VASILE LECHINŢAN: Suntem singura naţiune din Europa, cu două ţări separate, de-o parte şi de alta a nevinovatului Prut

95 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor

Se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire a tu­turor românilor şi crearea României Mari. Da­tă astrală în calendarul naţional, 1 Decembrie 1918 este cel mai important eveniment din istoria ro­mâ­nească. Atât de convingătoare - juridic, organi­za­toric şi moral - a fost Marea Adunare Naţională de la Al­ba Iulia, încât Puterile Aliate n-au avut decât să pa­rafeze, în 4 iunie 1920, la Versailles (în Marele Palat Tria­non), o stare de fapt care a schimbat pentru tot­dea­una geo­grafia politică a Europei de sud-est. Patriotism, iubire de neam, încredere în forţele proprii, integritate morală, caracter, înţelepciune politică şi grijă pentru litera legii - iată calităţile care i-au animat pe înfăp­tui­torii actului miraculos de acum 95 de ani. Oare în ce măsură sunt aceste valori încă vii în sufletul româ­nesc actual? Cine mai îndrăzneşte astăzi să spună că e pa­triot? Asemeni unor extratereştri rătăciţi de pe alte planete, politicienii români de astăzi nu sunt capabili să înţeleagă istoria şi nici să evite greşelile catastrofale care ne conduc, im­placabil, la repetarea ei. Istoricul Vasile Lechinţan, cercetător în cadrul Arhivelor Naţio­nale din Cluj-Na­poca, este îndurerat de această stare de lucruri şi do­reşte să aniverseze sfânta zi de 1 De­cem­brie atrăgând aten­ţia asupra stării actuale a marilor valori naţionale, pier­dute parţial, pe altarul unei glo­ba­lizări prost în­ţelese.

"Toate naţiunile puternice ale Europei şi-au realizat unitatea naţională"

- După 95 de ani, ne putem întreba pentru gene­raţiile care nu mai învaţă istorie în şcoală: de ce s-a unit Transilvania cu Regatul Român?

- Argumentele unirii Transilvaniei cu Patria Mamă au în prim plan conştiinţa naţională ajunsă la apogeu. Zicea Octavian Goga: "Pe boltă, sus, e mai aprins,/ La noi, bătrânul soare,/ De când pe plaiurile noastre/ Nu pentru noi răsare.../". Trebuia, deci, ca bătrânul soare să răsară şi pentru noi, nu numai pentru opresorii de veacuri ai poporului român. Toate naţiunile puternice ale Europei şi-au realizat unitatea naţională, mai de­vre­me sau mai târziu. Marea Unire s-a făcut pentru ca naţiunea română să fie mai puternică, să aibă o iden­ti­tate, să nu piară fără nume şi rost, ca populaţiile ce bân­tuiau Europa în epocile preistorice. Prin Marea Unire s-a urmărit crearea unui scut de demnitate şi li­bertate naţională a poporului român în cadrul unei gra­niţe fireşti; s-a urmărit eliberarea din sclavia de veacuri.

- Care au fost, punct cu punct, cele mai impor­tante idealuri ale Marii Uniri?

- Ca primă "stea strălucitoare" a idealurilor Marii Uniri este unitatea sub un singur sceptru a tuturor pro­vinciilor locuite de români, astfel încât nicio provincie să nu mai fie robită de imperii. În acest sens au lucrat marii bărbaţi ai românilor de atunci. Şi acest fapt s-a realizat. Evident că şi mulţumită împrejurărilor istorice favorabile. Dar rolul generaţiei mari de atunci este imens. Astăzi, acest ideal a fost spulberat. Suntem sin­gura naţiune din Europa cu două ţări separate, de-o par­te şi de alta a nevinovatului Prut. Alt ţel al acelei mari generaţii a fost idealul naţional, ce avea incluse şi ur­mă­­toarele deziderate: Congresul de pace de la Ver­sailles să asigure dreptatea şi libertatea pentru toate na­ţiunile, fie ele mari sau mici; realizarea reformei agra­re şi a unui statut demn şi pentru muncitorime, în­toc­mai ca în statele avansate industrial din Apus; liber­tatea presei şi a întrunirilor, într-un cuvânt, o bună func­­ţio­nare a democraţiei şi a principiului libertăţii. Astăzi, deşi facem parte din Uniunea Europeană, sun­tem ţinuţi la marginea spaţiului Schengen şi nu ştiu ca România să fi deţinut încă, după şapte ani de la aderare, preşe­dinţia Uniunii Europene.

