Carte de vizită
Deşi acidul clorogenic pare a fi o singură substanţă, denumirea - folosită impropriu la singular - desemnează de fapt o familie de substanţe întâlnite în coaja fructelor, în seminţele şi în rădăcinile plantelor. Numele de clorogenic nu are nicio legătură cu substanţa numită "clor", ci cu faptul că, prin oxidare, aceşti acizi organici capătă o culoare verde, chloros însemnând în greaca veche "verde", iar genos "a da naştere". Descoperirea acidului clorogenic nu este de dată recentă, el fiind identificat în câteva sute de specii vegetale de pe tot mapamondul, încă de acum jumătate de secol. Ceea ce a atras atenţia oamenilor de ştiinţă a fost, la început, potenţialul său antioxidant, acidul clorogenic împiedicând apariţia mutaţiilor celulare şi încetinind procesele de îmbătrânire. Treptat, pe măsură ce tehnologiile au permis, acidul clorogenic a fost extras şi adus la concentraţii tot mai înalte, putând fi administrat în doze tot mai mari şi obţinându-se cu el vindecări excepţionale. Momentul de cotitură a fost atunci când studiile au arătat că această substanţă este cel mai puternic medicament natural cunoscut împotriva obezităţii. Aceasta, în condiţiile în care aproape jumătate de miliard de oameni se luptă în lume cu obezitatea, iar alt miliard şi jumătate suferă de supraponderalitate. Este, aşadar, de la sine înţeleasă notorietatea pe care a dobândit-o această substanţă totuşi atât de răspândită în natură.
Unde găsim acidul clorogenic?
Campioană absolută: cafeaua verde
Îl găsim în aproape o sută de specii de plante care cresc la noi. Dintre fructe, cele mai bogate în acid clorogenic sunt: prunele (au conţinutul cel mai ridicat), merele, perele, caisele, piersicile, nectarinele, afinele, căpşunile, fragii şi gutuile. Cantităţi însemnate din această substanţă găsim şi în legume, cum ar fi pătrunjelul şi ţelina (rădăcina), roşiile, vinetele, cartofii. Campioanele autohtone la conţinutul de acid clorogenic sunt însă plantele medicinale, mai ales rădăcinile de: brusture, echinacea, păpădie şi cerenţel. Şi tulpinile tinere de cicoare sau frunzele de anghinare conţin cantităţi însemnate de acid clorogenic, dar campioana absolută este o plantă pe care o găsim în toate magazinele noastre, chiar dacă este specifică tropicelor: cafeaua. Este vorba însă de cafeaua verde, adică de boabele de cafea neprăjite, care conţin cantităţi impresionante de acid clorogenic. Nu putem, totuşi, consuma cantităţi foarte mari de cafea verde. Pentru o cantitate suficientă de acid clorogenic ar fi necesar să ingerăm simultan atât de multă cofeină, încât riscăm tulburări de echilibru şi aritmie cardiacă. Cum poate fi rezolvată această problemă vom afla în continuare, când vom vorbi despre modul de administrare.
Cum administrăm acidul clorogenic
Din alimente

Extractul de cafea verde
Acidul clorogenic şi lupta cu kilogramele

1. Încetineşte timpul de absorbţie al zaharurilor din alimente, menţinând constantă glicemia, ceea ce împiedică apariţia senzaţiei de foame.
2. Inhibă procesul de transformare a glucozei serice în ţesut gras.
3. Reglează activitatea sistemului nervos, reducând reactivitatea la stres şi accesele de foame paroxistică.
4. Împiedică inflamarea ţesuturilor adipoase, inhibând astfel formarea celulitei.
Adăugaţi la toate aceste lucruri faptul că - spre deosebire de cele mai multe regimuri de slăbire - acidul clorogenic nu afectează negativ sistemul cardiovascular şi că susţine efortul fizic şi veţi obţine un tablou complet al acestui produs, aproape perfect pentru slăbire. Cele 5% din greutatea corpului care se pierd se pot transforma cu uşurinţă în 10%, 15% sau mai mult, dacă se ţine o dietă sănătoasă, fără grăsimi şi proteine din carne, fără prăjeli, fără făină albă, zahăr şi aditivi sintetici. Iar dacă se adaugă şi efortul fizic, efectul acidului clorogenic va fi potenţat extraordinar de mult, ajungându-se la adevărate performanţe, nu doar sub aspectul pierderii de kilograme, ci şi al dobândirii unei sănătăţi şi siluete de invidiat.
Iată şi cum se administrează extractul de cafea verde în curele de slăbire: se ia câte 1 capsulă, cu puţin timp (15 minute) înaintea micului dejun şi a cinei, şi câte două capsule înaintea mesei principale. În total, se iau 4 capsule (adică 1200 mg de extract de cafea verde) pe zi, iar cura durează vreme de 1-3 luni, după care se face o pauză de 2-4 săptămâni, apoi tratamentul se reia.
Alte efecte vindecătoare
INTERN

