Dimineață rece de vară. Pe pragul grajdului, aștept cu cana de tablă în mână. Buna își ia scăuneșul cu trei picioare și se așează pe el. Spală cu apa adusă în doniță țâțele vacii, îi leagă coada de-un picior ca să nu și-o bage în oala cu lapte și începe să mulgă. Mulge repede, cu amândouă mâinile, în donița de pe genunchi. Țârâitul ascuțit al laptelui care cade în vas se îngroașă după cum crește spuma albă. Când e cam la jumătatea mulsului, mă cheamă: "No, hai", zice, și atunci mă scol de pe prag și intru în aerul cald din grajd, îi întind cana și mi-o umple de lapte. Și, când spuma se ridică în cană ca o creastă de deal cu zăpezi, mi-o întinde: "Țâne bine cu mânurile amândouă!". În dimineața rece de vară, mâinile se-ncălzesc de cana albastră, de tablă. Șed pe pragul grajdului și beau lapte proaspăt. Buna mulge mai departe pe Suruca. De după stâncile din Săcături, lumina se face tot mai mare și mai caldă. De picioarele mele zgribulite, Motanu își freacă blana tărcată și-și ridică într-un semn de întrebare coada. Dar curiozitatea mea-i și mai mare. Ca să beau cuminte cana cu lapte, Buna trebuie să-mi povestească, dimineață de dimineață, despre vrăjitoarele care fură laptele în sat. Povești înfricoșătoare, care îmi vor bântui visele, dar pe care vreau neapărat să le ascult. Povești cu personaje adevărate, care îmi taie drumul pe uliță, când Buna mă trimite cu vreo treabă prin sat.
Poalele Maicii Domnului
"Era o femeie despre care se știa că fură laptele de la vaci. O prins-o și mosu-tău, Gheorghe, când mergea de la grajd cu spatele înainte, aplecată, cu o oală de lut în mână, și tăt culegea de pe jos ceva și băga în oală. Așa fac bosorcăile, vrăjitoarele. Iară când o murit femeia aceea, când o-nceput a trage clopotele la biserică după ea, s-o rupt toarta clopotului și-o picat jos. O fost gata să-l omoare pe clopotar. Și-apoi, n-o putut clopoți vreo două zâle după ea, până nu l-au reparat. Tătă lumea și-o dat seama că ea o fost bosorcaie și n-o plâns nime la mormântarea ei, că tare mult s-o chinuit tăți vecinii care-aveau vaci, cât o trăit ea.
Și mătușa-ta, Silvia, când o avut văcuța ceie sură, n-o avut lapte deloc, și cineva o-nvățat să adune flori de acelea ce creșteau pă șanțul de lângă cariera de piatră. Poalele Maicii Domnului, așa le zâcea, și i-o spus să afume vaca sara cu acele flori. Și când lucra Silvia cu florile astea, apoi vaca bosorcăii trămura în grajd și nu puté avé hodină. Numa' să dai în vorbă cu mătușa-ta, Silvia, că ea ț-a spune, că o avut vacă și o fo'mâncată de năcaz".
Păstrăvul din găleată
"Mai țâu minte o poveste de-a tatii, care iubé tare mult caii. Am țânut tătdeauna cai și câte două-tri vaci. Și pe drumul Șiorului, la marginea pădurii, avé casă o babă, Roza Dăloaii, care avé numa' o vacă, da' avé vaca o pulpă, Doamne feri, cât era de mare! Și, tu fată, baba aia se pricepea la furtișaguri de lapte, și prin farmece, o furat laptele de la vacile noastre. Și-atuncea, tata, fi' iertat, s-o dus la o altă babă și ea l-o învățat să mulgă vaca pe păstrăv. S-o dus tata pă Valea Șiorului și-o prins un păstrăv și l-o adus viu acasă și l-o pus în doniță și-o muls laptele de la vacă pă el și peștele se zbătea acolo în lapte. Și o venit Dăloaie fuguța și i-o zâs la tata: «Fă bine și nu mai mulge, că-mi moare vaca!». Și tata: «Da' cum să nu-mi mulg io vaca mé? N-am nimica cu a ta! Tu de ce nu te-ai uitat când ai făcut ce-ai făcut, că am o casă plină de copii?». Și-o muls tata vaca pă păstrăvu' din doniță și s-o umplut donița de lapte. Când o ajuns Roza acasă, vaca ei era moartă. Și după ce-o perit vaca, atâta lapte o curs din ea, că o ieșit pe ușa de aruncat gunoiu' afară și curgea laptele pe acolo, ca apa pă ciurgău. Io eram de vreo 7-8 ani atunci, da'-mi aduc aminte".