- Entuziasmul naţional de acum 95 de ani a între­cut orice închipuire. De ce s-au bucurat românii atât de mult?

- Pentru că şi-au dat seama că avea loc un eve­ni­ment aşteptat de secole, pentru că au avut încredere în clasa politică şi pentru că au văzut, în sfârşit, oportu­nitatea istorică de dezvoltare generală a societăţii ro­mâneşti. Vrednicia uriaşei generaţii a Marii Uniri este dovedită şi de marile instituţii create atunci, cu care s-ar putea mândri oricare naţiune civilizată. Este vorba de universităţile de rang internaţional de la Cluj, Cer­năuţi şi Chişinău; de primul Institut Speologic din lu­me, creat de Emil Racoviţă; de Muzeul Limbii Româ­ne; de teatre şi opere naţionale de primă mărime, cre­ate în capitalele provinciilor alipite la Patria Mamă; de aca­demii de înalte studii agronomice, de academii co­merciale, de Şcoala de Arte Frumoase de la Cluj, de nu­meroase alte institute de cercetare. De ase­me­nea, au fost construite mari catedrale ortodoxe în cen­trele ora­şelor, inclusiv la Sfântu Gheorghe.

"Din nefericire, unii intelectuali români vorbesc cu o voluptate ticăloasă contra noţiunilor de patrie şi patriotism"

- Mai regăsim idealurile Unirii în zilele noastre? De ce patriotismul, spre exemplu, este o valoare mar­gi­nalizată azi?

- Patriotismul şi limba le moştenim de la părinţi. Din nefericire, unii intelectuali români duc în derizoriu ideea de patrie şi de patriotism, cu referire la România, şi vorbesc cu o voluptate ticăloasă contra acestor no­ţiuni. Să privim falimentul unor partide care au marşat pe ultranaţionalism şi în care multă lume a avut încre­de­re, după 1989. Nici dacă se dorea o diversiune pen­tru a se discredita ideea naţională nu se reuşea mai mult. S-au afirmat recent, însă, deşi pare greu de cre­zut, intelectuali valoroşi, care iubesc patriotismul şi Ro­mâ­nia, sunt mândri de originea lor şi de istoria noas­tră naţională, de generaţia care a creat Marea Unire.

- Cu tot optimismul dvs., valorile de la 1 De­cem­brie 1918 s-au pierdut deja în zilele noastre. Iden­ti­tatea naţională, de pildă, nu se regăseşte deloc în politica mai marilor zilei, care prin tot ce fac par să vrea să se lepede de toate bunurile materiale care ne-au mai rămas, după cum nimic din ceea ce are atin­gere cu mândria naţională nu pare să intereseze pe cineva. De ce are loc o astfel de regresie?

