Au luat parte peste douăzeci de grupuri de militanţi din toată lumea, care se împotrivesc unor megaproiecte la fel de distructive precum cel din inima Apusenilor. Precedentele ediţii ale forumului au avut loc în Val di Susa (Italia), Notres Dame des Landes (Franţa) şi Stuttgart (Germania). Prin găzduirea acestei manifestări, Roşia Montană se alătură comunităţilor din Europa şi din lume care luptă împotriva acestui gen de proiecte, fie că e vorba de mine de aur, de cupru, uraniu sau fracturare hidraulică. Activişti şi localnici ai comunităţilor afectate din Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Turcia, România, Maroc, Tunisia, Ucraina, Bulgaria, Polonia şi Slovacia s-au declarat solidari cu lupta comună, transfrontalieră, cu "sistemul politic şi economic bazat tot mai mult pe profit şi pe interesele marilor corporaţii". Mesajul organizaţiilor prezente a străbătut deja mediul online: "Transmitem un mesaj de solidaritate cu toate comunităţile din Europa şi din lume, care suferă la fel ca noi, şi dorim să se ştie că nu ne vom opri niciodată!" Vorbind despre situaţia de la Roşia Montană, despre "pauza" relativă observată în această perioadă, interpretată ca o "victorie" a societăţii civile, militanţii din cadrul Campaniei "Salvaţi Roşia Montană" au avertizat că "nimeni nu consideră că se poate culca pe o ureche şi că lupta noastră este încheiată". La Forum au participat activişti cu multă experienţă, cu ani de lupte împotriva unor megaproiecte distructive. "Pe lângă multe alte lucruri pe care le-am învăţat de la ei sau le-am împărtăşit cu ei este şi ideea că o astfel de luptă nu poate fi considerată încheiată decât în momentul în care proiectul este respins de autorităţile de stat şi în care, eventual, compania anunţă că renunţă la intenţiile sale de exploatare a resurselor", ne-a declarat unul dintre membrii campaniei, Dina Vâlcu. "Chiar şi atunci, un alt aşa-numit investitor se poate ivi oricând, punându-ne în situaţia de a o lua de la capăt. Ştim foarte bine că la Roşia Montană suntem încă departe de finalul luptei".
Găzduiţi de Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, forumiştii au înţeles că rezistenţa mişcărilor anti-corporatiste nu se reduce la proteste în stradă şi la lupte punctuale, legate de anumite proiecte. Mişcările de acest gen sunt extrem de atente la documentele emise de Uniunea Europeană. A fost explicat modul în care se iau deciziile la nivelul structurilor UE, dar şi pericolele unor proiecte europene sau acorduri comerciale cu SUA şi Canada. O secţie specială a fost rezervată discuţiilor privind gazele de şist, iar exemplele au venit de la grupurile româneşti R9TM şi VIRA. A fost de faţă şi reprezentanta mişcării "Frack Off" din Londra, Tisha Brown, care a vorbit despre mijloacele prin care comunităţile britanice luptă împotriva fracturării hidraulice (de exemplu, nu îşi dau acordul pentru a se fora în subsol pe proprietăţile lor, sau organizează o blocadă: "lock the gate" - "închide poarta"). Forumul s-a încheiat pe un ton optimist. Roşia Montană, devenită capitala luptei împotriva megaproiectelor inutile, transmite întregii lumi următoarele: "Suntem hotărâţi de a duce mai departe lupta noastră şi vizăm, în continuare, întărirea reţelei noastre. Această reţea ne va permite să luptăm cu succes împotriva tuturor megaproiectelor şi să construim o lume a egalităţii şi solidarităţii. Mesajul nostru este: GET UP, STAND UP!" (Ridică-te şi luptă!).