Se împlinesc, în curând, 24 de ani de la răsturnarea dictaturii comuniste din România - moment istoric care, printre altele, a permis capitalurilor străine să pătrundă liber pe piaţa românească. Pe lângă avantajele şi consecinţele pozitive ale unei astfel de oportunităţi, libertatea obţinută în '89 a avut şi urmări nefaste în plan economic. Pe fondul de corupţie generalizată a clasei politice, s-a dat liber unor aşa-zise investiţii de risc înalt, destinate exploatării resurselor minerale (ANRM a acordat peste 6000 de concesiuni!). Din clipa pătrunderii acestor fonduri speculative, România a fost întoarsă peste noapte în rândul ţărilor din sistemul colonial al secolului al XIX-lea. O colonie întârziată, la periferia Uniunii Europene! Cazul cel mai sonor al acestui fenomen este, de departe, cazul Roşia Montană. Profesorul Mircea Coşea este o personalitate de prim rang a lumii academice actuale. Analizele domniei sale privind proiectul Roşia Montană au desfiinţat din temelii, pe de o parte, întregul edificiu propagandistic al companiei Gold Corporation, iar pe de alta, implicarea amatoristică, hei-rup-istă şi catastrofală pentru ţară a guvernelor ultimilor 15 ani, cu accent pe neaşteptatele schimbări la faţă şi încălcări ale interesului naţional, practicate de guvernul Ponta.
"Nici o ţară, nici măcar africană, nu mai acceptă o vânzare primară de resurse minerale"
- Sunteţi un adversar redutabil al proiectului minier Roşia Montană, deşi, ca liberal, aplaudaţi investiţiile străine. Pe ce vă bazaţi în demersul dv., domnule profesor?
- Nu sunt împotriva exploatării resurselor minerale de la Roşia Montană şi nici nu consider că problemele de mediu sunt cele mai importante. Sunt convins că o tehnologie adecvată şi un control riguros ne pot proteja de accidente ecologice. Ceea ce mă preocupă şi mă aduce pe poziţia adversarilor proiectului Roşia Montană este tipul de politică economică pe care România îl adoptă în acest caz. Este o politică cu efecte periculoase pe termen mediu şi lung, de vânzare tale quale (aşa cum sunt) a resurselor minerale, specifică modelului colonial al secolului al XIX-lea. Nici o ţară, nici măcar africană, nu mai acceptă o vânzare primară de resurse minerale, fără a pretinde investiţii interne în ramuri industriale care să prelucreze, într-un procent mai mic sau mai mare, aceste resurse pe propriul teritoriu. Explicaţia este simplă: cheia succesului economic nu o mai constituie vânzarea ca materie primă a resurselor, ci ca produs prelucrat industrial, în scopul creării unui cuantum mai mare de valoare adăugată.
- Cum se explică deschiderea economiei româneşti, atât de permisivă cu capitalurile controversate, cu originea în paradisuri fiscale?
- Economia României se află sub „ocupaţie" străină, ponderea capitalului străin în total capital investit fiind de peste 80%, iar la nivelul sectorului bancar, depăşind şi acest nivel. Capitalul autohton este slab şi, în majoritatea cazurilor, este fie dependent, fie în parteneriat cu capitalul străin. Delocalizările din vestul Europei au transformat România într-o zonă de valorificare a capitalurilor occidentale, prin menţinerea costului muncii la niveluri inferioare faţă de alte ţări membre UE. Aderarea României la Uniunea Europeană nu a reprezentat un factor de creştere economică şi dezvoltare a industriei şi agriculturii naţionale ci, din contră, un factor de distrugere a acestora, prin presiuni concurenţiale.
- Vorbiţi într-un eseu de "statul capturat". În ce măsură este România un astfel de stat?
- "Statul capturat" este o noţiune introdusă de Banca Mondială, prin care se înţelege acţiunea deliberată a unor indivizi, grupuri sau firme, orientată spre influenţarea sau chiar determinarea adoptării unor legi, decrete sau politici economice care să îi favorizeze, direct şi nemijlocit, în realizarea unor beneficii în interes propriu. Este greu, dacă nu imposibil pentru un observator onest al economiei şi societăţii româneşti să nu ajungă la concluzia că statul român este, după 1990, un stat capturat. Exemplul Roşiei Montane şi o mulţime de licitaţii, legi, ordonanţe sau decizii, date cu adresă sau în interes politico-electoral, autentifică o astfel de concluzie.
