- E o sâmbătă înstelată de noiembrie și cam două sute de oameni din toată țara au venit în satul Moșna, din județul Sibiu, ca să-l elibereze din firele prospecțiunilor gazelor de șist, care au împânzit Transilvania -
Pământuri ocupate ilegal
Trec pragul porții și ajung în mijlocul unor oameni așezați pe scaune și butuci, și în mijlocul altora, care forfotesc în lumina lunii și luminile proiectorului. Toți stau cu fața spre veranda familiei Schuster. Acolo tresare, la fiecare bătaie de vânt, un ecran de pânză. "Se proiectează un film", îmi spun. De fapt, în imagini este Willy Schuster, primul "decablator" al Moșnei. Le vorbește consătenilor și celor sosiți din toată țara despre cât de important este să apărăm pământul și apa, așa de amenințate în ziua de azi. E minutul 1:05 pe filmuleț, când Willy își strânge pumnul, apasă pe vibrațiile vocii și spune că se caută gaze de șist în Transilvania, cu ajutorul cablurilor de prospecțiuni, care ocupă ilegal pământul sătenilor. Acesta e motivul pentru care moșnenii, alături de activiștii de mediu, "uniți, salvează toată România".
"A decabla", adică a-ți revendica dreptul la proprietate
Încă din primăvară, firma Prospecțiuni S.A., contractată de Romgaz ca să exploreze tot subsolul transilvănean, își întinde ilegal cablurile de prospecțiuni pe proprietățile private din comuna Moșna, dar și în alte zone. În ciuda explicațiilor pe care compania le-a oferit proprietarilor de teren în legătură cu existența aprobărilor, mulți moșneni spun că nu permit să le fie călcate lanurile și grădinile și că nici nu vor permite vreodată. De altfel, oamenii nu sunt informați decât superficial despre metoda și scopul în care se fac ecografiile pământului lor. Aceste ecografii au apărut în contextul în care compania Romgaz declara, în 2012, că în Transilvania se pot exploata și gaze neconvenționale, precum gazele de șist.
Willy Schuster, sas credincios și țăran ecologist cu spirit civic, este primul moșnean care a luat atitudine când și-a găsit grădina acoperită de cablurile de prospecțiuni. Așa s-a născut verbul "a decabla". Moșnenii spun că definiția simbolică a acestuia este "revendicarea dreptului la proprietate". După el, și alți săteni din Moșna și alte sate învecinate și-au revendicat acest drept, mai ales că toamna trebuie să lucreze pământul și nu pot, din cauza echipamentelor de prospectare. Unii, precum domnul Dinu (vecin cu familia Schuster), au tras cablurile cu căruța, "dincolo de terenul meu, că doar nici io nu mă duc la ei să le stric pământurile". Alții le-au tăiat, alții au depus plângeri la poliție. Tot la poliție s-au dus și reprezentanții companiei, ca să-i acuze de furtul cablurilor pe țăranii cărora le-au călcat ilegal terenurile.
Pentru că abuzurile firmei nu încetează, Willy Schuster, în dimineața în care și-a găsit pentru a treia oară terenul călcat de angajații Prospecțiuni S.A, a dat sfoară-n țară că are nevoie să fie ajutat să decableze Moșna. Și oamenii a venit... Doar că, în dimineața când au vizitat terenul lui Willy Schuster, au dat nas în nas cu angajații firmei Prospecțiuni, care dejunau liniștiți, înainte să-și întindă, iar, ilegal, echipamentele. Ca răspuns la atitudinea lor, activiștii și țăranii au sechestrat una din mașinile firmei, până la sosirea polițiștilor, ca dovadă a încălcării proprietății private.
În casă miroase a supă de legume și e foarte cald. Lavinia Schuster gătește pentru cei care, toată ziua, au demontat sute de metri de cabluri de pe terenurile țăranilor. Pe mulți dintre ei nu-i cunosc, pe alții i-am văzut pe paginile de Facebook ecologiste. Sunt îmbujorați, vorbesc pasional despre activitățile "de pe teren" și când tac, se privesc unii pe alții gânditori. Activismul ecologist începe să devină o forță. Prin mirosul ademenitor de mâncare, plutesc întrebări despre cum va fi folosită energia civică de acum înainte, când sute de oameni răspund apelului unui țăran, de solidarizare cu un sătuc invadat de tupeul și cablurile unei firme de prospecțiuni.
