"La Roşia Montană, compania Gold Corporation ignoră, ca rezerve potenţiale, 161 tone de telur, 49 tone de germaniu, 172 tone de seleniu, 116 tone de tantal, 777 tone de titan, 1220 tone de stibiu, 29.763 tone de zinc şi până la 129 de milioane de tone de feldspat potasic"
Printr-un gest de o scandaloasă laşitate, guvernul Ponta l-a destituit săptămâna trecută pe directorul Institutului Geologic Român, doctorul în geologie (cu doctoratul luat în Franţa), Ştefan Marincea. Motivul? Patriotul Marincea nu şi-a bătut joc de propria profesie şi a avut curajul să avertizeze Comisia parlamentară specială asupra pericolelor şi ilegalităţilor de la Roşia Montană. "Eu nu-mi voi trăda niciodată ţara", a spus el în cadrul Comisiei, unde a avut o prezentare de trezire la realitate, apreciată de mulţi dintre parlamentari. Deşi destituit în aparenţă pentru alte motive, în bună tradiţie stalinistă, Marincea n-a depus armele şi va acţiona în instanţă măsura abuzivă a Ministerului Cercetării. Cunoscut cititorilor noştri dintr-un interviu precedent în care califica proiectul minier din Apuseni drept unul "primitiv", astăzi geologul Ştefan Marincea dezvăluie pentru "Formula AS" motivele care l-au determinat să ceară în Comisie oprirea imediată a proiectului Roşia Montană.
"Deşi creat în 1906, de Regele Carol I, pentru a sfătui guvernul în probleme de sol şi subsol, Institutul Geologic Român a fost rareori consultat în probleme legate de acordarea unor concesiuni vizând subsolul naţional"
- De ce a fost ignorat corpul de geologi şi oameni de ştiinţă din Institutul Geologic Român în cursul acordării concesiunii şi Licenţei gratuite către RMGC, ca şi în cazul altor mii de concesiuni?
- IGR rămâne instituţia-far a cercetării geologice româneşti, creată pe 19 iulie 1906, prin Decretul Regal al MS Carol I şi desemnată a fi "întâiul sfătuitor al Guvernului în problemele legate de sol şi subsol". Deşi are atribuţii de serviciu geologic naţional, constând în monitorizare, consultanţă, expertiză, avizare în proiecte geologice importante şi în realizarea programului naţional de cartografiere geologică, IGR a fost rareori consultat în probleme legate de acordarea unor licenţe (concesiuni) vizând subsolul naţional. Printr-o nouă lege, această atribuţie revine Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). ANRM atestă, în paralel cu noi, experţi, persoane fizice sau juridice care întocmesc proiectele geologice şi miniere care, după aceea, sunt prezentate pentru acordarea licenţelor tot la... ANRM. ANRM are, deci, toate atributele unui monopol în domeniul concesiunilor miniere şi petroliere din România, iar prin HG 1208/2003, este şi administratorul Fondului Geologic Naţional. Din acest motiv, şi în pofida evidentului conflict de interese, Institutul Geologic Român nu a fost consultat, până în anul 2010, în privinţa proiectului RMGC. Abia atunci institutul nostru a fost cooptat de Ministerul Mediului, în Comisia de Avizare Tehnică constituită în vederea acordării avizului de mediu pentru proiectul Roşia Montană.
- Cine sunt cei care conduc această agenţie stat în stat? Ce calificare au să negocieze, să secretizeze, să împartă bogăţiile pământului românesc după bunul plac?
- Imaginea pe care o aveţi despre ANRM este, din nefericire, împărtăşită de o bună parte dintre interlocutorii mei, fie ei persoane fizice sau juridice, şi s-a propagat larg în societatea civilă, din cauza eşecurilor în informarea corectă a populaţiei privind resursele naturale naţionale. Nu pot să spun că împărtăşesc total această imagine, dar cred cu sinceritate că atribuţiile prea largi ale ANRM au condus la o "sufocare" a instituţiei şi la manifestarea obsesivă a dorinţei de a licenţia perimetre cu orice preţ. Pe de altă parte, politizarea instituţiei, cu dese schimbări de personal, duce la o inconstanţă a eforturilor pentru gestionarea datelor geologice în sine. De aici, tendinţa de a acoperi ignoranţa prin secretizare; de aici, şi ridicolul afirmaţiilor "nu avem aur la Roşia Poieni" sau "nu avem molibden la Moldova Nouă" etc., care contrazic date publicate în toate manualele de metalogenie.
