Pentru cei pasionaţi de istorie - statisticile spun că ar fi mai numeroşi, cel puţin în rândul bărbaţilor, decât amatorii de beletristică - semnalez azi o carte scrisă pe baza unei minuţioase documentaţii, în jurul unui subiect readus şi mai abitir în atenţie anul trecut, când s-au comemorat 50 de ani de la asasinarea preşedintelui SUA, John Fitzgerald Kennedy. Tragicul eveniment, analizat în nenumărate cărţi şi filme, l-a transformat pe J.F.K. într-un mit, iar realizările scurtului său mandat au fost, simbolic, aşezate pe acelaşi plan cu acelea ale lui Washington, Lincoln şi Roosvelt. Dubiile care plutesc asupra asasinilor şi cauzelor crimei au exacerbat rolul tânărului preşedinte în evoluţia Americii moderne: J.F.K. a fost văzut nu numai ca reprezentantul unui nou mod de a face politică, ci şi ca exemplu al înţelegerii că locul SUA de primă putere a lumii i-ar permite să impună pacea mondială, democraţia şi respectarea drepturilor omului. Brutala întrerupere a mandatului său l-a privat de culegerea roadelor unei politici ce urma să asigure "coexistenţa paşnică" a capitalismului cu comunismul, dar şi superioritatea tehnologică în competiţia cu URSS pentru cucerirea cosmosului. În abundenta literatură encomiastică apărută în anii '60 - 2000, destinul lui J.F.K. a devenit exemplar. După jumătate de secol, au început să apară însă şi unele contestaţii, legate nu doar de viaţa lui intimă (era un mare afemeiat) sau de legăturile familiei sale cu Mafia (care l-a susţinut în alegerile câştigate la mustaţă în faţa lui Nixon), ci şi de politica lui externă. Cartea lui Kempe este o astfel de "scuturare a mitului". Istoricul american de origine germană prezintă clar, coerent şi documentat modul deficitar în care administraţia Kennedy, instalată la Casa Albă în 1961, a gestionat succesiunea de evenimente politice ale vremii, în contextul luptei pentru dominarea lumii dintre SUA şi URSS. J.F.K. a devenit preşedinte în plin Război Rece, într-o perioadă în care cele două "lagăre", capitalist şi socialist, se aflau permanent la un pas de declanşarea unui devastator război nuclear, SUA şi URSS fiind primele puteri atomice ale lumii. Comunismul se extinsese asupra unei părţi din Europa, în Extremul Orient şi, cu puţin înainte ca J.F.K. să-şi preia mandatul, în Cuba, prima ţară socialistă din America Latină. Înarmată cu bomba atomică pe care spionii i-o furnizaseră, URSS a devenit mai agresivă, încercând să-şi extindă influenţa asupra Europei Occidentale, premisă obligatorie pentru dominarea lumii. Punctul nevralgic al luptei sovieticilor împotriva Occidentului era Berlinul, oraş împărţit între marile puteri aliate în Al Doilea Război, şi al cărui statut provoca mari probleme. Sectoarele occidentale ale Berlinului, care au beneficiat de efectele "planului Marshall", de relansare economică prin ajutor financiar american, deveniseră o vitrină a bunăstării în faţa unui Berlin de Est comunizat, tot mai sărac şi cenuşiu. Cum graniţele între sectoare erau încă simbolice, mii de est-germani treceau în vest, în tot mai bogata şi puternica RFG, condusă de fermul democrat Konrad Adenauer. Sovieticii şi comuniştii din RDG voiau să blocheze Berlinul occidental, eventual să-l ocupe, ideea lor (formulată de Lenin, după Marx) fiind că "cine deţine Berlinul deţine Germania şi cine controlează Germania controlează Europa". Ruşii mai blocaseră o dată Berlinul, în 1948, dar celebrul "pod aerian" organizat de generalul Clay şi puterea atomică a SUA, ferm