- Dacă "desantul chinez" nu ar fi o tentativă de destabilizare a UE, de ce ar fi emis Comisia Europeană o circulară către toate ţările membre, cerându-le să nu abandoneze cadrul şi regulile negocierilor europene în relaţiile cu China? Se ştie de altfel că între Beijing şi UE apar periodic, şi există şi acum, dispute comerciale. Poate că şi europenii suferă de protecţionism, dar nu se poate nega faptul că între UE şi China există diferenţe considerabile privind practicile economice şi comerciale şi, mai ales, privind atitudinea faţă de statul de drept. Nu întâmplător, premierul Victor Ponta şi miniştrii săi s-au străduit să facă mai multe declaraţii publice menite să asigure Bruxelles-ul că România nu se va abate de la regulile comunitare în privinţa atribuirii contractelor. Aceasta înseamnă totuşi că România nu se poate angaja prin acorduri şi tratate bilaterale să ofere Beijingului vreun contract fără o licitaţie la care să participe şi companiile europene. Nu acesta este însă spiritul în care operează China, ţara care s-a impus pe scară largă în Africa, acolo unde contractele economice se negociază direct cu guvernele, în termeni total netransparenţi, ca să nu vorbim direct despre corupţie la nivel guvernamental. Ştiind aceasta, este firesc să ne întrebăm dacă nu cumva China a ales România ca partener privilegiat, tocmai pentru că politicienii noştri sunt europeni de faţadă, dar în fond tânjesc după tipul de contracte negociate la nivel guvernamental, netransparent, cu avantaje ascunse bine de ochii publicului? De altfel, China practică un capitalism de stat, în care sunt favorizate firmele clientelei politice, ceea ce, pe cât poate, face şi guvernul de la Bucureşti - nu de azi de ieri, ci dintotdeauna, motiv pentru care avem în Europa şi peste ocean o reputaţie atât de proastă, de ţară coruptă. Instinctele politicienilor noştri sunt mai apropiate de cele ale politicienilor chinezi, ceea ce Beijingul ştie probabil foarte bine şi tocmai de aceea a decis că Bucureştiul este probabil locul ideal în care poate încerca să facă o breşă în zidul exigenţelor şi standardelor UE. Economia României este prea mică pentru potenţialul Chinei, mai interesantă fiind calitatea noastră de membru UE, adică de poartă prin care produsele şi investiţiile chineze pot pătrunde fără probleme, pe o piaţă care încearcă să le ţină sub control.
Este oare în interesul României să joace acest rol, riscând să submineze coeziunea UE? Înainte de a schiţa un răspuns, să ne amintim că Beijingul nu este o societate de binefacere şi nu va investi decât în termeni favorabili lui. Să ne mai amintim şi că există o diferenţă considerabilă între valorile europenilor şi cele ale chinezilor, mai concret că, pentru aceştia din urmă, nu contează prea mult, de pildă, securitatea angajaţilor. La minele de uraniu din Africa, muncitorii s-au revoltat pentru că erau obligaţi să lucreze fără nicio protecţie, într-un mediu radioactiv, iar competitivitatea exporturilor chinezeşti a fost asigurată multă vreme de faptul că produsele erau realizate de deţinuţi. În plus, o implicare masivă a Chinei în economia românească ar putea conferi Beijingului drepturi pe care poate nu suntem dispuşi să le cedăm, şi anume, de a controla presa şi a îngrădi libertatea de expresie. La cererea părţii chineze, de pildă, publicaţiei Epoch Times, care relatează despre abuzurile guvernului de la Beijing, i s-a refuzat acreditarea de presă. Guvernul român a consimţit la această concesie problematică, deşi nu are încă niciun proiect comun cu chinezii. Ce se va întâmpla, oare, atunci când îl va avea şi va depinde de banii chinezilor? Nu vom spune că este păcat de sângele vărsat în 1989? Şi nu va fi cumva prea târziu să mai reparăm ceva? În funcţie de răspunsul pe care îl dăm acestor întrebări vom şti dacă merită să renunţăm la UE, de dragul unui pumn de yuani.
