- D-nă dr. Roşca, duceţi mai departe tradiţia vindecării cu tratamentele naturiste ale regretatului fitoterapeut Vasile Cozac. Ce v-a determinat, ca medic, să vă implicaţi în această activitate?
- Am colaborat o lungă perioadă de timp cu Vasile Cozac, în beneficiul pacienţilor mei. Am observat că tratamentele naturale recomandate de dânsul făceau adevărate minuni. Nu de puţine ori, am constatat superioritatea netă, ca efect terapeutic, a medicinii naturale faţă de tratamentele clasice pe care eu, în calitate de medic curant, le recomandam bolnavilor. Astfel, am devenit preocupată de terapiile naturale, le-am utilizat în tratament din ce în ce mai des, iar convingerile mi-au fost consolidate de rezultatele obţinute pe parcursul celor peste trei decenii de activitate. Însă tradiţia vindecării cu tratamente naturiste după reţetele fitoterapeutului Vasile Cozac a fost preluată şi dusă mai departe de către soţia dânsului, d-na Maria Cozac, eu fiind, în prezent, doar consultantul medical al cabinetului.
- În tratamentele aplicate pacienţilor, folosiţi o serie de uleiuri esenţiale foarte eficiente. Efectele terapeutice ale uleiurilor esenţiale sunt speciale, faţă de alte forme de condiţionare a plantelor medicinale - ceaiuri, tincturi, extracte, capsule etc.?
- Pot spune că sunt speciale, datorită metodei de obţinere, cu ajutorul unor instalaţii din laboratorul propriu, brevetate de către regretaţii prof. dr. ing. Eugeniu Rotaru şi Vasile Cozac. Uleiurile astfel obţinute sunt superconcentrate, păstrând nemodificate toate proprietăţile terapeutice ale plantei-mamă. De altfel, la Cozac Plant se respectă normele europene în realizarea uleiurilor esenţiale, ştiindu-se că un produs 100% natural nu trebuie să conţină conservanţi, coloranţi etc. De asemenea, uleiurile volatile trebuie să fie ambalate doar în recipiente din sticlă de culoare închisă, pentru a nu se degrada în timp din cauza efectelor luminii.
- Prin ce surclasează uleiurile esenţiale celelalte tratamente cu plante?
- Uleiurile esenţiale aduc numeroase avantaje în actul terapeutic: - Au acţiune rapidă (în multe cazuri, s-au dovedit mai eficiente ca acţiune în timp chiar decât medicamentele de sinteză). - Sunt puternice (un gram de ulei volatil este obţinut din zeci sau sute de grame de plantă, constituind un adevărat concentrat natural, eficient şi în doze mici, de ordinul a câtorva picături). În anumite afecţiuni, cum ar fi de exemplu cistitele, o combinaţie simplă de uleiuri volatile (cimbru, busuioc şi mentă) este mai eficientă de câteva ori decât antibioticele de sinteză, care, de altfel, rămân adesea fără efect în cazul acestei boli. - Sunt bine asimilate de organism şi nu necesită administrare în doze mari. - Datorită volatilităţii lor, se răspândesc după administrare în întregul aparat digestiv şi în căile respiratorii, ceea ce le potenţează considerabil efectul. - Sunt simplu de administrat.
- În ce afecţiuni şi-au dovedit utilitatea?
- Avem numeroase uleiuri dintr-o singură plantă medicinală, dar noi, de obicei, recomandăm amestecuri de uleiuri volatile. În funcţie de recomandarea plantelor medicinale din care au fost realizate, au fost concepute mai multe amestecuri, pe care le folosim în diverse afecţiuni, din care vă voi prezenta câteva.
Superconcentratul Cozac tip 1 este recomandat în afecţiuni maligne şi boli grave: neoplasme ale tubului digestiv şi anexe (gastric, de colon, rectal, pancreatic, colecistic, hepatic), ciroze hepatice cu varice esofagiene, leucemii, afecţiuni ale sistemului imunitar, tumori mamare, ovariene şi uterine, tumori cerebrale, carcinom rectal, adenocarcinom de prostată, neoplasm pulmonar (în stadii incipiente).
Superconcentratul Cozac tip 2 este folosit, alături de alte combinaţii de plante medicinale pentru ceaiuri, în diverse afecţiuni benigne, hepatite cronice, ulcer gastroduodenal, cardiopatie ischemică, angină pectorală, hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale, astm bronşic, displazii mamare, adenom de prostată, insuficienţă renală, coxartroză, sterilitate, dereglări hormonale.
Superconcentratul Cozac tip 3 are efecte benefice în diabet.
Superconcentratul Cozac tip 4 şi-a dovedit utilitatea în obezitate.
Superconcentratul Cozac tip 5 şi 6 este folosit pentru ameliorarea sau vindecarea afecţiunilor reumatice (în funcţie de afectarea articulaţiilor).
Superconcentratul Cozac tip 7 este eficient în tratamentul anumitor afecţiuni dermatologice.
- Concret, cum se folosesc uleiurile în tratament şi cu ce rezultate?
- Uleiurile superconcentrate Cozac se folosesc diferenţiat, în funcţie de grupele de afecţiuni, cu prescrierea individualizată a dozajului. Recomandarea tratamentului naturist aste făcută după ce analizăm documentaţia medicală a pacientului, nefiind necesară prezenţa persoanei în cauză. Rezultatele tratamentelor sunt confirmate prin reevaluarea stării de sănătate a pacienţilor, de preferat la aceleaşi laboratoare de analiză sau aceiaşi specialişti unde s-au făcut analizele anterior începerii tratamentului. De regulă, acestea constau în îmbunătăţirea indicilor de laborator: viremie, transaminaze, uremie, indici tumorali, glicemie etc. - în funcţie de problemele bolnavilor.