"Aştept să mi se arate cum am prejudiciat instituţia sau imaginea ţării mele"
- Cum a fost motivată destituirea dvs., ştiut fiind că, în realitate, dezvăluirile privind Roşia Montană i-au speriat pe guvernanţi?
- Sunt şi eu confuz în privinţa multitudinii de motive de destituire invocate: de la lipsa unui aviz care nu îmi este necesar, până la panicarea populaţiei de la Izvoarele prin afirmaţii legate de cutremure, pe care nu le-am făcut eu, ci experţii noştri. Aştept să mi se arate cum am prejudiciat instituţia sau imaginea ţării mele. Până atunci, dorm liniştit, ştiind că mi-am făcut datoria faţă de ţară. Multele mesaje de sprijin, pe forumurile de discuţii între specialişti, îmi arată clar că declararea mea drept persona non grata în afacerile lor cu bogăţiile minerale ale României este, de fapt, o blamare a specialiştilor noştri. Cred că multele probleme din domeniu vor duce la o reevaluare a poziţiei actuale a guvernanţilor, oricare ar fi aceştia: să nu uităm faptul că, în ianuarie 2012, Parlamentul European, la cererea grupurilor social-democrat şi liberal, m-a invitat ca expert în privinţa proiectului de la Roşia Montană, în contextul în care nu mai eram director general al IGR. Este o confirmare a staturii mele profesionale, oferită chiar de o parte a celor care mi-o contestă acum.
"Proiectul Roşia Montană ar priva ţara noastră de avantajul de a fi cel mai mare producător potenţial de stibiu, telur şi germaniu din Europa"
- Vă rog să menţionaţi principalele dezvăluiri şi luări de poziţie pe care le-aţi oferit Comisiei parlamentare atunci când aţi desfiinţat proiectul Roşia Montană.
- Proiectul propus de compania RMGC presupune cianurarea globală a unei imense cantităţi de rocă măcinată (262 de milioane de tone), fără preconcentrare prin flotare sau leaching (leşiere) gravitaţional. Suprafaţa activă mare a particulelor din şlam va duce la retenţia unei cantităţi mari de compuşi de cianurare, cu descompunere hazardoasă (500 de tone de compuşi cu ioni cian, conform estimărilor RMGC). Raportul steril/minereu este de 1,2/1, masa de şlam cianurat rezultată fiind imensă (214,9 milioane de tone) şi necesitând un iaz de decantare uriaş, proiectat a fi amplasat în bazinul Văii Corna, în spatele unui baraj de retenţie, lung de 600 de metri şi înalt de 185 de metri! Studiile RMGC asupra versanţilor Pârâului Corna, în punctul în care se prevede a fi amplasat iazul de decantare, sunt bazate pe prezumţii care nu ţin cont de contextul geologic real. În versantul stâng al văii aflorează formaţiuni grezoase (care permit scurgerea otrăvurilor în apele freatice - n.red.), ignorate de proiectul care le consideră impermeabile; sistemul de fracturi este mai dens decât cel observat de proiectant, sunt prezente alunecări de teren, valea este alimentată de izvoare chiar în perimetrul viitorului bazin de decantare. Avizul prezentat şi asumat de fostul director al IGR, care ignoră aceste fapte, ce se pot oricând constata pe teren, este un fals grosolan. În opinia noastră, bazinul Văii Corna nu permite stocarea unei asemenea cantităţi de şlam cianurat fără serioase riscuri de mediu.
- Ştim că dacă primeşte undă verde, RMGC propune cianurarea întregii cantităţi de minereu, şi nu flotaţia unui concentrat. Ce s-ar putea întâmpla, domnule director?
