MIHAI GOȚIU - "Am avut norocul să fiu martor al unei povești care va supraviețui întâmplărilor de acum"

AFACEREA ROȘIA MONTANĂ

Jurnalistul Mihai Goțiu investighează subiectul Roșia Montană de 11 ani. Primele pagini pe ca­re le-a scris despre drama comunității ce-avea să fie strămutată din vatra ei au fost povești literare, dar, în scurt timp, și-a dat seama că realitatea întrece cu mult ficțiunea. Astfel a început să urmărească îndea­proa­pe oamenii, lupta lor pentru salvarea Roșiei Mon­tane, a cărei desfășurare era mai interesantă și mai co­ple­șitoare cu fiecare zi. După acești 11 ani în care a pu­blicat sute de ar­ticole, re­portaje, investigații și inter­viuri, Mihai Go­țiu va lansa, pe 16 no­iem­brie, sub egi­da Editurii Tact, cartea "Afa­ce­rea Roșia Montană".

"Un loc care mustește de viață"

- Pentru elevul Goțiu dintr-a șaptea, Roșia Mon­tană era o legendă, un tărâm mitic, cu vâlve și comori ascunse. L-ai lăsat pe copilul de-atunci să scrie măcar o pagină în cartea jurnalistului de-acum?

- Sunt momente în care se regăsesc poveștile pe care le-am aflat de la un coleg de clasă din gimnaziu, Nicu Oprea, care avea bunici la Roșia Montană. Am întâlnit căutători de aur, holoangări, am văzut sem­­nele pe care le-au lăsat în galeriile din Cârnic, am ascultat poveștile cu vâlve. Și am întâlnit oameni cu caractere foarte pu­ternice, foarte bine definite și care au o aură de legendă. E o legendă a Roșiei Montane, care se cons­truiește în permanență. De fapt, am avut norocul să fiu martor al unei povești care va supraviețui întâm­plărilor de acum.

- Îți amintești prima zi în Roșia Montană?

- Da, am ajuns cu un autobuz cu scaune rigide, cu mușama pe ele, cu o spărtură în podea prin care, vară fiind, intra praful drumului. Am coborât în Gura Roșiei și am pornit pe jos către centrul comunei. Încă mai erau camioane ale fostei exploatări de stat, care urcau spre Roșia Montană, dar nu am făcut autostopul, am mers pe jos, ca să înțeleg locul. Pe partea dreaptă, pădurea coboară până în șosea și e plin de izvoare. A fost primul sentiment care mi s-a transmis, al unui loc plin de vita­li­tate, care mustește de viață. Primele case pe care le-am întâlnit, cu pereții lor albi, păreau desprinse din cărțile poștale cu sate vechi, românești. Am oprit la un birt, care avea și o terasă, sub un corcoduș, să beau o bere. Acolo m-a abordat Maioru', un roșian căruia nu i-am aflat vreodată numele, pentru că așa îl știau toți. Și-a dat seama, fără să-i spun eu, că sunt jurnalist. M-a șocat prima lui întrebare, dacă sunt pro sau contra. Era anul 2002 și încă nu știam ce înseamnă pro sau contra Roșia Montană. Apoi mi-a zis că are de cosit undeva, în zona Țarinei, și că ne putem vedea pe seară ca să mai vorbim. Eu am zis că, dacă mai are o coasă, vin și eu. S-a distrat un pic pe sea­ma mea, "coasă care să co­sească singură nu avem", mi-a zis. Învățasem însă să cosesc în copilărie și am ținut brazda suficient de bine ca să-i câștig încrederea, iar seara să îmi povestească des­pre problemele cu care se confruntă din cauza proiectului minier. M-au sur­prins frământările oame­ni­lor, zbuciumul fiecăruia din­tre ei, confruntați cu ideea de a pleca sau de a rămâne în Roșia Montană. De la o oră la alta își schimbau opțiu­nea. Maioru' spunea că nu pleacă niciodată, apoi că ar accepta, totuși, dacă obține un anumit preț. După o altă oră, spunea iar că nu va pleca. Asta m-a șocat. Era un răz­boi al fiecăruia, in­tern, dincolo de conflictele între prie­teni, rude, vecini. În seara aia, am dormit la Ma­ioru'. Dimineața, el a plecat la târg, la Câmpeni, și și-a vândut singura vacă pe care o avea. Pentru mine, a fost un semn că decizia lui este aceea de a pleca. Și a ple­cat. Nu l-am mai găsit când am revenit la Roșia, iar casa în care am dormit atunci nu mai există. A fost cumpărată de compania Gold Corporation și demolată. La fel cum a fost de­molată și cârciuma în care ne-am întâlnit.

- Cât timp a trecut de la prima întâlnire cu Roșia Montană până la prima pagină scrisă despre Roșia Montană?

