- E o sâmbătă înstelată de noiembrie şi cam două sute de oameni din toată ţara au venit în satul Moşna, din judeţul Sibiu, ca să-l elibereze din firele prospecţiunilor gazelor de şist, care au împânzit Transilvania -
Pământuri ocupate ilegal
Trec pragul porţii şi ajung în mijlocul unor oameni aşezaţi pe scaune şi butuci, şi în mijlocul altora, care forfotesc în lumina lunii şi luminile proiectorului. Toţi stau cu faţa spre veranda familiei Schuster. Acolo tresare, la fiecare bătaie de vânt, un ecran de pânză. "Se proiectează un film", îmi spun. De fapt, în imagini este Willy Schuster, primul "decablator" al Moşnei. Le vorbeşte consătenilor şi celor sosiţi din toată ţara despre cât de important este să apărăm pământul şi apa, aşa de ameninţate în ziua de azi. E minutul 1:05 pe filmuleţ, când Willy îşi strânge pumnul, apasă pe vibraţiile vocii şi spune că se caută gaze de şist în Transilvania, cu ajutorul cablurilor de prospecţiuni, care ocupă ilegal pământul sătenilor. Acesta e motivul pentru care moşnenii, alături de activiştii de mediu, "uniţi, salvează toată România".
"A decabla", adică a-ţi revendica dreptul la proprietate
Încă din primăvară, firma Prospecţiuni S.A., contractată de Romgaz ca să exploreze tot subsolul transilvănean, îşi întinde ilegal cablurile de prospecţiuni pe proprietăţile private din comuna Moşna, dar şi în alte zone. În ciuda explicaţiilor pe care compania le-a oferit proprietarilor de teren în legătură cu existenţa aprobărilor, mulţi moşneni spun că nu permit să le fie călcate lanurile şi grădinile şi că nici nu vor permite vreodată. De altfel, oamenii nu sunt informaţi decât superficial despre metoda şi scopul în care se fac ecografiile pământului lor. Aceste ecografii au apărut în contextul în care compania Romgaz declara, în 2012, că în Transilvania se pot exploata şi gaze neconvenţionale, precum gazele de şist.
Pentru că abuzurile firmei nu încetează, Willy Schuster, în dimineaţa în care şi-a găsit pentru a treia oară terenul călcat de angajaţii Prospecţiuni S.A, a dat sfoară-n ţară că are nevoie să fie ajutat să decableze Moşna. Şi oamenii a venit... Doar că, în dimineaţa când au vizitat terenul lui Willy Schuster, au dat nas în nas cu angajaţii firmei Prospecţiuni, care dejunau liniştiţi, înainte să-şi întindă, iar, ilegal, echipamentele. Ca răspuns la atitudinea lor, activiştii şi ţăranii au sechestrat una din maşinile firmei, până la sosirea poliţiştilor, ca dovadă a încălcării proprietăţii private.
În casă miroase a supă de legume şi e foarte cald. Lavinia Schuster găteşte pentru cei care, toată ziua, au demontat sute de metri de cabluri de pe terenurile ţăranilor. Pe mulţi dintre ei nu-i cunosc, pe alţii i-am văzut pe paginile de Facebook ecologiste. Sunt îmbujoraţi, vorbesc pasional despre activităţile "de pe teren" şi când tac, se privesc unii pe alţii gânditori. Activismul ecologist începe să devină o forţă. Prin mirosul ademenitor de mâncare, plutesc întrebări despre cum va fi folosită energia civică de acum înainte, când sute de oameni răspund apelului unui ţăran, de solidarizare cu un sătuc invadat de tupeul şi cablurile unei firme de prospecţiuni.
De pe spătarul canapelei, îmbrăcat în cămaşă tradiţională de sas, Willy Schuster vorbeşte. "Rezistenţa asta e regizată de Dumnezeu. El apără pământul familiei mele. Trebuie să ascultăm de inimă ca să ne luăm ţara înapoi. Avem toate şansele. Vedeţi prea bine, reduta noastră este acolo, sus". Cu ambele palme, Willy ni-l arată pe Dumnezeu, deghizat astăzi într-una din cele mai radicale, dar paşnice, mişcări de protest din zilele astea. "V-a trimis pe voi, îngerii mei păzitori. Atunci când eşti foarte primitor de oaspeţi, ai ocazia să găzduieşti îngeri. Şi, în seara asta, sunteţi aici".
