Acţiunea Parlamentului şi declaraţiile lui Victor Ponta au dezvăluit faptul că alianţa la guvernare, USL-ul, nu a renunţat nici o clipă la planul de a distruge statul de drept, de a-şi transforma propriile aspiraţii şi dorinţe, în funcţie de împrejurări, în Lege. Din perspectiva Occidentului, Statul de drept este o instituţie transparentă, cu o legislaţie stabilă şi (în consecinţă) previzibilă, aplicabilă în mod uniform pentru toţi cetăţenii, pentru că "nimeni nu e mai presus de lege". Prin manifestările lor, Parlamentul şi premierul au încercat să impună o segregaţie prin care unii cetăţeni sunt mai presus decât alţii, instituţia (şi puterea) Justiţiei ajungând să depindă de voinţa lor arbitrară. Ponta şi ai săi urmăreau astfel să obţină recunoaşterea unei "superclase", un fel de nobilime de aparat, care să dispună după bunul plac, în imunitate, de resurse şi privilegii, "egalitatea" nemaifiind rezervată pentru "căţei". Legea Amnistiei (prezentată popular drept o "iertare" - cu iz pedagogic şi etic - a celor cu pedepse uşoare), trebuia să-i elibereze pe membrii "superclasei" deja amendaţi (de la A. Năstase la G. Becali), şi să-i exonereze de pedeapsă pe cei în curs de amendare (de la D. Voiculescu la R. Fenechiu). Social-democraţia românească este una originală: îmbogăţiţii prin fraudă trebuie iertaţi pentru a contribui, prin pomeni, la bunăstarea tuturor.
Acţiunile incriminate ar fi fost percepute drept ceva normal dacă România ar fi făcut parte din CSI - comunitatea fostelor state sovietice, dominată de Rusia - sau, măcar, din proiectata "uniune euroasiatică", elaborată la Moscova. În fostul spaţiu sovietic, o oligarhie supusă total stăpânilor temporari ai puterii dispune de toate "bunurile vieţii", peste majoritatea absolută a cetăţenilor "egali în drepturi". România face însă parte, prin propria-i voinţă, ca urmare a unor aspiraţii profunde, din marea familie a Occidentului democratic, ca membră a principalelor organizaţii ale acesteia, UE şi NATO. Includerea în cadrul acestora presupune nu numai o serie de drepturi şi avantaje (siguranţa naţională, libera circulaţie, libertatea individuală, asigurarea fondurilor de dezvoltare etc.), ci şi o serie de obligaţii ce ţin chiar de structura democraţiei occidentale (separarea puterilor statale, previzibilitatea funcţionării legilor, egalitatea reală a cetăţenilor, stabilitatea instituţională ş.a.m.d.). Ieşirea din comunism a lăsat societatea românească în derută, cu un reflex - instalat de decenii - de supunere la ierarhii, cu o incapacitate indusă de detaşare critică faţă de realitate, cu o percepţie unitară a instituţiilor statului, care nu-i este subordonat, ci superior, care trebuie "uns" ca să funcţioneze şi să-şi distribuie "bunăvoinţa". Cei peste douăzeci şi patru de ani de la prăbuşirea comunismului nu au reuşit să înlăture în totalitate mentalitatea cetăţeanului de "cetăţean-asistat", nu au eradicat total "dependenţa" acestuia de "milostenia" deţinătorilor puterii. Casta adusă la putere de regimul Iliescu în 1989 era cea a unor comunişti deghizaţi, democraţia lor fiind una de vitrină. Marile averi, dar şi corupţia generalizată, s-au impus în primii ani de "libertate" din post-comunism. Separaţia reală a puterilor în stat, combaterea efectivă a corupţiei, au devenit realitate abia după admiterea (mai mult, sau mai puţin conjuncturală) a României în organizaţiile occidentale. Pentru cei instalaţi la putere - în urma unor succesive voturi de respingere - noua situaţie s-a vădit extrem de neplăcută. Noua generaţie "socialistă" (a lui Ponta, Dragnea, Şova etc.) s-a trezit obligată să respecte nişte reguli interpretabile - după componenţii ei - dar, totuşi, constrângătoare. Experienţa înaintaşilor i-a dat speranţa că Vestul poate fi "jucat" prin rostogolirea dublului-adevăr, prin ascunderea după "vitrină".
USL-ul, în care PNL-ul s-a erodat şi corupt, a exacerbat rolul Parlamentului, ca expresie a "voinţei populare", deşi - se ştie - această "voinţă" a fost manipulată, iar "reprezentanţii" au fost selectaţi după criterii care nu au nimic de-a face cu probitatea şi responsabilitatea faţă de comunitate, cu respectul faţă de propriile legi. Cu un Parlament total dominat de şefii "noii generaţii" USL-iste, executând mecanic toate ordinele acestora, Ponta, Antonescu & comp. au încercat suspendarea şi înlăturarea preşedintelui Băsescu, susţinătorul separaţiei puterilor în stat şi al independenţei Justiţiei, cu scopul evident de a asigura "bătrâneţi liniştite" generaţiei anterioare, deja căpătuite prin jaful în impunitate al avuţiei naţionale, şi - desigur - propria căpătuială. Năstase, Voiculescu, Vântu şi alţi beneficiari ai privatizărilor "cu cântec" ar fi fost exoneraţi de orice răspundere pentru actele lor, urmaşii folosindu-le "experienţa" în manipularea celorlalţi "egali", dar şi în parvenirea socială. Intervenţia decisă a Occidentului - toate cancelariile vestice şi guvernul SUA condamnând "lovitura de stat parlamentară" - a stopat avântul conspiratorilor USL-işti, ce sperau să taie, dintr-o dată, "capetele hidrei democratice", ca urmare a schimbării bruşte, "în timpul jocului", a regulilor existente. Deşi s-a "pocăit", V. Ponta nu a renunţat nici o clipă la ideea asumării totale a puterilor statului, mai ales că mandatul (ultim) al lui Traian Băsescu se apropie de sfârşit. Familiar cu minciuna, el s-a ascuns în spatele unei călătorii în Africa, în "marţea neagră", şi a fugit de întâlnirea cu emisarul SUA, subsecretarul de Stat Victoria Nuland, după declaraţiile care-l făceau "prizonier politic", asemeni Iuliei Timoşenko, pe fostul său protector, A. Năstase. Mai mult, ca să stimuleze reacţia antioccidentală a cetăţenilor dezorientaţi, şi-a pus consilierul maghiar, pe Gyorgy Frunda, să atace "imperialismul american" ce, nu-i aşa?, ne tratează ca pe "o colonie".
Concluziile vizitei d-nei Victoria Nuland sunt, de acum, cunoscute. Ce va mai "coace" oare, în mintea lui, V. Ponta? PNL-ul a început să se trezească, liderul său, C. Antonescu, declarând că - aşa cum e corect - politicienii nu trebuie să judece Justiţia. Va apela, desigur, la "suveranitatea Parlamentului", pentru a găsi o altă cale de a-şi apăra mentorii şi sponsorii, minţind pe mai departe Occidentul. În secolul al XVII-lea, Cromwell, conducătorul revoluţiei engleze, realizând că Parlamentul nu e capabil să conducă legal destinele ţării, le-a spus reprezentanţilor acestuia: "Pentru cât timp aţi stat, aţi făcut prea puţin bine. În numele Domnului, plecaţi!". Poate că, la viitoarele alegeri, românii - mai maturi şi mai responsabili cu propriul destin - vor găsi cum să-i facă să plece.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