Potcoava cu cinci găuri
"Ce ți-oi spune acuma știu cu ochii mei și cu viața mé. Frate-meu, Niculaie, era în Șomcuța. Era slugă la niște domni care aveau mai multe vaci. Într-o seară, niște ciobani cu o turmă de oi s-au rugat de domnii aceia să-i lase să înnopteze în curtea lor. Și-i lasă domnii, și seara s-au adunat păcurarii la un foc și povesteau. Și Niculaie s-o dus în grajd să mulgă vacile, da' nu s-a putut apropié de ele, gândești că erau nebune. Și-o vinit iute la mine: «Vai de mine, soră, zâce, du-te la Alixandor și spune-i să vie să țâie de vacă s-o pot mulge». Și-atuncea îl întreabă păcurarii ce ședeau la foc: «Da' care-i baiu, măi băiete?». «Vai, nu pot mulge vacile, nu știu care-i năcazu'». «No lasă, nu mere nicări, c-om face noi oarece. Du-te numa' până la covăcie și să-ți deie fierarul o potcoavă cu cinci găuri». Și-o mărs Niculaie și-o adus potcoava. Și păcurariu i-o spus s-o baje-n foc, să se roșească, și «când îi înfocată bine, bine, ad-o aici», zâce «și adă și donița». Și, fată bună, ia să nu mă scol de-aicia dacă nu-i drept ce-ți spui! O pus potcoava roșie de căldură pă pragul grajdului și, cu chiu și vai, o muls un pic de lapte de la o vacă. Și-apoi păcurariu' către Niculaie: «No, băiete, picură câte un picuruț de lapte pă potcoavă» și-n timpul ăsta el băté cu ciocanul potcoava și n-o durat cinci minute și ioi, ce zdierăte după grajd, "ioi și tulvai", strâga o muiere: «Nu mă omorâți!». Și când o gătat laptele din doniță, baba o fo' moartă după grajd. Vezi că ea o sâmțât când păcurariul o-nceput dezlegarea de vrăjuri și-o venit pân dosu' grajdului să vadă ce-i. Și vacile erau, Doamne feri, ca nebunele. «No, lasă numa, zicea păcurariul, c-om videa noi cine-i vrăjitorul, și tât dădea cu ciocanu' pă potcoava stropită cu lapte». O venit apoi jăndarul satului, da' n-o putut bănui pă nime' c-o omorât pă babă, că nime n-o pus mâna pă ie".
Vaca din lemn
"Io ț-oi mai spune o poveste, da' nu știu dacă-i crede-o ori nu. Treaba ta! Era mai jos de mină, pe partea stângă a drumului, cum vii cătră biserică, era o casă în care trăié o femeie sângură. Despre ea se zâcea că să duce tăt la două zâle în Surdești, satul vecin aflat peste deal, și de acolo aduce de vânzare lapte și brânză și groștior. Multă lume cumpăra lapte de la ea. Da' nime n-o văzut-o niciodată mergând ori venind de la Șurdești cu vasele cu lapte. Și-o vecină de-a mé s-o dus într-o zî și-o pândit-o, și-o venit înapoi acasă tăt de fugă, făcându-și cruce. Șî ea ne-o zâs că o văzut-o pă femeia ceia cum să duce în dosu' gredinii și cum mulge capra de tăiat lemnele. Șî o zâs că o muls on vas plin de lapte. No, amu, de mă crezi ori de nu, nu-i bai. Da' vreu să-ți spui că io am băut lapte cumpărat de la femeia aia și, Doamne, bun era!".
