Jurnalistul Mihai Goţiu investighează subiectul Roşia Montană de 11 ani. Primele pagini pe care le-a scris despre drama comunităţii ce-avea să fie strămutată din vatra ei au fost poveşti literare, dar, în scurt timp, şi-a dat seama că realitatea întrece cu mult ficţiunea. Astfel a început să urmărească îndeaproape oamenii, lupta lor pentru salvarea Roşiei Montane, a cărei desfăşurare era mai interesantă şi mai copleşitoare cu fiecare zi. După aceşti 11 ani în care a publicat sute de articole, reportaje, investigaţii şi interviuri, Mihai Goţiu va lansa, pe 16 noiembrie, sub egida Editurii Tact, cartea "Afacerea Roşia Montană".
"Un loc care musteşte de viaţă"
- Pentru elevul Goţiu dintr-a şaptea, Roşia Montană era o legendă, un tărâm mitic, cu vâlve şi comori ascunse. L-ai lăsat pe copilul de-atunci să scrie măcar o pagină în cartea jurnalistului de-acum?
- Sunt momente în care se regăsesc poveştile pe care le-am aflat de la un coleg de clasă din gimnaziu, Nicu Oprea, care avea bunici la Roşia Montană. Am întâlnit căutători de aur, holoangări, am văzut semnele pe care le-au lăsat în galeriile din Cârnic, am ascultat poveştile cu vâlve. Şi am întâlnit oameni cu caractere foarte puternice, foarte bine definite şi care au o aură de legendă. E o legendă a Roşiei Montane, care se construieşte în permanenţă. De fapt, am avut norocul să fiu martor al unei poveşti care va supravieţui întâmplărilor de acum.
- Îţi aminteşti prima zi în Roşia Montană?
- Da, am ajuns cu un autobuz cu scaune rigide, cu muşama pe ele, cu o spărtură în podea prin care, vară fiind, intra praful drumului. Am coborât în Gura Roşiei şi am pornit pe jos către centrul comunei. Încă mai erau camioane ale fostei exploatări de stat, care urcau spre Roşia Montană, dar nu am făcut autostopul, am mers pe jos, ca să înţeleg locul. Pe partea dreaptă, pădurea coboară până în şosea şi e plin de izvoare. A fost primul sentiment care mi s-a transmis, al unui loc plin de vitalitate, care musteşte de viaţă. Primele case pe care le-am întâlnit, cu pereţii lor albi, păreau desprinse din cărţile poştale cu sate vechi, româneşti. Am oprit la un birt, care avea şi o terasă, sub un corcoduş, să beau o bere. Acolo m-a abordat Maioru', un roşian căruia nu i-am aflat vreodată numele, pentru că aşa îl ştiau toţi. Şi-a dat seama, fără să-i spun eu, că sunt jurnalist. M-a şocat prima lui întrebare, dacă sunt pro sau contra. Era anul 2002 şi încă nu ştiam ce înseamnă pro sau contra Roşia Montană. Apoi mi-a zis că are de cosit undeva, în zona Ţarinei, şi că ne putem vedea pe seară ca să mai vorbim. Eu am zis că, dacă mai are o coasă, vin şi eu. S-a distrat un pic pe seama mea, "coasă care să cosească singură nu avem", mi-a zis. Învăţasem însă să cosesc în copilărie şi am ţinut brazda suficient de bine ca să-i câştig încrederea, iar seara să îmi povestească despre problemele cu care se confruntă din cauza proiectului minier. M-au surprins frământările oamenilor, zbuciumul fiecăruia dintre ei, confruntaţi cu ideea de a pleca sau de a rămâne în Roşia Montană. De la o oră la alta îşi schimbau opţiunea. Maioru' spunea că nu pleacă niciodată, apoi că ar accepta, totuşi, dacă obţine un anumit preţ. După o altă oră, spunea iar că nu va pleca. Asta m-a şocat. Era un război al fiecăruia, intern, dincolo de conflictele între prieteni, rude, vecini. În seara aia, am dormit la Maioru'. Dimineaţa, el a plecat la târg, la Câmpeni, şi şi-a vândut singura vacă pe care o avea. Pentru mine, a fost un semn că decizia lui este aceea de a pleca. Şi a plecat. Nu l-am mai găsit când am revenit la Roşia, iar casa în care am dormit atunci nu mai există. A fost cumpărată de compania Gold Corporation şi demolată. La fel cum a fost demolată şi cârciuma în care ne-am întâlnit.
- Cât timp a trecut de la prima întâlnire cu Roşia Montană până la prima pagină scrisă despre Roşia Montană?