- Dacă mă refer la prima variantă a cărții, care era una literară, a trecut destul de puțin. Voiam să redau drama locuitorilor din Roșia Montană, sub pretextul unei acțiuni polițiste: un căutător de aur moare în condiții misterioase și începe o anchetă. Din fundal ar fi trebuit să răzbată frământările oamenilor și modul în care apariția Companiei le-a schimbat viața. Pri­me­le capitole din carte le-am citit două luni mai târziu, la Cenaclul Uniunii Scriitorilor din Cluj. Am și pu­bli­cat fragmente din varianta literară în reviste și an­to­logii din România, Italia și Ungaria dar, docu­men­tân­du-mă tot mai mult, mi-am dat seama că literatura nu poate să surprindă și să redea tot ceea ce se în­tâm­plă. Rea­litatea era și este mult mai dură decât ar putea transmite o carte de ficțiune. Drama Roșiei nu poate fi transmisă în metafore. N-aș vrea ca cineva să-și închi­puie că asemenea întâm­plări sunt doar efectul ima­gi­nației prea bogate, rodul fanteziilor unui scriitor.

"Roșia Montană are capacitatea de a schimba România"

- Cum te-a schimbat Roșia Mon­­­tană?

- Până când am înțeles cu ade­vărat ce se întâmplă la Roșia Mon­tană, ca jurnalist, aveam o detașare, specifică profesiei, față de subiectele despre care scriam. Dar foarte re­pede mi-am dat seama că o astfel de poziționare în acest subiect nu poate fi valabilă. Am văzut atâtea mizerii, atâtea legi încălcate, vieți și drepturi ale oamenilor ignorate, încât nu puteam să mai rămân detașat, să nu interiorizez și să nu rezonez cu ceea ce li se întâmplă celor de acolo. În plus, aveam o expe­rien­ță personală, drama bunicilor mei, pe care o re­sim­țeam în vacanțele de vară, legată de pierderea pămân­tului în perioada comunistă. De fapt, când am început să înțeleg lupta lui Eugen David și a celorlalți roșieni pentru pământul lor, am început să conștien­tizez și să înțeleg cu ade­vărat prin ce au trecut bunicii și mi-am dat seama că nu pot accepta detașat repetarea istoriei.
- Ce este Roșia Montană pentru România?
- Încă din 2007, am scris că Roșia Montană repre­zintă șansa nașterii unei noi societăți civice în Ro­mâ­nia. În 2011, am spus că Roșia Montană are nevoie de România pentru a fi salvată, dar, după ce va fi salvată, România are nevoie de Roșia Montană pentru a se ieși din criza morală în care se află. Sunt afirmații și pre­vi­ziuni pe care le susțin mai mult ca niciodată. Cred că Roșia Montană are capacitatea de a schimba Româ­nia.

- Au fost momente în care ai luat pauză de la scri­sul despre Roșia Montană?

- Din punct de vedere jurnalistic, nu m-am oprit din a relata despre Roșia Montană. Dimpotrivă, aveam momente când mi se părea că scriu prea puțin, pentru că rămăseseră prea puțini jurnaliști și instituții media care mai scriau despre acest subiect. Consi­de­ram că e dato­ria mea, dacă am informații despre Roșia Mon­tană, care nu devin publice, să le fac eu publice. Din punctul de vedere al cărții, au fost momente când mi se părea că nu o să termin vreodată. Și acum, când mai este atât de puțin până la lansare, mi se pare in­credibil că e gata. Sigur, am fost și demoralizat în mai multe oca­zii. Începeam să scriu și îmi dădeam seama că nu o să reușesc nicicum să spun toată povestea Roșiei Montane. Sunt convins că nici acum nu am spus-o pe deplin, dar am luat decizia ca, cel puțin deocamdată, să pun punct și virgulă. Ținând cont de complexitatea poveștii și a afacerii în sine, poate că, pornind de la această carte, vor veni alții care să ducă povestea mai departe.

- Ai scris despre toți oamenii pe care i-ai întâlnit în lupta asta?

- Cred că asta e cea mai mare nerealizare a cărții. Faptul că nu am reușit să scriu despre toți oamenii Roșiei Montane, incluzându-i aici atât pe localnici, cât și pe cei care s-au implicat în luptă. Am reușit să scriu doar despre o parte dintre ei.

- Cum sunt oamenii Roșiei Montane? Ai putea să-i caracterizezi?