- Într-adevăr, valorile care au generat Marea Unire, pre­cum speranţa în unitate, în demnitate naţională, în pros­peritate (nu poate exista libertate fără pros­pe­ritate), în accederea la cultură şi la ştiinţă, într-o demo­cra­ţie funcţională, sunt astăzi mult afectate de agre­siu­nea din interior, datorată clasei politice. Regresul eco­no­mic are loc din cauza jafurilor şi corupţiei, majo­ri­tatea populaţiei resimţind sărăcia şi lipsurile. Să fie clar, nu găsesc nicio scuză pentru abandonarea idealu­lui naţional şi a onestităţii, pentru defăimarea naţiunii. Dar mă simt foarte fericit când aflu, nu de puţine ori, de câte o victorie românească, fie în ştiinţă, fie în cul­tură, fie în sport, şi atunci îmi dau seama că Marea Uni­re nu s-a realizat degeaba, că suntem o naţiune ve­ri­tabilă, nu o simplă populaţie, că nu ne pierdem ni­cio­dată nici trecutul cel valoros şi pilduitor, nici viito­rul la care încă aspirăm să ajungem; că generaţiile tine­re îşi vor recupera patria de la cei ce o sapă permanent.

- Unitatea naţională este astăzi ameninţată chiar de cârmuitorii ţării, prin aşa-zisa descentralizare şi regionalizare.

- Proiectata împărţire teritorială pe regiuni este o aberaţie de artificialitate în administraţia românească. Par­că-i şi văd la conducere pe nişte baroni locali, tro­nând peste regiunea Transilvania nord-nord-est, pes­te regiunea Transilvania sud-sud-vest, peste regiunea Transilvania A1-B2-C3, peste regiunea Transilvania Baronului de Alba, cu sediul într-un castel impunător şi luxuriant (bani vin cu duiumul de la Europa), peste Transilvania Baronului de Neagra etc., tot astfel de denumiri cu "tradiţii" la noi. Şi poporul, şi aşa sărăcit şi păcălit de "n" ori, să nu mai ştie dacă aparţine de nord sau de vest sau de castelul baronului de Alba ori de cel de Neagra...

- UDMR şi alte partide maghiare ne acuză că nu am împlinit declaraţiile înaintaşilor de la Alba Iulia, în privinţa drepturilor şi libertăţilor minorităţilor na­ţionale. Cum comentaţi?

- Făuritorii Marii Uniri au atras atenţia că noi, ro­mâ­nii, nu trebuie "să devenim din asupriţi asupritori". Din start se vede că generaţia 1 Decembrie se situa în pos­tura celui ce acordă ceva cuiva, pe teritoriul ro­mâ­nesc, şi nu în postura celui care asistă cum unii îşi acor­dă singuri - aşa cum înţeleg extremiştii - "drep­turi" şi "libertăţi", pentru a purifica anumite zone de români. De­claraţia de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, pre­vede clar "deplină libertate naţională pentru toa­te po­poa­rele conlocuitoare". Dar vedem apoi că această depli­nătate este prevăzută în cadrul României, nu în au­tonomii teritoriale pe criterii etnice. Iuliu Ma­niu spu­nea la Alba Iulia, în 1920: "Să dăm posibili­ta­tea tu­turor neamurilor cari locuiesc cu noi dimpreună ca şi ele să se dezvolte, să se simtă libere, să se simtă acasă la noi". Aşadar, se preciza o locuire "cu noi dim­pre­ună" a acestor neamuri, pe un teritoriu naţional al Ro­mâniei, "la noi", nu "la ele". De altfel, cu 16 ani îna­inte de Unire, secuii, la Congresul secuiesc din 1902, au ce­rut să se facă şcoli medii şi în limba română, la graniţa cu România, pentru a putea colabora mai bine cu me­diul de afaceri din Ţara Românească şi Moldova. Să nu uităm apoi că România interbelică a fost un paradis al dezvoltării vieţii naţionale a maghiarilor şi se­cuilor, în raport cu românii rămaşi pe teritoriul Un­gariei, care au trăit un adevărat infern, azi foarte puţini dintre ei rămânând nemaghiarizaţi.

"Educaţia urii în mediile maghiare din Transilvania, cu sprijin logistic şi ideologic de la Budapesta, a căpătat forme alarmante"

- Aţi ţinut conferinţe pe tema "Educaţia urii" la ma­ghiarii din România. Despre ce este vorba?