susţinută de ceilalţi aliaţi, l-au obligat pe Stalin să dea înapoi. Succesorul lui Stalin, Hruşciov - bazat pe marea putere militară a URSS şi pe reuşitele ei tehnologice de prestigiu ("sputnikul", primul cosmonaut - Gagarin) - s-a decis să încerce iarăşi, după ce la preşedinţia Americii ajunsese acest tânăr bogat, răsfăţat, cu înclinaţii spre "bucuriile vieţii". Modul în care Kennedy dăduse înapoi după încercarea de debarcare în Cuba comunizată de Castro (înfuriind C.I.A. şi pe adepţii politicii ferme faţă de expansiunea comunistă) l-a încurajat pe Hruşciov să încerce înfrângerea politică şi diplomatică a acestuia, pentru ca URSS-ul să-şi atingă obiectivele momentane de dominaţie. Şi Kennedy a cedat, în prima lor întâlnire, cea de la Viena din 1961, când Nikita Sergheevici şi-a impus punctul de vedere. Niciodată până atunci un preşedinte american nu abdicase de la principiul apărării democraţiei şi libertăţii în numele unei iluzorii "coexistenţe paşnice". Rezultatul a fost apariţia celebrului Zid al Berlinului şi intensificarea Războiului Rece, accelerarea cursei cosmice a SUA, încheiată cu ajungerea pe Lună, dar şi mulţimea de războaie locale. Scontând pe slăbiciunea tânărului preşedinte, Hruşciov a întins şi mai tare coarda, declanşând "criza rachetelor" din Cuba, dar de data asta, J.F.K. a fost mai ferm. Comunismul a dominat preocupările lumii încă trei decenii şi abia duritatea unui alt preşedinte al SUA, Ronald Reagan, a reuşit să-i declanşeze colapsul.
Patrick Nolan, "CIA şi asasinarea celor doi Kennedy", traducere de Sorin Şerb, prefaţă de Marius Oprea, editura Corint (tel. 021/319.88.22), 448 pag.
Cum o carte cheamă alta, în vizitele prin librării am găsit-o şi pe aceasta, care mi-a stârnit curiozitatea, fiindcă am citit că autorul - istoric şi jurnalist - şi-a dedicat viaţa aflării adevărului despre asasinatele cărora le-au fost victime John F. Kennedy şi fratele său, Robert. Victoria în alegeri a lui J.F.K. - primul preşedinte catolic într-o ţară predominant protestantă, care îşi dorea transformări profunde în societatea americană măcinată încă de segregaţie, de "vânătoarea de vrăjitoare" mechartystă, de rolul pe care SUA trebuia să-l joace în politica mondială de confruntare între "blocurile ideologice" - a şocat ierarhiile şi aparatul birocratic al statului (ca şi victoria de mai târziu a lui Barack Obama). Tânărul şi chipeşul preşedinte, ahtiat de plăcerile vieţii, contraria şi percepţia clasică asupra funcţiei sale, ţinând să fie mereu în lumina reflectoarelor mediatice şi stârnind reacţii de împotrivire. Cartea lui Nolan radiografiază tocmai aceste reacţii care au dus la asasinatul de la Dallas din 1963 al lui J.F.K. şi apoi, în 1968, în Los Angeles, al fratelui său, senatorul Robert F. Kennedy, candidat la nominalizarea pentru preşedinţie din partea Partidului Democrat. Evenimentul tragic din 1963 a stârnit, după cum ştiţi, un val inepuizabil de comentarii, majoritatea contestând concluziile Comisiei Warren, desemnată de Congresul SUA să investigheze faptele. Comisia a declarat că e vorba de un "asasin singuratic", nefericitul frustrat Lee Harvey Oswald, ucis la rându-i de un "răzbunător", Jack Ruby, înainte de a face vreo mărturisire. Neconcordanţele, ignorate de Comisia Warren, au alimentat şi continuă şi după o jumătate de secol să alimenteze o mulţime de teorii legate de punerea în practică a crimei, cea mai frecventă fiind teoria conspiraţiei. J.F.K. ar fi fost asasinat de agenţi sovietici şi