SELECȚIA "FORMULA AS"

Adriana Bittel
Frederick Kempe, "Berlin 1961. Kennedy, Hruș­ciov și cel mai periculos loc din lume", traducere de Gabriel Stoian, Editura Litera (tel. 021/319.63.90), 702 pag.

Pentru cei pasionați de istorie - statisticile spun că ar fi mai numeroși, cel puțin în rândul bărbaților, decât amatorii de beletristică - semnalez azi o carte scrisă pe baza unei minuțioase documentații, în jurul unui subiect readus și mai abitir în atenție anul trecut, când s-au comemorat 50 de ani de la asasinarea președintelui SUA, John Fitzgerald Kennedy. Tragicul eveniment, analizat în nenumărate cărți și filme, l-a transformat pe J.F.K. într-un mit, iar realizările scurtului său mandat au fost, simbolic, așezate pe același plan cu acelea ale lui Washington, Lincoln și Roosvelt. Dubiile care plu­tesc asupra asasinilor și cauzelor crimei au exacerbat rolul tânărului președinte în evoluția Americii moderne: J.F.K. a fost văzut nu numai ca reprezentantul unui nou mod de a face politică, ci și ca exemplu al înțelegerii că locul SUA de primă putere a lumii i-ar permite să impună pacea mondială, democrația și respectarea drepturilor omului. Brutala întrerupere a mandatului său l-a privat de culegerea roadelor unei politici ce urma să asigure "coexistența pașnică" a capitalismului cu comunismul, dar și superioritatea tehnologică în competiția cu URSS pen­tru cucerirea cos­mo­sului. În abundenta lite­ra­tură encomiastică apă­rută în anii '60 - 2000, destinul lui J.F.K. a devenit exemplar. După ju­mă­tate de secol, au început să apară însă și unele con­testații, legate nu doar de viața lui in­timă (era un mare afe­me­iat) sau de legăturile fa­miliei sale cu Mafia (ca­re l-a susținut în alegerile câști­ga­te la mustață în fața lui Nixon), ci și de politica lui ex­ter­nă. Car­tea lui Kempe este o ast­fel de "scu­tu­rare a mitului". Isto­ri­cul ame­rican de origine ger­ma­nă pre­zintă clar, coerent și do­cumentat modul deficitar în care admi­nis­trația Kennedy, insta­lată la Casa Albă în 1961, a gestionat suc­ce­siunea de e­ve­­nimente poli­tice ale vremii, în contextul lup­tei pentru do­mi­narea lumii dintre SUA și URSS. J.F.K. a devenit preșe­din­te în plin Război Rece, într-o perioadă în care cele două "lagăre", capitalist și socialist, se aflau per­manent la un pas de declanșarea unui devastator război nuclear, SUA și URSS fiind primele puteri atomice ale lumii. Co­munismul se extinsese asupra unei părți din Europa, în Extremul Orient și, cu puțin înainte ca J.F.K. să-și preia mandatul, în Cuba, prima țară socialistă din Ame­rica Latină. Înarmată cu bomba atomică pe care spionii i-o furnizaseră, URSS a devenit mai agresivă, încer­când să-și extindă influența asupra Europei Occi­den­tale, premisă obligatorie pentru dominarea lumii. Punc­tul nevralgic al luptei sovieticilor împotriva Occi­den­tului era Berlinul, oraș împărțit între marile puteri aliate în Al Doilea Război, și al cărui statut pro­voca mari probleme. Sectoarele occidentale ale Ber­linului, care au beneficiat de efectele "planului Marshall", de re­lan­sare econo­mi­că prin ajutor financiar american, de­ve­niseră o vitrină a bunăstării în fața unui Berlin de Est comunizat, tot mai sărac și cenușiu. Cum granițele între sectoare erau încă simbolice, mii de est-germani treceau în vest, în tot mai bogata și puternica RFG, con­dusă de fermul democrat Konrad Adenauer. Sovieticii și comuniștii din RDG voiau să blocheze Berlinul oc­cidental, eventual să-l ocupe, ideea lor (for­mulată de Lenin, după Marx) fiind că "cine deține Ber­linul deține Germania și cine controlează Germania