De pe spătarul canapelei, îmbrăcat în cămașă tradițională de sas, Willy Schuster vorbește. "Rezistența asta e regizată de Dumnezeu. El apără pământul familiei mele. Trebuie să ascultăm de inimă ca să ne luăm țara înapoi. Avem toate șansele. Vedeți prea bine, reduta noastră este acolo, sus". Cu ambele palme, Willy ni-l arată pe Dumnezeu, deghizat astăzi într-una din cele mai radicale, dar pașnice, mișcări de protest din zilele astea. "V-a trimis pe voi, îngerii mei păzitori. Atunci când ești foarte primitor de oaspeți, ai ocazia să găzduiești îngeri. Și, în seara asta, sunteți aici".
Rahel Schuster, fiica de 14 ani a Laviniei și a lui Willy, îl ascultă emoționată pe tatăl ei. Stă în capul scărilor, cu genunchii îmbrățișați. Are ochii verzi și genele-i sunt lungi și negre. "Azi am strâns și eu cabluri. Sunt grele, știi?" În sufrageria plină de oameni, se află și un jurnalist britanic, Jim Wickens, de la "The Investigative Fund". Stă în pragul ușii când își ia la revedere. Înainte de a pleca, Willy Schuster se ridică și spune: "El este jurnalistul care duce revoluția noastră în Vest. Avem nevoie de o confirmare de la tine, Jim. Două cuvinte". Willy ridică sprâncenele zâmbind și așteaptă răspunsul. "Aș vrea să vă povestesc despre cea mai bună fotografie pe care am făcut-o azi", spune Jim. "Era cu un bărbat care trăgea de cabluri, în praful portocaliu care plutea în apus. Am crezut că e unul dintre voi, dar era un alt sătean, un tată cu fiul său. M-am gândit că e minunat, asta voiați să se întâmple, nu? Ca exemplul vostru să fie urmat".
"Peste mine, înainte"
Gheorghe Homocea și Cristian Petrică, doi bărbați cărunți și tăcuți, ascultă senini discuțiile din bucătăria familiei Schuster. Peste gulerele albe poartă pulovere gri, călduroase. Un tânăr brașovean le spune că se amână încă o oră plecarea spre casă. "Nu ne grăbim, ne place să fim între tineri", răspund. Îi întreb cum au simțit activismul de astăzi. "Cu emoții și cu lacrimi. Mai ales în satul Alma Vii, la Căminul Cultural. Surpriza a fost preotul, care, deși îi spusese șefu' de post să nu se bage, ne-a adresat câteva cuvinte". Îi întreb dacă au decablat și ei. "Noi nu am scos cabluri, doar am ajutat la transportarea lor. Dar ne bucurăm că am învățat să fim acolo unde trebuie, atunci când trebuie. Cu tineri care știu să gândească frumos la viitor, ceea ce nu s-a prea întâmplat după revoluție". "Dacă ați fi în locul lui Willy Schuster, ce ați face?". Am zice și noi ca Eugen David, de la Roșia Montană: «Peste mine, înainte». Eugen David este un Iancu al timpurilor noastre".
Ies din casă în răcoarea nopții vântului săsesc. Afară nu mai sunt atât de mulți localnici, iar câțiva din musafirii lui Willy s-au mutat un pic mai sus, lângă grajdul cu vitele, caii și grădina familiei Schuster. Acolo, din câteva lemne, se face foc și o scară de fum se ridică între pământul și stelele Moșnei. Luna e aproape plină și tocănița, abia la început. În așteptarea ei, iau un loc pe una din băncile de lângă foc. În stânga mea, Gabriela, o zâmbitoare cu bucle bucureștene, înnoadă o brățară făcută din cablu portocaliu. E suvenirul cu care se întoarce în Capitală, din Moșna. O întreb dacă simte că ce a trăit astăzi este o lecție de solidaritate umană. "Nu cred că am învățat ceva, ci mai degrabă am văzut materializându-se și împletindu-se virtuțile despre care știam demult că zac in oameni. Am văzut, pentru prima dată de când mă implic în activism, oameni veniți din toată țara să își unească forțele pentru a apăra un teritoriu românesc. Asta e dovada că am început cu toții să simțim că existăm".
