(24 septembrie - 23 octombrie)
O energie nouă vă poartă din succes în succes
Acesta va fi un an cu totul special pentru dvs. Aveţi o enormă încredere în sine. Vă implicaţi pretutindeni. Când vi se pare că e nevoie, bateţi zdravăn cu pumnul în masă. Asta vă face bine, dar iscă pe de altă parte conflicte, ceilalţi fiind uimiţi de lipsa dvs. de menajamente. Ei vă cunoşteau doar în ipostaza de fiinţă aproape angelică, atentă să se exprime întotdeauna cu diplomaţie, pentru a nu tulbura cumva armonia. Dar în 2014 există în dvs. o energie cum n-aţi mai simţit de mult, care vă îndeamnă iarăşi la acţiune.
Sunt solicitate acum toate aptitudinile dvs. deosebite: fineţea stilului, flerul în relaţiile interumane, simţul estetic, priceperea de a detensiona atmosfera în confruntări, ca şi talentul de a alătura lucruri care altora li se par incompatibile. Cei ce au spus mereu despre dvs. că sunteţi ezitant şi reflectaţi prea mult înainte de a lua o hotărâre se vor mira acum. În primul rând, aveţi atâta elan, încât deciziile dvs. vor fi foarte rapide. În al doilea rând, vor înţelege şi ceilalţi că e util să analizezi atent detaliile.
Dacă în ultimul timp aţi fost puţin nesigur în iubire, în 2014 aţi putea provoca uimire şi în această privinţă. O relaţie existentă îşi va recăpăta prospeţimea, tocmai datorită apetitului dvs. surprinzător pentru mici ciorovăieli. Prea multă vreme v-aţi îngrijit mai mult de alţii decât de propria persoană. Formulaţi-vă clar cererile. La început, partenerul va fi puţin dezorientat, căci aştepta de la dvs. o atitudine veşnic altruistă.
În 2014, admiratorii vor sta la coadă, şi nu numai la Balanţele singure. Planeta Marte vă înflăcărează temperamentul. Sunteţi mai destins ca de obicei, se simte că v-aţi uşurat de mult balast sufletesc. Poate că pentru unii observatori păreţi mai puţin distant decât până acum. Poate că veţi fi mai îngăduitor cu partenerul, atunci când el nu corespunde în orice situaţie idealurilor dvs.
Fapt este că aveţi un farmec rebel, un aer de insolenţă simpatică, iar acesta nu va lăsa rece pe nimeni. De aceea, pentru multe Balanţe, prima jumătate a anului va fi una foarte animată erotic: cuplurile căsătorite vor avea o a doua lună de miere, în special în toiul verii. Astrologii socotesc că, îndeosebi de la mijlocul lui iulie până la mijlocul lui septembrie, vă sunt rezervate toate locurile din al nouălea cer, de asemenea, şi binecunoscuţii fluturi în stomac. Deci, nu vă mulţumiţi doar să visaţi că această stare de plutire va dura etern - credeţi cu toată tăria în iubirea dvs. şi arătaţi-o prin gesturi concrete.
Şi în profesie a sosit momentul să primiţi ceea ce vi se cuvine. Nu speraţi doar succese, dar fiţi ferm convins că le veţi avea. Saturn vă dăruieşte mai multe şanse în 2014. Uranus anunţă schimbări radicale, ceea ce pentru dvs. înseamnă ascensiune. Consideraţi că e vorba de un şir de întâmplări norocoase? Eroare. Ceea ce vă aşteaptă reprezintă recompensa eforturilor pe care le-aţi depus în decursul timpului. În concluzie, vă puteţi relaxa, lăsând deoparte mănuşile de box. Un singur avertisment: aveţi grijă cum vă investiţi banii.
