În urma unor studii recente, cercetători în domeniul nutriţiei au arătat că dacă adăugaţi puţin muştar la orice masă, câteva ore mai târziu, arderea grăsimilor va creşte cu 25%. Inclus în mesele de zi cu zi, el poate stimula metabolismul pe termen mai lung.
Reţetă
De 3 ori pe zi, în timpul mesei, se ia câte o jumătate de linguriţă de făină de muştar alb, amestecată cu puţină apă, cât să se transforme într-o pastă. Pentru un gust mai bun, adăugaţi câteva picături de suc de lămâie proaspăt. Tratamentul durează 30 de zile. Se poate relua după o pauză de două săptămâni. Puteţi creşte eficienţa muştarului în lupta cu kilogramele, dacă aveţi şi un regim sănătos, care se bazează pe multe legume, fructe, brânzeturi degresate şi peşte.
Făina de muştar se găseşte gata preparată la magazinele naturiste şi Plafaruri sau o puteţi pregăti acasă. Măcinaţi boabe de muştar alb cu râşniţa de cafea sau zdrobiţi-le în piuă până se transformă în pulbere. Depozitaţi-o într-un recipient de sticlă şi păstraţi-l la rece, nu mai mult de două săptămâni.
Dacă aveţi afecţiuni gastro-intestinale, cardiace sau urinare, nu se recomandă dieta cu muştar.