Dacii nemuritori
Bucuria cu care dacii se lăsau aruncaţi în suliţe, fericiţi că trec în lumea de dincolo, i-a impresionat pe toţi marii scriitori ai antichităţii, care vorbeau cu uimire şi cu respect despre Zamolxis, învăţătorul şi zeul lor. Cei vii se veseleau pentru sufletul scăpat din capcana cărnii şi boceau faptul că ei încă mai au de aşteptat până să treacă Pragul, sau Hotarul, spre Împărăţia Cerurilor. Ritualurile funebre din patrimoniul folcloric românesc încă mai practică Stâlpul aşezat la poartă - simbol al direcţiei ascensionale - în vârful căruia era aşezată o pasăre de lemn cu aripile desfăcute, simbol al sufletului ce se ridică spre înălţimi. Niciodată trăitorii acestor meleaguri nu au depus ofrande pe morminte, ca în aproape toate culturile, pentru că, aşa cum scriau, nedumeriţi, istoricii antici, de la Herodot şi până la Dio Cassius, continuând cu gotul Iordanes, oamenii se credeau nemuritori şi nimic din esenţa fiinţei lor nu rămânea pe pământ.
Pasărea sufletului
Textul funebru cel mai răspândit pe teritoriul ţării noastre este cunoscut sub numele de "Cântecul ăl Mare". El marchează ieşirea din casa pământească şi este cântat afară, pe uliţă, în dreptul ferestrei ori la poarta mortului, numai dimineaţa, sub însemnele luminii şi ale ordinii solare. Funcţia lui este aceea de a uşura călătoria funebră, de a marca separarea de lumea viilor, intrarea într-un alt timp, care atunci începe. Călătoria sufletului este alta decât călătoria întristătoare a cortegiului funerar. Obstacolele spre lumea de dincolo nu sunt uşoare: calea este "strâmbă, cu spini semănată, cu mese strânse şi făclii stinse, cu duşmani presărată", dar călăuza - lupul, calul, craiul sau crăiasa - îndrumă cu blândeţe spre Împărăţia sufletelor nemuritoare, care, de la daci încoace, era în cer. Vehiculul de trecere Dincolo nu era însă vreo ambarcaţiune, ci Pasărea Sufletului.
Coloana infinitului
În două dintre dialogurile sale, Platon, inspirat de religia tracică, vorbea despre "Pasărea Sufletului". În dialogul Phaidros, spune: "Când sufletul e desăvârşit şi bine înaripat, se ridică în văzduhuri".
Ritualul Păsării Sufletului este foarte răspândit teritorial, dar rădăcina lui se păstrează cel mai bine în Munţii Orăştiei şi în Basarabia, unde, în loc de cruce, la capătul mortului se aşează şi astăzi un stâlp funerar, sculptat cu motive geometrice, iar deasupra stâlpului se pune o păsăruică din lemn. Ritualul e prezent şi în judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi. Constantin Brâncuşi a vrut, poate, să "nemurească" şi el acest obicei străvechi, prin ridicarea Coloanei infinitului, după modelul stâlpilor funerari, iar în vârful său să aşeze pasărea nemuritoare a sufletului. Dar, până la urmă, a creat "Măiastra" separat.
Portalurile subterane
Care ar putea fi funcţionalitatea unor "portaluri" sacre, prezente în peşteri, grote, în regiuni unde se petrec, de regulă, fenomene ciudate şi despre care localnicii spun că sunt porţi spre lumea de Dincolo? Care lume ar putea fi, dacă nu cea a morţilor? Către ce tărâmuri neştiute se deschid aceste Porţi? Deocamdată, să trecem în revistă o parte a geografiei sacre a României, legată de locurile sfinte. O primă referire la lumea subterană vine de la daci. Preoţii "călători prin nori" ai lui Zamolxe îi construiseră acestuia o locuinţă într-o peşteră, nedescoperită încă, unde marele iniţiat dispăruse timp de trei ani, pierdut prin galeriile întortocheate, fără să fie găsit nici de cei care îi construiseră sanctuarul. Pe meleagurile noastre sunt însă peşteri şi grote cu simboluri sacre de dinainte de daci, locuri unde ulterior s-au nevoit schimnici creştini şi unde "corabia" Bisericii şi-a găsit lăcaş sfânt.
Gura Cerului
Talpa Raiului
Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, are un lăcaş săpat într-o stâncă, în Dobrogea. În pădurea de lângă Peştera Sf. Andrei (la patru kilometri de şoseaua Constanţa-Ostrov) se află un pârâu cu nouă izvoare, în formă de cruce, unde au fost botezaţi, în numele Sfintei Treimi, primii creştini. Colindul Sfântului Apostol Andrei pomeneşte că aici se află "Arca cerului" şi "Talpa Raiului", locul unde "Sânt Andrei/ Se roagă mereu/ La bun Dumnezeu". Bătrânii pomenesc de două peşteri: prima, mai mică, în care a sălăşluit Apostolul, iar a doua, mai mare, unde poposeau creştinii. Astăzi, peştera se găseşte în acelaşi loc (vechiul sat Guzun, azi comuna Ioan Corvin). Colindul popular spune că aici a venit şi Decebal, dar nu s-a închinat!
Tărâmul nemuririi
Muntele călugărilor
La nord de Râmnicu-Vâlcea, se înalţă o impresionantă "cetate" dolomitică, masivul Buila, care face parte din Munţii Căpăţânii. I se mai spune "tărâmul focurilor veşnice", din cauza deselor descărcări electrice. Nu este un loc prea frecventat, fiind greu accesibil, dar multitudinea de peşteri şi grote, cu vetre unde s-au oficiat ritualuri străvechi, a atras numeroşi schimnici. În zonă se află multe schituri şi mânăstiri, ceea ce i-a atras denumirea de "Muntele călugărilor". Masivul Buila prezintă numeroase forme de relief carstic, chei, peşteri, avene şi versanţi modelaţi de ape veşnice. Dintre cele peste 100 de peşteri, numim doar Peştera Caprelor, Peştera Liliecilor, Peştera din Cheile Comarnicelor, Peştera Pagodelor, Peştera Rac, Peştera Valea Bistriţa, Peştera cu Lac, Peştera cu Perle, Peştera Arnăuţilor, Peştera Clopot.
(Antologie AS)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
