- Această alianţă anti-PSD despre care vorbiţi este doar o formulă retorică, nicidecum o construcţie politică formalizată, cu obiective clare şi cu un program de acţiune. Aş spune mai degrabă că ambii protagonişti joacă "la cacealma". Ca să-şi legitimeze candidatura prezidenţială, Crin Antonescu are nevoie să înlocuiască falia dintre electoratul pro- şi anti-Băsescu, care a rămas acum calul de bătaie al PSD, cu falia dintre alegătorii psd-işti şi cei nemulţumiţi de actuala guvernare. Cum liderul PNL a participat atât la campania anti-Băsescu, cât şi la guvernarea PSD, credibilitatea sa ca luptător anti-PSD este mult mai redusă decât a lui Traian Băsescu, astfel încât liderul PNL nu poate evita asocierea, pe aceste coordonate, cu imaginea celui pe care a încercat să-l suspende, cu numai doi ani în urmă. Analizele sociologice arată însă că actualul preşedinte are un capital de popularitate limitat, iar asocierea cu el nu va aduce victoria în alegerile prezidenţiale. Totodată, deşi notorietatea domnului Antonescu este mare, ea este în proporţie de peste 65% negativă, potrivit unui sondaj IPSOS. Traian Băsescu ştie foarte bine aceste lucruri şi îl laudă periodic pe liderul PNL, tocmai pentru a-i reduce şansele de a deveni preşedintele României, căci electoratul domnului Antonescu îl detestă pe Traian Băsescu, iar Traian Băsescu intenţionează să-şi transfere capitalul de imagine, atât cât are, spre PMP şi Elena Udrea, nu spre PNL şi Crin Antonescu. În acest joc abil, PNL este doar o unealtă, iar Crin Antonescu o paiaţă, pentru că Traian Băsescu priveşte în perspectivă. De aceea mi se pare mult mai interesantă campania de seducţie pe care a lansat-o la adresa lui Klaus Johannis. Marţi, la B1TV, Traian Băsescu afirma, în legătură cu situaţia din PNL: "... poate că Johannis ar fi o figură mai proaspătă, dacă s-ar retrage Crin Antonescu", mai ales că, spune preşedintele, domnul Antonescu "joacă riscant", atunci când anunţă că îşi va da demisia din fruntea PNL, dacă nu obţine 20% din voturi la alegerile europarlamentare. Pariul domnului Băsescu, şi nu numai al lui, este că PNL nu va atinge acest prag, Crin Antonescu fie va demisiona, fie va fi obligat de partid să demisioneze, iar Klaus Johannis ar fi numai bun să-i ia locul şi să transforme PNL într-un partid frecventabil. Abia atunci s-ar putea vorbi despre o alianţă anti-PSD, deşi nu este prea clar dacă domnul Johannis se va orienta spre PDL sau spre PMP. S-ar putea însă ca această dilemă să fie rezolvată de Călin Popescu Tăriceanu, care, deşi nu are nici un drept, cere un congres al PNL după europarlamentare, în speranţa că va recâştiga partidul şi îl va readuce în USL, adică îl va aservi din nou PSD. După cum am văzut, destui pnl-işti abia aşteaptă această aservire aducătoare de funcţii şi avantaje de multe feluri. În concluzie, nu numai că este prea devreme să vorbim despre un front anti-PSD înainte de europarlamentare, dar chiar şi după 25 Mai, va trebui să ne dorim un proiect politic cu şanse mai mari de supravieţuire decât au avut CDR şi Alianţa D.A. Pentru aceasta, va trebui să depăşim cadrul actualelor formaţiuni politice care se declară anti-PSD şi care sunt uzate încă înainte de a intra în luptă şi să concepem o alianţă mult mai amplă, mai inteligentă şi mai solidă.
- Discuţiile "la masa verde" cu Rusia, purtate de Angela Merkel şi liderii europeni, au început să fie ironizate pentru zădărnicia lor, chiar de presa germană, care afirmă că: "Europa se îneacă în vorbe, în timp ce ruşii trag la ţintă în ucraineni". Ce soluţie ar trebui să adopte UE, pentru a-l convinge (forţa) pe Putin, să lase Ucraina să-şi aleagă singură drumul pe care-l va urma?
- Cum nu ne putem gândi la o intervenţie militară a UE în Ucraina, singura armă eficientă a europenilor este cea a sancţiunilor economice cu adevărat drastice, care să vizeze sectoare întregi ale economiei şi finanţelor Federaţiei Ruse. Din păcate, din cauza opoziţiei deschise a mediului de afaceri german, Angela Merkel nu a îndrăznit să le susţină, iar UE s-a făcut de râs, în frunte cu Germania. Nu întâmplător, nici fără justificare, senatorul republican, John McCain, a calificat-o pe doamna Merkel drept "penibilă". Mai penibil decât ea s-a dovedit însă ministrul de Externe german, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, care insistă asupra unei noi conferinţe internaţionale pe tema Ucrainei, deşi prima conferinţă, ţinută la Geneva s-a încheiat cu un acord formal, pe care Rusia nu l-a respectat. De altfel, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins noile iniţiative occidentale, aruncându-l în ridicol pe domnul Steinmeier, forţat să declare că "ne apropiem tot mai mult de un război în Ucraina". Cum ar putea fi însă domnul Steinmeier mai curajos decât fostul său şef, fostul cancelar Gerhard Schroeder, preşedinte al unei companii înfrăţite cu Gazprom, care a ţinut să se îmbrăţişeze cu Vladimir Putin, cu prilejul recentei aniversări a zilei sale de naştere? Spectacolul oferit de politicienii şi oamenii de afaceri germani evocă nu numai pactul Molotov-Ribbentrop, ci şi toate erorile occidentale din ultima sută de ani, începând cu scăparea de sub control a evenimentelor care au dus la declanşarea primului război mondial, continuând cu calculele greşite care au generat Tratatul de pace de la Trianon şi următorul război mondial şi culminând cu o interpretare naivă a evoluţiilor din Rusia, după 1989. Occidentul a crezut că, după dezintegrarea URSS, va putea civiliza Rusia prin schimburi comerciale - aşa-numita politică "Wandeln durch Handeln". Ca şi iniţiativa de "resetare" a relaţiilor cu Rusia, promovată de administraţia Obama, şi aceasta s-a dovedit o politică eronată, care a ignorat adevărata natură a puterii de la Moscova şi a lui Vladimir Putin. Treziţi brusc la realitate, europenii şi americanii cer acum, pe drept cuvânt, să se asigure desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor prezidenţiale din Ucraina, din 25 Mai, adică exact ceea ce Rusia încearcă să zădărnicească prin acţiunile separatiştilor. Cum UE nu este capabilă să-i forţeze mâna lui Putin, probabil că Ucraina se va afunda într-o spirală a violenţei, cu consecinţe imprevizibile, în timp ce oamenii de afaceri germani invocă cele 300000 de locuri de muncă dependente de relaţiile economice cu Rusia, uitând că, aşa cum scria un editorialist de la Die Zeit, "un atac asupra Ucrainei este un atac asupra acelei ordini internaţionale, pe care se bazează chiar libertatea, securitatea şi prosperitatea Germaniei". Rusia are dreptate să considere deja învinsă o organizaţie politică incapabilă să-şi apere principiile fundamentale, iar viitorul sună prost, nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru UE.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
