E o bucurie să descopăr că mai există şi tineri foarte înzestraţi care lucrează din pasiune şi nu din ambiţii carieriste, mercantile. Tineri preocupaţi de lumea în care trăiesc, de istoria, devenirea şi perspectivele ei şi care investesc timp, energie şi bani din propriul buzunar în proiecte cu folos. O asemenea pasăre rară e şi Paula Craioveanu. Cu o dublă specializare, în arhitectură şi arte vizuale, ea s-a format ca om şi artist într-o familie de plasticieni, tatăl ei, Vasile Craioveanu, fiind un apreciat ceramist, sculptor şi pictor, la rândul lui discipolul Miliţei Pătraşcu. În atelierul tatălui a învăţat Paula Craioveanu încă din copilărie tehnici picturale şi grafice, începând cu arta iconarilor şi mergând până la compoziţiile non-figurative ca proiecţie a stărilor de spirit. Trăind între artişti, urmărindu-le lucrările şi ascultându-le discuţiile, şi-a format o cultură plastică, desăvârşită apoi în studii academice atât în ţară, cât şi în SUA, unde a locuit câţiva ani. Frumoasă, talentată, cultivată şi muncitoare, şi-ar fi putut găsi un rost bun la New York, dar a preferat să se întoarcă în Bucureşti. Când îi răsfoieşti superbul album pe care vi-l recomand azi, înţelegi de ce. Nu degeaba citează chiar de la început din Petru Creţia, care spunea: "Ceea ce este numai al unui oraş şi nu al oricărui altuia, înfăţişarea şi viaţa lui dau sufletului nostru o formă interioară specifică şi se constituie în Lume a lui. Dar pentru ca un oraş să devină lume a ta şi tipar pentru relaţia ta cu largul lumii este nevoie să fi trăit în el îndelung, să-i cunoşti fiecare ungher, să-i ştii cât mai bine întregul trecut... Şi mai este nevoie să fi fost din când în când plecat de acasă (...). Şi apoi să te întorci şi să intri la loc în pătimirile propriei tale lumi care, ca lume, este tot atât de mare ca oricare alta". Lumea Paulei Craioveanu e Bucureştiul, de aceea albumul e în aceeaşi măsură o declaraţie de dragoste şi de revoltă faţă de nepăsarea şi corupţia edililor răspunzători de patrimoniu. Din fotografiile ei făcute cu ochi de expert şi de artist se configurează un oraş cu frumuseţi pe care locuitorii de azi, blazaţi sau ignoranţi, grăbiţi sau preocupaţi de hrana zilnică, nici nu le mai observă. Or, tocmai asta şi-a propus autoarea: să ni le pună în vedere, în ansamblu şi detalii, să ne atragă atenţia spre biserici, hanuri, case boiereşti şi de negustori ce (mai) supravieţuiesc din secolele XVIII şi XIX, asupra clădirilor publice, palatelor şi vilelor particulare construite în variate stiluri, inclusiv în stil naţional neoromânesc, în prima parte a sec. XX, în acelaşi timp cu blocurile moderniste ce puneau accentul pe linia simplă şi cerinţele de confort şi economie de spaţiu. Albumul, scrie Paula Craioveanu, "doreşte să realizeze portretul oraşului, analizând diferite momente din istoria arhitecturii prin ceea ce a rămas in situ şi conţine imagini ale clădirilor aparţinând stilurilor istorice", plimbându-ne cronologic prin patrimoniul arhitectural, atât de eclectic, al Capitalei. Astfel, imaginile şi textul devin un ghid prin oraşul de ieri şi de azi, dar şi o istorie comparată a arhitecturii bucureştene, o recuperare culturală asumată şi o bibliografie obligatorie pentru edili. Poate aşa să afle şi funcţionarii numiţi politic şi de care depinde, vai, chipul oraşului, care sunt clădirile lui valoroase, ce arhitect, când şi în ce stil le-a ridicat, ce detalii uimitoare le individualizează. Pentru lumea civilizată e un lucru ştiut că bogăţia unui oraş, a unei naţiuni stă în patrimoniul ei. Albumul Paulei Craioveanu relevă că mai avem bogăţii patrimoniale de descoperit şi ocrotit în Bucureşti. De aceea el poate fi un dar preţios pentru orice bucureştean, dar, fiindcă volumul e bilingv, şi pentru străinii care ar vrea să ne cunoască.