Rahel Schuster, fiica de 14 ani a Laviniei şi a lui Willy, îl ascultă emoţionată pe tatăl ei. Stă în capul scărilor, cu genunchii îmbrăţişaţi. Are ochii verzi şi genele-i sunt lungi şi negre. "Azi am strâns şi eu cabluri. Sunt grele, ştii?" În sufrageria plină de oameni, se află şi un jurnalist britanic, Jim Wickens, de la "The Investigative Fund". Stă în pragul uşii când îşi ia la revedere. Înainte de a pleca, Willy Schuster se ridică şi spune: "El este jurnalistul care duce revoluţia noastră în Vest. Avem nevoie de o confirmare de la tine, Jim. Două cuvinte". Willy ridică sprâncenele zâmbind şi aşteaptă răspunsul. "Aş vrea să vă povestesc despre cea mai bună fotografie pe care am făcut-o azi", spune Jim. "Era cu un bărbat care trăgea de cabluri, în praful portocaliu care plutea în apus. Am crezut că e unul dintre voi, dar era un alt sătean, un tată cu fiul său. M-am gândit că e minunat, asta voiaţi să se întâmple, nu? Ca exemplul vostru să fie urmat".
Ies din casă în răcoarea nopţii vântului săsesc. Afară nu mai sunt atât de mulţi localnici, iar câţiva din musafirii lui Willy s-au mutat un pic mai sus, lângă grajdul cu vitele, caii şi grădina familiei Schuster. Acolo, din câteva lemne, se face foc şi o scară de fum se ridică între pământul şi stelele Moşnei. Luna e aproape plină şi tocăniţa, abia la început. În aşteptarea ei, iau un loc pe una din băncile de lângă foc. În stânga mea, Gabriela, o zâmbitoare cu bucle bucureştene, înnoadă o brăţară făcută din cablu portocaliu. E suvenirul cu care se întoarce în Capitală, din Moşna. O întreb dacă simte că ce a trăit astăzi este o lecţie de solidaritate umană. "Nu cred că am învăţat ceva, ci mai degrabă am văzut materializându-se şi împletindu-se virtuţile despre care ştiam demult că zac in oameni. Am văzut, pentru prima dată de când mă implic în activism, oameni veniţi din toată ţara să îşi unească forţele pentru a apăra un teritoriu românesc. Asta e dovada că am început cu toţii să simţim că existăm".
Aburii mâncării se ridică acum, în ritmul sloganelor din toată ţara, unite la Moşna. "Eeeeu nu vreau ciaaanură", cântă tare braşovenii, pe ritmul "We will rock you", de la Queen. În pauzele de cântat, îl rog pe un clujean să îmi povestească experienţa lui cu decablatul. Îmi spune că "sunt enorm de multe cabluri, iar ce-am găsit noi era doar o parte. Au foarte multe ramificaţii, nu găseşti capătul niciodată. Merg în toate direcţiile. Pe unele au încercat să le-astupe cu pământ, să nu se vadă. Ca hoţii îşi acoperă urmele. A fost foarte simplu să decablăm, a funcţionat bine echipa. O acţiune hotărâtă şi radicală. E prima dată când particip la o acţiune în natură. Dacă e să mă gândesc la Roşia Montană, pe moţi i-am apărat în alte locuri, în stradă. Dar dacă va fi nevoie, voi fi prezent şi acolo. Dar sper să nu fie nevoie".
Tocăniţa se lungeşte mult în frigul nopţii, dar nimeni nu ar pleca de lângă ea. Oricum, majoritatea celor care sunt aici vor dormi în fânul, pe canapelele şi covoarele gospodăriei ecologice ţărăneşti "Bio-Moşna". Aşa se numeşte mica afacere de familie a Laviniei şi a lui Willy Schuster. Ceilalţi, care nu mai sunt aici, dar încă nu au plecat spre oraşele lor, dorm la mânăstire şi la alţi ţărani. Eu dorm pe canapeaua din sufrageria familiei Schuster. În loc de poveşti de noapte bună, adorm în glasul dezbaterilor civice, care, târziu după miezul nopţii, nu şi-au aflat capătul.
"Dreptul la o gospodărie lăsată în pace"
În albastrul privirii lui calde, care mă cercetează cu empatie, simt sclipiri de încredere uriaşă în Dumnezeul care-l învaţă cum se câştigă "războiul" acesta, aşa cum îşi numeşte acest sas cumsecade, dreptul de a fi stăpân pe pământul său.
Nebunii
Merg pe urme de camioane, spre una din pădurile Moşnei. Drumul duce printre pământuri arate. Sunt negre şi miros a viaţă. Din întunericul copacilor cu care începe pădurea se apropie, zgomotoasă, o căruţă. "Ziua bună! ziua bună!", mă salută grăbit un ţăran prins în hamuri, de zici că s-a născut cu ele-n braţe. Merg de un sfert de oră prin frunzele care mi se-mprăştie sub picioare. Au culoarea prafului de cărămidă pisată. Deodată, observ că de vârful unui bocanc îmi atârnă bucla portocalie a unui fir de prospecţiuni. Trag de el ca să văd unde duce. Tot covorul de frunze se dă la o parte de-a lungul lui. Ajung la unul din senzori, continui, ajung la altul. E ca o muncă de detectiv, pe care o fac ca să înţeleg momentul în care ţăranii au descoperit, pentru prima dată, misterioasele echipamente industriale. Îi ţin urma de 20 de minute, când cablul mă urcă într-o poiană, deasupra pădurii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
