- Interviu cu d-l CRISTIAN MIHAI - inginer, fotograf profesionist, pasionat de natură, militant ecologist, participant la realizarea unor albume de specialitate -
- Sunteți un mare iubitor al naturii, al păsărilor, un "vânător" al lor cu aparatul de fotografiat. Ce ați surprins în puținele zone verzi, câte au mai rămas, în București? În general, există păsări în orașe?
- Surprinzător, deși zonele verzi ale capitalei sunt ciopârțite la sânge, de ani întregi, eu am văzut și fotografiat o mulțime de păsări, dintre care unele ar trebui să trăiască, cel puțin după manual, în zone mult mai puțin urbanizate. Resursele lor de adaptare sunt, se pare, extraordinare. Personal, am văzut în București peste 150 de specii (pe întreg teritoriul României viețuiesc cam 400 !). Este o mare bucurie să vă comunic asta. Dar sunt îngrijorat cu privire la viitorul lor.
- Cum explicați prezența unui număr așa de mare de păsări sălbatice în București și în împrejurimile lui?
- Prin existența unei varietăți de habitate propice: parcurile și micile suprafețe împădurite de la marginea orașului, lacurile și zonele mlăștinoase, zonele agricole, toate cu un potențial ecologic încă bogat, cu floră spontană sălbatică. Chiar dacă aceste suprafețe s-au restrâns, important este că ele și-au păstrat calitatea de ecosistem, varietatea de specii vegetale și de insecte, care le asigură hrană și condiții de cuibărit înaripatelor. Însă tendința este ca, pe lângă restrângerea spațiilor naturale verzi, să li se degradeze și structura biologică, adică varietatea spontană a vegetației care oferă hrană. Treptat, înaripatele vor dispărea, vor ceda locul câtorva specii mai bine adaptate la jungla de sticlă și de beton. Duceți-vă într-un parc, acum, la început de mai, și veți auzi cea mai extraordinară muzică din lume. Nu vedem interpreții, nu îi băgăm de seamă, însă când vor tăcea pentru totdeauna, vom pricepe ce am pierdut, și atunci va fi deja prea târziu.
- Ce am putea face pentru a nu izgoni din parcuri aceste bijuterii cântătoare?
- Am un exemplu la îndemână de ceea ce n-ar mai trebui făcut: parcurile sunt invadate de tot felul de activități comerciale și de divertisment, care reduc suprafața totală acoperită de vegetație și produc mult zgomot. Managementul parcurilor este neinspirat, ca să fiu blând, el pare uneori făcut, dacă nu cu rea-intenție, atunci în mod sigur de nespecialiști, de oameni indiferenți, de ignoranți ai naturii. Copacii sunt "toaletați" abuziv și fără discernământ, sub-arboretul (arbuști și tufe dese, unde cuibăresc multe cântătoare) este distrus. Vegetația spontană este înlocuită de un gazon "decorativ" (cum am văzut în parcul Bazilescu, tristă alegere!), cu o foarte scăzută putere de a nutri un ecosistem sănătos. Iarba și straturile geometrice de flori încântă la prima vedere ochiul, dar cultivate în exces, și fără a păstra flora sălbatică și varietatea ei, nu pot găzdui păsăretul de tot felul și nici nu ne mai încântă cu artificialitatea lor. Gazonul nu este un mediu bun pentru insectele, brotăceii, râmele, miile de mici viețuitoare cu care se hrănesc păsările. Dispare multitudinea de soiuri vegetale, cu semințele și rădăcinile lor hrănitoare. Ciocănitoarea, care își face cuib direct în trunchiurile copacilor, scobindu-le, și care se și hrănește cu larvele de sub scoarța lor, se "descurcă", dar micile silvii, privighetorile, codroșii, pănțărușii, mierlele, sfrânciocii, prigoriile, zecile de alte specii, cele mai multe insectivore, rămân fără spațiu vital. Dispar din București păsările care își duc viața și își construiesc cuiburile în tufărișuri. Emblematică este situația privighetorii, regina cântătoarelor. Numărul de perechi de privighetori de pe teritoriul capitalei este în continuă scădere...
