Ce mai fac păsările din Bucureşti?

"Fac bine, deşi zonele verzi ale Capitalei sunt ciopârţite la sânge"

- Interviu cu d-l CRISTIAN MIHAI - inginer, fotograf profesionist, pasionat de natură, militant ecologist, participant la realizarea unor albume de specialitate -

- Sunteţi un mare iubitor al naturii, al păsărilor, un "vânător" al lor cu aparatul de fotografiat. Ce aţi surprins în puţinele zone verzi, câte au mai ră­mas, în Bucureşti? În general, există păsări în ora­şe?

- Surprinzător, deşi zonele verzi ale capitalei sunt ciopârţite la sânge, de ani întregi, eu am văzut şi fo­tografiat o mulţime de păsări, dintre care unele ar tre­bui să trăiască, cel puţin după manual, în zone mult mai puţin urbanizate. Resursele lor de adaptare sunt, se pare, extraordinare. Personal, am văzut în Bucureşti peste 150 de specii (pe întreg teritoriul Ro­mâniei vieţuiesc cam 400 !). Este o mare bucurie să vă comunic asta. Dar sunt îngrijorat cu privire la vii­torul lor.

- Cum explicaţi prezenţa unui număr aşa de mare de păsări sălbatice în Bucureşti şi în împre­jurimile lui?

- Prin existenţa unei varietăţi de habitate propice: parcurile şi micile suprafeţe împădurite de la mar­ginea oraşului, lacurile şi zonele mlăştinoase, zonele agricole, toate cu un potenţial ecologic încă bogat, cu floră spontană sălbatică. Chiar dacă aceste su­prafeţe s-au restrâns, important este că ele şi-au păs­trat calitatea de ecosistem, varietatea de specii vege­tale şi de insecte, care le asigură hrană şi condiţii de cuibărit înaripatelor. Însă tendinţa este ca, pe lângă re­strângerea spaţiilor naturale verzi, să li se de­gra­deze şi structura biologică, adică varietatea spon­tană a vegetaţiei care oferă hrană. Treptat, înaripatele vor dis­părea, vor ceda locul câtorva specii mai bine adap­tate la jungla de sticlă şi de beton. Duceţi-vă într-un parc, acum, la început de mai, şi veţi auzi cea mai extraordinară mu­zică din lume. Nu vedem inter­preţii, nu îi băgăm de seamă, însă când vor tăcea pentru totdeauna, vom pri­cepe ce am pier­dut, şi atunci va fi deja prea târ­ziu.

- Ce am putea fa­ce pentru a nu iz­goni din parcuri aceste bijuterii cân­­tătoare?

- Am un exem­plu la îndemână de ceea ce n-ar mai trebui făcut: parcu­rile sunt invadate de tot felul de acti­vităţi comerciale şi de divertisment, ca­­re reduc su­pra­faţa totală aco­perită de vegetaţie şi produc mult zgo­mot. Ma­na­gemen­­tul parcurilor este neinspirat, ca să fiu blând, el pare uneori făcut, dacă nu cu rea-intenţie, atunci în mod sigur de nespecialişti, de oameni indi­ferenţi, de ignoranţi ai naturii. Copacii sunt "toa­letaţi" abuziv şi fără discernământ, sub-arboretul (ar­buşti şi tufe dese, unde cuibăresc multe cântătoare) este distrus. Vegetaţia spontană este înlocuită de un gazon "de­co­rativ" (cum am văzut în par­cul Bazilescu, tristă alegere!), cu o foarte scăzută putere de a nutri un ecosistem sănătos. Iarba şi straturile geometrice de flori încântă la prima vedere ochiul, dar cultivate în exces, şi fără a păstra flora sălbatică şi varietatea ei, nu pot găzdui păsăretul de tot felul şi nici nu ne mai încântă cu artificia­litatea lor. Gazonul nu este un mediu bun pentru insectele, brotăceii, râmele, miile de mici vieţuitoare cu care se hrănesc păsările. Dispare multitudinea de soiuri vegetale, cu seminţele şi rădăcinile lor hrănitoare. Cio­cănitoarea, care îşi face cuib direct în trunchiurile co­pacilor, scobindu-le, şi care se şi hrăneşte cu larvele de sub scoarţa lor, se "descurcă", dar micile silvii, privighetorile, codroşii, pănţăruşii, mierlele, sfrânciocii, prigoriile, zecile de alte specii, cele mai multe in­sectivore, rămân fără spaţiu vital. Dispar din Bucureşti păsările care îşi duc viaţa şi îşi construiesc cuiburile în tu­fă­rişuri. Emblematică este situa­ţia privighetorii, regina cântă­toarelor. Numărul de perechi de privighetori de pe teritoriul capitalei este în con­tinuă scădere...

