Încă un plan PSD-ist

Asumarea răspunderii în Parlament pe Legea descen­tralizării, care lasă la dispoziţia diverşilor "baroni locali" recoltarea şi utilizarea fondurilor din regiunile pe care le conduc, este încă o încercare a premierului Ponta de a-şi fi­deliza electoratul pentru bătălia "prezidenţialelor".

Pentru cei mai mulţi observatori ai jocului politic românesc a de­venit astfel clar că liderul PSD-ist vizează, pentru el şi ai săi, câşti­garea acestei ultime lupte, menită să asigure dominaţia mo­nocoloră a ţării. Ponta vizează o reîntoarcere la situaţia de la începutul mileniului, când, cu Iliescu preşedinte şi Năs­tase prim-ministru, PSD-ul devenise Partidul-Stat. Pentru ba­roni, acea epocă a fost "de aur". Justiţia era strict controlată, mediile nu mişcau, de frica pierderii contractelor publicitare, sistemul întreg duduia în ticăloşia sa, impunând un respect dur pentru ierarhiile patroni-clienţi stabilite. Fidelizarea "baronilor"- nostalgici după vremea aceea - este, aşadar, necesară, pentru că numai prin mobilizarea lor exemplară poate Ponta să câş­tige Preşedinţia. Anul şi jumătate de când conduce executivul a dezvăluit totul despre "calităţile şi capacităţile" sale. Ponta s-a vădit un administrator diletant şi un circar pe măsură. Diletantismul său este cauza eşecului măsurilor economice ale guvernului, în ciuda creşterii - timide, dar reale - a an­sam­blului economiei. O creştere care este, mai degrabă, efectul târziu al măsurilor dure împotriva crizei, luate de guvernul Boc - şi care nu justifică avalanşa de taxe şi impozite cu care Ponta a coafat Bugetul pe 2014. Guvernarea "la tele­vizor", pe care premierul a practicat-o cu asiduitate (de­monstrându-şi apetitul pentru circul mediatic), nu poate as­cun­de "sub preş" viitoarele consecinţe ale acestor suprataxări şi supraim­pozitări. Ponta preferă ca, atunci când ele vor fi efectiv re­simţite de naivul electorat român, să se afle deja în fotoliul de la Cotroceni.
Descentralizarea, ca substituit al regionalizării vizate de UE, a fost concepută de vicepremierul PSD-ist Liviu Drag­nea, "artizanul" falsificării referendumului din 2012, pentru a permite baronilor partidului - ce domină majoritatea ac­tua­lelor judeţe ale ţării - dirijarea discreţionară a fondurilor de dezvoltare şi colectarea arbitrară a taxelor stoarse din resur­sele locale, îndeosebi din utilizarea lor privată, prin activismul IMM-urilor. El însuşi baron local, cunoscător al mecanismelor de deturnare şi evaziune fiscală, Dragnea spri­jină eforturile premierului cu speranţa promovării personale în fruntea administraţiei şi a partidului. Mai discret decât Ponta, care adoră să fie "în lumina reflectoarelor", el ştie foarte bine că revenirea la Partidul-Stat i-ar asigura nu numai ascensiunea în vârful ierarhiei politico-economice, ci şi imuni­ta­tea în faţa Jus­tiţiei, una din primele măsuri pe care "noua or­dine" sta­bilită după "prezidenţiale" le va lua fiind "cas­trarea" DNA, ANI şi DIICOT. Sprijinit puternic de "maeştrii combi­natori" ai PSD-ului, Dragnea a lucrat tăcut, pentru pregătirea noii majorităţi parlamentare, prin racolarea masivă a deputaţilor şi senatorilor PPDD, sprijinul parlamentarilor UDMR şi ai minorităţilor fiind aproape cert. PNL-ul, redus oricum la postura de vioara a doua şi, în mare măsură, alienat prin pese­dizarea indusă, va fi obligat să accepte - pentru a rămâne la "masa bogaţilor" - aranjamentul (liderul său pu­tând, eventual, să-şi menţină preşedinţia Senatului) sau să se retragă, spăşit, în opoziţie. În ambele situaţii, Crin Antonescu nu va fi preşedinte al ţării.