- În cazul că USL s-ar rupe, credeţi într-o renaştere a PNL? Îşi pot regăsi liberalii identitatea sau sunt prea contaminaţi de PSD?
- În cel mai bun caz, am putea vorbi de o renaştere a liberalismului - dar nu în PNL, ci într-o altă formaţiune politică. În faza în care a ajuns, PNL nu mai poate servi de port-drapel al valorilor liberale, nu numai pentru că este condus de un personaj politic compromis, precum Crin Antonescu, cel care se lasă acum folosit ca o paiaţă, de preşedintele Băsescu, în propriul joc politic orientat spre distrugerea PDL şi salvarea Partidului Mişcarea Populară. De altfel, Crin Antonescu ar putea fi foarte bine izolat de PNL, pentru că PNL funcţionează perfect şi fără el, fiind condus, de facto, de Dan Radu Ruşanu şi acoliţii lui. Aceştia se înţeleg perfect cu PSD şi s-ar înţelege cu oricine le-ar acorda privilegiile pe care le cer. Să nu uităm că, înainte de a lansa campania de sabotare a candidaturii prezidenţiale a lui Crin Antonescu, Victor Ponta s-a asigurat de loialitatea principalilor miniştri liberali, în frunte cu Daniel Chiţoiu. Această colaborare a făcut posibilă aruncarea peste bord a lui Varujan Vosganian, fără nicio problemă din partea PNL. Dacă un liberal cu state vechi, cum este domnul Vosganian, a putut fi sacrificat fără niciun regret, este clar că există o comuniune de interese puternică între baronii PNL şi liderii PSD, ceea ce face inutilă orice discuţie despre identitatea liberală. De altfel, dacă facem din nou apel la memorie, vom vedea că discuţiile despre identitatea liberală erau foarte intense atunci când premierul Călin Popescu Tăriceanu încerca să-şi mobilizeze partidul împotriva preşedintelui Băsescu, acuzat că ar fi dorit distrugerea PNL, prin fuziunea cu PD. După ce ruptura cu Traian Băsescu a devenit totală şi definitivă, PNL a uitat de identitatea liberală şi a folosit argumentul primitiv al necesităţii solidarităţii împotriva "dictatorului" Băsescu, pentru a justifica alianţa cu PSD. Justificarea reală era însă o comuniune de interese între baronii celor două partide, cărora trebuie să le adăugăm şi patronajul Varanului, sub care Crin Antonescu s-a plasat până când Dan Voiculescu însuşi a considerat că este mai avantajos pentru el să sară în barca PSD. În contextul speranţelor electoratului de dreapta, privind reanimarea liberalismului autentic, poate că ar fi mai interesantă o altă evoluţie, care deocamdată este doar schiţată pe scena politică şi anume, apropierea de PNŢCD a liberalilor Vlad Moisescu, Andrei Chiliman şi Diana Tuşa, care au fost excluşi din PNL. La recentul congres al PNŢCD, Andrei Chiliman a vorbit despre necesitatea unei renaşteri politice, a unui proiect comun al Dreptei şi a unei înnoiri instituţionale. Nu cred că domnii Chiliman şi Moisescu vor accepta multă vreme să fie conduşi de Aurelian Pavelescu. Cred mai degrabă că vor încerca să valorifice capitalul de imagine lăsat moştenire de Corneliu Coposu - despre care primarul sectorului 1 a vorbit elogios la congres - pentru a prelua PNŢCD şi a-l transforma într-un partid de dreapta, care să umple locul lăsat vacant pe scena politică, prin abandonarea valorilor liberale de către PNL. Nu va fi, poate, marele partid de dreapta, pe care îl cere preşedintele Băsescu pentru a anihila PDL, dar, cu o nouă conducere, ar putea deveni un partid credibil, poate chiar partener al PDL. În tot cazul, indiferent ce vor izbuti domnii Chiliman şi Moisescu, este cert că viitorul liberalismului românesc nu are nicio legătură cu PNL. Ceea ce este foarte bine, pentru că avem nevoie de un liberalism autentic, nu de o gaşcă de baroni la limita penalului, care au confiscat un partid istoric.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
