- "Bună ca viaţa", emisiunea pe care o prezentam alături de Dragoş Bucurenci, a ajuns într-un impas când Dragoş s-a decis să plece la Universitatea Stanford, pentru un program de MBA, lăsându-mă singură pe metereze. Am considerat că, decât să stric formula iniţială, care se dovedise de succes, mai bine renunţ cu totul. Nu voiam să risc alterarea formatului. Aşa că am pus "Bună ca viaţa" pe un raft, transformând-o într-o amintire extrem de plăcută. O vreme, nu m-am mai gândit deloc la televiziune. Niciodată n-am fost afectată de sindromul "trebuie să apar neapărat pe sticlă", astfel că nu resimţeam vreo durere sau vreun regret. Aşa s-au scurs câţiva ani. În urmă cu câteva luni, însă, am simţit un soi de dor de atmosfera dintr-o echipă de televiziune. Şi tânjirea mea a coincis, în mod fericit, cu planurile de reconfigurare a postului Prima TV. Într-o bună zi, domnul Cristi Burci (n. red. patronul Prima TV), cu care mă cunoşteam din perioada primei mele colaborări cu această televiziune, m-a chemat la o discuţie. Ajunsă în biroul dumnealui, am fost întrebată direct: "Măi, Laura, ce vrei tu să faci?". La care eu am răspuns: "Mă gândeam că ar fi haios ca, după paisprezece ani, să prezint din nou matinalul." Am bătut palma şi m-am pus pe treabă. A fost cât se poate de simplu! (râde)
- În ce constă provocarea la "Neam trezit"?
- Matinalul de la Prima TV se transmite live, de la ora 7 dimineaţa, preţ de trei ore, şi ţelul nostru este să furnizăm, într-o manieră relaxată şi plină de umor, ştiri proaspete, legate de tot ceea ce poate încăpea în programul cotidian al unei persoane - societate, sănătate, teatru, cărţi, muzică, gadget-uri, lifestyle etc. Sarcinile de documentare şi prezentare sunt împărţite între mine şi cei doi colegi de platou, Adrian Nicolae şi Micutzu (n. red. Cosmin Nedelcu). Amândoi sunt actori extraordinar de talentaţi, deci mă aflu într-o companie nu doar onorantă, dar care şi ridică ştacheta. Eu mă ocup de partea de lifestyle, care mi se potriveşte mănuşă, dat fiind parcursul meu profesional de manechin, dar răspund şi de rubrica de ştiinţă. Îmi place că programul acesta îşi propune să lase în urmă superficialităţile şi mondenul fără fond şi că vrea să şi educe. Cu blândeţe, ca între prieteni, dar să educe. Într-un fel - vezi! - am posibilitatea să duc mai departe "cruciada" pe care am pornit-o cu "Bună ca viaţa", adică încercarea de a ajuta oamenii să înţeleagă că există modalităţi de a-şi îmbunătăţi viaţa, că nu e atât de greu să trăieşti mai frumos. Unde mai pui că şi eu am parte de un strop de frumos, absolut neaşteptat: pot să vin la televiziune cu Whisky, câinele meu! Whisky a devenit parte integrantă din formula "Neam trezit", ba chiar, dacă e să vorbim cinstit, a luat caimacul emisiunii şi a devenit vedeta ei incontestabilă! Acum, când mergem pe stradă, oamenii cu care ne intersectăm nu exclamă "Uite-o pe fata de la matinal!", ci "Uite-l pe câinele ăla de la matinal!". În plus, pe lângă "obiectivele profesionale", în acest moment îl mai am şi pe acela de a nu mă îngrăşa! Echipa de la "Neam trezit" are un simţ al umorului fantastic, aşa că, aproape jumătate de zi, cât stăm împreună, râdem non-stop şi se ştie că râsul îngraşă... Noroc că mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 4 şi efortul acesta consumă caloriile în exces. (râde)
- Retragerea din lumea modellingului s-a datorat dorinţei tale de a trăi mai liniştit şi de a avea un loc al tău. Ai izbutit să-ţi îndeplineşti dorinţa? Cum arată viaţa ta azi?
- Nu, planul ăsta nu mi-a ieşit. Sunt o fiinţă cu mult prea multă energie ca să pot sta cuminte într-un singur loc. Trăiesc într-un iureş, dar aşa îmi place, mă simt bine.
- Regreţi decizia de a părăsi podiumurile de prezentare?
- Nu, n-am regretat nici o secundă plecarea din modelling. Aceea a fost o perioadă superbă din viaţa mea, o perioadă în care, datorită călătoriilor, am învăţat foarte mult. Patru ani am stat la Paris, un an în München, un an în Barcelona, încă un an în Atena şi aşa mai departe. Experienţele de genul acesta, cu totul diferite de acelea ale unui turist, îţi oferă o cu totul altă perspectivă asupra unei societăţi şi a unei culturi. Repet însă: nu am regretat plecarea din modelling. Am făcut meseria asta timp de nouă ani şi consider că a fost de-ajuns. Iar viaţa mea de acum nici că ar putea să fie mai frumoasă! Pe de altă parte, dacă într-o zi, să presupunem, mi s-ar face un dor nebun de acea lume, aş putea foarte uşor să mă reinventez şi să reintru în circuit. Toate marile modele ale lumii s-au cam întors în ultimii ani, deci calea e deschisă.
- Să vorbim puţin şi despre visul tău de a-ţi întemeia o familie şi de-a avea copii, care să alerge desculţi prin iarbă. Ce-a mai rămas din el?
- Deocamdată mi-am alcătuit o familie "incipientă": de un an şi jumătate sunt implicată într-o relaţie cu un bărbat care mă face fericită, în care am încredere şi care-mi împărtăşeşte perspectiva de viaţă. Şi avem şi doi "copii": pe Whisky, despre care ţi-am povestit, şi pe Toulouse, care, contrar aşteptărilor iscate de nume, este o pisică şi nu un pisoi. Oricum, pentru mine, familia nu are neapărat legătură cu acel act legal de căsătorie, ci are legătură cu sentimentul de familie, cu înţelegerea din cuplu. Şi, deocamdată, din acest punct de vedere, lucrurile stau exact aşa cum mi-am dorit. În ceea ce priveşte copiii, cred că mai am vreme, cred că pot eu să mai copilăresc deocamdată.
- Apropo de "iarba de sub tălpile goale": a venit primăvara, cum te înţelegi cu ea?
- Aaaa, eu iubesc primăvara din tot sufletul! Doar sunt fiica primăverii: sunt născută pe 23 mai! Dar, dincolo de legăturanoastră de rudenie, iubesc primăvara fiindcă îmi aduce înapoi, chiar şi în oraş, iarba verde şi mângâietoare, îmi aduce înapoi florile parfumate cu care îmi place să-mi umplu casa şi-mi aduce înapoi plimbările agale prin parcuri, plimbările la ceas de seară, când restul oamenilor s-au retras prin casele lor, iar eu pot să îmbrăţişez copacii şi să-mi spun că acel petic de natură îmi aparţine mie şi numai mie.