Slovacia e un model de ambiţie şi încrâncenare. În doar 10 ani, ceea ce oficialii americani numeau "gaura neagră a Europei" a devenit prima ţară fost comunistă din centrul continentului care face faţă rigorilor economice ale Zonei Euro. "Modelul slovac" nu are nici naturaleţea şi nici claritatea celui polonez. E, pur şi simplu, ambiţia unor oameni în a-şi depăşi limitele şi încrâncenarea de a sta cât mai departe de tentaţiile nefaste care i-au tras în jos, la începutul anilor '90. Slovacia a demonstrat că se poate. Povestea ei este, de aceea, cu atât mai semnificativă pentru România.
Bratislava: ilustrată dintr-un alt anotimp
La mijloc de septembrie, Bratislava te ademeneşte cu un soare imperial, rămas, parcă, de pe timpul Imperiului Habsburgic, încărcat de fast şi de aur greu. Pe tot drumul spre Slovacia, toamna-şi întinsese deja pelerina melancoliei peste tot ce-a mai rămas dintr-o lungă vară fierbinte. Luminoasă şi încă înverzită, Bratislava pare o ilustrată decupată dintr-un alt anotimp. O ilustrată uşor patinată, cu parfum imperial, habsburgic, cu străduţe înguste şi cochete, cu restaurante pe marginea trotuarului, cu berării veritabile, cu catedrale vechi, cu muzee, săli de operă şi teatre în care mari artişti ai secolelor trecute au dat reprezentaţii de neuitat. Aflată la nici 70 de kilometri de Viena, Bratislava a fost mereu - nici nu se putea altfel! - în mijlocul efervescenţei europene. A împrumutat stil şi rigoare vieneză, sub care a ascuns, discret, pe fundal, o linişte provincială ce o face să semene, cumva, cu oraşele din vestul Ardealului. De fapt, Bratislava, cu cei 500.000 de locuitori ai săi (dintr-un total de 5,5 milioane de slovaci), nici nu e cu mult mai mare decât Clujul. Însă Dunărea, navigabilă, care o împodobeşte precum un colier de preţ îi dă o prestanţă aparte...
Agonie şi extaz
Bratislava şi unul din impresionantele sale poduri peste Dunăre
Nu trecuseră nici 10 ani de la ruperea Cehoslovaciei şi, în vreme ce cehii intraseră în rândul lumii bune, slovacii erau complet izolaţi de Occident, captivi ai sistemului autocratic al naţionalistului Vladimir Meciar. Plecaseră, practic, la despărţirea din ianuarie1993, de la acelaşi nivel de trai, iar acum, coroana slovacă era mai slabă cu o treime decât coroana cehească şi, în vreme ce la foştii parteneri de federaţie şomajul se scria cu o singură cifră, şi aceea mică, Bratislava raporta statistici îngrijorătoare: 20% din populaţia activă nu avea un loc de muncă!
Meciarismul, promisiunea unei Slovacii clădite pe propriile forţe, care exploata frustrările unui popor aflat mereu la mâna celor puternici - Regatul Ungar, apoi Imperiul Habsburgic - şi care n-a avut niciodată, de-adevăratelea, şansa de a se autoguverna, s-a dovedit o minciună sfruntată, menită să servească drept paravan pentru privatizări frauduloase, făcute în beneficiul noii oligarhii. "Prin noi înşine" devenise, tot mai clar, "Pentru noi înşine" - oligarhii se îmbogăţeau văzând cu ochii, în vreme ce întreprinderile pe care puseseră mâna după privatizările de la începutul anilor '90 falimentau una după alta. Oamenii ajunseseră pe drumuri, iar băncile de stat, care finanţaseră generos dezmăţul noilor magnaţi slovaci, erau în pragul colapsului. Visul Slovaciei independente devenise un coşmar. Lumea s-a speriat atunci şi, în 1998, a votat masiv anti-Meciar. A ajuns la guvernare o coaliţie pestriţă, condusă de Mikulas Dzurinda şi de tânărul finanţist pro-reformist Ivan Miklos. Slovacia o ia hotărât pe calea reformelor. Reuşeşte să intre simultan, în 2004, în Alianţa Atlanticului de Nord (NATO) şi în Uniunea Europeană. După alţi cinci ani, Slovacia devine primul stat fost comunist din zona noastră care trece la moneda euro, înaintea Cehiei, Poloniei, Ungariei şi României! Cum a fost posibilă o asemenea transformare, într-un timp atât de scurt, totul în intervalul a 10 ani? Cum s-a transformat "gaura neagră" în ceea ce presa occidentală de specialitate numea, la finele anilor 2000, "Tigrul economic din Tatra"?
