- Dacă "desantul chinez" nu ar fi o tentativă de destabilizare a UE, de ce ar fi emis Comisia Europeană o circulară către toate țările membre, cerându-le să nu abandoneze cadrul și regulile negocierilor europene în relațiile cu China? Se știe de altfel că între Beijing și UE apar periodic, și există și acum, dispute comerciale. Poate că și europenii suferă de protecționism, dar nu se poate nega faptul că între UE și China există diferențe considerabile privind practicile economice și comerciale și, mai ales, privind atitudinea față de statul de drept. Nu întâmplător, premierul Victor Ponta și miniștrii săi s-au străduit să facă mai multe declarații publice menite să asigure Bruxelles-ul că România nu se va abate de la regulile comunitare în privința atribuirii contractelor. Aceasta înseamnă totuși că România nu se poate angaja prin acorduri și tratate bilaterale să ofere Beijingului vreun contract fără o licitație la care să participe și companiile europene. Nu acesta este însă spiritul în care operează China, țara care s-a impus pe scară largă în Africa, acolo unde contractele economice se negociază direct cu guvernele, în termeni total netransparenți, ca să nu vorbim direct despre corupție la nivel guvernamental. Știind aceasta, este firesc să ne întrebăm dacă nu cumva China a ales România ca partener privilegiat, tocmai pentru că politicienii noștri sunt europeni de fațadă, dar în fond tânjesc după tipul de contracte negociate la nivel guvernamental, netransparent, cu avantaje ascunse bine de ochii publicului? De altfel, China practică un capitalism de stat, în care sunt favorizate firmele clientelei politice, ceea ce, pe cât poate, face și guvernul de la București - nu de azi de ieri, ci dintotdeauna, motiv pentru care avem în Europa și peste ocean o reputație atât de proastă, de țară coruptă. Instinctele politicienilor noștri sunt mai apropiate de cele ale politicienilor chinezi, ceea ce Beijingul știe probabil foarte bine și tocmai de aceea a decis că Bucureștiul este probabil locul ideal în care poate încerca să facă o breșă în zidul exigențelor și standardelor UE. Economia României este prea mică pentru potențialul Chinei, mai interesantă fiind calitatea noastră de membru UE, adică de poartă prin care produsele și investițiile chineze pot pătrunde fără probleme, pe o piață care încearcă să le țină sub control.
Este oare în interesul României să joace acest rol, riscând să submineze coeziunea UE? Înainte de a schița un răspuns, să ne amintim că Beijingul nu este o societate de binefacere și nu va investi decât în termeni favorabili lui. Să ne mai amintim și că există o diferență considerabilă între valorile europenilor și cele ale chinezilor, mai concret că, pentru aceștia din urmă, nu contează prea mult, de pildă, securitatea angajaților. La minele de uraniu din Africa, muncitorii s-au revoltat pentru că erau obligați să lucreze fără nicio protecție, într-un mediu radioactiv, iar competitivitatea exporturilor chinezești a fost asigurată multă vreme de faptul că produsele erau realizate de deținuți. În plus, o implicare masivă a Chinei în economia românească ar putea conferi Beijingului drepturi pe care poate nu suntem dispuși să le cedăm, și anume, de a controla presa și a îngrădi libertatea de expresie. La cererea părții chineze, de pildă, publicației Epoch Times, care relatează despre abuzurile guvernului de la Beijing, i s-a refuzat acreditarea de presă. Guvernul român a consimțit la această concesie problematică, deși nu are încă niciun proiect comun cu chinezii. Ce se va întâmpla, oare, atunci când îl va avea și va depinde de banii chinezilor? Nu vom spune că este păcat de sângele vărsat în 1989? Și nu va fi cumva prea târziu să mai reparăm ceva? În funcție de răspunsul pe care îl dăm acestor întrebări vom ști dacă merită să renunțăm la UE, de dragul unui pumn de yuani.