SCORPION
(24 octombrie - 22 noiembrie)
Favoritul nr. 1 al stelelor
Cei mai mulţi astrologi prezic un an extrem de interesant pentru dvs., vă numesc chiar "favoritul nr. 1 al stelelor" în 2014. Alţii sunt de părere că Saturn se va ocupa asiduu de dvs., deoarece vă va însoţi semnul zodiacal de-a lungul întregului an, ca un examinator exigent. Însă tocmai aceasta pare să fie cheia anului: ştiţi exact ce puteţi face, nu vă pierdeţi din vedere principalele scopuri, nici atunci când vi se întâmplă să întâmpinaţi vreun eşec. Aveţi o pornire irezistibilă să vă reinventaţi, indiferent de vârsta dvs.
Cine vă poate împiedica, aşadar, să faceţi un salt spectaculos în carieră, ori să vă lansaţi fără teamă în ceva nou? Cu cât sunteţi mai solicitat, cu atât vă puneţi în valoare calităţile. Nu-i aşa că aţi fost foarte mulţumit de randamentul dvs. în ultimul timp? Aţi devenit mai destins şi mai sociabil, ideile v-au venit cu mare uşurinţă. Nu mai despicaţi firul în patru, cugetând la trecut, ci deschideţi-vă căi spre viitor, cu un talent organizatoric remarcabil.
Aţi întâlnit o mulţime de oameni noi, foarte sensibili la carisma dvs. Vă fascinaţi interlocutorii cu raţionamentele dvs. incitante. Ei vă admiră perspicacitatea şi vă ascultă cu plăcere, deşi se tem de ironiile dvs. Succesul nu se va lăsa aşteptat. Încă înainte de sfârşitul anului, veţi constata cu satisfacţie că sunteţi foarte simpatizat şi respectat.
Veştile cele mai bune se referă la iubire. Vă doriţi enorm să găsiţi un partener capabil să înţeleagă sufletul dvs. veşnic neliniştit. În 2014, veţi întâlni pe cineva care va intra în viaţa dvs. şi va reuşi să reziste privirii dvs. scrutătoare. Deja, în prima jumătate a anului, sunteţi remarcat pentru aura dvs. de seducător şi vă aflaţi mereu în centrul atenţiei. În septembrie, însă, flirtul începe să devină serios. Nu refuzaţi întâlnirea care vi se propune. Mai bine cumpăraţi un al doilea şezlong.
Şi renunţaţi la micile răutăţi. Numai cei ce vă cunosc bine ştiu că remarcile dvs. sarcastice reprezintă, adesea, o formă de autoapărare. Însă n-ar fi posibil ca în 2014 să deveniţi mai tolerant, atunci când partenerul şi prietenii se simt câteodată depăşiţi de pasiunea cu care pretindeţi "totul sau nimic". Aveţi o nevoie uriaşă de afecţiune, sunteţi în general gelos, de multe ori obositor şi păreţi să priviţi cu ochi scormonitori în sufletele celorlalţi, ca şi cum le-aţi radiografia, în vreme ce dvs. înşivă nu vă deconspiraţi nici un moment, rămâneţi o personalitate complicată şi misterioasă.
Grijile pe care vi le faceţi în legătură cu succesul profesional şi implicit cu finanţele dvs. sunt nefondate. Dacă semnalele planetei Mercur nu ne înşeală, veţi primi mai mulţi bani încă de la sfârşitul lunii mai. În octombrie se conturează o minunată confirmare a calităţilor dvs. profesionale. Poate veţi fi programat sau vi se va propune un post onorific. În orice caz, amorul dvs. propriu va fi mai mult decât satisfăcut.
SĂGETĂTOR
(23 noiembrie - 21 decembrie)
Atâtea şanse, atâtea flirturi - formidabil!