- Le poate salva cineva?
- Directivele UE (obligatorii pentru toate statele membre) prevăd măsuri de protecție a multor specii de păsări, inclusiv în cadrul urban. Cei care au putere de decizie nu cunosc sau ignoră aceste prevederi. Faptul că multe activități de îngrijire sunt programate în perioade nepotrivite (de exemplu în timpul reproducerii unor specii amenințate) are un impact negativ și spune totul despre cum sunt administrate parcurile din București.
- Ce trebuie făcut pentru a păstra păsările în orașele noastre?
- Soluții pentru restabilirea echilibrului de vegetație și oxigen ar exista: s-ar putea include zone naturale noi - cum ar fi aria de la Văcărești, care s-a constituit spontan într-un habitat natural deosebit, gen deltă, de care capitala ar putea profita, dacă vom obține pentru ea un statut de arie protejată. Un parc natural urban în această zonă ar contribui la creșterea binevenită a suprafeței naturale a Bucureștiului, actualmente mult sub media orașelor europene. Există multe terenuri degradate, foste zone industriale părăsite, care ar putea fi și ele reabilitate și incluse într-un fel sau altul în teritoriul verde al Bucureștiului. Apoi, neapărat, ar trebui oprite activitățile comerciale din parcurile mari, care au un impact negativ, distrugător, asupra viețuitoarelor din ele.
- Multe păsări își găsesc adăpostul în chiar inima de beton a orașelor. Pe blocul în care locuiesc, pe un bulevard aglomerat al Bucureștiului, cuibărește o colonie de pescăruși. În fiecare dimineață le aud strigătele și îi privesc rotindu-se calmi peste vacarmul traficului. De parcă le-ar ține loc de vuietul mării...
- Există un număr relativ mic de specii de păsări care au reușit să se adapteze la habitatul urban și chiar să prospere în oraș. Pescărușul cu picioare galbene a "colonizat" acoperișurile clădirilor înalte și este unul dintre marii adaptați ai orașelor. Această specie, care inițial cuibărea exclusiv pe malul mării, a ajuns să formeze colonii stabile în multe dintre orașe. Populațiile de pescăruși au trecut ușor de la cuibăritul pe stânci, la cel pe clădiri (unde beneficiază de aceleași condiții) și de la hrana pescuită din apă la cea bazată pe reziduuri menajere. Pescărușul este un omnivor foarte descurcăreț, deși nu este singurul "imigrant" înaripat al orașului. În București s-au adaptat bine și unele păsări ce trăiesc vara în păduri și care nu pleacă iarna în teritorii mai calde, ci migrează către orașe. Temperatura ceva mai blândă, rezultată din reflectarea în beton a soarelui, face ca aici gerul să nu muște așa de tare ca în pădure și pentru ele să fie mai ușor de locuit iarna. Aceste vietăți fragile sunt de fapt mici forțe ale naturii. Ajutându-le să viețuiască alături de noi, ne oferim și nouă o șansă, ne apropiem mai mult de natură, îi trăim miracolele în direct.
- Ne puteți împărtăși un strop din experiența dumneavoastră, o poveste cu tâlc?
- Am fost de curând într-un raid fotografic în așa-numita "deltă a Bucureștiului", cea din zona sălbăticită a Văcăreștiului. Văzându-mă cu aparatele foto, niște vizitatori au ținut să-mi comunice că nu este nimic de văzut și fotografiat pe-acolo, poate doar niște ciori și rațe, că discuția publică cu privire la necesitatea ocrotirii zonei prin conferirea unui statut de parc natural nu are nici o bază reală. Nu veneau prima dată, și totuși nu văzuseră nici una dintre creaturile care trăiesc acolo, într-un ecosistem perfect: rațe și cormorani, lebede, egrete, dihori, vulpi, bizami, tritoni... Am fost uimit. Eu făcusem, în numai câteva ore, zeci de fotografii. Le-am arătat câteva și acelor oameni, care au fost uimiți și încântați, și am căzut împreună de acord că ocrotind natura din jurul nostru, ne dăruim multă bucurie și frumusețe.
Foto: Cristian Mihai