţi vreo două zâle după ea, până nu l-au reparat. Tătă lumea şi-o dat seama că ea o fost bosorcaie şi n-o plâns nime la mormântarea ei, că tare mult s-o chinuit tăţi vecinii care-aveau vaci, cât o trăit ea.
Şi mătuşa-ta, Silvia, când o avut văcuţa ceie sură, n-o avut lapte deloc, şi cineva o-nvăţat să adune flori de acelea ce creşteau pă şanţul de lângă cariera de piatră. Poalele Maicii Domnului, aşa le zâcea, şi i-o spus să afume vaca sara cu acele flori. Şi când lucra Silvia cu florile astea, apoi vaca bosorcăii trămura în grajd şi nu puté avé hodină. Numa' să dai în vorbă cu mătuşa-ta, Silvia, că ea ţ-a spune, că o avut vacă şi o fo'mâncată de năcaz".
Păstrăvul din găleată
"Mai ţâu minte o poveste de-a tatii, care iubé tare mult caii. Am ţânut tătdeauna cai şi câte două-tri vaci. Şi pe drumul Şiorului, la marginea pădurii, avé casă o babă, Roza Dăloaii, care avé numa' o vacă, da' avé vaca o pulpă, Doamne feri, cât era de mare! Şi, tu fată, baba aia se pricepea la furtişaguri de lapte, şi prin farmece, o furat laptele de la vacile noastre. Şi-atuncea, tata, fi' iertat, s-o dus la o altă babă şi ea l-o învăţat să mulgă vaca pe păstrăv. S-o dus tata pă Valea Şiorului şi-o prins un păstrăv şi l-o adus viu acasă şi l-o pus în doniţă şi-o muls laptele de la vacă pă el şi peştele se zbătea acolo în lapte. Şi o venit Dăloaie fuguţa şi i-o zâs la tata: «Fă bine şi nu mai mulge, că-mi moare vaca!». Şi tata: «Da' cum să nu-mi mulg io vaca mé? N-am nimica cu a ta! Tu de ce nu te-ai uitat când ai făcut ce-ai făcut, că am o casă plină de copii?». Şi-o muls tata vaca pă păstrăvu' din doniţă şi s-o umplut doniţa de lapte. Când o ajuns Roza acasă, vaca ei era moartă. Şi după ce-o perit vaca, atâta lapte o curs din ea, că o ieşit pe uşa de aruncat gunoiu' afară şi curgea laptele pe acolo, ca apa pă ciurgău. Io eram de vreo 7-8 ani atunci, da'-mi aduc aminte".
Potcoava cu cinci găuri
"Ce ţi-oi spune acuma ştiu cu ochii mei şi cu viaţa mé. Frate-meu, Niculaie, era în Şomcuţa. Era slugă la nişte domni care aveau mai multe vaci. Într-o seară, nişte ciobani cu o turmă de oi s-au rugat de domnii aceia să-i lase să înnopteze în curtea lor. Şi-i lasă domnii, şi seara s-au adunat păcurarii la un foc şi povesteau. Şi Niculaie s-o dus în grajd să mulgă vacile, da' nu s-a putut apropié de ele, gândeşti că erau nebune. Şi-o vinit iute la mine: «Vai de mine, soră, zâce, du-te la Alixandor şi spune-i să vie să ţâie de vacă s-o pot mulge». Şi-atuncea îl întreabă păcurarii ce şedeau la foc: «Da' care-i baiu, măi băiete?». «Vai, nu pot mulge vacile, nu ştiu care-i năcazu'». «No lasă, nu mere nicări, c-om face noi oarece. Du-te numa' până la covăcie şi să-ţi deie fierarul o potcoavă cu cinci găuri». Şi-o mărs Niculaie şi-o adus potcoava. Şi păcurariu i-o spus s-o baje-n foc, să se roşească, şi «când îi înfocată bine, bine, ad-o aici», zâce «şi adă şi doniţa». Şi, fată bună, ia să nu mă scol de-aicia dacă nu-i drept ce-ţi spui! O pus potcoava roşie de căldură pă pragul grajdului şi, cu chiu şi vai, o muls un pic de lapte de la o vacă. Şi-apoi păcurariu' către Niculaie: «No, băiete, picură câte un picuruţ de lapte pă potcoavă» şi-n timpul ăsta el băté cu ciocanul potcoava şi n-o durat cinci minute şi ioi, ce zdierăte după grajd, "ioi şi tulvai", strâga o muiere: «Nu mă omorâţi!». Şi când o gătat laptele din doniţă, baba o fo' moartă după grajd. Vezi că ea o sâmţât când păcurariul o-nceput dezlegarea de vrăjuri şi-o venit pân dosu' grajdului să vadă ce-i. Şi vacile erau, Doamne feri, ca nebunele. «No, lasă numa, zicea păcurariul, c-om videa noi cine-i vrăjitorul, şi tât dădea cu ciocanu' pă potcoava stropită cu lapte». O venit apoi jăndarul satului, da' n-o putut bănui pă nime' c-o omorât pă babă, că nime n-o pus mâna pă ie".