SELECŢIA "FORMULA AS"
Paula Craioveanu, "Bucureşti - Portretul unui oraş", album bilingv, româno-englez, 136 p., apărut în regia autoarei (tel. 021/313.16.79, 0722/54.52.50).
E o bucurie să descopăr că mai există şi tineri foarte înzestraţi care lucrează din pasiune şi nu din ambiţii carieriste, mercantile. Tineri preocupaţi de lumea în care trăiesc, de istoria, devenirea şi perspectivele ei şi care investesc timp, energie şi bani din propriul buzunar în proiecte cu folos. O asemenea pasăre rară e şi Paula Craioveanu. Cu o dublă specializare, în arhitectură şi arte vizuale, ea s-a format ca om şi artist într-o familie de plasticieni, tatăl ei, Vasile Craioveanu, fiind un apreciat ceramist, sculptor şi pictor, la rândul lui discipolul Miliţei Pătraşcu. În atelierul tatălui a învăţat Paula Craioveanu încă din copilărie tehnici picturale şi grafice, începând cu arta iconarilor şi mergând până la compoziţiile non-figurative ca proiecţie a stărilor de spirit. Trăind între artişti, urmărindu-le lucrările şi ascultându-le discuţiile, şi-a format o cultură plastică, desăvârşită apoi în studii academice atât în ţară, cât şi în SUA, unde a locuit câţiva ani. Frumoasă, talentată, cultivată şi muncitoare, şi-ar fi putut găsi un rost bun la New York, dar a preferat să se întoarcă în Bucureşti. Când îi răsfoieşti superbul album pe care vi-l recomand azi, înţelegi de ce. Nu degeaba citează chiar de la început din Petru Creţia, care spunea: "Ceea ce este numai al unui oraş şi nu al oricărui altuia, înfăţişarea şi viaţa lui dau sufletului nostru o formă interioară specifică şi se constituie în Lume a lui. Dar pentru ca un oraş să devină lume a ta şi tipar pentru relaţia ta cu largul lumii este nevoie să fi trăit în el îndelung, să-i cunoşti fiecare ungher, să-i ştii cât mai bine întregul trecut... Şi mai este nevoie să fi fost din când în când plecat de acasă (...). Şi apoi să te întorci şi să intri la loc în pătimirile propriei tale lumi care, ca lume, este tot atât de mare ca oricare alta". Lumea Paulei Craioveanu e Bucureştiul, de aceea albumul e în aceeaşi măsură o declaraţie de dragoste şi de revoltă faţă de nepăsarea şi corupţia edililor răspunzători de patrimoniu. Din fotografiile ei făcute cu ochi de expert şi de artist se configurează un oraş cu frumuseţi pe care locuitorii de azi, blazaţi sau ignoranţi, grăbiţi sau preocupaţi de hrana zilnică, nici nu le mai observă. Or, tocmai asta şi-a propus autoarea: să ni le pună în vedere, în ansamblu şi detalii, să ne atragă atenţia spre biserici, hanuri, case boiereşti şi de negustori ce (mai) supravieţuiesc din secolele XVIII şi XIX, asupra clădirilor publice, palatelor şi vilelor particulare construite în variate stiluri, inclusiv în stil naţional neoromânesc, în prima parte a sec. XX, în acelaşi timp cu blocurile moderniste ce puneau accentul pe linia simplă şi cerinţele de confort şi economie de spaţiu. Albumul, scrie Paula Craioveanu, "doreşte să realizeze portretul oraşului, analizând diferite momente din istoria arhitecturii prin ceea ce a rămas in situ şi conţine imagini ale clădirilor aparţinând stilurilor istorice", plimbându-ne cronologic prin patrimoniul arhitectural, atât de eclectic, al Capitalei. Astfel, imaginile şi textul devin un ghid prin oraşul de ieri şi de azi, dar şi o istorie comparată a arhitecturii bucureştene, o recuperare culturală asumată şi o bibliografie obligatorie pentru edili. Poate aşa să afle şi funcţionarii numiţi politic şi de care depinde, vai, chipul oraşului, care sunt clădirile lui valoroase, ce arhitect, când şi în ce stil le-a ridicat, ce detalii uimitoare le individualizează. Pentru lumea civilizată e un lucru ştiut că bogăţia unui oraş, a unei naţiuni stă în patrimoniul ei. Albumul Paulei Craioveanu relevă că mai avem bogăţii patrimoniale de descoperit şi ocrotit în Bucureşti. De aceea el poate fi un dar preţios pentru orice bucureştean, dar, fiindcă volumul e bilingv, şi pentru străinii care ar vrea să ne cunoască.
