Lector univ. dr. CLAUDIU CRĂCIUN - "Nu mi-aş dori să ne petrecem restul vieţii în stradă, pentru salvarea Roşiei Montane. Dar politicienii români nu prea ne dau de ales"

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti

Şirul protestelor pentru salvarea Roşiei Mon­tane continuă. Pentru a nu crea un precedent care, mai târziu, s-ar putea întoarce împotriva lor, guvernanţii refuză dialogul cu strada. Se tem de reacţia celor păcăliţi de mincinoasele lor promisiuni. În calcule stângace, de bucheri în ale politicii, şi primul ministru, şi miniştrii deveniţi atât de prematur "odioşi", cred că protestatarii vor obosi curând şi vor lăsa baltă chemările de pe facebook. Nimic mai greşit. Această stângăcie îi va costa cariera politică. Roşia Montană le va cere capul. Piaţa Universităţii va triumfa, ca întot­deau­na. Acolo, ca şi la Cluj-Napoca şi în alte oraşe, se scrie istoria zilelor noastre. Ne convinge de acest ade­văr tânărul protestatar Claudiu Crăciun, lector univ. dr. la Şcoa­la Naţională de Studii Politice şi Ad­mi­nis­trative. A absolvit un program masteral în politica euro­peană la London School of Economics and Political Science (2008). Lucrează din 2009 ca expert al Comi­te­tului Economic şi Social European.

"Am învăţat în stradă mândria de a fi cetăţean"

- V-aţi remarcat ca protestatar al Pieţei Univer­sităţii încă din iarna trecută. Cum se naşte o astfel de atitudine?

- Atunci când au izbucnit protestele în Piaţa Uni­versităţii, am simţit că nu aveam de ales. Societatea era tensionată la maximum, sistemul politic blocat. Nu credeam că oamenii vor ieşi în stradă. Când au ieşit, nu aş fi vrut să fiu niciunde altundeva, decât acolo. Am fost de la început şi până la sfârşit, în toate momentele bune şi mai puţin bune. Am învăţat pe stradă ceea ce nu aflasem din cărţi şi din prelegeri. Faptul că am reuşit să formulez public nişte idei se datorează şi formaţiei mele de politolog. Dar mai importante sunt instinctul democratic şi mândria de a fi cetăţean. Iar pe acestea le-am învăţat în stradă, alături de oameni pe care nu îi cunoşteam şi cu care nu aveam contact. Piaţa Uni­versităţii a fost pentru mine o revelaţie. Şi un precedent pentru ce urma.

- Ce deosebire este între protestele din iarna tre­cută şi cele de acum?

- Protestul de atunci a fost hipermediatizat. La un moment dat, această mediatizare excesivă a făcut mai mult rău decât bine protestelor. O mişcare socială nu se dezvoltă cu camerele de luat vederi asupra ei. Din acest punct de vedere, experienţa din 2013 este mai frustrantă, dar mai reală. Televiziunile, atunci când nu te ignoră, îţi deformează mesajul. Acesta este semnul că o mare parte din mass-media este arondată unor in­te­rese economice şi politice şi, mai important, că de­ranjăm puterea. Atât opoziţia, cât şi guvernarea. Aceas­ta este a doua mare diferenţă. În 2012, exista o opoziţie populară, una care nu s-a sfiit să preia mesajul protes­tatarilor, deşi ei nu îşi doreau asta. În 2013, nu există o opoziţie populară şi legitimă. Şi toate partidele sunt de fapt aliniate în a susţine proiectul minier din Apuseni. Aceasta este marea noastră oportunitate. Putem dez­volta mişcarea socială din jurul luptei pentru salvarea Roşiei Montane, pericolul folosirii acesteia de un partid sau altul fiind mai mic. Roşia Montană este indezi­rabilă pe agenda partidelor, pentru că le incrimi­nează pe toate. Politicienii vor dori întotdeauna ad­ver­sari convenabili, oameni corupţi şi vulnerabili. Evită să se înfrunte cu cetăţenii, pentru că întotdeauna pierd. Dar pot câştiga împotriva celor cu care se aseamănă. Me­sajele de acum sunt mai focalizate ca în 2012, când am reuşit să atacăm mai multe puncte fundamentale ale organizării politice, economice şi sociale. În 2012 ne-am apropiat mult mai mult de o viziune specifică asu­pra societăţii, viziune sufocată de partizanatul unor protestatari şi mai ales de partidele care îşi revendicau monopolul articulării ideilor. Acum lucrurile sunt mai concentrate, dar la fel de profunde. Când strigăm "Uniţi salvăm Roşia Montană!" exprimăm mai mult decât o idee frumoasă. Redăm un principiu de acţiune. Trecem peste diferenţele noastre şi luptăm pentru o ca­uză. La fel, când strigăm "Nu corporaţia face legis­la­ţia", încer­căm să recuperăm decizia politi­că/ le­gis­la­tivă din zona interesului privat şi să o aducem în zona de dezbatere publică. Iar această recuperare va marca istoria politică a următoarelor decenii.

