De regulă, primul an al unui nou ciclu electoral e unul liniștit. Cu atât mai mult ar fi trebuit să fie astfel pentru o putere care avea asigurate nu doar o majoritate absolută în Parlament, nu doar controlul instituțiilor-cheie, conduse pe criteriul numirii politice, nu doar o veritabilă uzină propagandistică, ci și o opoziție demotivată și suspect de necombativă. Practic, nimic nu-i putea sta în cale cuplului Ponta - Antonescu în a-și impune legea, la propriu și la figurat.
Numai că, în vreme ce economia gâfâia într-o periculoasă inerție, iar măsurile de stimulare a investițiilor erau formulate mereu la viitorul improbabil, PSD și PNL și-au devoalat destul de timpuriu o agendă pe care nici cei mai sceptici dintre opozanții lor nu și-o puteau imagina. Au început prin a-și încălca programatic principiile pe care le fluturau acum două ierni prin Piața Universității și prin studiourile televiziunilor de serviciu. Teme care, exploatate intensiv în scop electoral, au dus la căderea guvernelor Boc și, mai ales, Ungureanu, au fost date peste cap și luate de bune, fără prealabile mustrări de conștiință. A fost, mai întâi, cazul Roșia Montană. Blocarea exploatării cu cianuri în Munții Apuseni era pe lista scurtă a promisiunilor pe care liderul social-democrat Victor Ponta le făcuse înainte de alegeri. Nu doar că noua guvernare nu a pus frână lobby-ului agresiv al celor de la Roșia Montană Gold Corporation, dar, sfidând opinia publică, a pus la cale o lege cu dedicație pentru RMGC, un procedeu nemaivăzut din anii sălbatici ai democrației noastre post-decembriste! A fost momentul în care - surpriză pentru o coaliție care știa cu cât efort financiar și propagandistic scosese în stradă câteva sute de oameni la protestele anti-Boc! - românii, mai cu seamă tânăra generație - iarăși o surpriză! - au hotărât că e momentul să umple bulevardele și piețele marilor orașe. Și Bucureștiul, și Clujul au scos peste 10.000 de oameni în primele săptămâni de protest, cifre-record în ultimele două decenii!
A urmat apoi, din partea guvernanților, "verdele" acordat companiilor implicate în exploatarea gazelor de șist. O metodă de extracție care dă fiori întregii Europe a fost avizată la noi în doi timpi și trei mișcări, iar americanii de la Chevron, mizând pe "spatele" Guvernului Ponta, au și trecut la treabă! Din nou, însă, opinia publică și-a dovedit forța, în ciuda agresiunilor și a atitudinii dușmănoase a Jandarmeriei. Oamenilor din Pungești li s-a alăturat o țară întreagă, căci toată lumea, din Dobrogea până în Crișana, se așteaptă să fie expropriată, de azi pe mâine, doar pentru că așa vrea te miri ce investitor "strategic". În fine, un an al aberațiilor legislative nu se putea încheia altfel decât a început această guvernare: cu un atac nocturn la adresa statului de drept. După ce și-au îndesat buzunarele cu șpăgi și după ce și-au îndestulat familiile prin trafic de influență și prin conflicte de interese strigătoare la cer, aleșii aveau musai nevoie de super-imunitate. Din nou, opinia publică și ambasadele occidentale au acționat energic și, la cum stau lucrurile prin coaliția USL, după Anul Victoriei și Anul Revoltei, s-ar putea să urmeze Anul Schimbării. În bine, să sperăm... La Mulți Ani!