- Astăzi, educaţia urii în mediile maghiare din Transil­vania, cu sprijin logistic şi ideologic de la Buda­pesta, a căpătat forme alarmante. Şi era de prevăzut. Am atras atenţia la momentul respectiv, când au fost pu­rificate de elevi români numeroase licee din Cluj-Na­poca, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Se­cu­iesc şi din alte centre urbane trasilvănene. Amenin­ţă­rile cu lanţ viu în jurul acestor licee, pentru a nu fi în­­scrişi elevi români, vin să confirme realitatea edu­caţiei urii. Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România nu îşi justifică, practic, existenţa. Tole­ra­rea de statul român a acestor realităţi înjositoare este inadmisibilă. Ceea ce este interesant e faptul că, ală­turi de acest clocot al educaţiei urii, românii, pur şi sim­plu, trăiesc în afara acestui sentiment, merg înainte, fă­ră a fi captivii unei asemenea stări de spirit, faţă de care sunt complet indiferenţi. Ceea ce iarăşi nu e bine. Tre­buie măcar să fie conştienţi de această realitate, de care sunt surprinşi doar când iese vârful aisbergului la su­pra­faţă: cazul spânzurătorului păpuşii, zisă de el "Avram Iancu", cazul elevei cu bentiţă cu tricolor românesc de la Covasna, cazul marşului secuiesc din noiembrie etc. La acestea se adaugă demonstraţiile de tip paramilitar fascist, în care se urlă din toţi rărunchii, cu steaguri aşa-zis secuieşti: "Szekelyföld (Ţara secuilor) nu este Ro­mânia". Nu mai contează sensibilitatea românilor. De ce nu există o reacţie hotărâtă din partea puterii sta­tale, la aceste demonstraţii de sfidare a naţiunii româ­ne? Este incalificabil cum statul român este înjosit prin afi­şarea de steaguri aşa-zis secuieşti pe instituţii publi­ce. Agresarea, cu simboluri ce se vor statale secuieşti, a ro­mânilor este continuă, deşi avem legi în acest sens. Nu mai cred în cuvântul extremism. Odată ce UDMR-ul nu se dezice de asemenea manifestări antiromâneşti, apă­rute pas cu pas în judeţele Harghita şi Covasna, înseamnă că acestea nu aparţin doar unor extremişti. Ma­nualul de Istoria Secuilor, finanţat de instituţii ale ad­ministraţiei publice locale din judeţele Covasna şi Harghita, cultivă ura faţă de Armata Română şi, im­pli­cit, faţă de tot ce e românesc. Ca o minciună sfruntată, sunt puse pe seama acestei nobile instituţii româneşti, fără nicio dovadă, fără niciun document, "multe sute de victime civile în rândul persoanelor în vârstă ră­ma­se acasă, al bătrânilor ce fugeau şi al copiilor", zice-se la intrarea în Transilvania a Armatei Române. Aceas­tă minciună este pusă la temelia învăţării istoriei de către elevii maghiari de astăzi, şi statul român nu trage la răs­pundere forurile judeţene care au plătit ma­nualul din bani publici, nu interzice circularea acestui manual pe­riculos, şi nici nu ştiu ca Armata Română să-l fi dat încă în judecată pe autorul acestei afirmaţii ca­lomnia­toa­re. Educaţia urii merge mai departe. Un­garia încă nu şi-a cerut scuze oficial pentru crimele pe care hon­ve­zii le-au făcut în Transilvania, în perioada 1940-1944, la Ip şi Treznea şi în alte localităţi, şi nici pen­tru faptul că a facilitat, în 1945, dispariţia celor 72 de criminali de război unguri, judecaţi la Cluj şi con­dam­naţi la moarte în contumacie. Aşteptăm, în conti­nua­re, acest gest de onestitate şi de acceptare a istoriei din par­tea Ungariei.