"Socru-meu, Văsălie, o povestit că o fo' slugă în alt sat. Într-o bună zî, stăpâna lui îi dă o botă în mână și-l trimete la niște grajduri să deie de trei ori, cu bota în ușa lor și să zâcă: «De aicia ieu on pic», la alt grajd: «Și de aicia ieu on pic» și tăt așé, la tăte grajdurile. Da' el n-o zâs așé. O bătut de tri ori cu bota și-o zâs: «De-aicia îl ieu tăt». S-o dus mai departe: «Și de-aicia îl ieu tăt», și tăt așé, până când o mărs la tăté grajdurile unde l-o trimis stăpâna lui. Pă când o venit el înapoi acasă, o găsât vaca perită și on lac de lapte era în grajd și stăpâna lui, ca o nebună, își smulgea păru' din cap".
Mulțumită de poveștile Bunii, deși pe multe din ele le știu pe de rost, îi promit că mai beau o cană de lapte, dacă îmi spune o întâmplare și cu Suruca, vaca noastră din grajd.
"Am pățât și io năcaz de-aiestea cu vaca, cum să nu paț", zice Buna. "Dacă astăzi dimineață am muls-o și am avut lapte de la ea și pă sară n-am mai putut mulge nimica, cum îți explici? Tăt io am hrănit-o, io am îngrijit-o, nime altcineva n-o văzut de ea. Am auzit și io de mulsul pă pește, da' n-am știut ce trebuie să zâc în timp ce mulg vaca, și m-am dus la o babă: «Lele Măriucă, ia cum îi și ia cum îi și ia cum îi. Io am auzât că ai pățât de multe ori cu vaca, spune-mi ce să mă fac?». «Da, am pățât, că mi-o luat Hermina Danciului laptele de la vacă și-am muls și io vaca într-o oală cu pește. Fă și tu, că ți-a fi de haram». Nu zâce nimica la început. Pune-te și mulge vaca pe păstrăv și roagă-te la Maica Sfântă și zi Tatăl Nostru și Născătoarea în gând, și la urmă, zî cum ți-oi spune: «Maică Sfântă, de mi-o luat cineva laptele de la vacă, așé să se zbată păstrăvu' aiesta». Și era cam cătră sară, și o cumnată care știa care-i treaba m-o ajutat și-o legat bine porțâle cu sârmă. Și io m-am dus în grajd și-am început să mulg vaca și să fac tăt ce m-o învățat lelea Măriuca. Și numa ce auzâm la poartă: «Cumătră, cumătră», era o babă din vecini, care să mai ocupa cu de astea, da' io m-am făcut că n-aud. Și umbla baba de la o poartă la alta și n-o știut cum să desfacă sârmele. N-o putut intra în curte și-o plecat. Și de-a doua zi, am avut iară lapte la vacă. No, cum îți explici? Numa' Dumnezeu Sfântu' știe ce-o fo!".
S-a făcut ziuă mare afară. Buna se grăbește să ducă laptele-n casă, la fiert. În dreptul ușii grajdului, zboară fluturi buimaci, zăpăciți de lumină. Am terminat de băut laptele. De când ascult poveștile Bunii, mi se pare că e un elixir fermecat.
* bosorcaie - femeie care, prin practici magice, fura laptele de la vacile străine și-l aducea la vaca ei.
* doniță - vas în care se mulge vaca.
* hârgău - o oală de lut în care se ține de obicei laptele la acrit.
* groștior - smântână.