- Puteţi recomanda, pentru cititorii noştri, câteva reţete cu uleiuri esenţiale împotriva bolilor sezonului rece?
- În afară de tratamentele de bază, recomandările fitoterapeutice în afecţiunile aparatului respirator sunt multiple. În această perioadă, atât pentru tratament, cât şi pentru prevenţie, uleiul de cătină nu ar trebui să lipsească din locuinţa niciunei familii. Uleiul de cătină e un foarte bun tonic general, indicat în hipovitaminoze de diverse cauze, astenie psihică şi fizică, surmenaj, stări de convalescenţă. În plus, are efect antigripal şi întăreşte sistemul imunitar. Ar trebui administrat în toată perioada rece, în special la copii şi la persoanele în vârstă, astfel: copii între 2-5 ani - câte 2 picături, de 3 ori pe zi; copii între 5-14 ani - 3-5 picături, de 3 ori pe zi; adulţi - 8-10 picături, de 3 ori pe zi, înainte de mesele principale.
În afecţiunile cauzate de vremea rece, uleiurile volatile sunt cel mai rapid remediu al aromaterapiei şi al fitoterapiei. Inhalaţiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a răcelilor sau a gripei. Pentru aceasta, se toarnă într-un vas 1 litru de apă clocotită şi se adaugă 3-4 picături din uleiul recomandat. Atenţie, dacă se foloseşte o combinaţie de uleiuri, doza nu trebuie să depăşească 4 picături din amestecul deja preparat. Vaporii degajaţi se inspiră stând aplecaţi peste vas, cu capul acoperit de un prosop mare. Masajul, băile şi compresele sunt la fel de eficiente. Pentru cititorii dvs. voi face o recomandare de tratamente cu uleiuri esenţiale, în funcţie de bolile cu care se pot confrunta în sezonul rece:
Astm: brad, cimbru, eucalipt, melisă, salvie, lămâie, fenicul, lavandă, mentă, pin.
Bronşită: busuioc, cimbru, eucalipt, fenicul, ienupăr, lavandă, pin, salvie.
Febră: cimbru, lămâie, lavandă, piper negru, usturoi, codiţa-şoricelului, pelin, muşeţel, portocală, mentă, eucalipt, grapefruit.
Gripă: angelică, busuioc, brad, chimen, coriandru, cimbru, cuişoare, codiţa-şoricelului, piper negru, eucalipt, muşeţel, obligeană, lavandă, lămâie, pelin, pin, portocală.
Pneumonie: angelică, codiţa-şoricelului, brad, pin, busuioc, molid, mentă.
ATENŢIE! Uleiurile esenţiale nu se administrează intern copiilor sub 5 ani şi femeilor însărcinate (pot fi administrate numai pentru inhalaţii, masaje, băi, comprese sau aromaterapie)!
- Există şi contraindicaţii în administrarea uleiurilor volatile?
- În cazul administrării pe cale internă a uleiurilor volatile trebuie luate anumite precauţii, mai ales să se respecte strict doza prescrisă în anexa ce însoţeşte fiecare ulei în parte. În această privinţă, merită amintită celebra afirmaţie a lui Paracelsus: "Diferenţa dintre otravă şi medicament o face doza". De exemplu, o plantă aparent banală, cum este menta, în caz de supradoză, poate produce moartea prin asfixie! Pentru a nu avea neplăceri, este bine, deci, să fim atenţi, pentru că aşa cum afirmam anterior, uleiurile esenţiale sunt prin excelenţă puternice. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nu avem vreo reacţie alergică la un anumit ulei esenţial; de aceea, întotdeauna tratamentul începe cu o doză mică (1/5 din doza normală) şi apoi se măreşte progresiv, până la cea recomandată. Trebuie să avem grijă ca uleiul să nu fie contrafăcut, caz în care pot apărea fenomene nedorite - imediate sau manifestate în timp. Practica acestei metode de tratament în Occident a cunoscut numeroase accidente, produse de asemenea contrafaceri, manifestate prin iritaţii, hemoragii interne, tulburări digestive etc.
- Ce alte soluţii terapeutice puneţi la dispoziţia pacienţilor dvs.?
- Pe lângă uleiuri, produsele de bază în tratamentul Cozac sunt superconcentratele şi diverse combinaţii de ceaiuri şi siropuri. Soluţiile terapeutice sunt adaptate individual, în funcţie de problemele pacientului, respectiv, afecţiunea de bază şi prezenţa altor boli asociate, în acest caz tratamentul recomandat fiind mai complex.
- Cât costă un ulei esenţial şi pentru cât timp ajunge o doză?
- Preţul uleiurilor esenţiale pure, ambalate în flacoane de 10 ml, variază între 7 şi 10 lei. Preţurile tratamentelor Cozac (cure naturale complexe) variază între 70 şi 200 lei, pentru o durată de două luni.
D-na dr. VALENTINA ROŞCA poate fi contactată la "Cozac Plant" - Bucureşti, str. Mircea Vulcănescu nr. 44, sector 1, tel. 021/313.33.52,
e-mail: cozac_plant@yahoo.com