Realizarea "planului" presupune însă eliminarea lui Tra­ian Băsescu (prin suspendare sau inculpare penală), singurul opozant real la instaurarea arbitrariului baronial PSD-ist, după înfrângerea catastrofală la trecutele "parlamentare" a PDL-ului. Băsescu nu numai că nu a acceptat repolitizarea Jus­tiţiei sau nu a promulgat legi (vicioase) propuse de majo­ritatea USL-istă, dar a fost şi extrem de vocal în amendarea de­rapajelor, mai mult sau mai puţin discrete, ale oamenilor pu­terii, în marşul lor spre cucerirea absolută a ţării (până în 2020 sau 2024, vorba lui Dragnea). Preşedintele Băsescu a folosit cu abilitate angajamentele şi relaţiile externe ale ţării, pentru a stopa cursul imprevizibil pe care gaşca de "pucişti" din USL se pregătea să i-l imprime. Nicio ţară din UE sau NATO nu a provocat atâtea probleme - reflectate, prin rico­şeu, în MCV - ca România USL-istă. Traian Băsescu a deve­nit, inevitabil, ţinta tuturor atacurilor, mai mult sau mai puţin mur­dare, ale mediilor arondate puterii executive şi legis­la­tive. USL-ul ar fi acceptat coabitarea, dacă preşedintele ar fi re­nun­ţat la rolul de "jucător", retrăgându-se în liniştea proto­co­lară a Cotro­ce­nilor. Pactul de coabitare, semnat cu pre­mie­rul Ponta, nu a însemnat însă pentru Băsescu abandonarea tuturor atribuţiilor consti­tuţionale, aşa cum sperau liderii USL-işti. De aceea, după ce Antonescu, prezidenţiabilul formal al alianţei socia­listo-liberale, a început să realizeze că a căzut în capcana în­tinsă de PSD-işti, devenind purtătorul stindardului lor an­tiocci­den­tal, sarcina stopării acţiunilor palatului Cotroceni a fost pre­luată direct de adevăratul as­pi­rant la fotoliul suprem, Victor Pon­ta. Atacul lui Sorin Roşca Stănescu, agent PSD-ist deghi­zat în liberal, cu falsele facturi de sponsorizare ilicită a alianţei DA (din care PDL-ul pre­zidenţial făcea parte) şi, succesiv, atacul în problema credi­tului obţinut de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, pentru cumpărarea de pă­mân­turi, au fost di­ri­jate - pe faţă - de premier, cu sprijinul asur­zitor al mediilor pe­­na­lului "Felix" D. Voiculescu. O suspen­dare, eventual o tri­mi­tere în judecată a preşedintelui, con­comitent cu o rupere pro­­gramată a USL şi, în consecinţă, cu alegerea rapidă a altui pre­şedinte al Senatului, ar lăsa total deschisă calea candi­da­turii lui Victor Ponta şi a rocadei, în fruntea executivului, cu Liviu Dragnea.
Băsescu este, totuşi, "greu de ucis". Chiar dacă impli­carea în afacerea cu pământuri a fiicei lui - afacere perfect legală, deşi greu de realizat de muritorii de rând - nu a fost tocmai oportună, el rămâne, deocamdată, alături de Justiţia indepen­dentă, reprezentantul unei instituţii ce nu s-a gripat de ende­mica maladie PSD-istă a arbitrariului şi minciunii. Traian Băsescu ar trebui însă să înţeleagă că, într-o ase­me­nea bătălie, în care adversarii dispun de forţa executivului şi a legisla­tivului, acţiunea solitară are puţine şanse. O re­con­ciliere cu PDL-ul, cel mai organizat şi mai puternic partid al dreptei, şi o deschidere nuanţată spre PNL-ul slăbit de co­laboraţionismul şi corupţia induse de PSD, devin - mai mult ca oricând - necesare.