- Dacă mă refer la prima variantă a cărţii, care era una literară, a trecut destul de puţin. Voiam să redau drama locuitorilor din Roşia Montană, sub pretextul unei acţiuni poliţiste: un căutător de aur moare în condiţii misterioase şi începe o anchetă. Din fundal ar fi trebuit să răzbată frământările oamenilor şi modul în care apariţia Companiei le-a schimbat viaţa. Primele capitole din carte le-am citit două luni mai târziu, la Cenaclul Uniunii Scriitorilor din Cluj. Am şi publicat fragmente din varianta literară în reviste şi antologii din România, Italia şi Ungaria dar, documentându-mă tot mai mult, mi-am dat seama că literatura nu poate să surprindă şi să redea tot ceea ce se întâmplă. Realitatea era şi este mult mai dură decât ar putea transmite o carte de ficţiune. Drama Roşiei nu poate fi transmisă în metafore. N-aş vrea ca cineva să-şi închipuie că asemenea întâmplări sunt doar efectul imaginaţiei prea bogate, rodul fanteziilor unui scriitor.
"Roşia Montană are capacitatea de a schimba România"
- Cum te-a schimbat Roşia Montană?
- Până când am înţeles cu adevărat ce se întâmplă la Roşia Montană, ca jurnalist, aveam o detaşare, specifică profesiei, faţă de subiectele despre care scriam. Dar foarte repede mi-am dat seama că o astfel de poziţionare în acest subiect nu poate fi valabilă. Am văzut atâtea mizerii, atâtea legi încălcate, vieţi şi drepturi ale oamenilor ignorate, încât nu puteam să mai rămân detaşat, să nu interiorizez şi să nu rezonez cu ceea ce li se întâmplă celor de acolo. În plus, aveam o experienţă personală, drama bunicilor mei, pe care o resimţeam în vacanţele de vară, legată de pierderea pământului în perioada comunistă. De fapt, când am început să înţeleg lupta lui Eugen David şi a celorlalţi roşieni pentru pământul lor, am început să conştientizez şi să înţeleg cu adevărat prin ce au trecut bunicii şi mi-am dat seama că nu pot accepta detaşat repetarea istoriei.
- Ce este Roşia Montană pentru România?
- Încă din 2007, am scris că Roşia Montană reprezintă şansa naşterii unei noi societăţi civice în România. În 2011, am spus că Roşia Montană are nevoie de România pentru a fi salvată, dar, după ce va fi salvată, România are nevoie de Roşia Montană pentru a se ieşi din criza morală în care se află. Sunt afirmaţii şi previziuni pe care le susţin mai mult ca niciodată. Cred că Roşia Montană are capacitatea de a schimba România.
- Au fost momente în care ai luat pauză de la scrisul despre Roşia Montană?
- Din punct de vedere jurnalistic, nu m-am oprit din a relata despre Roşia Montană. Dimpotrivă, aveam momente când mi se părea că scriu prea puţin, pentru că rămăseseră prea puţini jurnalişti şi instituţii media care mai scriau despre acest subiect. Consideram că e datoria mea, dacă am informaţii despre Roşia Montană, care nu devin publice, să le fac eu publice. Din punctul de vedere al cărţii, au fost momente când mi se părea că nu o să termin vreodată. Şi acum, când mai este atât de puţin până la lansare, mi se pare incredibil că e gata. Sigur, am fost şi demoralizat în mai multe ocazii. Începeam să scriu şi îmi dădeam seama că nu o să reuşesc nicicum să spun toată povestea Roşiei Montane. Sunt convins că nici acum nu am spus-o pe deplin, dar am luat decizia ca, cel puţin deocamdată, să pun punct şi virgulă. Ţinând cont de complexitatea poveştii şi a afacerii în sine, poate că, pornind de la această carte, vor veni alţii care să ducă povestea mai departe.
- Ai scris despre toţi oamenii pe care i-ai întâlnit în lupta asta?
- Cred că asta e cea mai mare nerealizare a cărţii. Faptul că nu am reuşit să scriu despre toţi oamenii Roşiei Montane, incluzându-i aici atât pe localnici, cât şi pe cei care s-au implicat în luptă. Am reuşit să scriu doar despre o parte dintre ei.
- Cum sunt oamenii Roşiei Montane? Ai putea să-i caracterizezi?