- În Campania Salvați Roșia Montană sunt impli­cați, oamenii cei mai activi și cei mai avizați pe do­me­niile lor din România, care își respectă atât drep­turile pe care le au, cât și profesiile pe care și le-au ales. Mă refer atât la localnicii din Roșia Montană, ca­re au ajuns să-și cunoască foarte bine drepturile și mo­da­­li­tățile democratice prin care și le pot apăra, dar și la spe­cialiști din arhitectură, arheologie, economie, socio­logie, comunicare și multe alte domenii. Din punc­tul meu de vedere, asta e societatea civilă reală. Aceas­ta e una din mizele foarte mari ale cărții, să sur­prindă acest aspect care explică de ce campania a reu­șit, în cele din urmă, să aibă o asemenea vizibilitate pu­blică, să se dez­vol­te permanent și să-și atragă de partea ei tot mai mulți susținători. Asta s-a întâmplat nu pentru că ar fi o modă ecologistă, cum încearcă unii să mini­malizeze situația, ci datorită faptului că s-au implicat oameni foar­te bine pregătiți pe domeniile lor de acti­vitate. Por­nind de la înțelegerea rezistenței pen­tru Ro­șia Mon­ta­nă, putem să reașezăm în societate niște valori, să gă­sim niște oameni la care ne raportăm și să nu mai con­­fundăm profesioniștii, experții, cu cei care ne sunt livrați de media de entertainment, care creează o ima­gi­ne falsă asupra societății civile reale. Da, asta e o mi­ză majoră a cărții.

- Cum apreciezi poziția mass-mediei din România față de Roșia Montană?

- Roșia Montană oferă un model despre tot ce s-a întâmplat în mass-media în ultimii ani. De exemplu, modul în care instituțiile de presă au ajuns să fie subor­donate intereselor politice, dar și agențiilor de publi­ci­tate. Modul în care mass-media poate fi coruptă, modul în care influențează opinia publică, dar și modul în care unii jurnaliști și-au făcut onest profesia și au reușit, în ciuda inferiorității numerice, să contraba­lan­seze si­tua­ția și să aibă o contribuție importantă în sto­parea unui proiect minier distructiv. Din reflectarea cazului Roșia Montană în presă, chiar și și cei care nu activează în pre­să pot învăța cum să se vaccineze îm­potriva manipu­lărilor mediatice și cum se pot implica în susți­nerea jurnaliștilor onești.

"Am mers la Roșia mai des decât la mama acasă"

- Prin ce a contribuit prezența ta fizică în Roșia Montană, la scrierea cărții?

- Am ajuns să merg la Roșia Montană mai des decât la mama acasă, la Deva, pentru că aveam nevoie să înțeleg deplin zona și oamenii ei. La începutul anului tre­cut, am stat trei luni acolo. Din acest punct de ve­dere, trebuie să îi mulțumesc arhitectului Șerban Can­ta­cuzino, care m-a sprijinit pentru a putea suporta cos­tu­rile unei astfel de mutări în Roșia Montană și faptul că în acest timp am renunțat la alte activități, dar și lui Ani și lui Andrei Gruber, care m-au găzduit în acea perioadă. Atunci am definitivat modul de abordare a cărții și s-au înlăturat ultimele dubii legate de onesti­tatea celor care conduc această afacere.

- Cât de mult te-au influențat protestele de la 1 sep­tembrie încoace, pentru încheierea cărții?

- Nu foarte mult. De fapt, cartea se încheie pe 1 septembrie 2013. Este împărțită pe patru secțiuni. De la 1 septembrie, practic, se scrie a cincea carte a Roșiei Montane, care are nevoie de o analiză și de o prezen­tare diferite. E hazardat de făcut o analiză pe moment, pentru că se întâmplă foarte multe lucruri de la 1 septembrie încoace. E nevoie să treacă un pic de timp pentru o analiză la rece a ultimelor luni.

- Ești scriitorul Roșiei Montane?

- Poate scriitorul e mult spus. Aș fi mulțumit să fiu unul dintre cronicarii Roșiei Montane. E o titulatură la care visam la începutul anilor '90, când m-am apucat de presă. Nu cred că termenul s-a perimat între timp și definește mai mult decât onorabil una dintre funcțiile presei.

- Ai simțit ca pe o datorie cartea aceasta?

- Da. Dar este o datorie pe care o simte orice jur­na­list, aceea de a da mai departe ceea ce știe. O asemenea prevedere e menționată expres și în Codul deontologic al profesiei: "Jurnalistul este dator să semnaleze ne­gli­jența, injustiția și abuzul de orice fel".

- Am ajuns la final: ce ai vrut să transmiți prin această carte, Mihai?

- Faptul că Roșia Montană este un caz ilustrativ pentru România, iar cazul acesta oferă modele și soluții pentru depășirea crizei și, în special, în schimbarea mentalităților din societatea românească, cu efecte be­ne­fice colaterale. Asta mi-am propus, rămâne de văzut dacă voi reuși.

(Lansarea cărții are loc pe 16 noiembrie, la Cluj, în fostul Cazino, și pe 22-23 noiembrie la București, la Târgul Gaudeamus, Romexpo)