Hotărât lucru, anul 2014 v-a rezervat un corn al abundenţei. Oare din cauză că vă aflaţi în graţiile astrelor sau, pur şi simplu, fiindcă sunteţi un om înzestrat cu talentul de a fi fericit, un ins care vede în orice situaţie partea plină a paharului şi nu se lasă intimidat de eventualele inconveniente? Toată lumea vă cunoaşte, de altfel, optimismul proverbial, plăcerea de a experimenta, de a lansa proiecte originale, de a călători neobosit prin lumea largă, de a căuta mereu ceva ce vă poate stârni interesul - o idee îndrăzneaţă de afaceri, o tendinţă de ultimă oră, oul lui Columb... Sunteţi dotat cu flerul necesar pentru asemenea descoperiri, dar şi cu îndrăzneala de a le testa. Şi, de cele mai multe ori, se dovedeşte că aţi avut dreptate.
2014 începe într-un tempo febril: pretutindeni vi se ivesc şanse, oferte, ocazii de flirt - însă dvs. sunteţi neobişnuit de confuz şi greu de urnit, cu o dispoziţie ce oscilează între inerţie şi melancolie. Poate asta se explică prin faptul că, în ultimii ani, totul a funcţionat aproape perfect pentru dvs., iar succesiunea rapidă a evenimentelor nu v-a permis răgazul să analizaţi dacă ceea ce vi se întâmplă vă satisface sau nu. Acum vă întrebaţi: "Sunt atât de liber, cum îmi închipuiam? Nu lipseşte ceva important din viaţa mea? Nu i-am rămas dator cuiva?". Într-un cuvânt: sunteţi confruntat cu latura dvs. sensibilă.
Unii Săgetători cochetează cu ideea de a-şi căuta un nou serviciu, alţii se simt tentaţi să-şi transforme hobby-ul în profesie şi, aşa cum vedem deseori la ei, hazardul le dă o mână de ajutor. Au de partea lor avantajul de a fi cultivat atent contacte foarte utile.
Dar, principalul moment de cotitură va apărea în iubire - şi anume, după 16 iulie. Astrologii sunt siguri de ceea ce au citit în stele: în 2014, mulţi dintre Săgetători se vor gândi la căsătorie. Începând din iulie, cei singuri vor întâlni, în sfârşit, persoana visată, iar cei implicaţi într-o relaţie vor dori să consfinţească faptul că această iubire este mai însemnată decât oricare alta în viaţa lor. Bravo, aţi luat pe neaşteptate hotărârea de a vă oficializa convieţuirea şi chiar credeţi că sufletele dvs. vor vibra la unison. A doua jumătate a anului va fi cea mai romantică perioadă pe care aţi trăit-o vreodată.
V-aţi redobândit vechiul elan, iar el vă favorizează succesul, atât în carieră, cât şi în plan social. La fel ca în relaţia lor sentimentală, Săgetătorii vor simţi în 2014 nevoia să-şi consolideze şi activitatea profesională, manifestând mai multă responsabilitate, mai multă independenţă, dar şi mai multă empatie decât întâlnim în mod normal în viaţa de toate zilele. Planeta fericirii, Jupiter, vă susţine consecvent, inclusiv în aprilie, o lună ce ar putea lovi cu dezastre lumea întreagă. Dar aşa cum e tipic pentru Săgetători, când vi se întâmplă o catastrofă, negreşit se iveşte la orizont o barcă de salvare. Veţi avea şi un impas financiar, care însă va fi temporar şi se va rezolva de la sine. Luna cea mai frumoasă pentru dvs.: noiembrie.
CAPRICORN
(22 decembrie - 20 ianuarie)
Oferta este uriaşă. Nu o rataţi!
Aproape toţi astrologii vă felicită pentru că aveţi, cu adevărat, în faţă, un an de vârf - cu protectori, cu aprecieri elogioase, mergând până la prezicerea: "Capricornilor li se deschide acum accesul către un palier superior". Şi dvs. ce faceţi? Atitudinea caracteristică: respingeţi totul. Nu credeţi că norocul vă poate cădea pur şi simplu din cer. Nu vi se pare plauzibil, deoarece sunteţi convins că omul trebuie să-şi merite şi să-şi dobândească singur fericirea - prin disciplină şi perseverenţă, prin dăruire totală şi prin valorificarea propriului potenţial.