- Cianurarea propusă de compania auriferă va duce la pierderea unor cantităţi mari de metale rare (germaniu, telur, arsenic, feldspat potasic, galiu, vanadiu, titan etc.). Concentratele de flotaţie obţinute pe minereuri din Cariera Cetate, atunci când a exploatat-o statul, erau notabil de bogate în aceste metale care, astăzi, se pot recupera în contextul tehnologiilor existente, cu randamente foarte bune. Conform calculelor noastre, bazate pe analizele comunicate de RMGC, compania străină ignoră, ca rezerve potenţiale, 161 tone de telur, 49 tone de germaniu, 172 tone de seleniu, 116 tone de tantal, 777 tone de titan, 1220 tone de stibiu, 29.763 tone de zinc şi până la 129 de milioane de tone de feldspat potasic (materii prime critice, conform definiţiei europene)! Pe de altă parte, le-am arătat parlamentarilor că selectarea de către RMGC a tehnologiei care prevede doar recuperarea aurului şi argintului se poate extinde şi la alte proiecte miniere similare, fapt care ar priva ţara noastră de avantajul de a fi cel mai mare producător potenţial de stibiu, telur şi germaniu din Europa. Nu în ultimul rând, proiectul Roşia Montană va genera imense probleme de control post-minerit al bazinului de decantare conţinând şlam cianurat, care ar trebui asumate de Statul Român. În Europa, cheltuielile post-exploatare sunt de regulă mari, diferind de cele din state cu legislaţii mai permisive, precum Papua Noua Guinee. Bazinul Văii Corna nu se pretează, în opinia noastră, depozitării unei cantităţi atât de mari de şlam cianurat, datorită gradului intens de fisurare, a permeabilităţii mari a versantului stâng, care conţine gresii şi nu "formaţiuni argiloase", după cum susţine proiectul, a caracterului parţial submers al viitorului bazin de decantare (45 de hectare vor fi sub apă). Actualele probleme de mediu de la Roşia Montană, legate exclusiv de poluarea cu metale grele, nu se pot compara cu cele induse potenţial de o asemenea cantitate de pulberi cianurate.
"Dacă aude un european sau un american că am aruncat o tonă de galiu în şlamul cianurat, s-a terminat cu România"
- Cu toate acestea, guvernul insistă şi doreşte avizarea proiectului. Ce ar mai trebui să ştie aceşti domni atât de grăbiţi (sau poate constrânşi) în a da frâu liber unei catastrofe?
- Avizarea proiectului Roşia Montană în forma actuală ar deschide cutia Pandorei: ar conduce la cerinţa firească şi a altor dezvoltatori de a li se admite aceleaşi standarde de mediu, care sunt situate sub cele practicate în exploatări similare din lume (sub cele de la Kittila, din Finlanda, unde se cianurează un concentrat de flotare, şi chiar sub nivelul exploatării de la Kisladag, Turcia, unde se practică cianurarea unui concentrat gravitaţional). În acest caz foarte plauzibil, guvernul n-ar putea să refuze pe nimeni, aflându-se sub ameninţarea unor procese costisitoare, şi ar fi nevoit să dea toate aprobările cerute. Ce ar rezulta? Circa 2900 de hectare de bazine de decantare a şlamurilor cianurate doar pentru zăcămintele cunoscute din Patrulaterul Aurifer din Munţii Apuseni, în număr de 64! O catastrofă ecologică de proporţii, un iad în inima ţării.
- Propaganda televizată a RMGC vorbeşte de respectarea standardelor europene în minerit mai ceva decât Europa însăşi. Aşa este?
- Nu este aşa. Proiectul va duce la riscul compromiterii relaţiilor României cu alte ţări europene, care aplică standarde de mediu mai ridicate pentru exploatările aurifere, ajungând la costuri de producţie mai mari. Principiul alinierii la standardele unui proiect european în derulare este singurul care poate duce la evitarea unor conflicte cu ceilalţi producători europeni de aur (Finlanda, Suedia) şi cu marii producători consacraţi. Dacă vorbim numai de telur, este un război comercial foarte clar pe această problemă în UE. România este campioană europeană la telur. Ne putem aştepta ca politicile Germaniei în privinţa României să se schimbe brutal. Sunt total nemulţumiţi că vom arunca la gunoi aproape două sute de tone din cele 23.000, care sunt rezerva mondială de telur. Dacă aude un european sau un american că am aruncat o tonă de galiu în şlamul cianurat, s-a terminat cu România, ne pun într-un con de umbră în care vom suferi foarte mult. Sunt sigur că vom suporta o ostilitate crescută din partea tuturor partenerilor europeni. Asta doreşte România?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