- Le poate salva cineva?

- Directivele UE (obligatorii pentru toate statele membre) prevăd măsuri de protecţie a multor specii de păsări, inclusiv în cadrul urban. Cei care au putere de decizie nu cunosc sau ignoră aceste prevederi. Faptul că multe activităţi de îngrijire sunt programate în perioade nepotrivite (de exemplu în timpul repro­ducerii unor specii ameninţate) are un impact negativ şi spune totul despre cum sunt administrate parcurile din Bucureşti.

- Ce trebuie făcut pentru a păstra păsările în oraşele noastre?

- Soluţii pentru restabilirea echilibrului de vegetaţie şi oxigen ar exista: s-ar putea include zone naturale noi - cum ar fi aria de la Văcăreşti, care s-a constituit spontan într-un habitat natural deosebit, gen deltă, de care capitala ar putea profita, dacă vom obţine pentru ea un statut de arie protejată. Un parc natural urban în această zonă ar contribui la creşterea binevenită a suprafeţei naturale a Bucureştiului, ac­tualmente mult sub media oraşelor europene. Există multe terenuri degradate, foste zone industriale pă­răsite, care ar putea fi şi ele reabilitate şi incluse în­­tr-un fel sau altul în teritoriul verde al Bucu­reş­tiului. Apoi, neapărat, ar trebui oprite activităţile comerciale din parcurile mari, care au un impact ne­gativ, distru­gător, asupra vieţuitoarelor din ele.

- Multe păsări îşi găsesc adăpostul în chiar inima de beton a oraşelor. Pe blocul în care lo­cu­iesc, pe un bulevard aglo­me­rat al Bucureştiului, cuibă­reşte o colonie de pescăruşi. În fiecare dimineaţă le aud strigătele şi îi privesc rotin­du-se calmi peste vacarmul tra­fi­cului. De parcă le-ar ţine loc de vuietul mării...

- Există un număr relativ mic de specii de păsări care au reuşit să se adapteze la habi­tatul urban şi chiar să prospere în oraş. Pescăruşul cu picioare galbene a "colonizat" acope­rişurile clădirilor înalte şi este unul dintre marii adaptaţi ai oraşelor. Această specie, care iniţial cuibărea exclusiv pe ma­lul mării, a ajuns să for­me­ze colonii stabile în multe din­tre oraşe. Populaţiile de pescă­ruşi au trecut uşor de la cui­băritul pe stânci, la cel pe clă­diri (unde beneficiază de ace­leaşi condiţii) şi de la hrana pescuită din apă la cea bazată pe reziduuri menajere. Pescă­ru­şul este un omnivor foarte descurcăreţ, deşi nu este sin­gurul "imigrant" înaripat al ora­şului. În Bucureşti s-au adaptat bine şi unele păsări ce trăiesc vara în păduri şi care nu pleacă iarna în teritorii mai calde, ci migrează către oraşe. Temperatura ceva mai blândă, rezultată din reflectarea în beton a soarelui, face ca aici gerul să nu muşte aşa de tare ca în pădure şi pen­tru ele să fie mai uşor de locuit iarna. Aceste vietăţi fragile sunt de fapt mici forţe ale naturii. Ajutându-le să vieţuiască alături de noi, ne oferim şi nouă o şansă, ne apropiem mai mult de natură, îi trăim mi­racolele îndirect.

- Ne puteţi împărtăşi un strop din experienţa dumneavoastră, o poveste cu tâlc?

- Am fost de curând într-un raid fotografic în aşa-numita "deltă a Bucureştiului", cea din zona sălbăticită a Văcăreştiului. Văzându-mă cu aparatele foto, nişte vizitatori au ţinut să-mi comunice că nu este nimic de văzut şi fotografiat pe-acolo, poate doar nişte ciori şi raţe, că discuţia publică cu privire la necesitatea ocrotirii zonei prin conferirea unui statut de parc natural nu are nici o bază reală. Nu veneau pri­ma dată, şi totuşi nu văzuseră nici una dintre creaturile care trăiesc acolo, într-un ecosistem per­fect: raţe şi cormorani, lebede, egrete, dihori, vulpi, bizami, tritoni... Am fost uimit. Eu făcusem, în nu­mai câteva ore, zeci de fotografii. Le-am arătat câ­teva şi acelor oameni, care au fost uimiţi şi încântaţi, şi am căzut împreună de acord că ocrotind natura din jurul nostru, ne dăruim multă bucurie şi frumuseţe.

Foto: Cristian Mihai