De astă dată, acceptaţi totuşi ceea ce vi se oferă: în 2014, un an guvernat de Saturn, dvs. sunteţi acela care are cel mai puţin a se teme de "planeta crizelor". Deşi Saturn simbolizează controlul şi încheierea socotelilor, el vă va ajuta, în calitate de protector al casei dvs., să vă puneţi în valoare întreaga experienţă acumulată, oricât de tânăr aţi fi. La rândul său, Neptun va avea grijă să vă aflaţi întotdeauna acolo unde aptitudinile dvs. vor fi preţuite. De asemenea, Jupiter vă va ocroti fericirea în dragoste. Şi nu începeţi să bombăniţi că toate acestea sunt prea frumoase pentru a fi adevărate.
În acelaşi timp, ar fi oportun să vă faceţi un examen autocritic, pentru a vă da seama ce anume ar trebui să corectaţi în comportamentul dvs. Nu vă pierdeţi capul dacă aţi tras lozul cel mare, la loterie sau în viaţă: chiar dacă sunteţi norocosul norocoşilor în anul 2014, nu puteţi fi sigur că nu veţi face şi vreo boroboaţă. Şi mai ales, folosiţi un ton moderat atunci când încercaţi să vă impuneţi convingerile. Formulări ca "Aşa ceva nu se face" sau "Întotdeauna s-a procedat aşa şi nu astfel" dau o impresie de aroganţă. În fine, nu vă bizuiţi numai pe realismul, ci şi pe intuiţia dvs. Aceasta poate fi uneori încântător de excentrică. De ce nu? În 2014, veţi fi iubit şi pentru astfel de capricii, fiindcă aduceţi, în sfârşit, la lumină, şi faţetele ascunse ale personalităţii dvs.
În iubire, Capricornii singuri se vor simţi doriţi (şi nu numai de o persoană), iar în final, oricât s-ar arăta de inaccesibili între ianuarie şi iunie, vor constata totuşi că e minunat să-ţi pierzi uzul raţiunii şi să te îndrăgosteşti până peste urechi. În căsnicie, Capricornul va avea parte de multă afecţiune. Vi s-ar oferi şi mai multă dacă n-aţi pretinde prea des ca partenerul să reacţioneze ca un automat la cerinţele dvs. Pe această temă veţi avea o dispută în luna mai şi e posibil să auziţi pronunţându-se şi cuvântul "despărţire". Dar nu vă faceţi griji. Sunteţi din nou prea pesimist, poate şi prea încăpăţânat. Din iunie, şansele în iubire vă vor creşte continuu.
De la jumătatea verii încolo vă sporeşte elanul şi puterea de muncă în profesie, ca şi în viaţa de toate zilele - şi, în cele din urmă, vă veţi da seama şi dvs. că asta se cheamă succes. Nimic nu vă mai stă în cale, aţi fi în stare să răsturnaţi şi munţii. Deci aţi putea să vă permiteţi şi o mică relaxare în hamac. Toate lucrurile de care v-aţi ocupat sunt acum puse în ordine şi aşezate pe o bază solidă. Îi veţi impulsiona şi pe alţii şi veţi descoperi ce reconfortant poate fi să lucrezi în echipă, deşi aveţi nevoie să vă retrageţi din când în când, pentru a fi o vreme singur cu gândurile dvs. În decembrie veţi reuşi să faceţi şi asta.
VĂRSĂTOR
(21 ianuarie - 19 februarie)
Temperaţi-vă idealismul, şi totul va fi perfect
Vă amuzaţi, fiindcă aţi citit într-un horoscop că anul 2014 va fi unul extrem de dinamic pentru dvs., că vă angajaţi în depăşiri şi vă lăsaţi toţi competitorii în urmă. Într-un alt horoscop scria, dimpotrivă, că nimic nu se va mişca în sensul unei rezolvări şi că s-ar putea să traversaţi o perioadă mai dură, plină de noi scandaluri financiare cu farfurii sparte.