* Maladia Parkinson - se pare că acidul clorogenic pur şi simplu protejează sistemul nervos de procesele degenerative, aceasta fiind explicaţia pentru care populaţiile care consumă mari cantităţi din alimentele (cafea verde, ceai verde, anghinare, muguri de bambus) ce conţin această substanţă au o incidenţă cu 52% mai redusă a acestei boli. Odată maladia Parkinson instalată, evoluţia sa poate fi încetinită considerabil, printr-o dietă bogată în crudităţi şi prin administrarea extractului de cafea verde, câte 1,2 g pe zi.
* Colesterol mărit - nu doar acidul clorogenic, ci şi alte substanţe conţinute în cafeaua verde, precum şi în vegetalele crude, au o puternică acţiune de reducere a colesterolului negativ (LDL). Se administrează capsulele cu extract de cafea verde, câte 3 pe zi, în cure de 30 de zile, cu 15 zile de pauză, după care tratamentul se poate relua. Această cură reduce valorile colesterolului şi combate procesele de oxidare şi de depunere a acestuia pe artere.
* Hipertensiune arterială - cu condiţia ca extractul de cafea verde să fie decofeinizat, efectul său de reducere a tensiunii arteriale este foarte puternic, datorită prezenţei masive a acidului clorogenic. Conform studiilor, această substanţă ajută sistemul nervos să regleze calibrul vaselor de sânge, aşa încât tensiunea arterială să fie menţinută la valorile optime. Acesta este şi secretul pentru care curele de legume şi fructe crude, dintre care cele mai multe conţin mari cantităţi de acid clorogenic, sunt excelente pentru prevenirea şi tratamentul hipertensiunii arteriale. Este important de menţionat în acest context că acidul clorogenic nu produce aşa-numitele căderi de tensiune la persoanele hipotensive, efectul său fiind reglator asupra tensiunii şi nu unilateral hipotensiv, ca în cazul medicamentelor de sinteză.
* Diabet de tip I şi II - mai multe studii realizate pe subiecţi umani diabetici şi pe animale de experienţă cu diabet indus au arătat că tratamentul cu acid clorogenic nu doar că reduce glicemia cu 10-20%, dar o şi stabilizează pe termen lung,

* Dischinezie biliară, indigestie - acidul clorogenic stimulează secreţia de bilă şi evacuarea acesteia. Este recomandat în mod special persoanelor cu dischinezie biliară hipotonă (fiere "leneşă"), întrucât această substanţă naturală are un efect tonic asupra musculaturii netede. Din acest motiv, este recomandată şi persoanelor cu indigestie pe fondul atoniei gastro-intestinale. În toate aceste tulburări se recomandă, pe lângă administrarea extractului de cafea verde, consumul fructelor proaspete, cu o oră înainte de masă. Se recomandă în special merele, perele, căpşunile, caisele şi piersicile, cu tot cu coajă.
* Constipaţie - acidul clorogenic este un puternic stimulent al musculaturii netede a tubului digestiv, fiind un remediu excelent contra constipaţiei atone, care apare foarte frecvent la persoanele sedentare, care au foarte multă muncă de birou sau sunt nevoite să stea zilnic o perioadă îndelungată pe scaun. Apoi, fructele care conţin cantităţi însemnate de acid clorogenic, cum ar fi prunele, perele sau merele, sunt foarte bogate şi în fibre alimentare, care curăţă precum o mătură tubul digestiv de reziduuri, ajutând apoi la eliminarea lor promptă.
Precauţii şi contraindicaţii
Acidul clorogenic nu are, practic, contraindicaţii, cu excepţia unor sensibilităţi particulare la legumele sau fructele care îl conţin. În cazul extractului de cafea verde, singura contraindicaţie este alergia la cafea. În schimb, există un set de precauţii pe care neapărat trebuie să vi le luaţi înainte de a începe o cură cu produse care conţin acest extract de cafea verde: în primul rând, asiguraţi-vă că ceea ce luaţi este avizat în România de către Institutul de Bioresurse Alimentare. Aceasta, deoarece circulă, mai ales pe Internet, diverse "leacuri-minune cu cafea verde" neavizate la noi, pretinse a fi produse în SUA, Canada etc., dar care în realitate sunt contrafaceri, care în cel mai bun caz nu vă vor ajuta cu nimic, dacă nu cumva vor fi chiar dăunătoare sănătăţii. A doua garanţie pe care trebuie să o aveţi este aceea că extractul de cafea verde este decofeinizat, în caz contrar v-aţi putea confrunta cu un şir de simptome neplăcute, de la stări de nervozitate, la palpitaţii, cauzate de cofeina în exces. În fine, dacă

Pentru a comanda produsul cu extract de cafea verde "COF-1200" şi a obţine mai multe relaţii despre efectele sale, puteţi suna la telefonul 0736/37.09.97 sau puteţi vizita pe internet site-ul www.cof1200.ro