con­trolează Europa". Rușii mai blocaseră o dată Ber­linul, în 1948, dar celebrul "pod aerian" organizat de generalul Clay și puterea atomică a SUA, ferm susținută de ceilalți aliați, l-au obligat pe Stalin să dea înapoi. Succesorul lui Stalin, Hrușciov - bazat pe marea putere militară a URSS și pe reușitele ei tehnologice de prestigiu ("sputnikul", pri­mul cosmo­na­ut - Gagarin) - s-a decis să încerce iarăși, după ce la pre­ședinția Ame­ricii ajunsese acest tânăr bogat, răs­fățat, cu încli­nații spre "bucuriile vieții". Mo­dul în care Kennedy dăduse înapoi după încercarea de debarcare în Cuba co­munizată de Castro (înfuriind C.I.A. și pe adepții politicii ferme față de expansiunea co­munistă) l-a încurajat pe Hrușciov să încerce înfrân­gerea politică și diplomatică a acestuia, pentru ca URSS-ul să-și atin­gă obiectivele momentane de do­minație. Și Kennedy a cedat, în prima lor întâlnire, cea de la Viena din 1961, când Nikita Sergheevici și-a im­pus punctul de vedere. Ni­ciodată până atunci un preșe­dinte american nu ab­dicase de la principiul apărării de­mo­crației și libertății în numele unei iluzorii "coexis­tențe pașnice". Re­zul­tatul a fost apariția celebrului Zid al Berlinului și inten­sificarea Răz­bo­iului Rece, ac­ce­lerarea cursei cos­mice a SUA, în­che­iată cu ajungerea pe Lună, dar și mulțimea de răz­boaie locale. Scontând pe slăbiciunea tânărului pre­șe­din­te, Hrușciov a întins și mai tare coarda, de­clanșând "criza rachetelor" din Cuba, dar de data asta, J.F.K. a fost mai ferm. Comunismul a dominat preocu­pările lumii încă trei decenii și abia duritatea unui alt pre­­ședinte al SUA, Ronald Reagan, a reușit să-i de­clan­șeze colapsul.

Patrick Nolan, "CIA și asasinarea celor doi Kennedy", traducere de Sorin Șerb, prefață de Marius Oprea, editura Corint (tel. 021/319.88.22), 448 pag.

Cum o carte cheamă alta, în vizitele prin librării am găsit-o și pe aceasta, care mi-a stârnit curiozitatea, fi­indcă am citit că autorul - istoric și jurnalist - și-a dedicat viața aflării adevărului despre asasinatele cărora le-au fost victime John F. Kennedy și fratele său, Robert. Victoria în alegeri a lui J.F.K. - primul preșe­dinte catolic într-o țară predominant protestantă, care își dorea transformări profunde în societatea americană măcinată încă de segregație, de "vânătoarea de vră­jitoare" mechartystă, de rolul pe care SUA trebuia să-l joace în politica mondială de confruntare între "blocurile ideologice" - a șocat ierarhiile și aparatul bi­rocratic al statului (ca și victoria de mai târziu a lui Ba­rack Obama). Tânărul și chipeșul președinte, ahtiat de plăcerile vieții, contraria și percepția clasică asupra funcției sale, ținând să fie mereu în lumina reflec­toarelor mediatice și stârnind reacții de împotrivire. Cartea lui Nolan radiografiază tocmai aceste reacții care au dus la asasinatul de la Dallas din 1963 al lui J.F.K. și apoi, în 1968, în Los Angeles, al fratelui său, senatorul Ro­bert F. Kennedy, candidat la nominalizarea pentru preșe­dinție din partea Partidului Democrat. Eve­ni­mentul tragic din 1963 a stârnit, după cum știți, un val inepuizabil de comentarii, majoritatea contestând con­cluziile Comisiei Warren, desemnată de Congresul SUA să investigheze faptele. Comisia a declarat că e vorba de un "asasin singuratic", nefericitul frustrat Lee Harvey Oswald, ucis la rându-i de un "răzbunător", Jack Ruby, înainte de a face vreo mărturisire. Necon­cordanțele, ignorate de Comisia Warren, au alimentat și continuă și după o jumătate de secol să alimenteze o mulțime de teorii legate de punerea în practică a crimei, cea