Pentru cei pasionați de istorie - statisticile spun că ar fi mai numeroși, cel puțin în rândul bărbaților, decât amatorii de beletristică - semnalez azi o carte scrisă pe baza unei minuțioase documentații, în jurul unui subiect readus și mai abitir în atenție anul trecut, când s-au comemorat 50 de ani de la asasinarea președintelui SUA, John Fitzgerald Kennedy. Tragicul eveniment, analizat în nenumărate cărți și filme, l-a transformat pe J.F.K. într-un mit, iar realizările scurtului său mandat au fost, simbolic, așezate pe același plan cu acelea ale lui Washington, Lincoln și Roosvelt. Dubiile care plutesc asupra asasinilor și cauzelor crimei au exacerbat rolul tânărului președinte în evoluția Americii moderne: J.F.K. a fost văzut nu numai ca reprezentantul unui nou mod de a face politică, ci și ca exemplu al înțelegerii că locul SUA de primă putere a lumii i-ar permite să impună pacea mondială, democrația și respectarea drepturilor omului. Brutala întrerupere a mandatului său l-a privat de culegerea roadelor unei politici ce urma să asigure "coexistența pașnică" a capitalismului cu comunismul, dar și superioritatea tehnologică în competiția cu URSS pentru cucerirea cosmosului. În abundenta literatură encomiastică apărută în anii '60 - 2000, destinul lui J.F.K. a devenit exemplar. După jumătate de secol, au început să apară însă și unele contestații, legate nu doar de viața lui intimă (era un mare afemeiat) sau de legăturile familiei sale cu Mafia (care l-a susținut în alegerile câștigate la mustață în fața lui Nixon), ci și de politica lui externă. Cartea lui Kempe este o astfel de "scuturare a mitului". Istoricul american de origine germană prezintă clar, coerent și documentat modul deficitar în care administrația Kennedy, instalată la Casa Albă în 1961, a gestionat succesiunea de evenimente politice ale vremii, în contextul luptei pentru dominarea lumii dintre SUA și URSS. J.F.K. a devenit președinte în plin Război Rece, într-o perioadă în care cele două "lagăre", capitalist și socialist, se aflau permanent la un pas de declanșarea unui devastator război nuclear, SUA și URSS fiind primele puteri atomice ale lumii. Comunismul se extinsese asupra unei părți din Europa, în Extremul Orient și, cu puțin înainte ca J.F.K. să-și preia mandatul, în Cuba, prima țară socialistă din America Latină. Înarmată cu bomba atomică pe care spionii i-o furnizaseră, URSS a devenit mai agresivă, încercând să-și extindă influența asupra Europei Occidentale, premisă obligatorie pentru dominarea lumii. Punctul nevralgic al luptei sovieticilor împotriva Occidentului era Berlinul, oraș împărțit între marile puteri aliate în Al Doilea Război, și al cărui statut provoca mari probleme. Sectoarele occidentale ale Berlinului, care au beneficiat de efectele "planului Marshall", de relansare economică prin ajutor financiar american, deveniseră o vitrină a bunăstării în fața unui Berlin de Est comunizat, tot mai sărac și cenușiu. Cum granițele între sectoare erau încă simbolice, mii de est-germani treceau în vest, în tot mai bogata și puternica RFG, condusă de fermul democrat Konrad Adenauer. Sovieticii și comuniștii din RDG voiau să blocheze Berlinul occidental, eventual să-l ocupe, ideea lor (formulată de Lenin, după Marx) fiind că "cine deține Berlinul deține Germania și cine controlează Germania controlează Europa". Rușii mai blocaseră o dată Berlinul, în 1948, dar celebrul "pod aerian" organizat de generalul Clay și puterea atomică a SUA, ferm susținută de ceilalți aliați, l-au obligat pe Stalin să dea înapoi. Succesorul lui Stalin, Hrușciov - bazat pe marea putere militară a URSS și pe reușitele ei tehnologice de prestigiu ("sputnikul", primul cosmonaut - Gagarin) - s-a decis să încerce iarăși, după ce la președinția Americii ajunsese acest tânăr bogat, răsfățat, cu înclinații spre "bucuriile vieții". Modul în care Kennedy dăduse înapoi după încercarea de debarcare în Cuba comunizată de Castro (înfuriind C.I.A. și pe adepții politicii ferme față de expansiunea comunistă) l-a încurajat pe Hrușciov să încerce înfrângerea politică și diplomatică a acestuia, pentru ca URSS-ul să-și atingă obiectivele momentane de dominație. Și Kennedy a cedat, în prima lor întâlnire, cea de la Viena din 1961, când Nikita Sergheevici și-a impus punctul de vedere. Niciodată până atunci un președinte american nu abdicase de la principiul apărării democrației și libertății în numele unei iluzorii "coexistențe pașnice". Rezultatul a fost apariția celebrului Zid al Berlinului și intensificarea Războiului Rece, accelerarea cursei cosmice a SUA, încheiată cu ajungerea pe Lună, dar și mulțimea de războaie locale. Scontând pe slăbiciunea tânărului președinte, Hrușciov a întins și mai tare coarda, declanșând "criza rachetelor" din Cuba, dar de data asta, J.F.K. a fost mai ferm. Comunismul a dominat preocupările lumii încă trei decenii și abia duritatea unui alt președinte al SUA, Ronald Reagan, a reușit să-i declanșeze colapsul.
Patrick Nolan, "CIA și asasinarea celor doi Kennedy", traducere de Sorin Șerb, prefață de Marius Oprea, editura Corint (tel. 021/319.88.22), 448 pag.