"Io ţ-oi mai spune o poveste, da' nu ştiu dacă-i crede-o ori nu. Treaba ta! Era mai jos de mină, pe partea stângă a drumului, cum vii cătră biserică, era o casă în care trăié o femeie sângură. Despre ea se zâcea că să duce tăt la două zâle în Surdeşti, satul vecin aflat peste deal, şi de acolo aduce de vânzare lapte şi brânză şi groştior. Multă lume cumpăra lapte de la ea. Da' nime n-o văzut-o niciodată mergând ori venind de la Şurdeşti cu vasele cu lapte. Şi-o vecină de-a mé s-o dus într-o zî şi-o pândit-o, şi-o venit înapoi acasă tăt de fugă, făcându-şi cruce. Şî ea ne-o zâs că o văzut-o pă femeia ceia cum să duce în dosu' gredinii şi cum mulge capra de tăiat lemnele. Şî o zâs că o muls on vas plin de lapte. No, amu, de mă crezi ori de nu, nu-i bai. Da' vreu să-ţi spui că io am băut lapte cumpărat de la femeia aia şi, Doamne, bun era!".
"Socru-meu, Văsălie, o povestit că o fo' slugă în alt sat. Într-o bună zî, stăpâna lui îi dă o botă în mână şi-l trimete la nişte grajduri să deie de trei ori, cu bota în uşa lor şi să zâcă: «De aicia ieu on pic», la alt grajd: «Şi de aicia ieu on pic» şi tăt aşé, la tăte grajdurile. Da' el n-o zâs aşé. O bătut de tri ori cu bota şi-o zâs: «De-aicia îl ieu tăt». S-o dus mai departe: «Şi de-aicia îl ieu tăt», şi tăt aşé, până când o mărs la tăté grajdurile unde l-o trimis stăpâna lui. Pă când o venit el înapoi acasă, o găsât vaca perită şi on lac de lapte era în grajd şi stăpâna lui, ca o nebună, îşi smulgea păru' din cap".
Mulţumită de poveştile Bunii, deşi pe multe din ele le ştiu pe de rost, îi promit că mai beau o cană de lapte, dacă îmi spune o întâmplare şi cu Suruca, vaca noastră din grajd.
"Am păţât şi io năcaz de-aiestea cu vaca, cum să nu paţ", zice Buna. "Dacă astăzi dimineaţă am muls-o şi am avut lapte de la ea şi pă sară n-am mai putut mulge nimica, cum îţi explici? Tăt io am hrănit-o, io am îngrijit-o, nime altcineva n-o văzut de ea. Am auzit şi io de mulsul pă peşte, da' n-am ştiut ce trebuie să zâc în timp ce mulg vaca, şi m-am dus la o babă: «Lele Măriucă, ia cum îi şi ia cum îi şi ia cum îi. Io am auzât că ai păţât de multe ori cu vaca, spune-mi ce să mă fac?». «Da, am păţât, că mi-o luat Hermina Danciului laptele de la vacă şi-am muls şi io vaca într-o oală cu peşte. Fă şi tu, că ţi-a fi de haram». Nu zâce nimica la început. Pune-te şi mulge vaca pe păstrăv şi roagă-te la Maica Sfântă şi zi Tatăl Nostru şi Născătoarea în gând, şi la urmă, zî cum ţi-oi spune: «Maică Sfântă, de mi-o luat cineva laptele de la vacă, aşé să se zbată păstrăvu' aiesta». Şi era cam cătră sară, şi o cumnată care ştia care-i treaba m-o ajutat şi-o legat bine porţâle cu sârmă. Şi io m-am dus în grajd şi-am început să mulg vaca şi să fac tăt ce m-o învăţat lelea Măriuca. Şi numa ce auzâm la poartă: «Cumătră, cumătră», era o babă din vecini, care să mai ocupa cu de astea, da' io m-am făcut că n-aud. Şi umbla baba de la o poartă la alta şi n-o ştiut cum să desfacă sârmele. N-o putut intra în curte şi-o plecat. Şi de-a doua zi, am avut iară lapte la vacă. No, cum îţi explici? Numa' Dumnezeu Sfântu' ştie ce-o fo!".
* bosorcaie - femeie care, prin practici magice, fura laptele de la vacile străine şi-l aducea la vaca ei.
* doniţă - vas în care se mulge vaca.
* hârgău - o oală de lut în care se ţine de obicei laptele la acrit.
* groştior - smântână.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