Aburii mâncării se ridică acum, în ritmul sloganelor din toată țara, unite la Moșna. "Eeeeu nu vreau ciaaanură", cântă tare brașovenii, pe ritmul "We will rock you", de la Queen. În pauzele de cântat, îl rog pe un clujean să îmi povestească experiența lui cu decablatul. Îmi spune că "sunt enorm de multe cabluri, iar ce-am găsit noi era doar o parte. Au foarte multe ramificații, nu găsești capătul niciodată. Merg în toate direcțiile. Pe unele au încercat să le-astupe cu pământ, să nu se vadă. Ca hoții își acoperă urmele. A fost foarte simplu să decablăm, a funcționat bine echipa. O acțiune hotărâtă și radicală. E prima dată când particip la o acțiune în natură. Dacă e să mă gândesc la Roșia Montană, pe moți i-am apărat în alte locuri, în stradă. Dar dacă va fi nevoie, voi fi prezent și acolo. Dar sper să nu fie nevoie".
Tocănița se lungește mult în frigul nopții, dar nimeni nu ar pleca de lângă ea. Oricum, majoritatea celor care sunt aici vor dormi în fânul, pe canapelele și covoarele gospodăriei ecologice țărănești "Bio-Moșna". Așa se numește mica afacere de familie a Laviniei și a lui Willy Schuster. Ceilalți, care nu mai sunt aici, dar încă nu au plecat spre orașele lor, dorm la mânăstire și la alți țărani. Eu dorm pe canapeaua din sufrageria familiei Schuster. În loc de povești de noapte bună, adorm în glasul dezbaterilor civice, care, târziu după miezul nopții, nu și-au aflat capătul.
"Dreptul la o gospodărie lăsată în pace"
Dimineața Moșnei e însorită. În curte, "decablatorii" pun la cale o nouă zi, împreună, pe dealurile comunei. Eu urc pe dealul din spatele casei, unde sunt trandafirii, grâul și frunzele de trifoi. De aici a strâns Willy prima recoltă de cabluri ale firmei Prospecțiuni S.A. Îmi povestește: "În primăvară a fost «prima călcare» a Moșnei și a zonei noastre" (am aflat că asta este expresia pe care o folosește Prospecțiuni S.A.). "Atunci am fost singurul care s-a revoltat. Mi s-a părut firesc să îmi apăr glia, grădina, plantația de trandafiri și dreptul familiei mele de a trăi într-o gospodărie liniștită, lăsată în pace. Dar a doua oară când au călcat Moșna, în vară, nu mai putea să rămână doar revolta mea. Noroc că între cele două agresiuni, oamenii au aflat de neregulile prospecțiunilor".
În albastrul privirii lui calde, care mă cercetează cu empatie, simt sclipiri de încredere uriașă în Dumnezeul care-l învață cum se câștigă "războiul" acesta, așa cum își numește acest sas cumsecade, dreptul de a fi stăpân pe pământul său.
Nebunii
Merg pe urme de camioane, spre una din pădurile Moșnei. Drumul duce printre pământuri arate. Sunt negre și miros a viață. Din întunericul copacilor cu care începe pădurea se apropie, zgomotoasă, o căruță. "Ziua bună! ziua bună!", mă salută grăbit un țăran prins în hamuri, de zici că s-a născut cu ele-n brațe. Merg de un sfert de oră prin frunzele care mi se-mprăștie sub picioare. Au culoarea prafului de cărămidă pisată. Deodată, observ că de vârful unui bocanc îmi atârnă bucla portocalie a unui fir de prospecțiuni. Trag de el ca să văd unde duce. Tot covorul de frunze se dă la o parte de-a lungul lui. Ajung la unul din senzori, continui, ajung la altul. E ca o muncă de detectiv, pe care o fac ca să înțeleg momentul în care țăranii au descoperit, pentru prima dată, misterioasele echipamente industriale. Îi țin urma de 20 de minute, când cablul mă urcă într-o poiană, deasupra pădurii. Suișul e greu și mă așez pe iarbă. În palmele murdare de pământul răscolit de cabluri, în razele calde ale soarelui și în cântec de păsări, rememorez cuvintele lui Willy Schuster: "Vor să ne cotropească". Sasul are dreptate. În dreapta mea, firul portocaliu își continuă drumul spre satul învecinat, spre alte grădini și terenuri întinse, spre alte proprietăți încălcate brutal. Doar toamna n-a fost încă legată în sârme. Și soarele care se lasă spre asfințit.