Romancierii originari din Catalunia sunt buni povestitori. Ei cred şi azi în literatura care spune poveşti cu intrigi complicate, cu personaje multe şi bine individualizate, cu elemente de senzaţional menite să ţină permanent cititorul "în priză". Pentru verosimilitate, folosesc evenimente politice şi sociale reale, decoruri cunoscute, amestecă printre personajele fictive şi figuri cu existenţa documentată, din epoci istorice diferite. În multe dintre romanele de succes internaţional ale catalanilor, acţiunea se petrece la Barcelona, capitala lor, de care par îndrăgostiţi, şi pe bună dreptate, căci e unul dintre cele mai frumoase şi misterioase oraşe ale lumii.
Care Santos - o scriitoare tânără şi foarte prolifică în variate genuri literare (poezii, romane, proză scurtă, literatură pentru copii) - foloseşte şi ea reţeta de succes a confraţilor romancieri şi îi reuşeşte, fiindcă a învăţat bine secretele meseriei pe care o practică. Fiind de părere că "în literatură e aproape imposibil să fii original. S-a spus totul. Poţi cel mult aspira să o spui într-un fel mai potrivit cu sensibilitatea epocii tale", chiar asta face şi în "Încăperi ferecate". Spune povestea, întinsă pe patru generaţii, a unei familii din marea burghezie catalană, din a doua jumătate a secolului XIX şi până în 2010, având ca fundal evoluţia socială, politică şi urbanistică a Barcelonei. Desigur, în pas cu modele (accentul poate fi pus şi pe prima, şi pe a doua vocală) literare contemporane, nu povesteşte cronologic, ci mutând limbile ceasului istoric înainte şi înapoi, schimbând perspectivele, introducând în text scrisori trimise - cum altfel în 2010? - pe e-mail, articole din ziare, cataloage de expoziţii, cuplete de epocă; uzează în doze bine măsurate şi de artificiul adresării directe către cititor, antrenat astfel cu propria imaginaţie în lumea ficţiunii.
Istoria începe din prezent, când Violeta Lax - o cuadragenară expertă în artă, dedicată în special operei lui Amadeo Lax Colorons, bunicul ei, pictor faimos, mort în urmă cu 25 de ani - se întoarce din SUA la Barcelona, pentru a supraveghea transformarea casei acestuia, donată oraşului, în muzeu memorial. În timpul lucrărilor de amenajare, într-o debara ascunsă, e găsit cadavrul descompus al unei femei ucise. Investigând detectivistic, Violeta descoperă că victima e chiar bunica ei, Teresa, soţia lui Amadeo, despre care în familie se ştia că în 1936 fugise în lume cu alt bărbat şi i se pierduse orice urmă. Rămăsese doar în portretele pe care, după acea dată, le pictase obsesiv soţul ei. Pendulând între epoci, romanciera introduce ca puncte de greutate parţiale o mulţime de personaje cu biografiile lor, de la străbunica Violetei, Maria del Roser Colorons, o personalitate puternică ce-şi devansează timpul prin idei progresiste, la Conchita, dădaca devotată a fiilor acesteia şi la numeroşii servitori ai familiei Lax. Cu toţii joacă roluri mai mici sau mai mari în împletirea unor mult bătute teme literare: pasiuni nebuneşti, fraţi rivali, tabuuri sociale încălcate, prietenii trădate, adulter, gelozie, copii din flori, lupte politice, ba chiar şi spiritism, darul premoniţiei ş.c.l. Miezul intrigii îl constituie anii '30, premergători războiului civil din Spania, iar excursurile în urmă şi înainte limpezesc progresiv ambiguităţile, pe măsură ce încăperile construcţiei romaneşti sunt desferecate. Care Santos ştie ce aşteaptă cititorul comun de la lectura "de timp liber" şi e cu adevărat un povestitor bun.
* François Kersaudy, "Winston Churchill", traducere de Victor Ghica, editura Orizonturi, 424 p.
Născut în 1874, într-o familie nobilă ce a marcat istoria ţării lui începând din secolul XIV, Winston era fiul celui de al şaptelea duce de Marlborough, căsătorit cu americana Jennie Jerome, ambii vestiţi în cercurile mondene ale epocii. Tatăl a murit relativ devreme, convins că urmaşul lui, eroul nostru, e "un cretin", fiindcă nu-i accepta nonconformismul. Tânărul, înclinat spre cariera armelor, în tradiţia familiei, dar şi spre scris, a crescut practic singur, dar cu ambiţia de a se plasa în miezul evenimentelor, de a le înţelege şi influenţa. Relaţiile familiale i-au facilitat implicarea, dar evoluţia carierei a depins numai de el. Plecat, după tradiţie, în administraţia Indiei, tânărul ofiţer a participat apoi la războaiele cu burii şi s-a amestecat în toate evenimentele ulterioare (ocrotit parcă de destin, căci n-a fost niciodată rănit), evenimente pe care le-a descris cu imens succes în presa britanică a epocii. Un asemenea personaj nu putea ajunge decât în politică. François Kersaudy îi descrie cu umor şi înţelegere parcursul, dar şi ciudăţeniile şi maniile devenite celebre. Pentru a realiza portretul în evoluţie al insolitului personaj, istoricul s-a bazat pe o uriaşă documentaţie şi a reuşit să ne ofere o biografie de referinţă, reprezentativă pentru splendoarea şi mizeria secolului XX.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
