Moş Crăciun cu ochii oblici

Recentul Summit "China - Eu­ro­pa de Est" de la Bucureşti (ne­­îndoielnic o lovitură strategică, dar nu prea sigur că şi economică, a Gu­ver­nului Ponta) re­pu­ne în discuţie com­plexul "fra­­telui cel mic", pe care Ro­mâ­nia con­ti­nuă să îl ex­perimen­teze constant, în ulti­mii mai bine de 20 de ani.

După ce câ­teva de­­­cenii bune am fost în­văţaţi la şcoală, în presa aservită re­gi­mului comunist, în cărţi şi în ma­rile producţii cinematografice propa­gan­­dis­tice, că suntem cei mai buni şi mai viteji, cei mai harnici şi cei mai pri­­cepuţi, odată confruntaţi cu spai­mele şi cu greutăţile capitalismului, am în­ceput să ne uităm în stânga şi în dreap­ta, în căutare de soluţii salva­toare, ca nişte copii neajutoraţi. Mai întâi, ne-am lăfăit în confortul ajutoa­relor. Lu­mea a privit ca pe o nedreptate mo­mentul în care valul umanitar a început să se concentreze doar pe zo­nele cu probleme cu adevărat serioa­se din so­cietatea românească. Ne-am lă­sat apoi, de voie, pe mâna tătucii Ili­escu: el ştia mai bine decât noi cum să facă să ne fie bine. N-a fost nici asta o so­luţie... Mai încoace, de când cu avân­­tul inte­grării europene, am aştep­tat, iarăşi, ca Europa să facă totul, am aşteptat să ne plouă în gură cu bani de la Bruxelles, fără să ne dicteze nimeni ce şi cum să facem noi ca să merităm acei bani. Am dat-o rău de tot în bară când a fost vorba de atragerea şi folo­sirea fondu­rilor europene. Scuza era la îndemână, şi nu puţini s-au grăbit să uze­ze de ea: birocraţia comunitară! Bi­ne că alte state din regiune, Polonia mai cu sea­mă, s-au descurcat de minu­ne în lupta cu balaurul birocratic nu­mit UE! Acum, că ne-am lămurit şi cu Eu­ropa, nu mai avem, se pare, decât do­uă so­luţii pe lângă creşterea con­tinuă a ta­xelor şi a accizelor: prima e va­lorifi­carea resurselor: exploatări peste ex­ploa­tări, aur, prin metoda cia­nu­rării, la Roşia Montană, în Apuseni, gaze de şist, prin metoda fracturării hi­draulice, în Vrancea, în Dobrogea, în Ardeal, mai nou şi la Băile Felix. Si­gur, nu fa­cem noi asta, nu dezvoltăm noi teh­nologii adaptate propriilor con­diţii şi exigenţelor minimului respect faţă de oamenii şi istoria acestei ţări. Nu, vin alţii să facă - vin americanii, bunăoară, noi doar stăm cu mâna întinsă şi aş­teptăm să vină redevenţele. Iar a doua soluţie - s-a vorbit până la refuz despre ea zilele acestea - e să vină chinezii. Să vină chinezii să ne facă autostrăzi, să vină chinezii să ne facă zgârie-nori, să vină chinezii să ne facă linii ferate de mare viteză, să vină ei şi cu finan­ţarea, desigur... Şi noi, noi ce să mai facem atunci? E păgubos şi periculos că, la final de 2013, după "cei 7 ani de-acasă" în Uniunea Euro­peană, ideea unor soluţii magice căzu­te din cer, direct în şemineu, precum cadourile de la Moş Crăciun, mai au încă trecere la publicul din România.