- Ce poate face statul în această situaţie? Cum îşi mai poate apăra interesul naţional?
"Ceea ce se întâmplă acum la Roşia Montană este efectul lipsei gândirii strategice şi a stabilirii priorităţilor economice"
- Ştiu că vă revoltaţi deseori în faţa lipsei de strategii a guvernelor României. Cum funcţionează acest flagel în cazul Roşia Montană?
- Este cât se poate de limpede că ceea ce se întâmplă acum la Roşia Montană este efectul lipsei gândirii strategice şi a stabilirii priorităţilor economice. Or, niciun plan, nicio strategie, niciun program de guvernare nu pot fi concepute fără o temeinică stăpânire a teoriei economice, dar drumul de la teoria economică la politica economică este diferit, lung şi plin de provocări. Să luăm un exemplu: planul de investiţii şi creare de locuri de muncă, până la 31 decembrie 2013, aprobat de guvern, are ca obiectiv prioritar exploatarea, prin investiţii sporite, a resurselor minerale. Conform teoriei economice este corect, dar în practică exploatarea resurselor minerale nu este un beneficiu major şi nici un important creator de locuri de muncă, deoarece nu dispunem de tehnologia de exploatare necesară şi suntem nevoiţi să concesionăm sau să privatizăm, trimiţând în exteriorul ţării cea mai mare parte a valorii adăugate. Concluzia: în condiţiile reale ale structurii economiei româneşti, exploatarea cu prioritate a resurselor minerale ne va transforma în producători de materie primă pentru prelucrătorii din străinătate, cu iminente pericole ecologice şi cu un grad extrem de modest de capitalizare internă a valorii adăugate. Ce este acesta? Este un statut neocolonial.
- Pe hârtie, programul de guvernare arată impecabil. De ce nu reuşeşte guvernul să-şi îndeplinească promisiunile?
- Este o greşeală, dacă nu chiar o tehnică de manipulare, practica încercării de a demonstra realismul şi corectitudinea unor măsuri sau obiective guvernamentale, prin citarea unor principii sau teorii economice. Nici cel mai prestigios manual de economie nu poate deveni un bun program de guvernare. Datoria celor care conduc ţara nu este de a arăta cetăţeanului că acţionează corect din punct de vedere teoretic, ci că acţionează corect din punctul de vedere al interesului general. "Cazul" Roşia Montană este cea mai fidelă imagine a României Reale, exprimând sintetic debusolarea, incertitudinea şi degradarea valorică în care trăieşte şi se manifestă economia şi societatea românească. Roşia Montană apare ca o sumă a tuturor păcatelor unei societăţi care nu reuşeşte să-şi găsească forţa şi voinţa trăirii în normalitate. Niciodată, după 1990, nu a mai fost atât de vizibilă criza structurală şi morală în care ne aflăm. Roşia Montană înseamnă incompetenţă instituţională, lipsă de responsabilitate şi de demnitate naţională la nivelul clasei politice, lipsă de orizont şi de strategie de dezvoltare, lipsă dramatică de compatibilitate cu valorile şi principiile europene, lichelism şi clientelism politic. Dacă în România ar creşte banane, am putea spune că Roşia Montană ne defineşte ca pe "o ţară bananieră". Nu avem banane, dar avem corcoduşe. Ca urmare, Roşia Montană ne defineşte ca pe "o ţară de corcoduşe".
"Trezirea conştiinţei cetăţeneşti o consider ca pe o atenţionare a guvernanţilor asupra faptului că această ţară are şi locuitori"
- Tinerii din Piaţa Universităţii şi ţăranii din Pungeşti, orăşenii din Bârlad şi cei din Mangalia demonstrează împotriva gazelor de şist. Sunt justificate sau nu protestele lor?