Divorţul de catifea
Ivan Miklos
"Economia Cehiei era mai bine orientată spre pieţele vestice, de aceea, efectele sociale ale tranziţiei au fost mult mai apăsătoare în partea slovacă. La mijlocul lui 1991, şomajul ajunsese la 11-12% în Slovacia, în timp ce în Cehia era de numai 3%! Mulţi politicieni slovaci au început atunci să spună că reforma nu e în regulă, că o fi bună pentru cehi, dar că e nevoie de o reformă specială pentru Slovacia. În aceste condiţii, devenise cert că nu mai puteam merge împreună. Erau viziuni prea diferite legate de felul în care trebuia condusă ţara, iar asta a dus la conştientizarea faptului că separarea era singura soluţie", recapitulează Ivan Miklos începuturile Slovaciei independente. "Aveam temeri mari legate de viitor, pentru că nu aveam deloc experienţă în a ne autoguverna", îşi aminteşte fostul ministru. "Şi, din păcate, aceste temeri aveau să se confirme cu vârf şi îndesat", adaugă el.
Viaţa în "gaura neagră"
Juraj Karpis
Juraj Karpis e cel mai în măsură să-mi facă un portret "la rece" al Slovaciei la momentul 1997, anul când Secretarul de Stat al SUA "gratulase" ţara cu eticheta de "gaură neagră" a Europei. "Ruptura de Cehia şi tranziţia care a urmat au fost dureroase. Am avut probleme mari cu trecerea proprietăţii statului în zona privată. Nu aveam o Justiţie care să poată lupta cu abuzurile. Am avut parte de privatizări cu dedicaţie, pentru oamenii din jurul celor care conduceau Slovacia, în vreme ce investitorii străini nu se înghesuiau deloc la noi, eram mult în spatele Cehiei, Poloniei şi Ungariei. Momentul adevărului a venit prin 1997-1998, când investitorii străini au refuzat să mai cumpere titlurile noastre de stat, deci, să ne împrumute cu bani. Şomajul a început să crească, lumea a văzut cum fostele companii de stat dădeau faliment, cum proprietarii slovaci care le cumpăraseră furau de la propriile firme, ca să se îmbogăţească mai rapid, fără să se gândească la viitorul celor ce munceau acolo. Manipulările lui Meciar nu mai aveau efect", punctează analistul slovac. Vă sună cunoscut? Juraj Karpis vorbeşte despre ţara sa şi, în timp ce îmi explică, populez, vrând-nevrând, tabloul său cu firme şi cu personaje româneşti. Tranziţiile Slovaciei şi României seamănă ca două picături de apă! Numai că în Slovacia se ajunsese şi mai departe. Încet-încet, a început să iasă la iveală teroarea cu care regimul Meciar îşi trata adversarii incomozi. Un cunoscut realizator tv, care îl critica deschis pe Meciar, e bătut măr, iar maşina îi e incendiată. Un personaj controversat din mediul de afaceri, martor-cheie într-un proces care putea afecta regimul, e împuşcat în plină stradă... "Toţi ochii erau aţintiţi spre Meciar. Lumea a înţeles că nu se mai putea aşa. Nimeni nu dorea să ne reîntoarcem la stilul sovietic", încheie Juraj Karpis.
Cum schimbi o ţară în 8 ani
Zgârie-norii, sedii ale marilor corporaţii internaţionale, simbolurile Slovaciei capitaliste din era post-Meciar
Fostul ministru îmi vorbeşte despre reuşitele sale ca despre ceva câtuşi de puţin ieşit din comun. "Până în 2002, eforturile noastre s-au concentrat pe a prinde din urmă ţările cele mai avansate în procesul de integrare euro-atlantică. Fuseserăm izolaţi, dar am reuşit să intrăm în NATO şi în UE în acelaşi an, în ianuarie 2004. Am moştenit de la regimul Meciar un sistem financiar aproape în colaps. Cele trei bănci cu capital public erau aproape de faliment şi a trebuit să le salvăm, ceea ce a presupus costuri foarte mari, 12% din produsul intern brut (PIB). Le-am repus pe picioare şi le-am oferit unor bănci puternice din Occident. Am făcut aceleaşi eforturi de restructurare şi cu companiile naţionale de gaz şi eletricitate. A fost, iarăşi, un efort uriaş, la fel ca şi negocierile de aderare la UE. Apoi, am avut şansa unui nou mandat din partea alegătorilor. Am folosit şansa aceasta pentru a face reforme economice adevărate, printre ele, introducerea taxei unice, care e cea mai cunoscută. Intrarea în Uniunea Europeană a fost o şansă în plus pentru noi, căci aveam certificarea că suntem o ţară reformistă şi deschisă către investitori, aşa că am atras tot mai multe firme străine. Dacă guvernul impune realmente politici reformiste, atunci standardele europene pot fi atinse într-un timp destul de scurt, cu rezultate chiar impresionante. Dacă facem o comparaţie între cele patru ţări ale Grupului de la Visegrad - Slovacia, Polonia, Cehia şi Ungaria - noi suntem probabil cei mai buni la capitolul reforme", crede Ivan Miklos.
