Fericirea a devenit, în ultimii ani, una din noţiunile cele mai uzate. Dar, sincer vorbind, dacă ni s-ar cere să spunem cum trebuie să arate ea, ar ieşi imediat la iveală faptul că noi ne-o reprezentăm într-un mod cel puţin confuz. Clipurile publicitare suplinesc acest neajuns, furnizându-ne imagini ideale: oamenii fericiţi sunt frumoşi, se bucură de convieţuirea cu un partener desăvârşit, iar copiii lor drăgălaşi plesnesc de sănătate. Iau micul dejun în familie, în grădina casei lor de vacanţă, întinzând pe pâine o marcă renumită de margarină (cremă de ciocolată), brânză tartinabilă. Oamenii fericiţi îşi petrec concediul pe plaje de vis, dau petreceri frecventate de o mulţime de frumuseţi rasate de ambele sexe, îşi comandă online nişte pantofi incredibili şi, în general, trăiesc în condiţii de prosperitate stabilă, datorită unor joburi fantastice, care le oferă satisfacţii materiale, dar şi profesionale, deşi este evident că nu le ocupă foarte mult timp. Fireşte, oamenii fericiţi n-au niciun fel de probleme, că doar de aia sunt fericiţi!
Fericirea se poate cumpăra
Cât adevăr conţin aceste clişee? Filozofii cugetă la fericire de mii de ani. De câteva decenii, au descoperit în ea un fertil obiect de cercetare şi psihologii, sociologii şi economiştii. Aşadar, după părerea lor, ce anume ne face fericiţi? De exemplu, să vedem ce cred ei despre bani. Bogaţii sunt mai fericiţi decât săracii?
Din păcate, răspunsul specialiştilor este unul total lipsit de romantism: ei afirmă că da. Pe de-o parte, fiindcă grija permanentă a procurării unui minim necesar traiului de fiecare zi, ca şi întrebarea dacă vei mai reuşi să-ţi plăteşti chiria luna următoare îţi pot întuneca în mare măsură cheful de viaţă. Pe de altă parte, pentru că oamenii au tendinţa să se compare - şi cu cât eşti mai sărac în comparaţie cu alţii, cu atât e mai rău pentru tine. De pildă, potrivit ultimului "World Happiness Report", dat publicităţii de Organizaţia Naţiunilor Unite, Danemarca este cea mai fericită ţară din lume, urmată de statele scandinave şi de Elveţia. Iar una din principalele explicaţii date de cercetători acestei cote înalte a bucuriei de a trăi nu constă nici în venitul mediu apreciabil pe cap de locuitor, nici în nivelul redus al şomajului - ci, în primul rând, în aceea că decalajul vizibil dintre săraci şi bogaţi este considerabil mai mic decât în alte ţări. Căci faptul de a avea cu mult mai puţini bani decât majoritatea concetăţenilor tăi îţi creează un sentiment negativ, de care nu vei izbuti să scapi, orice ai face.
Însă fericirea nu se poate cumpăra, nu-i aşa? Ba tocmai că se poate - cu condiţia să cheltuieşti pe ce trebuie. Pantofii de lux, costumele de comandă şi maşina rapidă sunt plasamente total greşite deoarece, după un scurt moment de bucurie, te obişnuieşti repede cu noile achiziţii şi nu e exclus ca, o săptămână mai târziu, o prietenă să apară cu nişte pantofi şi mai eleganţi, pe care i-a cumpărat cu reducere. Tipul corect de investiţie este altul: să-ţi cheltuieşti banii nu pe posesiuni, ci pe experienţe interesante de viaţă. Călătorii în oraşe necunoscute, un zbor cu balonul, un curs de canto la Universitatea populară, bilete la un concert, o seară la restaurant cu prietenii - asemenea investiţii au, într-adevăr, sens. Fiindcă evenimentele plăcute se transformă în amintiri plăcute. Iar acestea ne însoţesc până la sfârşitul vieţii, spre deosebire de pantofi şi maşină.
