Acțiunea Parlamentului și declarațiile lui Victor Ponta au dezvăluit faptul că alianța la guvernare, USL-ul, nu a renunțat nici o clipă la planul de a distruge statul de drept, de a-și transforma propriile aspirații și dorințe, în funcție de împrejurări, în Lege. Din perspectiva Occidentului, Statul de drept este o instituție transparentă, cu o legislație stabilă și (în consecință) previzibilă, aplicabilă în mod uniform pentru toți cetățenii, pentru că "nimeni nu e mai presus de lege". Prin manifestările lor, Parlamentul și premierul au încercat să impună o segregație prin care unii cetățeni sunt mai presus decât alții, instituția (și puterea) Justiției ajungând să depindă de voința lor arbitrară. Ponta și ai săi urmăreau astfel să obțină recunoașterea unei "superclase", un fel de nobilime de aparat, care să dispună după bunul plac, în imunitate, de resurse și privilegii, "egalitatea" nemaifiind rezervată pentru "căței". Legea Amnistiei (prezentată popular drept o "iertare" - cu iz pedagogic și etic - a celor cu pedepse ușoare), trebuia să-i elibereze pe membrii "superclasei" deja amendați (de la A. Năstase la G. Becali), și să-i exonereze de pedeapsă pe cei în curs de amendare (de la D. Voiculescu la R. Fenechiu). Social-democrația românească este una originală: îmbogățiții prin fraudă trebuie iertați pentru a contribui, prin pomeni, la bunăstarea tuturor.
Acțiunile incriminate ar fi fost percepute drept ceva normal dacă România ar fi făcut parte din CSI - comunitatea fostelor state sovietice, dominată de Rusia - sau, măcar, din proiectata "uniune euroasiatică", elaborată la Moscova. În fostul spațiu sovietic, o oligarhie supusă total stăpânilor temporari ai puterii dispune de toate "bunurile vieții", peste majoritatea absolută a cetățenilor "egali în drepturi". România face însă parte, prin propria-i voință, ca urmare a unor aspirații profunde, din marea familie a Occidentului democratic, ca membră a principalelor organizații ale acesteia, UE și NATO. Includerea în cadrul acestora presupune nu numai o serie de drepturi și avantaje (siguranța națională, libera circulație, libertatea individuală, asigurarea fondurilor de dezvoltare etc.), ci și o serie de obligații ce țin chiar de structura democrației occidentale (separarea puterilor statale, previzibilitatea funcționării legilor, egalitatea reală a cetățenilor, stabilitatea instituțională ș.a.m.d.). Ieșirea din comunism a lăsat societatea românească în derută, cu un reflex - instalat de decenii - de supunere la ierarhii, cu o incapacitate indusă de detașare critică față de realitate, cu o percepție unitară a instituțiilor statului, care nu-i este subordonat, ci superior, care trebuie "uns" ca să funcționeze și să-și distribuie "bunăvoința". Cei peste douăzeci și patru de ani de la prăbușirea comunismului nu au reușit să înlăture în totalitate mentalitatea cetățeanului de "cetățean-asistat", nu au eradicat total "dependența" acestuia de "milostenia" deținătorilor puterii. Casta adusă la putere de regimul Iliescu în 1989 era cea a unor comuniști deghizați, democrația lor fiind una de vitrină. Marile averi, dar și corupția generalizată, s-au impus în primii ani de "libertate" din post-comunism. Separația reală a puterilor în stat, combaterea efectivă a corupției, au devenit realitate abia după admiterea (mai mult, sau mai puțin conjuncturală) a României în organizațiile occidentale. Pentru cei instalați la putere - în urma unor succesive voturi de respingere - noua situație s-a vădit extrem de neplăcută. Noua generație "socialistă" (a lui Ponta, Dragnea, Șova etc.) s-a trezit obligată să respecte niște reguli interpretabile - după componenții ei - dar, totuși, constrângătoare. Experiența înaintașilor i-a dat speranța că Vestul poate fi "jucat" prin rostogolirea dublului-adevăr, prin ascunderea după "vitrină".
USL-ul, în care PNL-ul s-a erodat și corupt, a exacerbat rolul Parlamentului, ca expresie a "voinței populare", deși - se știe - această "voință" a fost manipulată, iar "reprezentanții" au fost selectați după criterii care nu au nimic de-a face cu probitatea și responsabilitatea față de comunitate, cu respectul față de propriile legi. Cu un Parlament total dominat de șefii "noii generații" USL-iste, executând mecanic toate ordinele acestora, Ponta, Antonescu & comp. au încercat suspendarea și înlăturarea președintelui Băsescu, susținătorul separației puterilor în stat și al independenței Justiției, cu scopul evident de a asigura "bătrâneți liniștite" generației anterioare, deja căpătuite prin jaful în impunitate al avuției naționale, și - desigur - propria căpătuială. Năstase, Voiculescu, Vântu și alți beneficiari ai privatizărilor "cu cântec" ar fi fost exonerați de orice răspundere pentru actele lor, urmașii folosindu-le "experiența" în manipularea celorlalți "egali", dar și în parvenirea socială. Intervenția decisă a Occidentului - toate cancelariile vestice și guvernul SUA condamnând "lovitura de stat parlamentară" - a stopat avântul conspiratorilor USL-iști, ce sperau să taie, dintr-o dată, "capetele hidrei democratice", ca urmare a schimbării bruște, "în timpul jocului", a regulilor existente. Deși s-a "pocăit", V. Ponta nu a renunțat nici o clipă la ideea asumării totale a puterilor statului, mai ales că mandatul (ultim) al lui Traian Băsescu se apropie de sfârșit. Familiar cu minciuna, el s-a ascuns în spatele unei călătorii în Africa, în "marțea neagră", și a fugit de întâlnirea cu emisarul SUA, subsecretarul de Stat Victoria Nuland, după declarațiile care-l făceau "prizonier politic", asemeni Iuliei Timoșenko, pe fostul său protector, A. Năstase. Mai mult, ca să stimuleze reacția antioccidentală a cetățenilor dezorientați, și-a pus consilierul maghiar, pe Gyorgy Frunda, să atace "imperialismul american" ce, nu-i așa?, ne tratează ca pe "o colonie".
Concluziile vizitei d-nei Victoria Nuland sunt, de acum, cunoscute. Ce va mai "coace" oare, în mintea lui, V. Ponta? PNL-ul a început să se trezească, liderul său, C. Antonescu, declarând că - așa cum e corect - politicienii nu trebuie să judece Justiția. Va apela, desigur, la "suveranitatea Parlamentului", pentru a găsi o altă cale de a-și apăra mentorii și sponsorii, mințind pe mai departe Occidentul. În secolul al XVII-lea, Cromwell, conducătorul revoluției engleze, realizând că Parlamentul nu e capabil să conducă legal destinele țării, le-a spus reprezentanților acestuia: "Pentru cât timp ați stat, ați făcut prea puțin bine. În numele Domnului, plecați!". Poate că, la viitoarele alegeri, românii - mai maturi și mai responsabili cu propriul destin - vor găsi cum să-i facă să plece.