Dar v-aţi obişnuit de mult cu asta: sunteţi un om care trăieşte în afara tiparelor, aşa încât multă lume nu izbuteşte să înţeleagă în întregime ce anume vă motivează acţiunile. Vă urmaţi inspiraţia, experimentele vă pasionează, problemele complicate vă provoacă şi vă stimulează, sunteţi un avangardist şi un deschizător de drumuri. În ochii unora, viaţa dvs. apare ca un drum în zig-zag, ca o alăturare de lucruri care nu se prea potrivesc unele cu altele.
În realitate, dvs. aveţi principii ferme. Unul dintre ele sună astfel: "Viaţa trebuie explorată - şi anume, în toate direcţiile". Iar, dacă ar fi să alegeţi o deviză care să vă definească existenţa, ea ar putea fi următoarea: "Caut ceea ce e neobişnuit şi poartă în sine un grăunte de nebunie. De ce să nu mă distrez făcând nu ce se aşteaptă ceilalţi, ci exact contrariul?".
Într-un an dirijat de planeta Saturn, bilanţul dvs. va fi mai degrabă unul tulburător: aspiraţii prea mari, viziuni prea idealiste. Iarăşi aţi încercat să dinamitaţi ceea ce alţii consideră indispensabil şi imuabil, şi de mare parte din ideile dvs. s-a ales praful. Faptul că aţi dat greş vă deprimă? Nu neapărat. Însă, dacă uitaţi puţin de starea naţiunii, ca şi de cea a omenirii, examinate de la mare altitudine, şi vă ocupaţi, în fine, şi de viaţa dvs. personală, s-ar putea ca în 2014 să obţineţi câteva rezultate concrete şi pozitive.
Rareori v-aţi pus atâtea speranţe în iubire ca acum. Atât Vărsătorii singuri, cât şi cei prinşi într-o relaţie se pot aştepta la o serie de evenimente îmbucurătoare, inclusiv în pat. Câteodată, bucuria dvs. de a experimenta se transferă şi în planul erotic. În special la primăvară, este posibil ca aceasta să vă împingă la câteva aventuri cam alături cu drumul. Însă, de la o lună la alta, simţiţi tot mai puternic dorul după ceva anume şi vă veţi mira singur cu ce nostalgie de om blajin veţi începe deodată să tânjiţi după stabilitate şi afecţiune profundă.
În mai, veţi avea multe realizări în profesie, dar în viaţa personală veţi prefera să rămâneţi singur. Aceasta vă va asigura succesul în afaceri. Luaţi seama însă ca nu cumva, din prea multă exuberanţă, banii abia câştigaţi să vi se ducă printre degete. În iulie, veţi lua mai în serios problemele sentimentale: legăturile se vor stabiliza. Înseamnă oare că dvs., spiritul liber şi neliniştit, veşnicul inamic al căsătoriei, aţi ales, într-adevăr, statornicia? S-ar putea să vă sacrificaţi libertatea pentru un Leu sau pentru un Geamăn.
Cel mai târziu în apropierea Crăciunului, se va întâmpla exact lucrul de care v-aţi temut întotdeauna: veţi fi copleşit de intensitatea sentimentelor dvs. Entuziasmat de ideea căsătoriei, veţi da uitării micile retuşuri pe care aţi intenţionat să le faceţi pentru a vă îmbunătăţi activitatea profesională. Vă veţi consola cu gândul că, deocamdată, ar fi prematur. E bine aşa, căci idealiştii şi visătorii care vor să schimbe lumea planează pe deasupra realităţii şi ar trebui să deprindă răbdarea.