- În Campania Salvaţi Roşia Montană sunt implicaţi, oamenii cei mai activi şi cei mai avizaţi pe domeniile lor din România, care îşi respectă atât drepturile pe care le au, cât şi profesiile pe care şi le-au ales. Mă refer atât la localnicii din Roşia Montană, care au ajuns să-şi cunoască foarte bine drepturile şi modalităţile democratice prin care şi le pot apăra, dar şi la specialişti din arhitectură, arheologie, economie, sociologie, comunicare şi multe alte domenii. Din punctul meu de vedere, asta e societatea civilă reală. Aceasta e una din mizele foarte mari ale cărţii, să surprindă acest aspect care explică de ce campania a reuşit, în cele din urmă, să aibă o asemenea vizibilitate publică, să se dezvolte permanent şi să-şi atragă de partea ei tot mai mulţi susţinători. Asta s-a întâmplat nu pentru că ar fi o modă ecologistă, cum încearcă unii să minimalizeze situaţia, ci datorită faptului că s-au implicat oameni foarte bine pregătiţi pe domeniile lor de activitate. Pornind de la înţelegerea rezistenţei pentru Roşia Montană, putem să reaşezăm în societate nişte valori, să găsim nişte oameni la care ne raportăm şi să nu mai confundăm profesioniştii, experţii, cu cei care ne sunt livraţi de media de entertainment, care creează o imagine falsă asupra societăţii civile reale. Da, asta e o miză majoră a cărţii.
- Cum apreciezi poziţia mass-mediei din România faţă de Roşia Montană?
- Roşia Montană oferă un model despre tot ce s-a întâmplat în mass-media în ultimii ani. De exemplu, modul în care instituţiile de presă au ajuns să fie subordonate intereselor politice, dar şi agenţiilor de publicitate. Modul în care mass-media poate fi coruptă, modul în care influenţează opinia publică, dar şi modul în care unii jurnalişti şi-au făcut onest profesia şi au reuşit, în ciuda inferiorităţii numerice, să contrabalanseze situaţia şi să aibă o contribuţie importantă în stoparea unui proiect minier distructiv. Din reflectarea cazului Roşia Montană în presă, chiar şi şi cei care nu activează în presă pot învăţa cum să se vaccineze împotriva manipulărilor mediatice şi cum se pot implica în susţinerea jurnaliştilor oneşti.
"Am mers la Roşia mai des decât la mama acasă"
- Am ajuns să merg la Roşia Montană mai des decât la mama acasă, la Deva, pentru că aveam nevoie să înţeleg deplin zona şi oamenii ei. La începutul anului trecut, am stat trei luni acolo. Din acest punct de vedere, trebuie să îi mulţumesc arhitectului Şerban Cantacuzino, care m-a sprijinit pentru a putea suporta costurile unei astfel de mutări în Roşia Montană şi faptul că în acest timp am renunţat la alte activităţi, dar şi lui Ani şi lui Andrei Gruber, care m-au găzduit în acea perioadă. Atunci am definitivat modul de abordare a cărţii şi s-au înlăturat ultimele dubii legate de onestitatea celor care conduc această afacere.
- Cât de mult te-au influenţat protestele de la 1 septembrie încoace, pentru încheierea cărţii?
- Nu foarte mult. De fapt, cartea se încheie pe 1 septembrie 2013. Este împărţită pe patru secţiuni. De la 1 septembrie, practic, se scrie a cincea carte a Roşiei Montane, care are nevoie de o analiză şi de o prezentare diferite. E hazardat de făcut o analiză pe moment, pentru că se întâmplă foarte multe lucruri de la 1 septembrie încoace. E nevoie să treacă un pic de timp pentru o analiză la rece a ultimelor luni.
- Eşti scriitorul Roşiei Montane?
- Poate scriitorul e mult spus. Aş fi mulţumit să fiu unul dintre cronicarii Roşiei Montane. E o titulatură la care visam la începutul anilor '90, când m-am apucat de presă. Nu cred că termenul s-a perimat între timp şi defineşte mai mult decât onorabil una dintre funcţiile presei.
- Ai simţit ca pe o datorie cartea aceasta?
- Da. Dar este o datorie pe care o simte orice jurnalist, aceea de a da mai departe ceea ce ştie. O asemenea prevedere e menţionată expres şi în Codul deontologic al profesiei: "Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice fel".
- Am ajuns la final: ce ai vrut să transmiţi prin această carte, Mihai?
- Faptul că Roşia Montană este un caz ilustrativ pentru România, iar cazul acesta oferă modele şi soluţii pentru depăşirea crizei şi, în special, în schimbarea mentalităţilor din societatea românească, cu efecte benefice colaterale. Asta mi-am propus, rămâne de văzut dacă voi reuşi.
(Lansarea cărţii are loc pe 16 noiembrie, la Cluj, în fostul Cazino, şi pe 22-23 noiembrie la Bucureşti, la Târgul Gaudeamus, Romexpo)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