E o bucurie să descopăr că mai există şi tineri foarte înzestraţi care lucrează din pasiune şi nu din ambiţii carieriste, mercantile. Tineri preocupaţi de lumea în care trăiesc, de istoria, devenirea şi perspectivele ei şi care investesc timp, energie şi bani din propriul buzunar în proiecte cu folos. O asemenea pasăre rară e şi Paula Craioveanu. Cu o dublă specializare, în arhitectură şi arte vizuale, ea s-a format ca om şi artist într-o familie de plasticieni, tatăl ei, Vasile Craioveanu, fiind un apreciat ceramist, sculptor şi pictor, la rândul lui discipolul Miliţei Pătraşcu. În atelierul tatălui a învăţat Paula Craioveanu încă din copilărie tehnici picturale şi grafice, începând cu arta iconarilor şi mergând până la compoziţiile non-figurative ca proiecţie a stărilor de spirit. Trăind între artişti, urmărindu-le lucrările şi ascultându-le discuţiile, şi-a format o cultură plastică, desăvârşită apoi în studii academice atât în ţară, cât şi în SUA, unde a locuit câţiva ani. Frumoasă, talentată, cultivată şi muncitoare, şi-ar fi putut găsi un rost bun la New York, dar a preferat să se întoarcă în Bucureşti. Când îi răsfoieşti superbul album pe care vi-l recomand azi, înţelegi de ce. Nu degeaba citează chiar de la început din Petru Creţia, care spunea: "Ceea ce este numai al unui oraş şi nu al oricărui altuia, înfăţişarea şi viaţa lui dau sufletului nostru o formă interioară specifică şi se constituie în Lume a lui. Dar pentru ca un oraş să devină lume a ta şi tipar pentru relaţia ta cu largul lumii este nevoie să fi trăit în el îndelung, să-i cunoşti fiecare ungher, să-i ştii cât mai bine întregul trecut... Şi mai este nevoie să fi fost din când în când plecat de acasă (...). Şi apoi să te întorci şi să intri la loc în pătimirile propriei tale lumi care, ca lume, este tot atât de mare ca oricare alta". Lumea Paulei Craioveanu e Bucureştiul, de aceea albumul e în aceeaşi măsură o declaraţie de dragoste şi de revoltă faţă de nepăsarea şi corupţia edililor răspunzători de patrimoniu. Din fotografiile ei făcute cu ochi de expert şi de artist se configurează un oraş cu frumuseţi pe care locuitorii de azi, blazaţi sau ignoranţi, grăbiţi sau preocupaţi de hrana zilnică, nici nu le mai observă. Or, tocmai asta şi-a propus autoarea: să ni le pună în vedere, în ansamblu şi detalii, să ne atragă atenţia spre biserici, hanuri, case boiereşti şi de negustori ce (mai) supravieţuiesc din secolele XVIII şi XIX, asupra clădirilor publice, palatelor şi vilelor particulare construite în variate stiluri, inclusiv în stil naţional neoromânesc, în prima parte a sec. XX, în acelaşi timp cu blocurile moderniste ce puneau accentul pe linia simplă şi cerinţele de confort şi economie de spaţiu. Albumul, scrie Paula Craioveanu, "doreşte să realizeze portretul oraşului, analizând diferite momente din istoria arhitecturii prin ceea ce a rămas in situ şi conţine imagini ale clădirilor aparţinând stilurilor istorice", plimbându-ne cronologic prin patrimoniul arhitectural, atât de eclectic, al Capitalei. Astfel, imaginile şi textul devin un ghid prin oraşul de ieri şi de azi, dar şi o istorie comparată a arhitecturii bucureştene, o recuperare culturală asumată şi o bibliografie obligatorie pentru edili. Poate aşa să afle şi funcţionarii numiţi politic şi de care depinde, vai, chipul oraşului, care sunt clădirile lui valoroase, ce arhitect, când şi în ce stil le-a ridicat, ce detalii uimitoare le individualizează. Pentru lumea civilizată e un lucru ştiut că bogăţia unui oraş, a unei naţiuni stă în patrimoniul ei. Albumul Paulei Craioveanu relevă că mai avem bogăţii patrimoniale de descoperit şi ocrotit în Bucureşti. De aceea el poate fi un dar preţios pentru orice bucureştean, dar, fiindcă volumul e bilingv, şi pentru străinii care ar vrea să ne cunoască.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