Pentru a-ţi cumpăra o astfel de fericire, nu e nevoie să fii putred de bogat. Acum câţiva ani, cercetătorii americani au încercat să calculeze venitul anual necesar pentru asigurarea unei fericiri maxime. Au existat unele variaţii, de la un colectiv de cercetare la altul, însă în ansamblu, rezultatele s-au încadrat undeva între 50.000 şi 70.000 dolari, respectiv, circa 36.500 şi 55.000 euro. Ceea ce se câştigă peste sumele amintite nu aduce prea multă fericire în plus. În schimb, se poate afirma, pe baza statisticilor, că mai mulţi bani înseamnă mai multă muncă, deci mai puţin timp pentru a-i cheltui împreună cu cei din preajma ta. Oamenii subapreciază fericirea pe care le-o dăruiesc prietenii apropiaţi. Şi supraapreciază fericirea pe care le-o aduc bunurile materiale.
Tinerii sunt la fel de fericiţi ca bătrânii
Tinerii, care au toată viaţa înaintea lor, sunt mai fericiţi decât vârstnicii? Nu, după cum au aflat specialiştii, ambele categorii se situează la un nivel similar. Vârsta critică, în cazul când există una, este cea de mijloc, adică 45-50 de ani. Şi înainte, şi după, suntem mai fericiţi. Prin urmare, celebra criză a vârstei mijlocii există realmente: omul are sentimentul că nu mai izbuteşte să schimbe şi să ţină viaţa sub control, însă nici nu se poate resemna cu noua lui condiţie. Tinerii nu au aceste probleme, iar bătrânii au învăţat, în general, să le gestioneze cu calm.
Persoanele căsătorite sunt mai fericite decât cele necăsătorite? Aici, specialiştii n-au ajuns la o concluzie unanimă. Ultimul punct de vedere, desprins dintr-un studiu efectuat simultan în trei ţări (Australia, Marea Britanie, Germania) spune că depinde cu cine eşti căsătorit. Partenerul potrivit ne face mai fericiţi pe viaţă, în timp ce partenerul nepotrivit ne face mai nefericiţi. Cel potrivit poate fi, de exemplu, cineva căruia scopurile sociale i se par mai importante decât cele materiale - bineînţeles, dacă şi noi vedem lucrurile în acelaşi fel.
Admitem că aceasta nu sună foarte spectaculos (mai ales că în relaţii ne putem înşela atât de uşor, deci e greu de spus cine e "potrivit" şi cine "nepotrivit"), însă, pentru cercetători, este o descoperire relativ nouă. Ani de-a rândul, ei acceptaseră teza conform căreia potenţialul nostru de fericire va rămâne egal cu sine pe toată durata vieţii adulte, fiind determinat de bagajul genetic şi de amprenta lăsată de prima perioadă a copilăriei. Un eveniment (de regulă) îmbucurător, cum ar fi o căsătorie, ne ridică temporar pe o culme, însă după un an-doi, cel mai târziu, revenim la starea de dinainte: fericiţii sunt neîntrerupt fericiţi, pe când melancolicii rămân aşa cum au fost, melancolici. Sau, cum susţinea un tandem de psihologi în anii '90: "Încercarea de a dobândi o fericire eternă e la fel de inutilă ca încercarea de a mai creşte cu câţiva centimetri".
Din fericire (chiar aşa!), această teorie este considerată în prezent ca fiind depăşită. Acum, specialiştii apreciază că fiecare om este făuritorul propriei sale fericiri. Cel puţin în proporţie de 40%, căci aceasta este ponderea din potenţialul nostru de fericire pe care avem puterea s-o influenţăm, total independent de predispoziţia congenitală şi de împrejurările existenţei noastre, după cum susţine Sonja Lyubomirsky, profesoară de psihologie la University of California din Riverside, autoare a unei cărţi intitulate "Miturile fericirii". Nu se ştie cum a ajuns ea la cifra respectivă, important este însă că afirmaţia ei sună încurajator. Rămâne doar să ne punem întrebarea: "Ce pot face eu, personal, în acest sens?".