- În cazul că USL s-ar rupe, credeți într-o renaștere a PNL? Își pot regăsi liberalii identitatea sau sunt prea contaminați de PSD?
- În cel mai bun caz, am putea vorbi de o renaștere a liberalismului - dar nu în PNL, ci într-o altă formațiune politică. În faza în care a ajuns, PNL nu mai poate servi de port-drapel al valorilor liberale, nu numai pentru că este condus de un personaj politic compromis, precum Crin Antonescu, cel care se lasă acum folosit ca o paiață, de președintele Băsescu, în propriul joc politic orientat spre distrugerea PDL și salvarea Partidului Mișcarea Populară. De altfel, Crin Antonescu ar putea fi foarte bine izolat de PNL, pentru că PNL funcționează perfect și fără el, fiind condus, de facto, de Dan Radu Rușanu și acoliții lui. Aceștia se înțeleg perfect cu PSD și s-ar înțelege cu oricine le-ar acorda privilegiile pe care le cer. Să nu uităm că, înainte de a lansa campania de sabotare a candidaturii prezidențiale a lui Crin Antonescu, Victor Ponta s-a asigurat de loialitatea principalilor miniștri liberali, în frunte cu Daniel Chițoiu. Această colaborare a făcut posibilă aruncarea peste bord a lui Varujan Vosganian, fără nicio problemă din partea PNL. Dacă un liberal cu state vechi, cum este domnul Vosganian, a putut fi sacrificat fără niciun regret, este clar că există o comuniune de interese puternică între baronii PNL și liderii PSD, ceea ce face inutilă orice discuție despre identitatea liberală. De altfel, dacă facem din nou apel la memorie, vom vedea că discuțiile despre identitatea liberală erau foarte intense atunci când premierul Călin Popescu Tăriceanu încerca să-și mobilizeze partidul împotriva președintelui Băsescu, acuzat că ar fi dorit distrugerea PNL, prin fuziunea cu PD. După ce ruptura cu Traian Băsescu a devenit totală și definitivă, PNL a uitat de identitatea liberală și a folosit argumentul primitiv al necesității solidarității împotriva "dictatorului" Băsescu, pentru a justifica alianța cu PSD. Justificarea reală era însă o comuniune de interese între baronii celor două partide, cărora trebuie să le adăugăm și patronajul Varanului, sub care Crin Antonescu s-a plasat până când Dan Voiculescu însuși a considerat că este mai avantajos pentru el să sară în barca PSD. În contextul speranțelor electoratului de dreapta, privind reanimarea liberalismului autentic, poate că ar fi mai interesantă o altă evoluție, care deocamdată este doar schițată pe scena politică și anume, apropierea de PNȚCD a liberalilor Vlad Moisescu, Andrei Chiliman și Diana Tușa, care au fost excluși din PNL. La recentul congres al PNȚCD, Andrei Chiliman a vorbit despre necesitatea unei renașteri politice, a unui proiect comun al Dreptei și a unei înnoiri instituționale. Nu cred că domnii Chiliman și Moisescu vor accepta multă vreme să fie conduși de Aurelian Pavelescu. Cred mai degrabă că vor încerca să valorifice capitalul de imagine lăsat moștenire de Corneliu Coposu - despre care primarul sectorului 1 a vorbit elogios la congres - pentru a prelua PNȚCD și a-l transforma într-un partid de dreapta, care să umple locul lăsat vacant pe scena politică, prin abandonarea valorilor liberale de către PNL. Nu va fi, poate, marele partid de dreapta, pe care îl cere președintele Băsescu pentru a anihila PDL, dar, cu o nouă conducere, ar putea deveni un partid credibil, poate chiar partener al PDL. În tot cazul, indiferent ce vor izbuti domnii Chiliman și Moisescu, este cert că viitorul liberalismului românesc nu are nicio legătură cu PNL. Ceea ce este foarte bine, pentru că avem nevoie de un liberalism autentic, nu de o gașcă de baroni la limita penalului, care au confiscat un partid istoric.