mai frecventă fiind teoria conspirației. J.F.K. ar fi fost asasinat de agenți sovietici și cubanezi (Oswald a fost în URSS și era un admirator al lui Fidel Castro), fiindcă a blocat plasarea rachetelor nucleare rusești în Cu­ba. Sau: asasinatul a fost comandat de mafioții ame­ricani fi­indcă președintele, împreună cu fra­tele lui, Robert, începuseră re­primarea dură a activității lor ile­gale. Sau: la originea crimelor ar fi chiar ins­ti­tuții și oficiali ai SUA, fiindcă fra­ții Kennedy voiau să schimbe ordinea socială americană și să re­o­rienteze politica externă a primei puteri a lumii. Patrick No­lan sus­ține "teoria conspirației" cu noi documente și analize ale faptelor, demonstrând co­erent că cei doi frați au fost victimele unor uneltiri ale CIA, contrariată de loviturile pe care ei le dădeau (sau se pregăteau să le dea) sis­temului: "Motivele conspi­ratorilor - spune Nolan - erau să blocheze planurile fra­ților Kennedy de a pune capăt Războiului Rece prin ne­gocierea păcii cu Cuba, Vietnamul de Nord și Uniunea Sovietică". Într-adevăr - și asta se vede clar și din car­tea lui Frederick Kempe - JFK pierduse mereu bătălia diplomatică în fața lui Hrușciov, abia "criza rachetelor" obligându-l la o po­zi­ție fermă, aproape de de­clanșarea unui Al Treilea Răz­boi Mondial. Poli­ticienii mai vechi și agenția de spionaj americană știau că pentru co­mu­niști "coexistența paș­nică" e un concept golit de sens, a cărui acceptare le fo­losea pentru a câștiga teren pe tabla de șah a lumii. Până la Kennedy, președinții ame­ricani, siguri pe superio­ritatea tehno­lo­gică a SUA, îm­piedicaseră încercările sovie­ticilor de a cuceri noi te­ritorii pentru socialismul în marș, iar aceștia dăduseră tot­deauna înapoi, JFK a fost primul care a crezut că poate ajunge la o înțelegere corectă cu ei, iar împărțirea lumii odată stabilită, să se concentreze pe problemele sociale ale SUA (sărăcie, segregație, sănătate publică etc.). Consecința cedării, previzibilă și în cazul în care Ro­bert ar fi ajuns preșe­dinte, a fost de­cizia de a fi eli­minat, luată în cadrul CIA de condu­că­torii acesteia, di­rectorul Richard Helms și șeful contrain­formațiilor, James Angleton. Nolan docu­men­tează minuțios acti­vi­tatea Agenției, dezvăluind modul ei ermetic de cons­pi­rare, metodele și instru­men­tele folosite de ea pentru a pune în practică atentatele. Căci CIA a jucat și joacă un rol major în politica mon­dială, în desfășurarea carierelor unor lideri, în pre­venirea sau provocarea unor conflicte planetare. În epoca Kennedy, Agenția dispunea de o largă autonomie în orientarea acțiunilor ei, în alegerea metodelor și per­fecționarea tehnicilor de manipulare, având la dispo­ziție fonduri uriașe, despre care nu dădea socoteală nimănui. După eșecul debarcării forțelor anticastriste în Cuba, în 1961, JFK a devenit mai atent la operațiile puse la cale de Agenție și la utilizarea fon­durilor des­tinate ei. Eliminarea lui, apoi a fratelui său, dar și a altor opozanți la "politicile" CIA, precum Mar­tin Luther King, trebuiau înfăptuite fără ca instituția să pară im­plicată. N-am loc aici să vă povestesc tehnicile de influ­ențare a indivizilor, care sunt cu adevărat senza­ționale, acționând direct asupra subconștientului. Nolan susține cu argumente convingătoare că și Lee Oswald, și Sirhan Sirhan (ucigașul desemnat al lui Ro­bert) au fost su­puși unui program care i-a transformat în roboți teleghidați, incapabili să-și asume critic con­secințele actelor lor. Ceea ce vedem până la saturație în filmele și serialele comerciale "de acțiune" are totuși un pan­dant real.