PEŞTI
(20 februarie - 20 martie)
În sfârşit, vă îndepliniţi visurile
Un an de vis pentru Peşti! Şi asta, în dublu sens. Pe de o parte, veţi simţi limpede că totul se înscrie pe o linie ascendentă: iubirea, cariera, banii, ceea ce vă permite să plonjaţi în lumea de vis pe care o îndrăgiţi atât. Ştiţi doar: îndată ce treburile cotidiene se desfăşoară cât de cât mulţumitor, vă cufundaţi în fanteziile dvs., legănându-vă în reverii fermecătoare, ca într-un balansoar.
Peştii, spre deosebire de alte zodii, nu au nevoie de un teren sigur sub picioare. Ei tânjesc după transcendenţă, după magie, după o viaţă dusă ca sub oglinda apei, unde graniţele devin fluide, iar imaginea lumii reale se deşiră şi se multiplică. De aceea, numeroşi oameni născuţi sub acest semn zodiacal sunt artişti. Alţii sunt consideraţi nişte sufleţele sensibile.
Ce-i uimeşte însă pe semenii dvs. este faptul că, deşi plutiţi îmbătat de fericire în acel spaţiu imaginar, totuşi, oricând e vorba de lucruri importante, vă prezentaţi prompt la faţa locului, gata să vă implicaţi. Nu degeaba simbolul grafic al zodiei dvs. constă nu într-un singur peşte, ci în doi, fiecare din ei tinzând într-o altă direcţie. Aceasta sugerează plurivalenţă, dar şi riscul epuizării. Uneori, de-bordaţi de compasiune şi altruism, apoi vă izolaţi din nou deoarece simţiţi că s-a profitat de bunăvoinţa dvs. ori, pur şi simplu, v-aţi secătuit forţele din devotament jertfelnic faţă de ceilalţi.
În anul lui Saturn, 2014, luaţi-vă inima în dinţi şi cumpăniţi bine totul: "Cum îmi mobilizez energia, când şi de ce îmi trebuie câte o mică fugă din lume?". De astă dată veţi găsi surprinzător de repede un echilibru rezonabil între cei doi vectori opuşi. Aceasta şi din cauză că şansele vă ies în cale în număr incredibil de mare.
N-aţi vrea să renunţaţi la nimic, dar este necesar să optaţi şi să vă faceţi o planificare judicioasă - chiar şi în ceea ce priveşte iubirea. În eventualitatea că vă gândiţi la despărţire: în prima parte a anului, fie se va naşte o nouă iubire, fie cea veche va scoate noi scântei, care însă nu vor dura prea mult. Nu e exclus nici să ajungeţi la un "divorţ amiabil". În mintea dvs., a încolţit de ceva vreme gândul că aţi duce-o foarte bine şi singur, cu condiţia să aveţi destui prieteni în jur. Din septembrie, veţi şti mai clar ce doriţi. Dacă sunteţi bărbat, astrele prevestesc că inima dvs. va întâlni pe neaşteptate un partener care să vă înţeleagă fuga în visare şi să vă aştepte cu răbdare întoarcerea pe pământ. Neapărat, o femeie puternică. Şi dacă s-ar putea şi suficient de bogată, ca să vă sprijine visurile artistice. Peştii-femei să conteze pe Săgetători.
E tocmai momentul potrivit, deoarece în profesie totul se orientează acum spre succes: un post mai bun, o muncă mai interesantă, mai mulţi bani, aprecieri superlative pentru prestaţia dvs. Câteodată, veţi avea impresia că trăiţi un basm. Dar atenţie: nu acceptaţi fără discernământ tot ce vi se oferă. Aţi putea fi indus în eroare sau aţi rămâne cu un gust amar, în urma unei decizii pripite. Pe de altă parte, fiţi sigur că nu veţi putea comite atâtea greşeli de câte ar fi nevoie pentru ca 2014 să nu fie, aşa cum spuneam la început, anul dvs. de vis. Luna cea mai bună este noiembrie. Cariera va fi înfloritoare, ca şi iubirea. În sfârşit, veţi face ceea ce visaţi, iar ceea ce faceţi vi se va părea un vis frumos. Aşa şi nu altfel v-aţi imaginat mereu viaţa dvs.