Legăturile strânse cu alţi oameni reprezintă una din principalele chei ale fericirii, iar în această privinţă, cercetătorii din lumea întreagă au căzut pe deplin de acord. Şi nu e nevoie să fie marea iubire a vieţii noastre, ne ajută deja enorm prezenţa unor prieteni, într-adevăr apropiaţi şi dragi, cu care ne petrecem timpul din când în când. La fel şi apartenenţa la un grup, o comunitate, o organizaţie, înlăuntrul căreia ne putem simţi protejaţi. Şi, deoarece omul este o fiinţă socială, capabilă de empatie, îl face fericit şi sprijinul pe care izbuteşte să-l ofere unor semeni ai săi aflaţi în impas.
Să te dedici unei activităţi care te pasionează
La propria fericire putem contribui şi prin anumite preocupări, care în ochii noştri au rost şi ne fac să ne simţim împliniţi: o profesie bazată pe vocaţie, un hobby, o funcţie onorifică, un sport, un proiect. Se poate numi fericit acela care urmăreşte cu pasiune autentică un scop ales de el însuşi - indiferent dacă e vorba de o muncă de cercetare în domeniul medical, de pildă în oncologie, sau de repetiţii săptămânale cu o formaţie muzicală, într-un garaj. Adică să te dedici unei activităţi care te pasionează, cu toate eventualele frustrări provocate de faptul că nu-ţi iese totul perfect de la prima încercare şi îţi dai seama, dintr-o dată, că trebuie să depui mai mult efort decât te-ai fi aşteptat. Aceasta creează mai multă fericire decât distracţiile garantat agreabile, ca o seară la cinema, concediul la mare sau o după-amiază de relaxare la SPA.
Suferinţa face parte din fericire
Căci fericirea - aici este paradoxul - nu ne încântă întotdeauna. Fericirea e altceva decât confort. Şi a fi fericit nu înseamnă să fii mereu bine dispus, indiferent de ce ţi se întâmplă. În aceasta constă marea eroare a adepţilor îndârjiţi ai gândirii pozitive. Căci sentimentele negative fac parte, şi ele, din plenitudinea vieţii. Iar această "fericire a plenitudinii" este singura care poate dăinui. La urma urmei, e imposibil să te simţi mereu bine, chiar dacă te îndeletniceşti numai şi numai cu lucruri frumoase: după un pahar de vin roşu te simţi minunat, dar nu şi după două sticle din acelaşi vin. Şi aşa va fi în toate situaţiile.
Cine doreşte să cunoască "fericirea plenitudinii" trebuie să-şi asume din când în când un gest curajos. Să se adreseze unei persoane greu de abordat. Să spună exact ce gândeşte. Să se lanseze pe un teren necunoscut. Într-un cuvânt: să dea o şansă fericirii. Doar astfel descoperim noi talente, noi faţete ale personalităţii noastre şi, nu în ultimul rând, oameni noi, care ne pot îmbogăţi viaţa. Dar pentru asta avem nevoie de curajul de a ieşi din rutină, de o strădanie de autodepăşire, adică de renunţarea la confortul călduţ al obişnuinţei. Şi da: e posibil să dăm şi greş. "Fericirea plenitudinii" mai înseamnă să nu te dai bătut în clipa când constaţi pe pielea ta că viaţa nu e niciodată scutită de lovituri ale sorţii, mici şi mari. A accepta polaritatea vieţii - aceasta este înalta şcoală a fericirii. O fericire care include şi nefericirea. Vă doriţi o asemenea fericire? Atunci, întâlniţi-vă cu câţiva prieteni şi mergeţi să renovaţi o şcoală din cartier. Descoperiţi-vă o pasiune şi cultivaţi-o. O dată pe lună, experimentaţi ceva ce n-aţi mai făcut niciodată. Nu vă comparaţi cu alţi oameni. Plângeţi, eventual, din pricina unor lucruri care merită, dar apoi ridicaţi fruntea din nou şi priviţi înainte. Nu vă necăjiţi din pricina lucrurilor care nu merită. Iată ce simplu e. Şi ce greu!
Dina Bran