cubanezi (Oswald a fost în URSS şi era un admirator al lui Fidel Castro), fiindcă a blocat plasarea rachetelor nucleare ruseşti în Cuba. Sau: asasinatul a fost comandat de mafioţii americani fiindcă preşedintele, împreună cu fratele lui, Robert, începuseră reprimarea dură a activităţii lor ilegale. Sau: la originea crimelor ar fi chiar instituţii şi oficiali ai SUA, fiindcă fraţii Kennedy voiau să schimbe ordinea socială americană şi să reorienteze politica externă a primei puteri a lumii. Patrick Nolan susţine "teoria conspiraţiei" cu noi documente şi analize ale faptelor, demonstrând coerent că cei doi fraţi au fost victimele unor uneltiri ale CIA, contrariată de loviturile pe care ei le dădeau (sau se pregăteau să le dea) sistemului: "Motivele conspiratorilor - spune Nolan - erau să blocheze planurile fraţilor Kennedy de a pune capăt Războiului Rece prin negocierea păcii cu Cuba, Vietnamul de Nord şi Uniunea Sovietică". Într-adevăr - şi asta se vede clar şi din cartea lui Frederick Kempe - JFK pierduse mereu bătălia diplomatică în faţa lui Hruşciov, abia "criza rachetelor" obligându-l la o poziţie fermă, aproape de declanşarea unui Al Treilea Război Mondial. Politicienii mai vechi şi agenţia de spionaj americană ştiau că pentru comunişti "coexistenţa paşnică" e un concept golit de sens, a cărui acceptare le folosea pentru a câştiga teren pe tabla de şah a lumii. Până la Kennedy, preşedinţii americani, siguri pe superioritatea tehnologică a SUA, împiedicaseră încercările sovieticilor de a cuceri noi teritorii pentru socialismul în marş, iar aceştia dăduseră totdeauna înapoi, JFK a fost primul care a crezut că poate ajunge la o înţelegere corectă cu ei, iar împărţirea lumii odată stabilită, să se concentreze pe problemele sociale ale SUA (sărăcie, segregaţie, sănătate publică etc.). Consecinţa cedării, previzibilă şi în cazul în care Robert ar fi ajuns preşedinte, a fost decizia de a fi eliminat, luată în cadrul CIA de conducătorii acesteia, directorul Richard Helms şi şeful contrainformaţiilor, James Angleton. Nolan documentează minuţios activitatea Agenţiei, dezvăluind modul ei ermetic de conspirare, metodele şi instrumentele folosite de ea pentru a pune în practică atentatele. Căci CIA a jucat şi joacă un rol major în politica mondială, în desfăşurarea carierelor unor lideri, în prevenirea sau provocarea unor conflicte planetare. În epoca Kennedy, Agenţia dispunea de o largă autonomie în orientarea acţiunilor ei, în alegerea metodelor şi perfecţionarea tehnicilor de manipulare, având la dispoziţie fonduri uriaşe, despre care nu dădea socoteală nimănui. După eşecul debarcării forţelor anticastriste în Cuba, în 1961, JFK a devenit mai atent la operaţiile puse la cale de Agenţie şi la utilizarea fondurilor destinate ei. Eliminarea lui, apoi a fratelui său, dar şi a altor opozanţi la "politicile" CIA, precum Martin Luther King, trebuiau înfăptuite fără ca instituţia să pară implicată. N-am loc aici să vă povestesc tehnicile de influenţare a indivizilor, care sunt cu adevărat senzaţionale, acţionând direct asupra subconştientului. Nolan susţine cu argumente convingătoare că şi Lee Oswald, şi Sirhan Sirhan (ucigaşul desemnat al lui Robert) au fost supuşi unui program care i-a transformat în roboţi teleghidaţi, incapabili să-şi asume critic consecinţele actelor lor. Ceea ce vedem până la saturaţie în filmele şi serialele comerciale "de acţiune" are totuşi un pandant real.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