- Aţi întâlnit mulţi dintre "colegii" din iarna tre­cută în mulţimea protestelor din septembrie-oc­tom­brie?

- Mulţi. 2013 nu cred că era posibil fără 2012. Anul trecut am învăţat lecţiile, uneori dure, ale protes­tului. Experienţa ne-a ajutat să trecem peste momen­tele mai dificile de acum. La fel, 2013 va fi un prece­dent pentru 2014 şi 2015. Nu mi-aş dori să ne pe­tre­cem restul vieţii în stradă, pentru salvarea Roşiei Mon­tane. Dar politicienii români nu prea ne dau de ales. Protestul nu e numai un drept, ci şi o datorie.

"Politicienii se joacă cu focul"

- Cum va rămâne această toamnă în istoria Pieţei Universităţii?

- Protestele acestei toamne au cu siguranţă o relevanţă istorică. Nu ştiu cum vor rămâne în istorie, pentru că încă nu s-au terminat. Vor mai urma lucruri, sunt sigur. Atât timp cât politicienii din toate partidele vor susţine acest proiect, tabăra protestatară va rămâne activă şi se va întări. Este, de asemenea, posibil să func­ţioneze ca pârghie pentru antrenarea şi a altor gru­puri de cetăţeni nemulţumiţi. Cum se spune în limbaj popular, politicienii se joacă cu focul. Şi, în condiţiile economice şi sociale de astăzi, focul nu va fi mocnit, ci se va răspândi rapid. Protestele sunt însă foarte im­por­tante şi din alt punct de vedere. Ele indică sfârşitul unei perioade în care categoriile politice erau comu­nist/anticomunist, european/antieuropean, refor­mist/ conservator etc. Aceste categorii şi-au pierdut din ac­tualitate. Ce sens mai are să folosim comunismul sau europenismul când, de fapt, problemele noastre sunt altele? Corporaţiile cumpără politicieni şi funcţionari la pachet, politica este făcută de nepoţi şi pile, baronii locali cresc în putere, şi la fel şi serviciile secrete. Acor­­dul cu FMI nu e criticat de nimeni. Toţi poli­ti­cie­nii sunt de acord cu exploatarea cianurilor şi a ga­zelor de şist. Aceştia încearcă să ne ţină prizonieri în nişte conflicte în mare parte inventate sau ilegitime, cum ar fi bătălia pentru justiţie. Dar, în chestiunile fun­damen­tale, partidele din parlament acţionează ca unul singur. Asta şi din cauză că au blocat accesul altor forţe la competiţia politică.

"«Uniţi, salvăm». Să ţineţi minte acest slogan"

- Cum îi descrieţi pe participanţii la proteste?

- Diverşi, cu o dominantă tânără, studenţi, inte­lectuali, antreprenori, funcţionari etc. În general, oa­meni informaţi. O adevărată clasă mijlocie, care s-a solidarizat cu roşienii care rezistă de mai mult de 15 ani acestei exploatări. Această alianţă socială, urban-rurală, care luptă pentru salvarea comunităţilor şi îm­potriva corupţiei generalizate este cel mai important proiect de reintegrare a societăţii româneşti. "Uniţi, salvăm". Să ţineţi minte acest slogan. Prin el putem reuşi să reparăm ceea ce s-a stricat în timpul tranziţiei. Noi ne-am început viaţa democratică sub semnul dezbinării şi al urii. E timpul să reparăm greşelile şi să lucrăm împreună pentru a obţine lucruri importante pentru toţi.

- Şeful SRI, George Maior, a declarat că "eco-anarhiştii" şi "extremiştii" au umblat să deturneze demonstraţiile. Aţi fost mereu în primele rânduri. Aţi văzut vreun "extremist" sau "eco-anarhist"?

- Dânsul şi serviciile din subordine nu au habar ce se întâmplă în stradă. Sau ştiu, dar nu înţeleg. Am impresia că a spus asta pentru că trebuia să spună ceva şi nu ştia ce. Nimeni nu a deturnat protestele. Iar "eco-anarhiştii" există doar în mintea dânsului. Ar fi fost mai util să ne spună despre relaţia RMGC cu politi­cienii români sau despre campania de discreditare a unor cetăţeni care protestau. Dar a tăcut. Vedeţi, astfel, până unde a ajuns conformismul şi complicitatea. Aceas­tă tăcere este anti-constituţională. Toate institu­ţiile, inclusiv SRI-ul, trebuie să apere interesul public. Dacă o face, vă las pe dvs. să judecaţi.