Cum o carte cheamă alta, în vizitele prin librării am găsit-o și pe aceasta, care mi-a stârnit curiozitatea, fiindcă am citit că autorul - istoric și jurnalist - și-a dedicat viața aflării adevărului despre asasinatele cărora le-au fost victime John F. Kennedy și fratele său, Robert. Victoria în alegeri a lui J.F.K. - primul președinte catolic într-o țară predominant protestantă, care își dorea transformări profunde în societatea americană măcinată încă de segregație, de "vânătoarea de vrăjitoare" mechartystă, de rolul pe care SUA trebuia să-l joace în politica mondială de confruntare între "blocurile ideologice" - a șocat ierarhiile și aparatul birocratic al statului (ca și victoria de mai târziu a lui Barack Obama). Tânărul și chipeșul președinte, ahtiat de plăcerile vieții, contraria și percepția clasică asupra funcției sale, ținând să fie mereu în lumina reflectoarelor mediatice și stârnind reacții de împotrivire. Cartea lui Nolan radiografiază tocmai aceste reacții care au dus la asasinatul de la Dallas din 1963 al lui J.F.K. și apoi, în 1968, în Los Angeles, al fratelui său, senatorul Robert F. Kennedy, candidat la nominalizarea pentru președinție din partea Partidului Democrat. Evenimentul tragic din 1963 a stârnit, după cum știți, un val inepuizabil de comentarii, majoritatea contestând concluziile Comisiei Warren, desemnată de Congresul SUA să investigheze faptele. Comisia a declarat că e vorba de un "asasin singuratic", nefericitul frustrat Lee Harvey Oswald, ucis la rându-i de un "răzbunător", Jack Ruby, înainte de a face vreo mărturisire. Neconcordanțele, ignorate de Comisia Warren, au alimentat și continuă și după o jumătate de secol să alimenteze o mulțime de teorii legate de punerea în practică a crimei, cea mai frecventă fiind teoria conspirației. J.F.K. ar fi fost asasinat de agenți sovietici și cubanezi (Oswald a fost în URSS și era un admirator al lui Fidel Castro), fiindcă a blocat plasarea rachetelor nucleare rusești în Cuba. Sau: asasinatul a fost comandat de mafioții americani fiindcă președintele, împreună cu fratele lui, Robert, începuseră reprimarea dură a activității lor ilegale. Sau: la originea crimelor ar fi chiar instituții și oficiali ai SUA, fiindcă frații Kennedy voiau să schimbe ordinea socială americană și să reorienteze politica externă a primei puteri a lumii. Patrick Nolan susține "teoria conspirației" cu noi documente și analize ale faptelor, demonstrând coerent că cei doi frați au fost victimele unor uneltiri ale CIA, contrariată de loviturile pe care ei le dădeau (sau se pregăteau să le dea) sistemului: "Motivele conspiratorilor - spune Nolan - erau să blocheze planurile fraților Kennedy de a pune capăt Războiului Rece prin negocierea păcii cu Cuba, Vietnamul de Nord și Uniunea Sovietică". Într-adevăr - și asta se vede clar și din cartea lui Frederick Kempe - JFK pierduse mereu bătălia diplomatică în fața lui Hrușciov, abia "criza rachetelor" obligându-l la o poziție fermă, aproape de declanșarea unui Al Treilea Război Mondial. Politicienii mai vechi și agenția de spionaj americană știau că pentru comuniști "coexistența pașnică" e un concept golit de sens, a cărui acceptare le folosea pentru a câștiga teren pe tabla de șah a lumii. Până la Kennedy, președinții americani, siguri pe superioritatea tehnologică a SUA, împiedicaseră încercările sovieticilor de a cuceri noi teritorii pentru socialismul în marș, iar aceștia dăduseră totdeauna înapoi, JFK a fost primul care a crezut că poate ajunge la o înțelegere corectă cu ei, iar împărțirea lumii odată stabilită, să se concentreze pe problemele sociale ale SUA (sărăcie, segregație, sănătate publică etc.). Consecința cedării, previzibilă și în cazul în care Robert ar fi ajuns președinte, a fost decizia de a fi eliminat, luată în cadrul CIA de conducătorii acesteia, directorul Richard Helms și șeful contrainformațiilor, James Angleton. Nolan documentează minuțios activitatea Agenției, dezvăluind modul ei ermetic de conspirare, metodele și instrumentele folosite de ea pentru a pune în practică atentatele. Căci CIA a jucat și joacă un rol major în politica mondială, în desfășurarea carierelor unor lideri, în prevenirea sau provocarea unor conflicte planetare. În epoca Kennedy, Agenția dispunea de o largă autonomie în orientarea acțiunilor ei, în alegerea metodelor și perfecționarea tehnicilor de manipulare, având la dispoziție fonduri uriașe, despre care nu dădea socoteală nimănui. După eșecul debarcării forțelor anticastriste în Cuba, în 1961, JFK a devenit mai atent la operațiile puse la cale de Agenție și la utilizarea fondurilor destinate ei. Eliminarea lui, apoi a fratelui său, dar și a altor opozanți la "politicile" CIA, precum Martin Luther King, trebuiau înfăptuite fără ca instituția să pară implicată. N-am loc aici să vă povestesc tehnicile de influențare a indivizilor, care sunt cu adevărat senzaționale, acționând direct asupra subconștientului. Nolan susține cu argumente convingătoare că și Lee Oswald, și Sirhan Sirhan (ucigașul desemnat al lui Robert) au fost supuși unui program care i-a transformat în roboți teleghidați, incapabili să-și asume critic consecințele actelor lor. Ceea ce vedem până la saturație în filmele și serialele comerciale "de acțiune" are totuși un pandant real.