Dacă v-aţi pricopsit cu câteva kilograme în plus şi vreţi să scăpaţi repede de ele, încercaţi dieta cu lapte bătut, care "spală” kilogramele şi totodată vă ajută să ţineţi sub control senzaţia de foame. Este sărac în calorii, dar bogat în substanţe nutritive necesare pentru sănătatea organismului: proteine, calciu, fosfor şi bacterii lactice. Deşi se găseşte şi în comerţ, cel mai eficient este laptele acru preparat în casă. Într-un castron se pune lapte nefiert, acoperit cu tifon, în apropiere de o sursă de căldură. După una-două zile este gata. Se îndepărtează smântâna cu o lingură, apoi se bate bine cu bătătorul. Se consumă 2 felii subţiri de pâine prăjită şi 1 litru şi jumătate de lapte bătut pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. Aveţi voie şi cafea, ceaiuri neîndulcite şi apă. În celelalte două zile se mănâncă normal, dar porţii mici, şi se evită făinoasele şi dulciurile.
Se ţine timp de 2 săptămâni, la sfârşitul cărora veţi cântări cu 5 - 6 kg mai puţin.
Dieta cu zer
(Se slăbesc 4 kilograme într-o lună)
Dacă vreţi să scăpaţi de câteva kilograme acumulate, zerul este un mare ajutor. El conţine un adevărat arsenal de substanţe utile în lupta cu grăsimea, printre care proteine de înaltă calitate, aminoacizi care cresc ţesutul muscular, intensifică arderile şi scad ţesutul gras. De asemenea, nivelul ridicat de calciu favorizează arderea grăsimilor şi duce la scăderea în greutate. Se foloseşte zerul proaspăt, nefiert. Puneţi să se scurgă printr-un tifon pus în patru lapte bătut într-un castron la temperatura camerei, timp de 12-24 de ore. Se poate păstra la frigider 2-3 zile.
Timp de trei zile pe săptămână, beţi exclusiv 2-3 litri de zer pe zi. Aveţi voie cafea neîndulcită, apă şi ceaiuri de plante. În celelalte zile, beţi trei căni de zer pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
Dieta se ţine timp de o lună, iar la capătul ei veţi avea cu 4-5 kg mai puţin.