- S-a speculat că protestele sunt exclusiv îm­potriva proiectului Legii Speciale emise de guvern, şi nu împotriva proiectului minier. Care este adevărul?

- Din contră, protestele au o agendă mai largă. Ne dorim ca proiectul de lege să fie picat în parlament la vot, ne dorim anularea contractului cu RMGC, inter­zi­cerea mineritului pe bază de cianuri în România şi, foar­te important, includerea Roşiei Montane în patri­moniul UNESCO. În felul acesta, ne asigurăm că Roşia Montană are parte de viitorul meritat. Cum spune şi sloganul: Vrem cultură, nu cianură!

- Directorul RMGC a afirmat că demonstranţii nu sunt informaţi şi că, dacă ar avea posibilitatea, i-ar lămuri pe mulţi cum stau lucrurile. Ce părere aveţi despre aroganţa acestui "specialist"?

- Nu ştiu. Poate să spună ce doreşte şi ce i se dic­tează. Problema mult mai mare, şi vă asigur că este a tu­turor, este că nu mai vedem nici o diferenţă între declaraţiile acestui individ şi ale premierului României. Dacă le scoţi numele, nu există diferenţe.

"Roşia Montană are capacitatea asta: îi face pe oameni să înţeleagă adevărata faţă a celor care ne conduc"

- Vor veni în curând gerul şi zăpada. Până când au de gând tinerii să iasă în stradă?

- Nu ştiu. Declaraţiile şi acţiunile politicienilor de vârf ne alimentează constant indignarea. Dacă am protestat anul trecut la - 20 de grade, o putem face şi acum. Numai că acum nu suntem 1000, ci 20.000-30.000, numai în Bucureşti.

- Cum comentaţi faptul că Victor Ponta, până de curând aflat în opoziţie, continuă înfierbântat am­biţia "înaintaşilor" de a da drumul proiectului Roşia Montană?

- Eu nu am crezut în USL. Tot timpul am spus că bă­tălia mare va fi nu cu Traian Băsescu, care îşi ad­mi­nistrează ieşirea din istorie, ci cu USL-ul. Înţeleg bine politica românească, o studiez de peste 15 ani. Exis­tă o problemă structurală, una pe care USL-ul nici măcar nu şi-a propus să o rezolve. Inerţia puterii îi face să greşească grav. Era o chestiune de timp să ieşim din nou în stradă. Partea dificilă nu este să ne luptăm cu ei sau cu cei din RMGC. Cea mai dificilă parte este să le spunem oamenilor că politicienii în care au încredere sunt toţi la fel. Ieşirea din această iluzie e dureroasă pentru mulţi. Dar Roşia Montană are capacitatea asta: îi face pe oameni să înţeleagă adevărata faţă a celor care ne conduc.

- Este Piaţa Universităţii, aşa cum se spune, creu­zetul din care poate ieşi un nou partid?

- Probabil nu. Este o mişcare socială diversă, sunt mai multe viziuni acolo. Poate mai multe partide. Nu ştiu ce să vă spun. Văd doar că oamenii nu vor partide, ci se bucură că s-au găsit unii pe alţii şi vor să facă lu­cruri împreună. Oricât de diferiţi am fi, există un con­sens asupra lucrurilor fundamentale. De stânga, centru sau dreapta, apolitici sau sceptici, suntem cu toţii de acord că în România e ceva profund greşit. În zece ani, tinerii care au ieşit azi pe stradă vor fi legaţi de o me­morie comună, de un instinct democratic şi de pro­mi­siunea de a nu face aceleaşi greşeli. Politicienii români, pe lângă faptul că au creat un dezastru, au mai făcut două lucruri gra­ve. Ne-au îndepărtat de instituţii fun­da­mentale ale de­mo­craţiei, precum parlamentul şi par­tidele. Avem nevoie de partide, dar de unele curate. Din cauza lor, ideea de partid a devenit indezirabilă. În al doilea rând, au abu­zat vocabularul. Ne-au luat cuvinte precum de­mo­cra­ţie, constituţie, drepturi, justiţie şi le-au batjo­co­rit. În gu­ra acestor oameni, ele sună obscen. Asta mi-ar plă­cea. Să ne recăpătăm încrederea în ins­ti­tuţii şi să ne lu­ăm cuvintele înapoi de la ei. Nu le me­rită. Şi, dacă sal­văm Roşia Montană, totul e posibil.