- Într-o Românie în care lumea se adună doar la mall şi protestul social se rezumă la o înjurătură de mamă, orice manifestaţie publică este o noutate demnă de apreciat. Trezirea conştiinţei cetăţeneşti o consider ca pe un progres al societăţii româneşti şi o atenţionare a guvernanţilor asupra faptului că această ţară are şi locuitori pe care, în sfârşit, va trebui să-i considere nu numai contribuabili şi alegători, ci şi parteneri de guvernare. Domnul prim-ministru a declarat că "dacă vrem autostrăzi, trebuie să-l acceptăm pe Chevron la Pungeşti". Este o explicaţie, dar este şi corectă? Nu are domnul prim-ministru soluţii alternative mai puţin periculoase, cum ar fi: reducerea evaziunii, creşterea gradului de accesare a fondurilor europene sau impulsionarea dezvoltării producţiei agricole?
"Este, România, un «experiment»?"
- O altă problemă de care ar trebui să se ţină seama este cea a pământurilor rare sau a mineralelor "critice" de la Roşia Montană.
- Se consideră că sunt "critice", deoarece cel puţin 25% din tehnologiile moderne nu ar exista fără aceste minerale (ex: scandiu, ceriu, samariu, europiu, holmiu, tuliu ş.a). Gold Corporation neagă existenţa unor astfel de minerale la Roşia Montană, dar studii ştiinţifice prestigioase, româneşti şi străine, susţin că este de neconceput ca într-un zăcământ precum cel de la Roşia Montană să nu fie prezente aceste minerale. Se spune, chiar, că acestea sunt adevărata bogăţie a zăcământului, şi nu aurul. Valoarea acestor produse este nu numai materială, dar şi strategică, deoarece există în lume un singur exportator important: China, care deţine 97% din producţia de minerale critice. De remarcat că România devine cu atât mai importantă din acest punct de vedere, cu cât, recent, China a condiţionat exportul de construcţia, de către importatorii importanţi, a unor unităţi industriale locale, care să utilizeze o parte din minerale (fabrici de telefoane mobile, tv, informatică, componente ale industriei aeronautice, panouri fotovoltaice etc.). România nu are nicio preocupare din acest punct de vedere: nu a cerut o contra-expertiză internaţională a zăcământului (singura aparţine RMGC), şi nici nu a introdus în contract clauze de utilizare a mineralelor în unităţi de producţie locale.
- Nu au introdus clauze privind crearea de unităţi de producţie locale, dar se plâng de lipsa locurilor de muncă. Cum vedeţi rezolvarea?
- Sunt surprins de maniera simplistă în care se discută problema locurilor de muncă generate de o eventuală începere a exploatării. Se vorbeşte laudativ despre circa 1000-2000 de locuri în minerit, adică o activitate creatoare de valoare adăugată la un nivel modest. Dacă ar exista la nivel guvernamental o viziune de ansamblu asupra zonei, inclusă într-o strategie a dezvoltării economiei naţionale, în termenii orizontului de convergenţă europeană, atunci ar exista şi posibilitatea transformării acelei zone defavorizate într-o zonă cu un ritm de creştere ridicat. Guvernul ar fi putut concepe exploatarea Roşia Montană printr-o viziune tip cluster, ca pe un integrator al unor ramuri, întreprinderi şi centre de cercetare-dezvoltare axate pe extragerea şi prelucrarea mineralelor, pe exploatarea serviciilor turistice şi culturale şi, mai ales, ca pe o zonă tip laborator european de aplicare a politicilor ecologice. Şi gazele de şist sunt necesare, dar ceea ce le caracterizează în prezent este incertitudinea privind efectele perverse ale exploatării lor. Aproape toate ţările posesoare de astfel de resurse nu permit încă începerea exploatării, în aşteptarea unor inovaţii tehnice şi tehnologice. De ce se doreşte atât de mult în România începerea producerii lor? Este oare România un experiment, aşa după cum s-a mai spus în presa occidentală? Vorba lui Caragiale: "Dacă e trădare, trădare să fie, dar să o ştim şi noi", căci tot noi îi vom suporta consecinţele.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