În 2000, ratingul privind investiţiile al agenţiei Standard&Poors situa Slovacia cu patru niveluri sub Cehia şi Ungaria şi cu trei sub Polonia. În 2005, slovacii sunt deja primii la acest capitol între ţările de la Visegrad, iar în 2009, reuşesc să intre în Zona Euro, ceea ce nimeni în regiunea noastră, între fostele state comuniste, nu a mai reuşit, cu excepţia Estoniei. Eforturile reformiste şi pro-integrare aduc rezultate extraordinare. Şomajul scade de la 20% la 10% în numai 10 ani! Slovacia devine numărul unu în Europa la producţia de maşini pe cap de locuitor, datorită investiţiilor străine în acest domeniu - Volkswagen, Peugeot-Citroen şi Kia. Alături de aceste nume, Slovacia atrage şi alţi investitori de mare prestigiu, precum Samsung, Citibank, Ford, Motorola, US Steel sau Whirpool. Din 2000 şi până în prezent, Slovacia înregistrează cea mai importantă creştere economică dintre toate cele 27 de state membre UE, iar de la căderea comunismului şi până azi, e pe locul doi, după Estonia. Acest lucru a fost posibil nu doar datorită politicilor economice şi a artificiilor fiscale, ci şi pentru că Slovacia are cea mai ridicată productivitate a muncii dintre toate ţările din regiune (dublu aproape faţă de România în 2009). Slovacii sunt mai harnici şi mai productivi decât vecinii lor cehi şi polonezi, deşi salariile lor brute sunt ceva mai mici: 770 de euro salariul mediu (faţă de 500 de euro în România) şi 320 de euro salariul minim pe economie (faţă de 180 de euro în România!).
Românii, angajaţi de elită în Slovacia
Vechea cetate a Bratislavei, văzută din centrul oraşului
Trenuleţul pentru turişti
Poveşti la o halbă de bere
Plecată din România de mai bine de 10 ani, jurnalista Anca Dragu este sufletul comunităţii româneşti din Bratislava. Din două telefoane, face o masă plină de români în orice seară. Prin ea i-am cunoscut pe Ramona şi pe Adrian, pe Cornelia şi pe Dorin, câţiva dintre tinerii pentru care Slovacia cea nouă a lui Ivan Miklos a însemnat o şansă în viaţă.
Adrian şi Ramona s-au împrietenit pe când erau amândoi studenţi, în Timişoara. Plecată o vreme în Statele Unite, la un program de muncă şi studiu peste vară, Ramona a prins gustul Occidentului şi a început să-şi caute de lucru în străinătate. Între timp, l-a convins şi pe Adrian, specialist în IT, să încerce şi el. Până la urmă, lui i-a surâs mai repede norocul şi a fost chemat ca administrator de sistem la sucursala din Bratislava a gigantului AT&T. N-a stat prea mult pe gânduri şi a plecat. "A doua zi după ce am ajuns, a avut şi Ramona un interviu la IBM", îşi aminteşte Adrian, un bănăţean pontos şi tonic. Ambiţioasă şi perfecţionistă, Ramona şi-a dorit mereu mai mult. De la IBM a plecat la Accenture, iar de acolo la Mondelez International, partea europeană a Kraft Foods. Le place la Bratislava, deşi sunt frustraţi de faptul că lumea din Slovacia, chiar şi colegii din multinaţionale, vorbeşte cu mare greutate limba engleză, ceea ce împiedică o comunicare eficientă. Nici viaţa de noapte sau oportunităţile de distracţie nu excelează la Bratislava, un oraş destul de mort după lăsarea serii. Tocmai de aceea, cei doi, care se vor căsători în curând, spun că Slovacia va fi doar un pas intermediar în carierele lor. Visează la Viena, Berlin sau, de ce nu, Londra. Spre deosebire de Ramona şi de Adrian, alţii nu se mai văd duşi din Bratislava. Au iubiţi sau iubite slovace ori şi-au întemeiat deja o familie şi sunt hotărâţi să rămână în oraşul de pe Dunăre.
Sunt şi unii care se vor întoarce în România. Vizează o avansare pe linie corporatistă la Bucureşti. Ei vor lăsa, poate, locul altor români care aşteaptă febril un telefon de la firmele de
Castelul, văzut noaptea
Fotografii de CIPRIAN RUS şi CLAUDIU TÂRZIU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
